Weekend tensionat la Kiev
Anunțul unui asediu
Kliciko: un superstar huiduit
"Un superstar”, așa îl numește cotidianul belgian Le Soir pe liderul partidului Udar (Lovitura) și fost campion de box Vitali Kliciko. Ca multe alte publicații occidentale, Le Soir estimează că Vitali Kliciko ar fi favoritul dacă s-ar ține acum alegeri prezidențiale în Ucraina.
Cu toate astea, constată cotidianul, pe măsură ce manifestațiile se împotmolesc, steaua lui Kliciko pălește. Joi seara, pentru prima oară, fostul campion a fost huiduit de mulțime, după o nouă întâlnire de trei ore cu Ianukovici. Kliciko le cerea manifestanților să prelungească armistițiul.
—
Incă un protestatar mort in Kiev
Incă un protestatar a murit astăzi în Kiev, la spital, după ce fusese grav rănit în ciocnirile de pe strada Grușevski din 22 ianuarie.
Autoritățile au recunoscut până acum doi morți, în vreme ce opoziția vorbește de 5. Un alt mort a fost găsit intr-o pădure in afara Kievului. E vorba de un protestatar care fusese răpit de un grup de necunoscuți.
Un alt lider al manifestațiilor, Dmitri Bulatov, a dispărut în noaptea de 23 ianuarie, iar Euromaidanul a anunțat o recompensă de 10.000 dolari oricui ar putea aduce informații in legătură cu soarta lui Bulatov.
---