Linkuri accesibilitate

Covid-19: Statele Unite trec pragul de 300 de mii de cazuri confirmate.


Protest în sprijinul angajaților în sistemul sanitar, New York.
Protest în sprijinul angajaților în sistemul sanitar, New York.

Statele Unite au depăşit sâmbătă pragul de 300.000 de cazuri înregistrate de COVID-19, potrivit bilanţului prezentat de Universitatea americană Johns Hopkins. Pandemia a făcut cel puţin 8.162 de morţi în întreaga ţară.

Președintele american Donald Trump a declarat, la conferință de presă zilnică legată de răspândirea pandemiei de coronavirus în Statele Unite, că următoarele două săptămâni vor fi marcate „de un număr considerabil de decese” ca urmare a Covid-19 și a promis ca în toată țara, armata va sprijini masiv, cu personal medical, lupta împotriva pandemiei. Președintele a avertizat că state precum New York și Louisiana vor fi lovite din plin.

Trump a mai spus că prin legea care-i permite ca în timp de război să oblige companii particulare să producă la comanda administrației federale (Defence Production Act) a ordonat să se mărească producția de echipament medical și de protecție iar guvernul a comandat deja 180 de mii de măști de protecție.

Deși a extins măsurile de izolare individuală până pe 30 aprilie, Trump și-a exprimat speranța că țara „se va întoarce în curând” la lucru.

Tot Trump a anunțat că experții medicali, începând cu echipa Casei Albe, recomandă americanilor să poate măști de protecție dar că el, personal, nu va purta una. Pentru că este vorba numai de o recomandare.

Statul New York, epicentrul epidemiei de Covid-19 din Statele Unite, a înregistrat 630 de decese sâmbătă, 4 aprilie, provocate de noul coronavirus în 24 de ore, cel mai grav bilanţ zilnic de la izbucnirea epidemiei, aducând numărul total al victimelor din acest stat la 3.565.
„Încă nu am atins apogeul epidemiei, dar ne apropiem de aceasta”, a declarat guvernatorul democrat Andrew Cuomo în cadrul unei conferinţe de presă.

La nivel global, numărul oficial al cazurilor de coronavirus a depășit 1,2 milioane , iar cel al deceselor a ajuns la aproximativ 65.000, în condițiile în care aproximativ un sfert de milion de pacienți cu Covid-19 s-au vindecat deja.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG