Savcenko face remarci controversate despre Euromaidan
Parlamentara Nadia Savcenco, femeia pilot care fusese condamnată în Rusia, dar a fost eliberată într-un schimb de prizonieri, a spus că ucrainenii n-ar trebui să se teamă să folosească termenul ‘lovitură de stat’ cînd vine vorba de Euromaidan.
“Nu trebuie să ne temem de cuvinte, fie ‘lovitură de stat’ fie ‘revoluție'. Trebuie să ne temem de ce s-a întâmplat, pentru că au murit oameni, iar autoritățile nu știu să ne asigure securitatea și un trai decent, așa că oamenii sunt nemulțumiți”, a spus ea într-un interviu cu TV NewsOne, cel care acoperă manifestațiile împotriva lui Poroșenko și care a fost atacat de huligani favorabili regimului.
Savcenko a spus că în 2014 a fost schimbată conducerea țării, dar că sistemul a rămas neschimbat.
“Revoluția înseamnă schimbarea sistemului. Dacă vorbim despre ce s-a întâmplat atunci, într-adevăr am schimbat guvernul. Dar sistemul a rămas intact. Așa că: sau am avut o lovitură de stat cu sprijinul majorității ucrainenilor, sau avem o revoluție neterminată, de asemenea cu sprijinul majorității ucrainenilor” a spus Savcenko.
Opoziția dirijată de Saakashvili cere ”impeachment” pentru Poroșenko
Mii de activiști ai opoziției au protestat la Kiev, duminică, cerând Parlamentului adoptarea procedurii de impeachment, prin care sa poata fi demis Petro Poroșenko. Organizatorul manifestației, Mihail Saakașvili, liderul Mișcării Forțelor Noi, a chemat la un protest mai amplu pe 10 decembrie, dacă revendicarea nu este luată în seamă.
Poliția afirmă că la marș au participat circa 2.500 de persoane, dar sursele local pun cifra la 5.000.
În urma demonstrației, zeci de bărbați în haine de camuflaj au blocat intrarea în sediul televiziunii NewsOne cu saci de nisip și sârmă ghimpată, singura care a relatat de la manifestație. Ei au cerut ca proprietarul postului, fostul deputat Ievhen Muraiev, să-și ceară scuze public pentru declarații ofensatoare la adresa protestelor Euromaidan din 2013-2014.
Poroșenko a comentat doar că liderii opoziției vor să destabilizeze Ucraina.
În vorbe mărunte, Patriarhul Daniel ia partea Rusiei împotriva Ucrainei
Aflat în acest weekend la Moscova, Patriarhul Daniel a condamnat, în cuvinte puține și viclene, faptul că biserica ortodoxă ucraineană nu mai vrea să se supună Moscovei.
Puțini au remarcat că deși nimeni nu l-a mandatat să facă asta, Patriarhul Daniel s-a dus la Moscova să aducă un sprijin bisericii ruse și Kremlinului împotriva autochefaliei bisericii ucrainene.
Daniel și Patriarhul Kiril al Moscovei sunt vechi prieteni din vremea colaborării strânse dintre KGB și Securitate și când amândoi au trăit o vreme în Elveția înainte de 1989.
Daniel a zis azi la Moscova că "Biserica lui Hristos nu poate fi distrusă, chiar dacă este răstignită”, făcându-se că uită că Hristos nu a întemeiat o biserică, ci, involuntar, o nouă credință și că o situație similară celei din Ucraina se întâlnește în Republica Moldova, unde există o biserică ortodoxă supusă Moscovei și una națională, autochefală.
Declarațiile lui Daniel vin după ce Patriarhul bisericii ortodoxe din Ucraina, Filaret, a declarat iarăși, săptămâna trecută, că biserica ucraineană nu se va întoarce niciodată sub controlul Patriarhiei Moscovei.
Filaret a spus vineri că biserica rusă ar fi încercat să inducă lumea în eroare cu o zi mai devreme, când a afirmat că patriarhul ucrainean i-ar fi scris celui rus pentru a-i cere să fie „iertat”. Biserica rusă l-a excomunicat pe Filaret, când acesta a scos Patriarhia Kievului de sub controlul Moscovei, în 1992.
În iunie 2016 deja, Parlamentul ucrainean a adoptat o declaratie adresată Patriarhului Ecumenic de la Constantinopol în care cere să acorde autocefalie (independența) Bisericii Ortodoxe din Ucraina.
Peisajul religios ucrainean e de fapt mult mai complicat decât cel din Moldova (sau cel din Macedonia), unde există o biserică ortodoxă ce ține de Moscova și una locală, autochefală.
In Ucraina, pe lângă puternicul catolicism și branșa greco-catolică, există nu două, ci trei biserici ortodoxe: Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei (BOU-PM), Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Kievului (BOU-PK) și Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală (BOUA).
Cea a Patriarhatului de Kiev a fost creată abia acum 25 de ani, imediat după independență, și condusă din 1995 de patriarhul Filaret. Aceștia sînt considerați schismatici, folosesc doar ucraineana la slujbă și se consideră urmașii mitropolitului Petru Moghilă, sau Movilă, sfântul cărturar moldovean, a cărui familie a dat o serie de domnitori în Moldova și Valahia.
Dar Daniel îi vrea sub Moscova și consideră că ei răstignesc Biserica pentru că nu acceptă autoritatea KGB-istului Kiril al Moscovei, prietenul său din tinerețe de la Geneva, în Elveția, unde amândoi —paradox!— studiau și propovăduiau ecumenismul
Patriarhul Filaret: biserica ucraineană nu se va întoarce niciodată sub controlul Moscovei
Patriarhul bisericii ortodoxe din Ucraina, Filaret, a declarat că biserica ucraineană nu se va întoarce niciodată sub controlul Patriarhiei Moscovei.
Filaret a spus vineri că biserica rusă ar fi încercat să inducă lumea în eroare cu o zi mai devreme, când a afirmat că patriarhul ucrainean i-ar fi scris celui rus pentru a-i cere să fie „iertat”. Biserica rusă l-a excomunicat pe Filaret, când acesta a scos Patriarhia Kievului de sub controlul Moscovei, în 1992.
În iunie 2016 deja, Parlamentul ucrainean a adoptat o declaratie adresată Patriarhului Ecumenic de la Constantinopol în care cere să acorde autocefalie (independenta) Bisericii Ortodoxe din Ucraina.
Deputații cereau invalidarea actului de la 1686, care a fost adoptat cu încălcarea canoanele sacre ale Bisericii Ortodoxe. În plus, deputatii roaga Constantinopolul să ia parte în mod activ în depășirea consecințelor separării bisericii din Ucraina prin convocarea, sub auspiciile Patriarhiei Ecumenice, a Sinodului ucrainean de unificare, care ar rezolva toate disputele din sanul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Peisajul religios ucrainean e mult mai complicat decât cel din Moldova (sau din Macedonia), unde există o biserică ortodoxă ce ține de Moscova și una locală, autochefală.
In Ucraina, pe lângă puternicul catolicism și branșa greco-catolică, există nu două, ci trei biserici ortodoxe: Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei (BOU-PM), Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Kievului (BOU-PK) și Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală (BOUA).
Cea a Patriarhatului de Kiev a fost creată abia acum 20 de ani, imediat după independență, și condusă din 1995 de patriarhul Filaret. Aceștia sînt considerați schismatici, folosesc doar ucraineana la slujbă și se consideră urmașii mitropolitului Petru Moghilă, sau Movilă, sfântul cărturar moldovean, a cărui familie a dat o serie de domnitori în Moldova și Valahia.