Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019
Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

14:43 10.5.2018

Regizorul ucrainean Serghei Loznița: Cine cunoaște istoria Rusiei știe că nu s-a schimbat nimic



Serghei Loznița a deschis în 9 mai secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes (8-19 mai 2018) cu filmul de ficțiune „Donbass”, coproducție germano-ucraineano-franco-olandezo-română a cărei postproducție e realizată în mare parte la Digital Cube, în România.

Serghei Loznița
Serghei Loznița



„Donbass” vorbește despre situația de azi a acestei regiuni din estul Ucrainei marcată de sărăcie, război și de umbra amenințătoare a Rusiei.

Într-un interviu acordat HotNews.ro Serghei Loznița explică de ce istoria Rusiei e o istorie copy/paste, cum ar putea fi oprit războiul din Ucraina și cum să nu ne lăsăm manipulați de propagandă.

14:44 10.5.2018

Peter Szijjarto acuză UE că pune drepturile migranţilor înaintea celor ale minorităţii maghiare din Ucraina

Peter Szijjarto și Petro Poroșenko
Peter Szijjarto și Petro Poroșenko



Şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto a acuzat Uniunea Europeană că pune drepturile migranţilor înaintea celor ale minorităţii maghiare care locuieşte în vestul Ucrainei.

"Suntem obligaţi să ne angajăm într-o dezbatere permanentă cu Bruxellesul cu privire la faptul că drepturile migranţilor trebuie respectate, în timp ce în Transcarpatia sunt 150.000 de maghiari care au dreptul fundamental de a trăi în propria lor casă în siguranţă şi de a-şi vorbi limba", a declarat ministrul de externe al Ungariei în timpul unei conferinţe de presă organizate după o întrevedere cu preşedintele Asociaţiei Culturale a Maghiarilor din Transcarpatia (KMKSZ), Laszlo Brenzovics.


Peter Szijjarto a declarat că pentru Bruxelles se pare că drepturile migranţilor sunt mai importante decât cele ale maghiarilor din Ucraina.

La sfârşitul lui aprilie, Suijjarto declara că Ucraina pregăteşte o "a treia lovitură" împotriva minorităţilor naţionale, prin solicitarea preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko ca parlamentul să aprobe o lege privind sancţionarea dublei cetăţenii într-o procedură de urgenţă. Prima lovitură a fost modificarea legii educaţiei, urmată de o a doua lovitură care a implicat declararea Legii cu privire la principiile politicii lingvistice de stat în Ucraina drept neconstituţională şi planificarea amendării sale, a precizat la acea dată Szijjarto.

De asemenea, el a atenţionat atunci că Ungaria îşi va menţine veto-ul asupra aderării Ucrainei la NATO dacă drepturile minorităţilor naţionale nu vor fi restabilite.

14:46 10.5.2018

Poroșenko s-a întâlnit cu Merkel și Macron în Aachen



Petro Poroșenko s-a întâlnit astăzi în Aachen (Renania de Nord-Westfalia, la graniţa cu Belgia şi Olanda) cu președintele Franței Emmanuel Macron și cu cancelarul german Angela Merkel, cu ocazia acordării lui Macron a premiului european Charlemagne.

13:29 11.5.2018

Nord Stream 2 | Lavrov: Decizia Rusiei de a livra gaz natural prin Ucraina nu poate fi impusă politic

Serghei Lavrov și Heiko Maas
Serghei Lavrov și Heiko Maas


Decizia Rusiei de a continua livrările prin Ucraina, în urma construirii gazoductului Nord Stream 2, trebuie să aibă un fundament economic şi nu să fie motivată politic, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

"Nu ne deranjează să continuăm să livrăm o anumită cantitate prin Ucraina - doar că trebuie să fie realizabilă din punct de vedere economic şi nu impusă politic", a spus Lavrov, în urma unei întâlniri la Moscova cu omologul său german Heiko Maas.

Afirmaţiile lui Lavrov au fost făcte după ce cancelarul german Angela Merkel a declarat luna trecută că realizarea gazoductului Nord Stream 2 nu poate fi posibilă până nu va fi clarificat "viitorul rol al Ucrainei".

Proiectul Nord Stream 2 va avea rolul de a livra aproximativ 55 miliarde de metri cub natural pe an, din Rusia spre Germania, ocolind Polonia, statele Baltice şi Ucraina.

Polonia, statele Baltice şi mai mute ţări din Europa de Est se opun proiectului, fiind îngrijorate că vor deveni vulnerabile în faţa presiunilor geopolitice ale Rusiei.

Ministrul rus a declarat că "Germania continuă să susţină construirea gazoductului Nord Stream 2, ca un proiect comercial care serveşte intereselor ţărilor europene".

Întrebat despre poziţia Berlinului privind Nord Stream 2, în cadrul conferinţei de presă, Maas a declarat că îl consideră drept un "proiect comercial privat".

Ucraina ar putea pierde miliarde de europ dacă gigantul rus Gazprom alege să îi excludă complet teritoriul din ruta de livrare.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG