Linkuri accesibilitate

Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019
Crucea de pe mitra patriarhul Kirill aruncă o umbră pe fruntea lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova, 28 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. Live Blog (Dan Alexe)

update

Ucraina văzută de la Bruxelles.

07:05 25.11.2021

Manevre militare rusești și ucrainene, pe fundal de tensiuni

Rusia și Ucraina au efectuat în paralel manevre militare pe 24 noiembrie, după ce relatările despre masarea de trupe ruse în apropierea graniței ucrainene au stârnit îngrijorări la Kiev și alte capitale în legătură cu o posibilă invazie.

Marți, două ambarcațiuni de patrulare ale Gărzii de Coastă a SUA au sosit în portul Odessa, la Marea Neagră, un gest menită să sprijine ostentativ mica flotă ucraineană în timp ce se confruntă cu o crescândă activitate rusească în apropierea țărmurilor sale.

Rusia a organizat aplicații în Marea Neagră, spunând că au scopul să îmbunătățească pregătirea de luptă a forțelor sale convenționale și nucleare din cauza a ceea ce ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a numit „activitatea sporită a țărilor NATO în apropiere de granițele Rusiei”. Avioanele și navele rusești au exersat respingerea atacurilor aeriene asupra bazelor navale și au răspuns cu lovituri aeriene, a relatat Interfax.

Între timp, Ucraina a organizat exerciții proprii în apropierea frontierei de nord, spunând că au scopul să consolideze pregătirea pentru a respinge o eventuală răspândire pe teritoriul ucrainean a crizei imigranților de la granița polono-belarusă. Dar Kievul a organizat aplicații ale forțelor sale de parașutiști și în regiuni sudice, inclusiv în apropierea Crimeii ocupate de Rusia în 2014. Kievul și susținătorii săi occidentali au spus în ultimele săptămâni că Rusia a masat zeci de mii de militari la granița ucraineană. Oficiali ucraineni cred că Rusia ar pregăti un atac la începutul lunii februarie. Kremlinul a spus că sunt acuzații „nefondate”.

07:13 25.11.2021

SUA: armament suplimentar pentru Ucraina

Cresc tensiunile la granița Ucrainei cu Rusia, unde, pentru a doua oară anul acesta, Moscova a masat circa 100.000 de oameni și material militar greu. Din nou, NATO, SUA și UE lansează avertismente împotriva Rusiei, prevenind Kremlinul să nu cumva să intervină militar în Ucraina pentru a-i "proteja" pe rusofonii din Donbas, sau pentru o repetare a manevrei din Crimeea, în 2014, când s-a organizat un pretins "referendum" de unire cu Rusia.

Politico, site-ul american care acoperă, de la Bruxelles, afacerile UE, scrie că în Congresul SUA este discutată propunerea de a trimite Ucrainei armament suplimentar în valoare de 50 milioane dolari. Cu totul, ajutorul Pentagonului pentru Ucraina ar urca astfel la 350 milioane dolari.

Marți, două ambarcațiuni de patrulare ale Gărzii de Coastă a SUA au sosit în portul Odessa (foto), la Marea Neagră, un gest menită să sprijine ostentativ mica flotă ucraineană în timp ce se confruntă cu o crescândă activitate rusească în apropierea țărmurilor sale.

07:17 26.11.2021

Rusia monitorizează distrugătorul USS Arleigh Burke după intrarea acestuia în Marea Neagră

Armata rusă monitorizează distrugătorul USS Arleigh Burke, echipat cu rachete ghidate, după ce a intrat joi în Marea Neagră pentru a patrula împreună cu aliaţii NATO, a relatat agenţia de presă TASS, citând Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Sosirea distrugătorul USS Arleigh Burke, dotat cu sisteme Aegis, intervine într-un moment de tensiuni ridicate în regiune, unde atât Rusia, cât şi Ucraina şi NATO au efectuat exerciţii militare în ultimele săptămâni.

Decizia SUA de a trimite distrugătorul Arleigh Burke în Marea Neagră nu face decât să exacerbeze tensiunile, a declarat pentru agenţia de presă Interfax fostul comandant-şef al marinei ruse, amiralul în rezervă Viktor Kravcenko, adăugând că apariţia unor noi nave militare NATO în Marea Neagră creşte riscul de incidente militare în regiune.

"SUA nu se astâmpără. Vor izbuti în cele din urmă ca un conflict să izbucnească. Oamenii s-ar putea să nu reziste pur şi simplu tensiunii", a spus amiralul în rezervă rus.

Într-o altă declaraţie făcută anterior agenţiei Interfax, Kravcenko explicase că Flota rusă din Marea Neagră poate urmări navele NATO în mai multe moduri. "Pe mare - prin supraveghere directă de către nave; de pe ţărm - cu mijloace radioelectronice, prin staţiile radar ale sistemelor de rachete de coastă; din aer - cu aviaţia", a explicat ofiţerul rus.

Presedintele rus Vladimir Putin a acuzat recent ţările occidentale de ''agravarea'' tensiunilor în Ucraina şi în Marea Neagră, denunţând zboruri ale ''bombardierelor strategice'' în apropierea frontierelor ruse, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

În ultimele săptămâni, SUA, NATO şi Uniunea Europeană şi-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea faţă de mişcările de trupe ruse în apropierea frontierei cu Ucraina, existând temerea privind o posibilă invazie rusă, ceea ce Kremlinul neagă ferm.

07:23 26.11.2021

Merkel: UE trebuie să adopte noi sancţiuni în cazul unei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei

Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei dacă situaţia din interiorul şi din jurul estului Ucrainei sau de la graniţa dintre Belarus şi Polonia va escalada, a declarat Angela Merkel.

Merkel a discutat despre situația securității de la granița Ucrainei cu Rusia și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, asigurându-l de sprijinul ei pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.

Cei doi au discutat de asemenea despre situația de la granița dintre Belarus și țările UE, a mai notat purtătorul de cuvânt Steffen Seibert pe Twitter, adăugând că orice tenativă de subminare a independenței Ucrainei „nu va rămâne fără consecințe”. Forțele rusești au fost desfășurate în număr mare aproape de granița ucraineană în ultima perioadă. Mai devreme, Merkel fusese citată cu declarația că Uniunea Europeană trebuie să fie gata să aplice mai multe sancțiuni Rusiei dacă situația din estul Ucrainei sau de la granița polono-belarusă escaladează.

Într-o conferinţă de presă la Berlin cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, Merkel a mai spus că UE trebuie să dea dovadă de unitate în chestiuni precum folosirea de către Belarus a migranţilor ca "armă" împotriva Poloniei şi desfăşurarea de către Rusia a unor trupe în apropiere de graniţa sa cu Ucraina.

"Orice agresiune suplimentară împotriva suveranităţii Ucrainei va avea un cost mare", a afirmat cancelarul german, adăugând că detensionarea situaţiei ar trebui să fie întotdeauna prima opţiune.

La rândul său, Morawiecki a declarat că Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să impună noi sancţiuni împotriva regimului de la Minsk în cazul în care criza de la graniţa dintre Polonia şi Belarus va escalada.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG