Tensiunile în relație cu Coreea de Nord trebuie să fie oprite să atingă „un stadiu ireversibil și imposibil de administrat” au declarat astăzi oficialități de la Pekin, citate de agenția Reuters, pe fundalul temerilor că apropierea de apele teritoriale coreene ale unui portavion cu grup de nave militare americane ar putea determina nord-coreenii să efectueze în mod provocator un al șaselea test cu arme nuclearea.
Preocupările au crescut după ce marina militară americană a lansat săptămîna trecută cele 59 de rachete Tomahawk împotriva unui aeroport sirian, ca răspuns la un atac aviatic în care au fost folosite - s-a spus - arme chimice. Observatorii politici se întreabă care sînt planurile administrației Trump în raport cu o Coree de Nord ostilă, care continuă să sfideze Națiunile Unite și sancțiunile unilaterale, lansînd rachete cu rază lungă de acțiune și testînd arme nucleare.
Vicepreședintele american Mike Pence este așteptat duminică la Seul, în prima etapă a unui turneu diplomatic în Asia plănuit pentru zece zile. Statele Unite au avertizat în prealabil că politica „răbdării strategice” s-ar fi încheiat și au făcut apel la China să intervină în criza actuală.
China, singur aliat major și vecin cu Coreea de Nord, care se opune programului acesteia de înarmare, a făcut astăzi apel la desfășurarea unor convorbiri care să conducă la o rezolvare pașnică a crizei.
Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, le-a declarat astăzi reporterilor la Beijing: „Facem apel la toate părțile să se abțină de la provocări și amenințări reciproce, fie în cuvinte sau în acțiuni, pentru a nu conduce situația spre un stadiu ireversibil și imposibil de administrat. Forța nu poate rezolva problema, iar dialogul este singurul canal posibil de rezolvare a ei.”
Coreea de Nord a denunțat Statele Unite pentru ceea ce consideră aducerea în regiune „a unor elemente imense nucleare de ordin strategic”. O declarație a unui purtător de cuvînt al Institutului de Dezarmare și Pace al Ministerului de externe nord-corean, a condamnat Statele Unite pentru atacul împotriva aeroportului din Siria.
În declarația preluată de Reuters, de la agenția oficială nord-coreană KCNA, se afirmă: „Statele Unite introduc în peninsula coreană, punctul cel mai fierbinte al lumii, imense instalații strategice nucleare, amenințînd în mod serios pacea și securitatea peninsului și împingînd situația la limita unui război”.
În declarația nord-coreană se adaugă: „Aceasta a creat o situație primejdioasă în care un război termo-nuclear poate izbucni în orice moment.”
Sîmbătă, Coreea de Nord va sărbători așa-numita „Zi a Soarelui”, cea de-a 105-a aniversare a nașterii lui Kim Il Sung, fondatorul statului comunist.