Linkuri accesibilitate

Corneliu Ciurea: „Rusia și-ar dori o victorie masivă a socialiștilor”


Vehicule blindate transnistrene și ruse la un exercițiu militar comun

Interviul dimineții despre soluții întrevăzute în chestiunea transnistreană în marginea unei conferințe internaționale.

Partidul democrat de guvernământ continuă să utilizeze platformele internaționale cum este cea a ONU pentru a cere Rusiei sa-și retragă trupele din Transnistria, în timp ce președintele Igor Dodon abia așteaptă alegerile parlamentare pentru a-și vedea partidul intrat la guvernare, ceea ce ar însemna implicit şi abandonarea unor astfel de cereri. Doar Igor Dodon şi partidul său socialist crede ca trupele ruse nu ar trebui sa se clintească din Transnistria pana la reglementarea conflictului. Ce se va intampla de acum înainte? Un scenariu de la Corneliu Ciurea, analist politic proaspăt revenit de la o conferință pe Transnistria.

Interviul dimineții: Corneliu Ciurea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:29 0:00
Link direct

Europa Liberă: Premierul Pavel Filip, dle Ciurea, a cerut din nou la ONU retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. Tocmai aceste trupe sunt apărate însă de Igor Dodon, care spune că, deopotrivă cu pacificatorii, ele trebuie să rămână în regiune până la reglementarea conflictului, pentru că ar juca un rol stabilizator. Întâi de toate, cum vedeți Dvs. această diferență?

Corneliu Ciurea: „Este o diferență care reflectă o orientare opusă a vectorilor. Partidul Democrat, în pofida celor spuse de unii observatori, rămâne în continuare atașat acelor principii pe care le-a promovat în ultimul timp și care sunt caracteristice diplomației noastre. E vorba de solicitarea de evacuare a trupelor militare ruse; e vorba de contingentul redus de trupe ruse, și nu e vorba de pacificatorii ruși, și de asemenea a munițiilor. În același timp, dl Dodon e devotat cauzei moscovite și în acest sens el desigur crede că poate fi găsită o soluție de pace între Chișinău și Tiraspol fără evacuarea trupelor, ba din contra prin încorporarea lor într-o soluție comprehensivă. Deci sunt două abordări diferite. Repet: Chișinăul oficial întotdeauna a insistat sau cel mai des a insistat pe prima soluție, considerând că aflarea trupelor rusești de teritoriul Republicii Moldova este una ilegală.”

Europa Liberă: Cât rău face această diferență de viziuni în interiorul Republicii Moldova pe plan extern, de exemplu?

Corneliu Ciurea: „Atâta timp cât dl Dodon nu este un actor foarte influent și i s-au limitat împuternicirile în materie de securitate și politică externă, o asemenea divizare nu cred că are un impact deosebit. Doar în condițiile în care socialiștii vor începe să conteze mai mult poate eventual după alegeri o asemenea poziție ar putea să fie una deranjantă pentru occidentali, dar și pentru cei din țară.”

Europa Liberă: Dl Ciurea, se spune că Igor Dodon ar avea un plan pentru Transnistria, posibil un plan de federalizare. Cum vi se pare, cât de adevărat este?

Corneliu Ciurea: „Noi am discutat și la ultimele evenimente la care am luat parte acest subiect. Există mai multe rumori, așa, discuții în culoare despre un posibil plan de reglementare a conflictului transnistrean, totuși experții converg spre ideea că deocamdată nu este nimic în acest sens. Există doar tatonări, încercări de a stabili relații amiabile cu conducerea din Transnistria, există contacte cu Moscova, cu Kozak, dar dl Dodon deocamdată nu dispune de un plan și consilierii lui n-au elaborat nimic relevant în acest sens...”

Europa Liberă: Există totuși în fel de întrebare: va permite PD-ul așa ceva?

Corneliu Ciurea: „În condițiile în care planurile dlui Dodon nu coincid cu intențiile politice ale PD-ului și în actualul raport de forțe un asemenea plan nici nu are sorți de izbândă, deși dl Dodon a arătat că în chestiunea transnistreană este capabil de multe ori să-și adapteze viziunile la viziunea PD-istă. Au existat și coincidențe de opinii între ei.”

Europa Liberă: La ce vă referiți?

Corneliu Ciurea: „Faptul că acest proiect care acum este în negociere – „Berlin +” – sau subiectul rezolvării unor chestiuni de ordin social pentru locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru – patru chestiuni de interes pentru Republica Moldova și patru pentru Transnistria – au fost subiecte agreate atât de către conducerea PD-ului, cât și de către Dodon.”

Europa Liberă: Da, e limpede. Cum comentați însă Dvs. acuzațiile că Guvernul sau guvernarea ar oferi, iată, pas cu pas apropo de „Berlin +”, elemente de statalitate, suveranitate Transnistriei în baza unor înțelegeri pe sub masă între Vlad Plahotniuc și Victor Gușan și că, iată, aceste cedări ar fi la fel de periculoase, ca să zicem așa?

