Linkuri accesibilitate

„Covid-ul numără altfel anii și eu, ascultător de dânsul, nu ies din casă”


Moldova, Ion Bunduchi

Jurnal săptămânal cu Ion Bunduchi.

Născut la 20 aprilie 1956. Jurnalist de formație. Studii de specialitate la Chișinău, Kiev (Ucraina) și Lille (Franța). A practicat jurnalismul patru decenii. A pregătit jurnaliști la trei facultăți de profil, la Radio Moldova și la Radio Antena C. Autor de articole științifice, studii, expertize. Toate – în domeniul mass-mediei și-n domenii conexe. Expert media. Prin cumul, observator pasiv a ce se mai vede și se mai aude.

Luni

4.30. Ziua începe când încă-i noapte. O lună în urmă era ziuă. Un an în urmă, în general, eram la mare, curată, caldă, italiană. Dar asta a fost. Ce-i azi – este. Început de zi. Același. Balcon – bucătărie. De multă vreme. Ca drumul suveicii.

La balcon - țigara, la bucătărie – cafeaua. Și Lenovo-ul. Cât sorb cafeaua, răsfoiesc site-urile de știri. Vreo zece. Majoritatea doarme. Câteva, de-aseară până acum, au mai adăugat câte o știre-două. Nu că mi-ar ajuta tare, dar obișnuința, de-i bună, de-i proastă, repede vine și greu pleacă.

Un site, pentru care plătesc și impozit, că-i trm.md, îmi spune că Lukaşenka a fost reales pentru a şasea oară preşedintele Belarusului, cu aproape 80% din voturi. Altul - că asta indică exit-poll-ul. Este diferență?! Primul site n-a văzut-o. A doua zi a deschis ochii și a dres titlul, dar asta a fost a doua zi. N-a văzut nici ce s-a întâmplat în Minsk după votare. Iată de ce nu deschid des primul site. Dar că eu nu-l deschid, nu se întâmplă nimic nici cu site-ul, nici cu cei care-l fac.

Capi de țări așezate exprimă îngrijorare. Capul țării noastre exprimă felicitări omologului său belarus...

Din când în când, mă mai uit ce se-ntâmplă. Ciocniri violente în Belarus. Cel puțin 17 jurnaliști arestați. Capi de țări așezate exprimă îngrijorare. Capul țării noastre exprimă felicitări omologului său belarus. Fiecare face ce poate.

Donosurile deputaților, unii pe alții, la ANI devine trend. Criză de idei.

O știre bună: mască anticovid de un milion și jumătate de dolari făcută-n Israel pentru un chinez. Utilă știre, numai că nu știu ce să fac cu dânsa.

Covid-ul ne-a pus pe toți pe policioare. Eu am nimerit pe cea rezervată grupului de risc, dacă am peste 63. Nenea (așa-i spuneam bunelului) ar fi zis că are în jumătatea, că în cealaltă jumătate a dormit. Covid-ul numără altfel anii și eu, ascultător de dânsul, nu ies din casă, decât în caz de urgență. Azi am o urgență – să semnez ceva undeva și ies în oraș. Deja e eveniment!

Semnez ce-i de semnat, întâlnesc un amic și, pentru că-i arșiță, căutăm umbră la prima terasă și răcoreală în câte-o bere, Timișoreana. Fără alune, pentru că, să știți, alunele-s boț de aur și-i dificil să ai la bere și boțuri de aur. Ne-am pus măștile, înainte de a păși pe terasă, dar chelnerul se grăbește să ne spună că nu-i obligatoriu. De fapt, noi le-am pus nu pentru că-i obligatoriu. Virusul, din lipsă de educație, nu se oprește pe prag și nici să trecem noi primii.

Ne facem comozi, discutăm, ne răcorim și susținem HoReCa. Am fi susținut-o mai tare, dar următoarea bere ne-a adus-o caldă.

Revin acasă. Mă bunghesc iar în site-uri. A fost lansat programul DOR. Premierul a adresat un mesaj participanților. Între altele, i-a îndemnat: „… iubiți-vă Moldova!”. Mi-am amintit de ce-i scris pe o plăcuță din fața podului peste Bâc, în zona circului: „Iubiți-vă râul!”. A scris, se vede, cineva de pe Olimp, singurul care „iubește” râul. Poate-i singurul, dar tot mai cu cale ar fi fost să scrie „Să ne iubim râul!”…

E seară de-a binelea. Întuneric, adică. Intră feciorul în casă, de la serviciu. Parcă ar fi eu, la vârsta lui.

