Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019
Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

update

Ucraina văzută de la Bruxelles.

15:04 5.6.2018

Putin discută Ucraina în Austria și afirmă că nu caută să divizeze UE

Manifestație pro-Putin astăzi în Viena
Manifestație pro-Putin astăzi în Viena


Rusia nu caută să divizeze Uniunea Europeană, susţine preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un interviu acordat postului austriac ORF, înaintea vizitei sale de marţi în Austria, prima sa vizită de stat într-o ţară din Europa occidentală după aproape un an.

Putin a afirmat că îşi doreşte of Uniune Europeană "unită şi prosperă", afirmând că Blocul comunitar este cel mai importtant partener comercial şi economic al ţării sale.

"Trebuie să dezvoltăm cooperarea cu UE. Nu avem obiectivul de a diviza nimic şi pe nimeni în UE", a declarat Putin.

"Cu cât sunt mai multe probleme în centrul UE, cu atât mai multe riscuri şi probleme pentru noi", a mai afirmat liderul de la Kremlin.

Preşedintele Rusiei se va întâlni marţi cu omologul său austriac, Alexander Van der Bellen şi cu cancelarul Sebastian Kurz, dar şi cu lideri ai mediului de afaceri.

Relaţiile Rusiei cu Uniunea Europeană rămân tensionate din cauza implicării Moscovei în conflictele din Ucraina şi Siria, cât şi a atacului neurotoxic din Marea Britanie, care l-a vizat pe Serghei Skripal, un fost agent dublu rus. Guvernul de la Londra a acuzat Moscova că ar pus la cale tentativa de asasinat, lucru negat de categoric de Rusia.

Austria a fost una din puţinele ţări din UE care nu şi-au retras diplomaţi din Rusia în semn de protest faţă de presupusa implicare a Moscovei în cazul Skripal.

Recent, vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertăţii (FPO, extremă-dreapta), s-a pronunţat în favoarea anulării sancţiunilor impuse Rusiei de UE în legătură cu anexarea regiunii ucrainene Crimeea şi rolul Moscovei în conflictul din Ucraina.

14:47 5.6.2018

Manafort acuzat că a încercat să influenţeze doi martori în ancheta lui Mueller



Investigatorii federali l-au acuzat pe fostul manager de campanie al lui Trump, Paul Manafort, că a influenţat potenţiali martori în timp ce era eliberat pe cauţiune înaintea unui proces privind o fraudă bancară.

Investigatorii care lucrează pentru procurorul special Robert Mueller, ce anchetează o potenţială colaborare între echipa de campanie a lui Trump şi Rusia în alegerile prezidenţiale din 2016, au declarat că Manafort şi un asociat al său au încercat „în repetate rânduri” să contacteze martori folosindu-şi telefonul şi o aplicaţie de mesaje criptate.

Agentul FBI Brock Domin a declarat în documente transmise tribunalului că Manafort „a contactat şi a încercat să contacteze” doi martori „pentru a le influenţa declaraţiile şi pentru a ascunde dovezi”. El a adăugat: „Investigaţia privind acest lucru este în desfăşurare”.

Martorii ar fi lucrat cu Manafort pentru a organiza Grupul Hapsburg, descris de biroul lui Mueller ca fiind „un grup al unor foşti politicieni europeni care iau poziţii favorabile Ucrainei, inclusiv prin lobby în SUA”.

Unul dintre potenţialii martori a declarat pentru guvern că el consideră că acţiunile lui Manafort reprezintă un efort de a face martorii să mintă sub jurământ.

Manafort a încercat să contacteze unul din martori în februarie după ce un juriu federal din Washington l-a găsit vinovat că a „păstrat în secret” un grup de oficiali europeni pentru a face lobby pentru Ucraina în SUA.

În timpul unei convorbiri cu un martor, el a declarat că Manafort s-a identificat şi i-a transmis că doreşte să îl „avertizeze privind Hapsburg”. Martorul a adăugat că a închis telefonul pentru că era „îngrijorat”.

Manafort a continuat să încerce să îl contacteze printr-o aplicaţie de mesaje criptate. El i-a trimis un link cu un articol de pe Business Insider care avea titlul „Foşti lideri europeni încearcă să se justifice după ce Mueller susţine că Paul Manafort i-a plătit pentru a face lobby pentru Ucraina”. Apoi Manafort a scris în mesaj: „Ar trebui să vorbim. Am fost clar că ei lucrau în Europa”.

Manafort este acuzat în două cazuri că a ascuns zeci de milioane de dolari de Serviciul de Venituri Interne, pe care îi câştigase oferind consiliere politicienilor pro-ruşi din Ucraina. El este, de asemenea, acuzat de spălare de bani şi că nu a declarat statutul său de agent străin atunci când a făcut activităţi de lobby pentru guvernul ucrainian pro-Rusia. Evenimentele au avut loc înainte ca Trump să candideze la preşedinţie.

14:45 5.6.2018

O instanța din Olanda a pus sechestru pe activele Gazprom la cererea Ucrainei

O instanța din Olanda a aprobat cererea companiei de stat ucrainene Naftogaz de a pune sechestru pe acțiunile Gazprom la subsidiarele olandeze, anunță biroul de presă al Naftogaz.

Au fost depuse cereri de sechestru asigurator pentru a datoria Gazprom fata de Naftogaz în valoare de 2,6 miliarde de dolari, conform deciziei Arbitrajului de la Stockholm, adoptată în februarie 2018.

Șase din cele șapte companii ale Gazprom din Olanda au refuzat să coopereze cu executorii judecatoresti, dar acest lucru nu va influenta în niciun fel procesul de impunere a sechestrului, sustine Naftogaz.

Compania ucraineana afirma ca va apela la toate mijloacele și instrumentele legale disponibile pentru a pune in executie decizia instantei în cazul Gazprom.

”Din păcate, compania rusa acționează cu reacredință, nu se conformeaza deciziei de arbitraj și nici hotarârilor instanțelor europene din alte jurisdicții” – a declarat Andrei Kobolev, președintele consiliului de administrație al “Naftogaz”.

14:00 1.6.2018

Ministrul de externe german vizitează linia frontului din estul Ucrainei

Poroșenko cu Heiko Maas
Poroșenko cu Heiko Maas


Ministrul de externe german Heiko Maas vizitează astăzi linia frontului în conflictul dintre forţele guvernamentale ucrainene şi rebelii proruşi.

Maas le-a declarat joi reporterilor, la sosirea la Kiev pentru discuţii cu omologul său ucrainean Pavlo Klimkin, că speră să poată negocia o dată pentru începerea discuţiilor de pace până în iulie.

Ministrul german a anunţat că ar dori să organizeze convorbiri în aşa-numitul format Normandia - care include Rusia, Ucraina, Germania şi Franţa - cu scopul implementării acordului de pace agreat în capitala Belarusului, Minsk, înainte ca parlamentul german să intre în vacanţă, la 6 iulie.

"Cred că aceasta este o şansă de a resuscita... procesul de la Minsk care a stagnat", a spus Maas, adăugând că discuţiile vor include şi o dezbatere privind oportunitatea trimiterii unei misiuni de menţinere a păcii, sub egida ONU, în Ucraina.

Ultima oară când miniştrii de externe ai celor patru ţări din formatul Normandia s-au reunit pe tema conflictului ucrainean a fost în februarie 2017.

Vizita lui Maas în Ucraina are loc după recenta deplasare la Kiev a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG