Percheziții la Biserica ortodoxă rusă din Kiev
Agenţia ucraineană de informaţii SBU a efectuat vineri percheziţii la locuinţa stareţului celei mai mari şi mai vechi mănăstiri din Kiev, care face parte din Biserica Ortodoxă Rusă.
Ofiţeri SBU percheziţionau locuinţa fratelui Pavlo, care conduce Mănăstirea Pecersk de la Kiev, a anunţat secretarul SBU Igor Guskov.
Prelatul este suspectat de ”incitare la ură”, a precizat el.
Biserica ucraineană este pe cale să se organizeze ca biserică independentă, după ce a făcut parte, secole, din Biserica Ortodoxă Rusă, în urma unui conflict cu comunităţi ortodoxe ruse din Ucraina.
În prezent, în Ucraina există trei comunităţi ortodoxe, inclusiv cele două biserici aflate în divorţ.
Autorităţile ucrainene i-au acuzat pe membrii clerului ortodox rus de faptul că-i susţine pe separatiştii proruşi.
Interdicţie de a intra în Ucraina pentru rușii cu vârste între 16 şi 60 de ani
Kievul a interzis bărbaţilor adulţi ruşi între 16 şi 60 de ani să intre în Ucraina, a anunţat şeful serviciului de frontieră Petro Țîgîkal la o reuniune televizată vineri.
"Astăzi, intrarea străinilor este limitată - în primul rând cetăţeni ai Federaţiei Ruse - neadmiterea cetăţenilor Federaţiei Ruse în vârstă de la 16 la 60 de ani, de sex masculin", a declarat Țîgîkal.
Serviciul ucrainean de pază a frontierelor a confirmat introducerea măsurii.
Pe de altă parte, Rusia a anunțat că nu intenţionează să impună o acceaşi interdicţie ucrainenilor, a spus o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.
Zaharova a acuzat Guvernul ucrainean că, prin această interdicţie, face rău oamenilor obișnuiţi.
Criza din Azov. Londra cere eliberarea navelor şi a echipajelor ucrainene
Premierul britanic Theresa May a îndemnat Rusia să elibereze navele şi echipajele ucrainene sechestrate duminică, adăugând că Londra va continua să militeze pentru impunerea de "sancţiuni adecvate" împotriva Moscovei.
"Mesajul nostru către Rusia este foarte clar, ar trebui să elibereze navele şi marinarii, să detensioneze situaţia", a declarat May, care a afirmat că incidentul din zona Mării Negre este parte a "modelului de comportament rus".
Liderul Guvernului de la Londra a mai afirmat că Marea Britanie "a fost întotdeauna în fruntea Uniunii Europene militând pentru sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu comportamentul acesteia. Vom continua să cerem ceea ce considerăm a fi sancţiuni adecvate pentru Rusia".
Theresa May a completat spunând că "Rusia ar putea alege o cale diferită".
"Rusia ar putea sprijini sistemul internaţional bazat pe reguli şi dacă ar face asta, poziţia sa ar fi diferită. Alege să continue cu acest model de comportament", a completat May.
Kremlinul 'regretă' decizia lui Trump de a anula întâlnirea cu Putin
Kremlinul "regretă" anularea de către Donald Trump a întâlnirii planificate la summitul G20 între preşedintele american şi omologul său rus Vladimir Putin, a anunţat în noaptea de joi spre vineri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.
"Noi regretăm decizia administraţiei americane de a anula întâlnirea planificată a celor doi preşedinţi la Buenos Aires", a declarat el.
"Acest lucru înseamnă că discuţiile privind aspectele internaţionale şi bilaterale grave sunt amânate pe termen nelimitat", a estimat el, precizând că "în ceea ce-l priveşte pe preşedintele rus Vladimir Putin, el este gata să aibă contacte cu colegul său american".
Joi, Donald Trump a anulat brusc întâlnirea prevăzută cu Vladimir Putin la G20 în Argentina, pe fondul escaladării tensiunilor între Moscova şi Kiev.
"Plecând de la faptul că navele şi marinarii nu au fost returnaţi de Rusia Ucrainei, am decis că ar fi mai bine pentru toate părţile interesate să-mi anulez întâlnirea programată în prealabil în Argentina cu preşedintele Vladimir Putin", a scris el pe Twitter, la scurt timp după ce a părăsit Washingtonul.