Ne spune entuziasmat cum au ieșit azi, pe un câmp, și au încercat drona. Compania vrea s-o folosească la filmări pentru produse mediatice de promovare. Și-mi spune copilul cum drona, ghidată să revină la sol, s-a oprit la un metru înălțime și a cerut învoire să aterizeze alături - loc mai potrivit pentru asta. Isteț aparat! Mai trebuie lipit de el „permis de conducere” și „pașaport tehnic”. Să nu dea, cumva, de vreun avion, stâlp electric sau de capul cuiva.

Marți

Dimineață. La ceas, că ce văd de la balcon, orizontul încă mai stă pe gânduri când să despartă noaptea de zi.

Cât fierbe cafeaua, îmi fac apă de usturoi. Cică, la ceva ajută. Că nu încurcă - știu. Dar că ajută, cred, e un fel de amăgeală. Ca și cu tableta, care-i aceeași, iar oamenii – diferiți. Cum să-i ajute pe toți?! Așa-i și cu usturoiul. Ca să te ajute, trebuie să-l pui și să-l scoți din pământ, nu să-l iei de pe raft. Când singur îl crești, îți dă ce-ți trebuie. Că are disciplină. Și memorie. Nu încurcă să se facă ceapă. Și nu uită să adune anume seva Pământului care-l face usturoi. Și-și croiește veșmântul, și-și învelește comoara, și-și cioplește forma. Fără daltă, fără softuri. Fără greș. An de an. Neînvățat de nimeni. Pe când, oare, omului harul usturoiului?! Posibil, cineva a vrut să scriu despre floarea de colț. Se poate, dar cuvintele și ce stă după ele nu se schimbă, și bine că nu se schimbă, cum vrem noi.

Din camera feciorului răzbate alarma mobilului. Sună cu insistență, să-și ridice stăpânul din pat. Se ridică, aproape de 8.00. Azi nu merge la serviciu. Are altă treabă – să facă o fotografie fashion pentru un concurs. Fotografia unei piese dintr-o colecție vestimentară. Trebuie să ia piesa de la designer, să-i mai ia pe cine s-o îmbrace și pe cine să-l asiste și să meargă pe-un deal cu trei dealuri, undeva-n zona Iurcenilor, Nisporeni. Zice că a pus ochiul pe dealul cela, mai de demult, dar nu știa la ce-i va servi. Acum va încerca să facă ceva cu haina și cu dealurile. „Falduri artificiale pe falduri naturale”, m-am gândit. Nu, avea să-mi zică fotograful deja la întoarcere, seara târziu, când i-am spus la ce m-am gândit. Nu, pentru că, zice, piesa pe care a selectat-o pentru fotografie are o denumire, ceva legat cu oceanul. Și, pentru asemuire, s-a gândit să pună haina în „oceanul planetar”. O fi și asta o abordare. Că unde-s dealuri, sunt și văi, și văile, chiar de la noi, se zice, au fost cândva fund de ape. Și, cine știe, poate și face să cauți oceanul pentru o fotografie. Una singură, cere concursul. Concurentul o va alege mâine. Una din 274...

Citesc, cum scrie un site, o porție de știri.

Fermierii din 12 raioane scot tehnica în stradă. Două trasee blocate. Ministrul agriculturii le spune că de la asta bani în buget nu vin. Asta le va spune, mai târziu, și președintele. Și ne va mai spune, că jumătate din miliardul furat este întors. Și, când pui cap la cap, spusele astea, nu știu cum, se bat cap în cap. Se vede, asta au observat și fermierii, că cine se revoltă când i-i bine?! Dar, mă rog, e un fel de a spune. Când întrebăm mai marii de la noi de ce-i proastă situația cu Covidul, ni se spune că-i proastă și la case mai bogate. Drept, dar nu-i proastă peste tot. De ce nu-i ca acolo, unde nu-i proastă?

