Poroşenko: Ucraina devine flancul estic de facto al NATO
Ucraina a devenit flancul estic de facto al NATO, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.
''Fără o Ucraină puternică, ce s-a transformat într-un flanc estic de facto al NATO, nu se poate discuta despre un spaţiu euro-atlantic stabil'', a afirmat Poroşenko în cadrul conferinţei internaţionale la nivel înalt 'The Hybrid War Decade: Lessons Learned to Move Forward Successfully'.
În anul 2014, Kievul a revocat statutul de ţară nealiniată al Ucrainei, când autorităţile pro-occidentale au ajuns la putere în ţară, deschizând calea pentru aderarea acestui stat la blocul militar.
Ucraina şi-a stabilit anul 2020 ca termen limită până la care va trebui să se conformeze deplin standardelor NATO într-o serie de domenii, în special securitatea, apărarea, justiţia şi combaterea corupţiei.
În septembrie acest an, parlamentul ucrainean i-a trimis Curţii Constituţionale de la Kiev un proiect pentru includerea intenţiei Ucrainei de a adera la NATO în Constituţia ţării.
Moscova cere ca OSCE să coordoneze cu separatiștii zborurile dronelor de observare
Ministerul rus al Afacerilor Externe susține că misiunea OSCE trebuie să coordoneze cu separatistii DNR/LNR (LDNR) rutele de zbor ale dronelor de observare.
„Din câte știm, OSCE a contactat deja pe reprezentanții „DNR „, care au promis că vor acorda asistență. Trebuie să se țină cont de faptul că încă pe 22 octombrie, „LDNR” a trimis o solicitare misiunii OSCE de a le notifica în prealabil cu privire la rutele de zbor ale dronelor OSCE și de a le echipa cu balize intermitente „, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Ea a explicat ca, ”o astfel de nevoie a apărut din cauza faptului că armata ucraineană foloseste tot mai des drone de lupta”.
Zaharova a declarat că Ministerul rus de Externe este mirat de declarația comună a Germaniei și Franței în legătură cu pierderea dronei OSCE în estul Ucrainei. Ea a menționat că autorii declarației au înaintat acuzații „fără motiv și fără să aștepte rezultatele investigației”.
Amintim ca, pe 28 octombrie, o drona a Misiunii OSCE a dispărut după ce a înregistrat echipament militar rusesc pe teritoriile temporar ocupate din Donbas. Drona a identficat inclusv desfasurarea unui sistem de rachete ”Osa” de apărare aeriană și un convoi de 7 camioane pe un drum laturalnic de lângă graniță.
La 1 noiembrie, Germania și Franța au emis o declarație comună în care au acuzat Rusia și pe militanții controlați de aceasta pentru doborarea dronei misiunii OSCE în Donbas.
Gazoductul Nord Stream 2, pe agenda ministrului german la întâlnirea cu directorul Gazprom
Directorul general al companiei Gazprom, Alexei Miller şi ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, au discutat despre cooperare, inclusiv implementarea proiectului privind gazoductul Nord Stream 2.
"Eforturile continuă pentru construirea gazoductului prin apele teritoriale ale Germaniei şi zona economică exclusivă a Finlandei. A fost notat că implementarea proiectului se bazează pe cererea ridicată pentru existenţa gazoductului Nord Stream şi creşterea cererii de gaz rusesc în Europa", se arată în comunicat.
În cadrul întâlnirii, cele două părţi au reiterat că Gazprom şi companiile germane cooperează din punct de vedere strategic şi în toate sferele, inclusiv extragerea comună a gazului natural din Rusia, depozitarea, transportarea şi distribuirea acestuia în Europa.
Proiectul Nord Stream 2 a fost propus pentru livrarea unei cantitaţi mai mari de gaze din nodul Siberiei, cu ajutorul unei rute mai scurte decât cea deja existentă, ceea ce ar ajuta la scăderea costurilor.
Gigantul rus Gazprom încearcă să construiască, împreună cu firmele europene, o conductă de 1.200 de kilometri care să transporte gazul natural din Rusia spre Germania prin Marea Baltică, ocolind Polonia, Ucraina şi ţările baltice.
Mitropolitul de Constantinopol: Acțiunile Bisericii Ruse aduc bucurie antihristului
Mitropolitul Sotirie al Constantinopolului a numit drept „satanice” acțiunile Bisericii Ortodoxe Ruse, care a decis să rupă relațiile cu Patriarhia Ecumenică în contextul procesului de acordare a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Astfel, Biserica Ortodoxă Rusă a afirmat anterior că preoților săi i se interzice slujirea în bisericile Patriarhiei Ecumenice, iar credincioșii care s-au rugat acolo ar trebui să se pocăiască.
„Niciun episcop, mitropolit sau patriarh nu are dreptul să dea indicații la ce biserica sa mergi și nici să interzică comuniunea cu alta biserică, peste capul preotului dvs.”, a declarat exarhul Patriarhiei Ecumenice.
Potrivit lui Sotierie, astfel de ordine ale Bisericii Ortodoxe Ruse „nu au nicio putere înaintea lui Hristos și a Bisericii Sfinte”, iar credincioșii care ignoră instrucțiunile Moscovei nu ar trebui să se simtă vinovați. Ierarhul a subliniat că cei care ar trebui „să-și facă griji” sunt cei care, prin acțiunile lor anti-canonice si cu amenințări încearcă să despartă credincioșii de Biserică și să întrerupă comuniunea lor cu preoții și episcopii lor.
„Aceste acțiuni ale lor aduc bucurie numai antihristului … Toți oamenii gânditori sunt profund întristați de asemenea acțiuni satanice”, a încheiat Sotirie.