Creatorii de artă populară din România și Republica Moldova speră că recenta adăugare a iei pe lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial va impulsiona apelurile pentru protejarea industriei autohtone de imitațiile ieftine venite din Asia.

„Ce înseamnă, de fapt, să fii român?” Aceasta a fost întrebarea cu care s-au confruntat mulți dintre românii care au emigrat pentru a începe o nouă viață în mijlocul turbulențelor economice din anii 1990.

Andreea Tănăsescu, fondatoarea foarte popularei comunități online La Blouse Roumaine, a explicat că, de-a lungul anilor 1990, „diaspora românească nu a avut un exemplu material de cultură românească. Totul era prea abstract”.

Apoi a fost redescoperită bluza românească, „ia”, a cărei semnificație și importanță au stat în adormire timp de decenii sub regimul comunist.

„Dintr-o dată, ne-am dat seama că, de fapt, aveam ceva foarte important care se transmitea din generație în generație, de la mamă la fiică și așa mai departe”, a spus Tănăsescu.

Ie este o bluză largă din bumbac, care se distinge prin mânecile brodate. Cele mai multe ii au un set de decorațiuni pe umăr, urmat de o dungă orizontală contrastantă, apoi de alte „râuri” decorative care coboară până la încheietura mâinii.

Modelele brodate au fiecare o semnificație simbolică specifică, iar diferite regiuni din România și Moldova au propriile modele. Iile intens colorate sunt purtate, în mod tradițional, de fete și tinere necăsătorite pentru a le evidenția frumusețea, în timp ce soțiile poartă culori și modele discrete care le subliniază dăruirea față de familie.

Din 2013, bluza este sărbătorită în fiecare 24 iunie de către diaspora din întreaga lume, marcând ziua proprie a acestui articol vestimentar. În decembrie 2022, UNESCO a adăugat „bluza tradițională românească și moldovenească cu broderii pe umăr” pe lista patrimoniului cultural imaterial.

Dar, în ciuda - sau poate din cauza - lentei renașteri culturale pe care bluza a stârnit-o, unii producători români de îmbrăcăminte se luptă acum să rămână pe linia de plutire.

Anda Mănescu a renunțat la munca de birou din București în urmă cu opt ani pentru a-și înființa propria afacere: producția de ii în orașul ei natal, Breaza. Ea spune că, pe lângă recesiunea economică globală, „acum avem imitațiile chinezești care vin în țară și sunt foarte ieftine, iar noi nu avem legi care să îi protejeze pe producătorii români de ii”.

Pe culoarele de la Dragonul Roșu, un centru comercial din București cunoscut pentru scandalurile de evaziune fiscală, unele magazine vând modele de ie realizate în India și China, despre care Mănescu spune că au fost copiate direct de la ea și de la alți producători români. La Dragonul Roșu o ie se vinde cu aproximativ 100 de lei (22 de dolari). O ie de înaltă calitate creată manual în România se vinde cu aproximativ 500 de lei.

Unele bluze fabricate în India pe care RFE/RL le-a văzut în Dragonul Roșu aveau etichete în limba engleză pe care scria că bluzele sunt „opere de artă unice, lucrate manual”.

Anda Mănescu se gândește la o etichetare a produsului care ar putea distinge ia românească autentică, făcută manual, de imitațiile străine.

„Am scris o propunere către guvern, dar par să nu vrea să mă asculte”, a spus ea pentru RFE/RL.

Certificatele de autenticitate care ar face mai greu de trecut imitațiile au fost adoptate de alți producători europeni de obiecte tradiționale de pe lista UNESCO.

Andreea Tănăsescu consideră că includerea iei pe lista UNESCO este „o recunoaștere mondială foarte apreciată de români” și este de acord cu faptul că protecția pieței va contribui la menținerea creației acesteia în România. Dar ea crede că tradiția în ansamblu va rămâne în viață doar dacă va putea reintra în cultura populară și va fi îmbrățișată pe scară largă de tinerele românce.

„Tradițiile nu trebuie să fie cristalizate”, spune ea. „Cultura trebuie să fie vie, nu o piesă într-un muzeu." Este o provocare pentru noi, adaugă Andreea Tănăsescu, „și este o provocare pentru toate creațiile de pe lista UNESCO. Nu este ușor pentru nimeni”.