Pe timpuri apuse de demult, la examenul de chimie, directorul școlii m-a întrebat, de ce curge apa. Și a trebuit să răspund De CE, ca să merg mai departe. Dar asta-i valabil numai pentru examenul la chimie. Cu agricultura și cu Covidul n-are nicio treabă.

Lidera opoziției belaruse Svetlana Tihanovskaia citește un mesaj de 37 de sec. de pe foaie. Cuvinte scrise bine. Am mai văzut/ auzit mesaje similare. Dintr-o vie...

Avem 2515 milionari, în MDL. Știm de unde-s și cât au. Nu știm cine-s...

Avem 2515 milionari, în MDL. Știm de unde-s și cât au. Nu știm cine-s. Primii 10-20 de bogați, că-s din SUA, România ori Rusia, știm cine-s. Că tare ne trebuie. Cine-s milionarii noștri – nu știm. La ce ne trebuie?!

Trebuie să ies din casă, că n-am printer și scaner. Dar am nevoie de-un document scanat. Lucrul ăsta-l făceam înainte la oficiu. Dacă nu se duce Covidul aduc oficiul acasă.

Soția expediază mesaje, participanților la dezbaterea radiofonică de vineri. În scurt timp primește o reacție de la un rector de universitate: n-ați putea amâna dezbaterea? că nu-i decis încă nimic concret. Păi, dezbaterea e tocmai pentru a facilita ce-i de decis. Ce e decis trebuie executat, nu dezbătut.

Înainte de culcare, hai să văd cum va fi mâine vremea.

Din nou arșița. Chiar dacă am trecut de Pintilie-călătorul. De-ar mai da vreo ploiță cuminte. Dar n-are de unde. Noi am uitat de paparude. Ploile – de noi. Fiecare rămâne cu ce are. Sau cu ce n-are.

Miercuri

Zi nouă. Obișnuințe vechi și noi, devenite vechi între timp. Mă refer la ședințele on line pe diverse platforme, că-s destule. Și ședințe destule vor fi pentru o zi – vreo trei. Până atunci, privesc fotografia pe care fecioru-meu a ales-o pentru concurs. Mi-a dat-o în poștă, până a ieși din cameră. El doarme cu telefonul mobil, eu – cu poșta electronică.

Privesc fotografia și, din câte pricep eu în fotografii, îmi place. Și nu pentru că autorul e cine este. Mă prind la gândul că rareori îi spun ce cred despre ce face. Poate ar trebui mai des. Sau de fiecare dată...

Închei o ședință online și vâr ochii în știri.

Miliardul furat este recuperat accelerat. (...) Așa zice președintele...

Ședința Consiliului Suprem de Securitate. Miliardul furat este recuperat accelerat. Recuperat plus sechestrat - 6,3 miliarde de lei. În timpul apropiat va începe arestarea activelor în afara țării. Și mai zice că va fi creat un cont special pentru susținerea agricultorilor, în care cetățenii vor putea transfera bani pentru a sprijini sectorul agricol, afectat de secetă și grindină. Asta-mi spune un site.

Din cauza crizei, care a secat bugetul municipal, autoritățile capitalei n-au găsit o altă soluție decât a majora taxele pentru afacerile locale. Îmi spune alt site. Al treilea, tare popular – că miliardul se întoarce și că autoritățile Moldovei arestează în afara țării conturi de milioane de dolari. Președintele zice că lucrul ista se va întâmpla curând, iar site-ul - că deja se întâmplă. Președinția precis că va solicita rectificare. Iar nouă, de la cuvântul ”halva” ni se va face dulce-n gură.

Cum le mai place unora să placă altora! Îmi amintesc cum ani în urmă, jurnaliști faimoși de la o televiziune faimoasă, „îl descoseau” pe președintele țării de atunci: cum ați reușit atâția ani în șir să țineți același preț la pâine? Tot cam pe atunci, un moderator de la altă televiziune ne spunea cât de mult regretă că președintele, conform Constituției, nu poate lua al treilea mandat. Un alt moderator, de radio și deja recent, întreba un responsabil de situația pandemiei, cât de responsabili trebuie să fim noi, cetățenii, în perioada asta. Dificilă întrebare. Te strânge la perete. Ca și când ai întreba un primar de planurile de viitor că, dacă tot nu sunt scânduri în primărie, ce să vorbești despre azi ori despre scânduri?

Nimic nu se schimbă. Ba da! Observ înspre seară, când termin cu ședințele.

