Papa convoacă în iulie, la Roma, biserica greco-catolică
Papa Francisc a decis să-i invite la Roma pe Arhiepiscopul major, pe membrii sinodului permanent și pe mitropoliţii Bisericii Greco-Catolice ucrainene.
Reuniunea se va desfăşura la Vatican în perioada 5-6 iulie și vor participa şi superiori din Dicasteriile Curiei Romane, Congregația pentru Bisericile Răsăritene și Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creștinilor, scrie La Stampa.
Va fi o ocazie de a reflecta asupra "situației delicate și complexe în care se află Ucraina", aşa cum se specifică în buletinul Biroului de presă al Vaticanului care a comunicat ştirea. "Prin această întâlnire, Sfântul Părinte dorește să dea un semn al apropierii sale faţă de Biserica Greco-Catolică ucraineană care desfășoară serviciul pastoral atât acasă, cât și în diferite locuri din lume”.
În comunicatul de presă nu se menționează nici războiul aflat în desfășurare, nici situația politică a țării care se confruntă acum cu o fază de tranziție prin președinția fostului actor Volodimir Zelenski. Cu toate acestea, declarația Vaticanului explică faptul că "această întâlnire va oferi o nouă oportunitate pentru a aprofunda analizarea vieții și nevoilor Ucrainei, cu scopul de a identifica modalităţile prin care Biserica Catolică, în special Biserica Greco-Catolică, se poate dedica din ce în ce mai mult şi mai eficient predicării Evangheliei, contribuind la sprijinul celor care suferă".
Nu au trecut nici șase luni de la conflictul dintre Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol și Patriarhia Moscovei pe tema acordării autocefalei. Un contrast profund care a scăpat din circuitul intern al ortodoxiei, implicând relațiile diverselor părţi în cauză cu Biserica Catolică şi care a dus la ruperea comuniunii euharistice.
Papa Francisc și-a exprimat deja sprijinul față de țara est europeană prin inițiativa "Papa pentru Ucraina", care a început în 2018 şi a realizat deja câteva proiecte umanitare monitorizate de Departamentul pentru serviciul dezvoltării umane integrale. În acest sens, cardinalul Prefect Peter K.A. Turkson a efectuat o misiune în Ucraina, între 14 și 18 noiembrie anul trecut, pentru a verifica succesul acestor inițiative, care vizau în special copiii traumatizați de război și de violențe.
Facebook a eliminat 100 de conturi, grupuri şi pagini din Rusia folosite pentru dezinformare despre Ucraina
Facebook anunţat că a eliminat peste 100 de conturi şi pagini din Rusia, utilizate pentru a răspândi dezinformări pe reţelele de socializare, inclusiv Instagram,.
Compania online din Statele Unite a anunţat că a eliminat 97 de conturi din Rusia care se concentrau pe Ucraina, şi alte 21 care erau axate pe Austria, statele baltice, Germania, Spania şi Marea Britanie.
În luna martie, compania americană a eliminat 2.632 de pagini şi conturi de Facebook şi Instagram despre care erau indicii că erau folosite în scopuri similare de grupuri din Rusia, Iran, Macedonia şi Kosovo.
Tot în martie, Facebook a eliminat peste 150 de conturi false din România şi Marea Britanie utilizate în acţiuni coordonate de influenţare a opiniilor.
Preşedintele Parlamentului Andri Parubi suspectat de deturnare de fonduri
Oficiul naţional anti-corupţie din Ucraina (NABU) a demarat o anchetă împotriva preşedintelui Parlamentului ucrainean, Andriy Parubiy, acesta fiind suspectat pentru deturnare de fonduri din bugetul de stat.
„La 10 aprilie 2019, o persoană autorizată din cadrul NABU, în conformitate cu decizia unui judecător din cadrul tribunalului districtual Solomyansky, din Kiev, a înregistrat cazul în Registrul de Stat pentru investigaţii preliminare, în urma unor dovezi de infracţiuni conform părţii întâi a Articolului 364 şi a Articolului 210 din Codul Penal al Ucrainei", a informat serviciul de presă al NABU.
Preşedintele Parlamentului mai este investigat pentru abuz de putere, deturnare de fonduri şi acordarea unor împrumuturi din banii de fonduri.
Zelenski presează Parlamentul pentru a-şi prelua oficial funcţia
La doar trei săptămâni de la alegerea sa în funcţia de preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski a indicat vineri Parlamentului data la care ar dori să preia oficial funcţia.
"La următoarea şedinţă, trebuie să stabiliţi inaugurarea pe 19 mai", a declarat într-o înregistrare video noul şef al statului ucrainean, în vârstă de 41 de ani, adăugând că poporul cere acest lucru.
Potrivit lui Zelenski, Rada Supremă întârzie procesul deoarece deputaţii se tem de dizolvare şi alegeri parlamentare anticipate. Totodată, el îl acuză de sabotaj pe preşedintele în exerciţiu, Petro Poroşenko.
Fostul actor de comedie l-a comparat pe Poroşenko (53 de ani) cu un turist care împachetează prosoape, papuci şi tot ce se mai găseşte în dulapul unei camere de hotel înainte de a pleca.
"Vă cer de urgenţă: predaţi cheia, plătiţi pentru mini-bar şi îndreptaţi-vă spre ieşire", a îndemnat Zelenski.
Preşedinţia ucraineană a respins într-un comunicat de presă acuzaţiile noului şef de stat, motivând că "transferul puterii este un proces dificil şi responsabil".