Președinții parlamentelor din Georgia, Moldova și Ucraina au semnat o declarație comună
Cu ocazia unei reuniuni pe teme de securitate susținută vineri la Chișinău, președinții Parlamentelor din Republica Moldova, Georgia și Ucraina au semnat o declarație în care se angajează să promoveze p politică comună în domeniul apărării și securității și să coopereze în domeniul integrarii europene.
În declarație se exprimă „profunda îngrijorare” că trupe rusești se află în continuare pe teritoriul Moldovei și că „ocupația rusească și alte forme de intervenție militară continuă în diverse regiuni din Georgia și Ucraina”.
De asemenea, sunt condamnate încercările de amestec în treburile interne ale celor trei state prin propagandă pe rețele de socializare și prin presă.
„Chemăm colegii noștri din statele membre ale UE și instituțiile UE, precum și din Statele Unite ale Americii să rămână angajați și să continue să sprijine Georgia, Republica Moldova și Ucraina pe calea dificilă, dar meritorie a reformelor democratice”, se mai spune în declarația președinților parlamentelor din cele trei țări, membre în programul „Parteneriatul estic” al UE.
Conferinţa a fost găzduită de Parlamentul Republicii Moldova, fiind organizată în parteneriat cu Consiliul Atlantic, la iniţiativa şefilor forurilor legislative din Republica Moldova, Ucraina şi Georgia - Andrian Candu, Andrii Parubii şi, respectiv, Irakli Kobakhidze.
Toate cele trei state au Acorduri de asociere la UE, iar Rusia, care a controlat tradiţional această zonă, percepe extinderea influenţei occidentale ca pe o ameninţare la adresa sa.
Gazprom a oprit livrările de gaze în Ucraina. Kievul amenință cu sechestru pe active
Grădinițele, școlile și universitățile din Ucraina și-au suspendat activitatea până pe 6 martie inclusiv, pentru a face economie de gaze, în urma deciziei Rusiei de a opri livrarile către Ucraina.
În plus, începând cu 2 martie, companiile producătoare de energie din Ucraina vor începe sa foloseasca păcură în locul gazului natural.
Anterior, Gazprom a anuntat ca nu va mai livra gaze către Naftogaz Ucraina începand cu 1 martie, în ciuda faptului că compania ucraineană a efectuat plati în avans. Fondurile transferate au fost returnate părții ucrainene.
„Cum se spune, este scump oul de Paste”, a comentat situatia vicepreședintele consiliului de administrație al Gazprom, Alexander Medvedev. Declarație a fost făcută după ce, la 28 februarie, instanța de arbitraj de la Stockholm a obligat Gazprom să plătească catre Naftogaz 4,63 miliarde de dolari pentru sistarea livarilor de gaze conform contractului in 2014-2015. Potrivit rezultatelor a două proceduri de arbitraj international, Gazprom trebuie să transfere in conturile Naftogaz suma de 2,56 miliarde de dolari (minus datroia Naftogaz catre Gazprom).
Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a amenințat deja Gazprom cu confiscarea activelor în cazul în care compania refuză să-și achite datoria de 2,56 miliarde de dolari.
„Aș dori să mă adresez președintelui Naftogaz, Andrei Kobolev, sa solicite Procuraturii și Ministerului Justiției să se implice în acest proces, iar MAE să convoace de urgență o ședință. În cazul în care Gazprom nu plătește banii, va trebui sa punem sub sechestru activele lor, sa trecem la executarea silita. Există suficiente active, inclusiv cele implicate, de exemplu, in Nord Stream-2”, a spus Poroșenko.
Președintele ucrainean a continuat: „Lipsa de respect pentru executarea hotărârilor judecătorești are consecințe geopolitice extrem de importante. Cum atunci Europa sa se mai bazeze pe acest furnizor de gaz?“.
Statele Unite vor vinde Ucrainei rachete antitanc Javelin
Statele Unite intenţionează să vândă Ucrainei 210 rachete antitanc cu scopul de a consolida capacităţile de apărare ale Ucrainei împotriva Rusiei.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat, joi, planul de vânzare al celor 210 rachete către Ucraina în valoare de 47 de milioane de dolari. Planul a fost trimis Congresului american, care se va pronunţa în maximum 30 de zile pe marginea acestuia, însă este de aşteptat ca acesta să fie adoptat, din moment ce majoritatea congresmenilor au susţinut public necesitatea furnizării de armament către Guvernul de la Kiev.
Potrivit Departamentului american de Stat, Ucraina ar urma să primească 210 rachetă Javelin.
”Sistemul Javelin va ajuta Ucraina să îşi consolideze capacitatea de apărare pe termen lung şi să îşi protejeze suveranitatea şi integritatea teritorială”, se arată într-un comunicat al Pentagonului.
Decizia a coincis cu anunțul lui Vladimir Putin care consideră vulnerabil sistemul antirachetă din România şi care avertizează că Rusia deţine o rachetă invincibilă
Elementele antibalistice instalate de Alianţa Nord-Atlantică în România şi Polonia au vulnerabilităţi, a declarat joi după-amiază și Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării.
Putin a afirmat că armata Rusiei are o rachetă invincibilă, care "poate atinge orice zonă din lume", neputând fi oprită de sistemele antibalistice instalate de Statele Unite în Europa şi Asia.
Decizie arbitraj suedez: Gazprom va plăti Ucrainei compensații de 4,63 miliarde de dolari
Curtea de arbitraj de la Stockholm a dat câștig de cauză companiei ucrainene Naftogaz în procesul pe care l-a intentat împotriva Gazprom pentru compensarea volumelor de gaze care nu au fost furnizate de Gazprom în cadrul contractului de tranzit.
Prin decizia Arbitrajului de la Stockholm, Naftogaz obține despăgubiri în valoare totală de 4,63 miliarde de dolari pentru nerespectarea de către Gazprom a clauzelor contractuale.
„Felicitări pentru știrea bună de la Stockholm!” Prin decizia de astăzi a Arbitrajului de la Stockholm, Ucraina a câștigat 4,6 miliarde dolari SUA „, – a scris președintele Ucainei, Petro Poroșenko, pe pagina sa de Facebook.
El a menționat că din aceste fonduri se va achita datoria pentru gazul rusesc consumat în 2014, iar restul – 2,56 miliarde de dolari – vor fi incluse în bugetul companiei Naftogaz.