Record de noi infectați în Moldova. 474 de cazuri. Mai multe ca azi, 479, au fost o lună în urmă.

Bilanțul oficial al protestelor din Belarus: 6.000 de persoane arestate.

Primul vaccin împotriva coronavirusului înregistrat în Rusia. Mulți îl doresc, că vor să scape de năpastă. Mulți îl contestă, c-ar fi testat pe doar 38 de persoane şi c-ar provoca reacţii adverse. Numai timpul și vaccinații vor arăta dacă ceea ce se cheamă „Sputnik V” e pentru sănătate scumpă sau pentru prestigiu ieftin.

Seara, finii care-s de aici, dar stau în Praga, ne trimit poze cu roșiile lor, crescute la balcon. Altă dată le-am fi putut, împreună, culege și gusta. Poate la anul. Dacă ne lăsăm de Covid sau el de noi.

Joi

Răcoare matinală. La balcon, că-n casă stă conservă arșița de ieri. În față, alte balcoane, Și blocuri, la fel de colțuroase. Cândva, îl întrebam într-un interviu pe arhitectul-șef al Chișinăului de ce proiectează case colțuroase. N-a înțeles întrebarea. Zic, colțurile-s agresive, „săgeți otrăvite”, parcă împung. Însăși natura, zic, orice zidește, are forme, cumva, ondulate, rotunjite, mângâioase. Arhitectul-șef a fost sincer: nu m-am gândit, zice, la asta. Într-adevăr, la ce bun...

Caut ce noutăți mai sunt în lume.

Belarus: autorităţile confirmă moartea unui manifestant. Al doilea deces.

Companiile care asigură accesul la internet pierd zilnic 56 de milioane de dolari. Lukașenco zice că sursa problemei provine din exterior. În Belarus două companii pot opri internetul în întreaga ţară. Și ambele-s controlate de guvern.

La noi, fermierii au pornit cu tractoarele la Chișinău. Nu să are, vă dați seama.

CEC începe pregătirile pentru prezidențialele din 1 noiembrie 2020.

Mă sustrage de la știri zgomotul de-afară. Îi cosit buruianul din curte. Cum e criticat pretorul, cum a doua zi mișună muncitori prin cartiere. Din a treia zi și până la următoarea critică, iar pogoară peste noi liniștea.

Am mai multe mesaje în poștă la care trebuie să răspund. Nu toate îmi plac. Mai ales, ăsta – un bun coleg îmi spune că-i mai trebuie niște zile să lucreze la un document. Documentul, unul important și pe care trebuie să-l prezentăm în termen, îl facem împreună. Eu partea mea de câteva zile am încheiat-o. Știți de ce? Eu n-am telefon mobil. Credeți-mă.

Ați observat? Nu tot timpul ți-i a lucra. Mai ales, după amiază...

Ați observat? Nu tot timpul ți-i a lucra. Mai ales, după amiază. Eu observ asta tot timpul. Chiar și acum. Fac doi pași până la frigider, scot un harbuz și-l tai. Da, știu că i se mai spune și pepene verde, dar la noi, la Buțeni, toți i-au zis și-i zic harbuz. Chiar și nume de familie avem „Harbuz”. Ei bine, pisarii, că nu erau de-ai noști, i-au scris „Garbuz”, așa credeau ei că-i mai cultural, se vede. Da lumea tot „Harbuz” le zice.

Harbuzul din frigider e bun, pentru că-i rece. Eu alesesem unul, da vânzătorul mi-a spus că pricepe mai bine care-i copt. Nu zic că-i verde, dar cam veșted și în niciun fel nu-l pot compara cu harbujii pe care ni-i tăia tata, rupți de la curpen, pe masa din ogradă, în seri de august, cândva de demult. În studenție, încă-n secolul trecut, noi, vreo trei amici de cataramă, ne plăcea să revenim după vară la lecții cu o zi - două mai devreme decât s-ar fi cerut, să mergem la piața centrală, să mâncăm harbuji până nu mai putea respira și să pornim spre cămin, pe jos, spunând bancurile auzite de pe unde veneam. Bancuri tare de râs, doar că noi, mai mult decât „hî-hî”, nu puteam râde. Un fel de sado-maso nevinovat de copilăresc...