Corneliu Ciurea: „Și aceste subiecte se discută în ultimul timp în mediul experților. Totuși experții interesați de identificarea unei soluții consideră că asemenea gen de compromisuri sunt inevitabile într-un proces de negocieri serios și consistent...”

Europa Liberă: Compromisuri totuși le ziceți?

Corneliu Ciurea: „Desigur sunt niște compromisuri. Evident că Chișinăul în câteva rânduri a făcut anumite concesii și în subiectul plăcuțelor de înmatriculare, și în subiectul apostilării diplomelor Universității „T. Șevcenko”, dar aceste cedări sunt inevitabile și ele nu afectează în mare suveranitatea Republicii Moldova. Intenția acestor concesii este de a, să zic așa, „îmblânzi” partea transnistreană și de a arăta bunele intenții ale Chișinăului. Același lucru îl face și Tiraspolul, de altfel. Și ei, din punctul lor de vedere, cedează atunci când semnează anumite înțelegeri.”

Europa Liberă: Ce rol totuși credeți că joacă acești doi actori – Vlad Plahotniuc și Victor Gușan – în tot procesul acesta de discuții între partea stângă și partea dreaptă a Nistrului?

Corneliu Ciurea: „Da, este un subiect de mare interes, pentru că nu sunt actori noi, dar rolul lor în ultimul timp este scos la iveală, deși nu poate să fie demonstrat, pentru că ei nu apar în public și nu fac declarații în acest sens. Există o înțelegere că acești doi actori – e vorba de liderul PD-ului și de șeful companiei „Sheriff” din Tiraspol – rolul acestor actori a crescut în ultimul timp, deși, repet, nu putem proba acest lucru, dar faptul că Chișinăul și Tiraspolul după o perioadă de relativă răceală în relații au reușit să avanseze în sensul îndeplinirii angajamentelor din formatul „Berlin +” demonstrează că au intervenit actori noi. Și acești actori noi sunt tocmai liderul PD-ului și liderul companiei „Sheriff”, deși oficial nici un politician nu a făcut declarații în acest sens, să confirme rolul lor mai activ.”

Europa Liberă: În lunile apropiate, dle Ciurea, și în Georgia, și în Moldova, și în Ucraina vor avea loc alegeri, pe unde parlamentare, pe unde prezidențiale. Aceste alegeri sunt văzute de multă lume ca un fel de cruciale pentru poziționarea acestor țări în lumea contemporană. La fel se așteaptă toată lumea că Rusia va încerca să impună în aceste state propriul joc. Cum priviți Dvs. spre aceste lucruri? Cu ce s-ar putea solda aceste alegeri?

Corneliu Ciurea: „Da, eu cred că ele sunt foarte importante. Mă refer la alegerile parlamentare din luna februarie pentru întreaga arhitectură politică din regiune. Evident, Rusia și-ar dori o victorie masivă a socialiștilor, pentru că o asemenea situație ar favoriza un dialog mai avantajos, mai favorabil pentru Rusia în ceea ce privește chestiunea transnistreană.

Alegerile din alte state poate sunt mai puțin relevante pentru schimbarea situației în favoarea Rusiei, dar în Republica Moldova o victorie a socialiștilor conduce direct spre posibilitatea de a deschide ceea ce noi numim „coșul trei”, adică identificarea unei soluții politice pentru situația din Transnistria. Evident că despre acest lucru vorbește dl Dodon sau la el se referă atunci când spune că în curând este posibil să găsim o asemenea soluție, o soluție care ar avantaja Rusia. În acest sens, sigur că este privită cu multă suspiciune de cei de orientare pro-europeană, pentru că aici se conțin pericolele transnistrizării, un pericol real la care ne gândim cu toții în eventualitatea victoriei socialiștilor.”

Europa Liberă: Vi se pare real?

Corneliu Ciurea: „Da, deși la ultima conferință s-a vorbit despre faptul că transnistrizarea este mai curând o sperietoare, este un fel de

Transnistrizarea înseamnă pierderea controlului politic...

manipulare a opiniei publice, totuși unii ziariști ruși au formulat această idee, totuși transnistrizarea înseamnă pierderea controlului politic, întrucât reintegrarea țării presupune și o prezență politică masivă a transnistrenilor, care au o altă orientare pro-occidentală. Există un asemenea pericol și el trebuie tratat cu seriozitate atunci când se caută soluția.”

Europa Liberă: Cum credeți că ar trebui să reacționeze populația de pe ambele maluri?

Corneliu Ciurea: „Populația nu are mari pretenții una față de alta și din această cauză cred că contactele între oameni trebuie să fie menținute și intensificate, iar în acest sens de mare ajutor ne pot fi donatorii occidentali, partenerii noștri străini, care ar trebui să continue totuși să susțină așa-numitele „acțiuni de sporire a încrederii”, confidence-building actions, pentru că ele conduc la dezamorsarea situației și crearea unui mediu favorabil pentru discuții, pentru dialog și deci aceste acțiuni trebuie să continue.”

XS
SM
MD
LG