Linkuri accesibilitate

„Credeam că mai jos și mai adânc nu se poate de căzut, ei, vedeți, după ultimele știri, se poate...”


Sergiu Musteață

Jurnal săptămânal cu Sergiu Musteață.

S-a născut pe 11 mai 1972, în satul Săiți, raionul Căușeni. A absolvit Facultatea de Istorie și Etnopedagogie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (1994) și Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (1999). A susținut teza de doctor în istorie la Facultatea de Istorie a Universității „A.I. Cuza” din Iași (1999) și teza de doctor habilitat în istorie la Universitatea „Ovidius” din Constanța (2017). A avansat de la lector asistent până la profesor în cadrul UPS „Ion Creangă” (1994-2020). A fost bursier la prestigioase programe și fundații din lume: DAAD, Humboldt, Fulbright, Gerda Henkel, Institutul pentru o Societate Deschisă, Institutul Suedez etc. Recent s-a întors de la Universitatea din Stanford, SUA, unde a fost bursier al programului Fulbright (ianuarie – iunie 2020), cercetând documentele din arhiva Radio Europa Liberă/ Radio Libertatea.

Luni

O zi de luni parcă obișnuită, dar totuși deosebită, deoarece este înainte de călătoria spre Europa. De aceea, după cafeaua de dimineață mi-am făcut valiza și, ca de obicei, parcă nu ai cumpărat mai nimic, dar nu îți încape și trebuie să decizi ce arunci și ce iei acasă. Până la prânz am reușit să lucrez un pic asupra ultimelor completări la volumul 2 al contribuțiilor lui Nicolae Lupan la Radio Europa Liberă, care va apărea în curând la Chișinău sub egida Editurii ARC, precum au apărut și celelalte culegeri de documente și comentarii din seria Pe urmele Europei Libere.

Astăzi, am fost invitat la prânz, împreună cu Marty și Spike, la Soo-Ling. Marty și Spike sunt prietenii mei din Palo Alto, care mă găzduiesc de fiecare dată când vin la Stanford (2013, 2016, 2020). Marty și Spike sunt o familie excepțională, el a împlinit recent 82 de ani, iar Marty - 76, de fiecare dată am învățat de la ei lucruri deosebite. Dar, carantina, lucrul de acasă din martie și până acum au fortificat prietenie noastră.

În această perioadă am făcut mâncare, am luat prânzul și cina împreună și am discutat mult, despre toate. Dacă ar fi să dau un exemplu despre o familie fericită și durabilă, cred că ar fi anume ei. Se cunosc de o jumătate de veac și au un respect deosebit unul față de altul. Soo-Ling este prietena lor, la fel, de o vârstă onorabilă (82 de ani), dar cu o energie de invidiat, de origină chineză, însă născută în SUA. Spike, Marty, Soo-Ling și Betty sunt un alt exemplu pentru mine, deoarece sunt un grup de oameni care prietenesc de peste 40 de ani, au deja anumite tradiții, printre care întâlnirea de vineri seara. Din 2016 aceste întruniri au și o denumire specială – Trump therapy, când se întâlnesc și pe lângă cină, discută noutățile politice din SUA.

Eu am fost prima dată în casa lui Soo-Ling, dar am rămas profund impresionat, este o iubitoare de artă și producătoare de bijuterii, iar casa și grădina sunt spații expoziționale adevărate. Soo-Ling este și o bucăteasă deosebită, azi a gătit mai multe bucate de tradiție chinezească. Dar, anterior a căutat pe net și a învățat diferite rețete din bucătăria tradițională moldovenească, reușind să facă chiar și sarmale. De fiecare dată când am gătit eu, ea s-a implicat activ. Trebuie să recunosc că în această perioadă am pregătit pentru această echipă originală mai multe feluri de bucate moldovenești. După aproape patru luni, pot spune că ei cu siguranță știu ce înseamnă Republica Moldova și care este specificul culinăriei moldovenești.

