Washingtonul marchează intrarea tratatului Start într-o nouă etapă amintind Rusiei obligaţiile ce-i revin
Washingtonul, care şi-a prezentat săptămâna trecută noua "poziţie nucleară", a dat asigurări că respectă limitele impuse arsenalului SUA prin noul tratat Start - care marchează luni o nouă etapă - şi i-a amintit Rusiei obligaţiile care îi revin în acest cadru.
Tratatul de reducere a armelor strategice semnat în 2010 de Moscova şi Washington şi intrat în vigoare în 2011 prevede reducerea progresivă, într-o perioadă de 10 ani, a numărului de focoase nucleare deţinute de cele două mari puteri, limitarea numărului de vectori şi verificări reciproce, precum şi schimburi de date.
"Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă au lansat noul tratat Start (New Start) acum şapte ani", aminteşte luni într-un comunicat Departamentul de Stat al SUA. "Data de 5 februarie 2018 marchează data intrării în vigoare a limitărilor centrale impuse de tratat arsenalului nuclear strategic al fiecărei ţări", subliniază Departamentul de Stat. Washingtonul reafirmă în acelaşi timp că în ce-l priveşte respectă aceste limite încă din august anul trecut.
"Federaţia Rusă şi-a reiterat în mai multe rânduri ataşamentul faţă de Noul tratat Start, inclusiv în ce priveşte respectarea acestor limitări centrale, şi ne aşteptăm ca schimbul de date prevăzut prin tratat să se desfăşoare în scurt timp să confirme acest angajament", precizează în comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert.
Joi, aceasta s-a arătat încrezătoare, declarând presei că SUA nu au "niciun motiv să creadă că guvernul rus nu va respecta aceste limite". Peste o lună, SUA şi Rusia "vor face schimb de date şi sperăm că fiecare ţară va confirma respectarea tratatului de către cealaltă imediat ce va fi posibil după acest schimb de date", a menţionat responsabila americană.
Vineri - cu câteva zile înainte de jalonul din 5 februarie -, Pentagonul a făcut publică noua "poziţie nucleară" a Washingtonului, care vizează dotarea SUA cu noi arme cu putere redusă, ca "răspuns" la demersurile de înarmare ale Rusiei. Potrivit Washingtonului, Moscova este pe cale să-şi modernizeze arsenalul de 2000 de arme nucleare tactice, prin eludarea obligaţiilor ce-i revin conform tratatului New Start, care nu ia în calcul decât armele strategice, servind ca bază pentru doctrina descurajării.
Administraţia preşedintelui american Donald Trump notează în comunicatul de luni că noul tratat Start - încheiat în timpul administraţiei precedente a lui Barack Obama - "întăreşte securitatea SUA" şi a aliaţilor lor şi susţine relaţii ruso-americane "mai stabile, mai transparente şi mai previzibile", într-un moment în care acestea sunt la un nivel foarte scăzut. Tratatul joacă aşadar un rol "crucial într-un moment în care încrederea s-a deteriorat şi ameninţarea unor neînţelegeri s-a accentuat", se mai arată în comunicatul Departamentului de Stat american.
Într-un interviu apărut tot luni în cotidianul Izvestia, ministrul de externe adjunct rus Serghei Riabkov se pronunţă la rândul său pentru reluarea dialogului dintre Rusia şi SUA cu privire la apărarea antirachetă. "Vreau să subliniez relevanţa în creştere a problemei apărării antirachetă. Vă amintesc că în preambulul actualului Start este menţionată legătura indestructibilă dintre armele strategice ofensive şi apărarea antirachetă", afirmă Riabkov.
Susţinătorii lui Mihail Saakaşvili cer demisia lui Poroşenko
Mii de adepți ai liderului miscarii ucrainene ”Noile forțe RUH” (NFR) – Mihail Saakașvili, au ieşit în stradă duminică, la Kiev, cerând îndepărtarea de la putere a preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko.
Protestarii cer demisia preşedintelui Petro Poroşenko, un nou parlament unde fiecare membru să aibă un mandat de câte un an şi formarea unui nou guvern.
