Kremlinul a catalogat luni drept absurde acuzaţiile Ucrainei că ar avea planuri pentru ocuparea porturilor Mariupol şi Berdiansk
Kremlinul a catalogat luni drept absurde acuzaţiile Ucrainei că ar avea planuri pentru preluarea controlului asupra porturilor Mariupol şi Berdiansk de la Marea Azov cu scopul de a crea un coridor terestru între Crimeea şi estul Ucrainei, controlat de rebelii separatişti proruşi.
Între altele, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a făcut personal o declaraţie în acest sens într-un interviu acordat în weekend pentru Funke Media Group din Germania.
''Este o declaraţie absurdă'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. ''Este o altă încercare de a genera tensiune'', a adăugat el. ''Este clar că, cel mai probabil, astfel de încercări, spre regretul nostru, vor continua pe măsura apropierii alegerilor (prezidenţiale) din Ucraina'', a mai spus Peksov, susţinând că ''Rusia nu a capturat nimic niciodată şi nici coridoare nu a făcut’’.
Berlinul e surprins de declarația lui Putin privind războiul din Ucraina
Guvernul de la Berlin a fost surprins de declarația recentă a președintelui rus Vladimir Putin care a spus că ”războiul din Donbas va continua, atâta timp cât conducerea politică actuală rămâne la putere în Ucraina”.
„Această declarație a fost luată în considerare cu surprindere în guvernul federal”, a declarat Steffen Seibert, purtatorul de cuvant al guvernului Germaniei, luni, la o conferință de presă susținută la Berlin.
El a reamintit că autoritățile din Ucraina au fost alese într-un mod legitim și democratic și au fost parte legitimă la negocieri în procesul de la Minsk.
Germania respectă aceste acorduri și negocieri din formatul Minsk, și la fel și Ucraina, a subliniat purtătorul de cuvânt al guvernului german.
Anexarea ilegală a Crimeei și sprijinul separatiștilor din estul Ucrainei sunt acțiuni ale Rusiei, a mai spus Seibert.
Poroşenko: Ucraina va convoca rezerviştii în fața amenințărilor Rusiei
Petro Poroşenko a declarat luni că autorităţile din Ucraina vor convoca rezerviştii pentru pregătiri militare după introducerea legii marţiale pe fondul tensiunilor cu Rusia.
Liderul de la Kiev a mai precizat că unele unităţi militare vor fi repoziţionate pentru a consolida poziţiile defensive ale Ucrainei.
Poroşenko a declarat că Putin refuză orice discuţie telefonică de la escaladarea tensiunilor ruso-ucrainene în Marea Neagră.
Potrivit liderului de la Kiev, imediat după atacarea celor trei nave ucrainene de către ''forţe ale armatei ruse'' la 25 noiembrie în apropiere de strâmtoarea Kerci, el a cerut să i se facă legătura telefonică cu Vladimir Putin.
''Din păcate, nici până acum Putin nu a răspuns solicitării mele privind o discuţie telefonică directă în orice format - bilaterală, în 'formatul Normandia', cu participarea partenerilor americani etc.'', a afirmat Poroşenko, citat duminică de portalul RBC-Ukraina.
Ucraina a denunţat o "agresiune" a Rusiei şi a instituit Legea marţială timp de 30 de zile în regiunile ucrainene situate la frontiera cu Rusia. Statele Unite, Uniunea Europeană şi NATO au criticat Rusia şi au cerut măsuri pentru detensionarea situaţiei.
Rusia a deblocat parţial accesul la porturile ucrainene de la Marea Azov, dar începe manevre militare
Rusia a deblocat parţial accesul la porturile ucrainene de la Marea Azov, a anunţat marţi ministrul ucrainean pentru infrastructură, Volodimir Omelian, citat de Reuters.
'Da, porturile Berdiansk şi Mariupol sunt parţial deblocate. Navele se îndreaptă spre intrarea şi ieşirea din strâmtoarea Kerci spre porturile ucrainene (...) Circulaţia este parţial restabilită', a spus ministrul.
Navele sunt oprite în continuare de partea rusă, care efectuează inspecţii ca înainte, dar circulaţia a fost parţial restabilită', a afirmat Volodimir Omelian, citat de media ucrainene. El a adăugat că 17 nave aşteaptă la intrarea în Marea Azov şi doar una la ieşire. Alte nouă nave se află pe cheiurile din porturi.
În același timp, flota Rusiei din Marea Neagră începe manevre la sud de strâmtoarea Kerci, care face trecerea dintre Marea Neagră şi Marea Azov, la peste o săptămână de la incidentul naval din 25 noiembrie când gărzile de coastă ruse au interceptat şi sechestrat prin utilizarea forţei trei nave militare ucrainene care încercau să traverseze strâmtoarea, anunţă portalul Fontanka.ru, citând o înştiinţare trimisă de Moscova sistemului internaţional NAVTEX pentru emisie şi recepţie automată a mesajelor de siguranţă maritimă.
Manevrele sunt preconizate să înceapă marţi la ora 21:00 GMT (la miezul nopţii pe 5 decembrie, după ora Moscovei) şi vor dura până la 9 decembrie la ora 22:00 GMT (10 decembrie, 01:00, ora Moscovei/).
Conform coordonatelor transmise în înştiinţare, zona de manevre este situată la sud-est de peninsula Crimeea. În această perioadă, zona respectivă este declarată ca prezentând pericol pentru siguranţa navigaţiei.