După masă, am reușit să mai lucrez la un articol, care urmează să apară într-o revistă din România, iar seara am luat cina cu Marty și Spike și am depănat amintirile și experiența vizitei mele la Stanford, care a fost una destul de lungă – șase luni (ianuarie-iunie 2020). Marty chiar a plâns și a repetat de mai multe ori că-mi va duce lipsa și că mă așteaptă înapoi, cât de curând posibil. Iată așa prieteni am eu în California, însă lista lor e mult mai mare și săptămâna trecută am încercat să trec pe la majoritatea din ei pentru a le spune – mulțumesc și pe curând!

Mi-e rușine să răspund la întrebările colegilor de la Stanford despre starea de la noi...

Urmăresc zilnic știrile de acasă și pe zi ce trece tot mai trist devin... Am ajuns după aproape 30 de ani de independență într-o stare dezastruoasă, iar clasa politică are un comportament barbar. Mi-e rușine să răspund la întrebările colegilor de la Stanford despre starea de la noi, nu mi se dă limba să pronunț numele președintelui, prostiile care zilnic le debitează și acțiunile iraționale pe care le întreprinde guvernul... Azi am rămas șocat de deciziile unor judecătorii privind omorul de la Atrium sau contestarea hotărârii Curții Constituționale privind destituirea fostului președinte al CC.

Marți

Trezirea la 5:00 dimineață pentru a ajunge la Aeroportul Internațional din San Francisco, drum pe care l-am făcut în ultimii opt ani de multe ori, dar acum parcă e altfel. Restricțiile pandemice crează o altfel de atmosferă. Mi-am luat rămas bun de la Marty, am băut câte o cafea, apoi Spike m-a dus cu mașina la aeroport, care este la o distanță destul de scurtă de la locul unde locuiesc ei, circa 40 de mile.

La Aeroportul Internațional de la San Francisco e puțină lume, ceea ce este neobișnuit pentru un acest aeroport, toată lumea poartă mască. Personalul este, ca de obicei, politicos și prietenos, dar am impresia că pandemia ia făcut și mai atenți. Înregistrarea și procedurile de verificare au durat ca niciodată de repede, din cauza numărului mic de pasageri. Terminal este aproape pustiu, iar avionul spre Atlanta de la 8:30 este pe jumătate gol. Practic fiecare pasager stă la o distanță de 2-3 locuri, purtarea măștii este obligatorie pe tot parcursul zborului. Până la urmă a fost un zbor obișnuit, dar, la început, am avut anumite emoții. Deoarece am primit notificare privind necesitatea de a schimba masca odată la două ore, respectiv de avut măști suficiente, mănuși și dezinfectant. Dar, nu a fost chiar așa, nimeni nu a verificat schimbarea măștilor și nu s-a cerut purtarea mănușilor. Am avut noroc de vreme cu soare și am făcut „din zbor” foarte multe fotografii originale, unele dintre ele le-am plasat pe pagina mea de Facebook.

Odată ajuns la Atlanta, am schimbat rapid terminalul și eram gata de următorul zbor, care a fost la o distanță de două ore de la sosirea mea din San Francisco, ceea ce a fost minunat. Dar, din varii motive zborul spre Frankfurt pe Main s-a reținut cu oră. În sala de așteptare se auzeau discuții în limbi diferite, inclusiv în română, ceea ce însemna că sunt mai mulți români și moldoveni care doresc să revină acasă. Și în cazul zborului transcontinental pasagerii stau la distanță unul de altul, deși am observat că pe unele rânduri îi separă doar un scaun. Personalul cursei a fost prietenos și atent cu fiecare pasager. Nu știu cum alții dar eu în timpul zborurilor lungi privesc filme, câte 3-4, iată așa sunt la curent cu cinematografia mondială. Selectarea o fac la întâmplare sau după titluri dacă am auzit deja de vreun film și este în oferta zborului.

Am citit și azi noutățile de acasă, șocul continuă... traseismul politic înflorește mai departe, cei care zilele trecute l-au condamnat, părăsesc fracțiunile, partidele și trec în „altă gașcă”. Deputăția s-a transformat într-o acrobatică parlamentară. Credeam că mai jos și mai adânc nu se poate de căzut, ei, vedeți, după ultimele știri, se poate... Sunt sigur, „circul politic” va continua și ne va aduce noi surprize, mai ales că suntem în an electoral și ce-i mai interesant abia urmează. Republica Moldova – Quo Vadis?

Miercuri

Am zburat spre București, deoarece acum e complicat să ajungi la Chișinău pe cale aeriană...

Aproape de orele 9:00 am aterizat la Frankfurt pe Main, un oraș foarte drag mie, deoarece am petrecut mult timp aici, uneori până la șapte luni pe an, cum a fost în anul 2006 când am fost bursier Fritz Tyssen și Humboldt la RGK. Dar, de regulă, aproape anual lucrez câte cel puțin o lună la biblioteca excepțională a acestui institut. De aceea, m-au năvălit amintirile... În aeroport era destul de multă lume, iar avionul spre București a fost super-aglomerat. Deși lumea purta măști, restul comportamentului era departe de regulile de protejare. Am zburat spre București, deoarece acum e complicat să ajungi la Chișinău pe cale aeriană. După aterizare lumea a dat buluc unul peste altul ca să iasă mai repede din avion, fără nicio grijă față de regulile de protejare.

Marea plăcere a sosirii la București a fost revederea cu fiul Adrian, care m-a așteptat la aeroport. Deși am discutat des în perioada cât am fost în SUA, nu ne-am văzut direct de la finele anului trecut. Ce poate fi mai frumos decât întâlnirea dintre părinți și copii...

De la București, am plecat spre Chișinău cu un microbus, în care regulile de protejare s-au respectat mai bine decât în avionul de la Frankfurt/Main spre București. Formalitățile vamale la Albița și Leușeni au durat 15 și, respectiv, 30 de minute. Unica deosebire la trecerea frontierei Republicii Moldova a fost semnarea unei declarații privind autoizolarea în următoarele 14 zile. Apropo, nicăieri din SUA și până în R. Moldova nu a fost măsurată temperatura. În aeroportul internațional de la București, în general, am avut impresia că nu există pandemie...

În drumul de la București la Chișinău am urmărit „circul politic” din republică. Cazul Gațcan arată situația proastă în care se află Republica Moldova. Parlamentul a devenit un „teatru al absurdului”, iar unii deputați au uitat sau poate nici nu au știut care sunt responsabilitățile lor de bază. Acest caz, are atât de multe componente încât am putea scrie o carte, pornind de la drepturile omului, până la...

Joi

Prima zi acasă după șase luni, și prima zi de autoizolare… Am ajuns la Chișinău pe la 6:00 dimineața. Ce poți face după o călătorie de 40 de ore? Logic ar fi să dorm, dar oboseala și diferența fusului orar se simt foarte bine. Așa că toată ziua a fost mai degrabă o încercare de adaptare și tranziție de la realitățile americane la cele moldovenești. Noutățile și dezbaterile de la unele TV mă lasă fără cuvinte... Fuga prin vii, declarații și comentarii iresponsabile, învinuiri cu găleata... Un singur gând, Doamne, unde și cu ce am greșit?

Vineri

Dimineața parcă-i dimineață, înseamnă că adaptarea la noul fus orar decurge bine. Dar oricum stau în autoizolare la domiciliu și e doar a doua zi...

Am oferit prin Skype un interviu pentru Matinalii de la TVR Moldova, a fost o discuție despre experiența mea recentă în SUA, despre comportamentul americanilor în perioada de carantină, despre izbucnirile sociale și protestele stradale și despre multe altele.

După masă am avut o altă discuție On-line pe tema Astă vară la Soroca cu elevii din raionul Soroca, cu care am discutat despre arheologie. Am rămas impresionat de numărul mare de participanți și de întrebări privind meseria de arheolog. Însă cea mai bună întrebare a fost Ce face un arheolog în perioada de pandemie?

Iată așa un jurnal săptămânal, într-o versiune scurtă pentru Radio Europa Liberă/ Radio Libertatea (de luni până vineri), care, pentru mine, este și un jurnal de călătorie pe timp de pandemie.

XS
SM
MD
LG