Înspre seară, c-așa-i obișnuința, iar cu nasu-n laptop.

60 la sută dintre moldoveni consideră că virusul nu-i periculos, arată un sondaj. Se vede, virusul n-a văzut sondajul...

Record macabru: 15 oameni răpuși de Covid. 14 au fost, două luni în urmă. Și 13 au fost. O săptămână și două săptămâni în urmă. S-a ajuns la 15.

60 la sută dintre moldoveni consideră că virusul nu-i periculos, arată un sondaj. Se vede, virusul n-a văzut sondajul...

Vineri

Zi de 14. Un fel de aniversare, numai că nu în ani, ci în luni. Să fie luniversare? Este așa cuvânt? Mă refer la lunile scurse de la 14 martie, de când am intrat în stare de urgență și ușor-ușor am ieșit nu știu unde. Dar nu unde trebuie. OMS zice că săptămâna asta au fost bătute două praguri: de 20 și de 21 de milioane de infectați în lume. Noi ne apropiem, grăbit, de 30 de mii. O sută pleacă din spitale, două sute vin. Până când, oare?

Caut cu lumânarea vreun radio-vorbitor, că toate cântă. Dau de vreo două. Pe lângă lucruri absolut inedite – că-i vară, că-i cald, că la piscină-i bine, că trebuie să ne distrăm, să ne bucurăm de viață, aflu și lucruri obișnuite. Fermierii moldoveni protestează la Chișinău. Acei care au ajuns. Belarușii protestează în Belarus. Tot în Belarus o mie de arestați au fost eliberați.

Un deputat de la noi părăsește fracțiunea PDM. Cu încă unul, sunt dați afară din partid.

Președintele Dodon zice că l-a felicitat pe Lukașenca, pentru că așa-i protocolul. Cum de știu, oare, de protocol vreo zece președinți din câți sunt pe lume?!

Dacă tot am aflat ce mai fac oamenii, hai la balcon, la o țigară. Le termin, și mâine va trebui să merg la chioșcul de lângă piață, să-mi cumpăr. Totodată am să văd cum nu se văd țigările în vitrină. Așa zice legea. De mâine.

Cât sunt la balcon, mă minunez de-o rădăcină de cimbru din cana cu apă de pe pervaz. Cimbrul l-am cumpărat de la o tarabă și, pentru că rădăcina nu se pune în borș, am pus-o în apă. Când zic „am pus-o”, am în vedere că a pus-o soția. Și rădăcina a dat frunzulițe, fragede-fragede. Și niște floricele mici, finuțe-finuțe. Și un ușor parfum de cimbru. Le-a găsit pe toate în apa din cană. Știam și știm că le găsește. N-am știut și nu știm cum face asta. Cea mai hipermegarachetă, de-o pui în apă, ruginește. Cea mai banală rădăcină de cimbru – înverzește. Două minuni. Numai că una-i mai minune.

Am mai spus, că obișnuințe proaste am multe. Una - să citesc orice text înainte de a-l da cuiva. Asta fac acum și descopăr, că-s cam împrăștiate gândurile mele în săptămâna asta. Dar mă consolează două lucruri: nu-s împrăștiate numai săptămâna asta și nu-s împrăștiate numai la mine. Ele dau buluc de peste tot – dinspre OMS, guverne, structuri, politicieni, rude, apropiați etc., etc. Și când nu ești singurul împrăștiat cu gândurile, de-amu parcă-i mai ușor. Că arde și casa vecinului, nu numai a ta, deja nu-i atât de rău! Mori de foame, dar măcar împreună cu toți, nu singur. Ce face socializarea din noi...

Merg iar s-ascult radio. Nu de alta, dar cum să nu aflu, că-i vineri seara, că-i început de week-end, că mâine și poimâine va fi week-end-ul propriu zis. Eu nu numai că-l aflu de la radio. Îl văd din fereastră – o familie-și pune în portbagajul mașinii tot ce trebuie pentru plajă.

Covidul ne va schimba viața, se zice. Așa s-a zis și după căderea turnurilor-gemene din New York. Posibil, așa s-a zis de mii de ori sau câte nevoi mari o fi fost până acum. Da, ceva se schimbă. Noi, oamenii rămânem aceeași. Egali în păcate.

XS
SM
MD
LG