Chestiunea sclaviei în creștinism a interpelat întotdeauna, într-atât ea este în contradicție totală cu o religie care are la bază egalitatea între oameni și porunca de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți.
În multe societăți, chiar în propria noastră Antichitate greco-romană, sclavia era un fapt natural. Dar chiar și în societăți egalitare, clasice, cum sunt cele din Caucazul de nord, precum la ceceni, sclavia s-a perpetuat până in epoca modernă. Tema "prizonierului din Caucaz" făcut rob si vândut, este o constantă în literatura rusă. Asemenea societăți prevăd și modalitățile răscumpărării, ale eliberării, iar unele reguli nu s-au schimbat din noaptea timpurilor.
Dar cum a putut Occidentul iudeo-creștin să organizeze un comerț industrial cu sclavi, mai ales africani, si să-i țină într-o condiție care avea să ducă la războiul civil din SUA?
Cartea abia apărută a istoricului Olivier Grenouilleau Creștinism și sclavie (Christianisme et esclavage, Gallimard, septembrie 2021) răspunde acestor interogații.
Sigur, creștinismul e departe de a avea monopolul sclaviei...
Coranul o menționează în mod explicit în mai multe rânduri si fixează chiar reguli precise despre cum trebuie tratați sclavii.
Sclavia e menționata și în Evanghelii, uneori într-un context surprinzător. Astfel, în Epistola către Filimon, Apostolul Pavel îl sfătuiește pe acesta să primească un sclav fugit "ca pe un frate"... dar nu îi spune să-l elibereze. Robul Onisim furase de la stăpânul său, Filimon, şi fugise la Roma. Pavel îi scrie lui Filimon pentru a-l încuraja să-l primească înapoi pe Onisim ca pe un frate întru Hristos, fără pedepsele aspre pe care le primeau de obicei sclavii care fugeau (Filimon 1:17). Pavel chiar se oferă să plătească pentru paguba bănească pe care Onisim i-ar fi putut-o cauza lui Filimon (Filimon 1:18-19), însă nici o clipă nu îi sugerează ca după plata pagubei să-l elibereze pe acela. Robul rămâne rob.
La fel, Împăratul Constantin a interzis luptele de gladiatori -- aceștia fiind practic cu toții sclavi -- dar in loc să-i elibereze, i-a dus la munci forțate în mine. Cartea lui Olivier Grenouilleau ne mai informează că mulți Papi au posedat sclavi, iar în cele două Americi creștinarea indienilor a însemnat, vreme de secole, reducerea lor la stadiul de sclavi tratați deseori ca niște sub-oameni.
Dar din această privință, catolicismul a fost mult în avans față de celelalte branșe ale creștinismului...
Papa Pius al II-lea condamna sever sclavia în 1462. In schimb, în estul ortodox, robia avea sa fie abolită în doar în 1855-1856 în Principatele romane, ba chiar în Rusia și mai târziu.
Cât despre protestantismul pragmatic, Olanda, Anglia, iar ulterior Statele Unite, reprezentanții lui de seamă, elitele înstărite, aveau nevoie să umple decalajul economic față de imperiile catolice, așa încât „drepturile omului” nu s-au aplicat inițial sclavilor. In SUA, sclavia a fost abolită abia in 1865, după patru ani de război civil distrugător (asta ducând și la nesfârșitele mitologii pe care le vedem chiar și în filme recente precum Django, Lincoln sau 12 Years a Slave).
În final, de-ar fi de reținut o frază din carte este aceasta: „Aboliționismul militant a fost rezultatul unui amestec de morală în acțiune cu o redefinire a unui sacru cu dimensiuni în același timp profane și religioase. ”
