Linkuri accesibilitate

Corupția și mediul de afaceri - un nou studiu SBS-AXA


La dezbaterea de la Chișinău
La dezbaterea de la Chișinău

27% din oamenii de afaceri se consideră afectați de corupție în activitatea lor.

Fiecare al treilea proprietar de companie privată din Republica Moldova spune că afacerea îi este puternic afectată de corupţie, dar un număr infim dintre ei recunoaşte că a raportat instituţiilor de stat cazurile în care li s-a cerut mită, relevă un nou studiu privind corupţia şi mediul de afaceri efectuat de SBS-AXA la comanda IDIS Viitorul. Experţii trag un semnal de alarmă asupra unei tendinţe accentuate a businessului de a-şi abandona afacerile, lipsei doritorilor de a-şi deschide afaceri noi, dar şi a influenţei accentuate a politicului asupra mediului de afaceri.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:33 0:00
Link direct

27 la sută din oamenii de afaceri intervievaţi în timpul studiului au spus că sunt puternic împiedicaţi de corupţie să-şi desfăşoare activitatea.

Cota celor care recunosc că în Republica Moldova este mai simplu să-şi rezolvi problemele cu instituţiile statului prin mită decât pe cale cinstită se ridică la 38 la sută.

45 la sută dintre proprietarii de companii au afirmat că au dat mită pentru că li s-a cerut, sub presiune, în timp ce 35 la sută recunosc că ei au fost cei care au făcut primii pasul spre înţelegerile neformale.

Cele mai frecvente situaţii ce generează darea de mită ar controalele, concursurile pentru achiziţii publice şi procesul de obţinere a actelor permisive.

Puţini de tot sunt cei care au raportat cazurile în care ar fi fost forţaţi să dea mită. Motivul: neîncrederea în instituţiile de stat, grija pentru viitorul companiei şi chiar frica pentru integritatea fizică proprie. Cota celor care nu obişnuiesc să se plângă în instanţe se ridică la o cifră record, de 79 la sută.

Experţii IDIS Viitorul, care a şi comandat studiul într-un parteneriat cu Centrul de Antreprenoriat Internaţional din SUA (CIPA), îşi exprimă îngrijorarea faţă de numărul mare de companii care decid să-şi sisteze activitatea şi lipsa unor doritorilor noi de a-şi deschide afaceri. La fel, din discuţiile cu antreprenorii experţii au constatat că marea lor majoritate reclamă o influenţă enormă a factorului politic asupra mediului de afaceri.

Într-o conferinţă desfăşurată astăzi la Chişinău, cele două think thank-uri partenere au invitat câţiva experţii internaţionali în guvernanţă corporativă.

Astăzi la Chișinău
Astăzi la Chișinău

Iată doar câteva sugestii adresate organizaţiilor ca IDIS Viitorul angajate într-un amplu proces de advocacy pentru business, sugestii vociferate de Oleksandr Okuniev, şef al unei asociaţii de business din ţara vecină, Ucraina:

„Pentru a lupta cu corupţia din mediul antreprenorial, în primul rând trebuie să-i convingem pe oamenii de afaceri că acest lucru este profitabil pentru ei. Toate discuţiile despre faprul că aceasta e urât, necreştineşte etc. nu au nici o valoare. Businessul e cinic. Dacă aţi făcut asta, l-aţi con vins că e profitabil, trebuie să le povestiţi ce mijloace are la îndemână, adică ce să facă dacă se ciocneşte cu aşa ceva.”

Oleksandr Okuniev
Oleksandr Okuniev

Cât despre antreprenorii moldoveni, ei cred că corupţia ar putea fi mai mică dacă s-ar înăspri sancţiunile, s-ar eficientiza munca procuraturii şi s-ar organiza programe de instruire în integritate atât pentru sectorul public, cât şi pentru cel privat. Dacă ar da mai puţină mită, au mai afirmat oamenii de afaceri în studiul IDIS, companiile lor, având venituri mai mari, ar putea plăti la timp şi mări salariile, iar concurenţa pe piaţă ar deveni mai onestă.

Previous Next

XS
SM
MD
LG