Organizatorii protestului ”Marş pentru viitor” susțin ca la actiune au participat circa 10.000 de oameni. Ei au scandat: „Hoții afară!”, „Impeachment” și „Libertate prizonierilor politici!”
La mitingul din Piața Europei, Saakașvili l-a criticat din nou pe Poroșenko și pe procurorul general Iuri Luțenko. Ambii si-au petrecut vacantele de Anul Nou în stațiuni străine, în timp ce, a subliniat liderul „NFR“, „războiul în țară continuă, iar marea majoritate a ucrainenilor trăiesc sub pragul sărăciei“.
În rezoluția participanților la miting lui Poroșenko i s-a cerut să iasa în Piața Independenței la 18 februarie și să-și anunțe demisia voluntară din funcția de președinte. „Dacă va pleca singur, evitand vărsarea de sânge, ii vor fi iertate multe și va fi lăsat în pace. Dar vreau să avertizez: dacă el va continua să reprime poporul, atunci pedeapsa va fi foarte severă, și el nu va scapa de furia poporului“ – a spus Saakașvili in fata protestatarilor.
Alţi oameni prezenţi la protestele de duminică au cerut retragerea legii pentru reintegrarea regiunii Donbass.
Intrat ilegal în Ucraina în septembrie anul trecut, Saakasvili este în prezent un apatrid, fiindu-i retrase ambele cetatenii – georgiana si ucraineana.
În 2015, Poroşenko l-a propulsat pe Saaksvili în funcţia de guvernator al regiunii Odesa din Ucraina si i-a acordat cetatenia ucraineana. După un an şi jumătate, Saakaşvili a demisionat, acuzându-l pe liderul de la Kiev de corupţie.
În Georgia, fostul preşedinte a fost condamnat recent la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu în timpul celor două mandate ale sale ca şef al statului, din 2004 până în 2013.
Reprezentantul SUA la OSCE acuză Rusia de continuarea agresiunii în Donbas
Rusia continuă să încalce legislația internațională și să alimenteze războiul din Ucraina, a declarat reprezentantul SUA la OSCE, Michele Siders, care a precizat că rezultatul agresiunii rusești este conflictul continuu din Donbas, care a ucis pană în prezent 10.000 de ucraineni.
Reprezentantul SUA a cerut Moscovei să ofere organizațiilor umanitare internaționale permisiunea de a ajuta oamenii din zona conflictului armat. În plus, Siders a făcut apel la beligeranți sa efectueze un schimb de prizonieri în conformitate cu formula „toti pentru toți”.
Diplomatul a adăugat că misiunea SUA la OSCE este preocupată de soarta tătarilor din Crimeea, teritoriu anexat de Rusia. Autoritățile ruse persecută activistii tatari, efectueaza perchezitii la dimiciliu și îi aresteaza sub acuzatii false, a spus Siders.
Diplomatul american a subliniat că SUA nu vor recunoaște niciodată anexarea Crimeei. Sancțiunile împotriva Rusiei vor rămâne în vigoare până când peninsula va reveni sub control total al Ucrainei, a rezumat Siders.
Ucraina va impune sancțiuni împotriva Volkswagen și Adidas
Ucraina ia în considerare impunerea unor restricții companiilor germane Volkswagen și Adidas, care, în pofida sancțiunilor UE, continuă să activeze în Crimeea ocupată, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin.
„Orice încercare de a ocoli într-un fel sau altul sancțiunile impuse în legătură cu anexarea Crimeei ar trebui pedepsită conform legii”, a spus Klimkin.
Potrivit diplomatului, Ucraina se afla acum în procesul de a găsi mecanismele legale corespunzătoare.
„Avem o gama larga de mecanisme pe care le putem utiliza. Suntem în procesul de găsire a unei soluții echilibrate, cu toate acestea, nu pot dezvălui detalii, deoarece este nevoie de o anumită confidențialitate ..“, – a spus Klimkin.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) desfasoara o ancheta în cadrul dosarului penal care vizeaza activitatea companiilor germane Adidas, Puma și DHL Express pe peninsula anexata de Rusia.