Un jurnalist de la Bruxelles al site-ului Deutsche Welle, Bernd Riegert, este preluat pe blogurile Adevărul. El spune că „NATO şi Rusia nu au reuşit să-şi rezolve disputa privind Ucraina”, iar NATO crede că „pericolul unui război rămâne real”. La București, în Dilema Veche, se caută măcar fărâme de reușită după acest dialog. Matei Martin și Teodor Tiță găsesc că măcar acum există o perspectivă mai clară asupra pretențiilor celor două părți. În articolul lui Tiță apare și temerea că excluderea Uniunii Europene de la negocierile Statele Unite-Rusia nu e de bun augur. După episodul umilitor cu acea vizită a șefului diplomației europene la Moscova, asigurările pe care le dă acum Josep Borell, că nimic nu se va stabili „pe sub masa”, fără consultarea Uniunii, nu pot fi credibile. Teodor Tiță crede chiar că, „mai mult decât problema unui eventual război la granițele Ucrainei, ca europeni și, mai ales, ca est-europeni, ar trebui probabil să ne preocupe costul evitării lui”.
Câteva „rețete rusești” de îngenunchiere a fostelor republici sovietice
O analiză apărută pe ziare.com distinge câteva „rețete rusești” de îngenunchiere a fostelor republici sovietice: „1. Ajutor polițienesc în sistemul de securitate colectivă patronat de Moscova – cazul Kazahstanului; 2. Invazie militară directă cu anexarea unor teritorii sub pretextul apărării etnicilor ruși și al stăvilirii extinderii NATO, cea care sprijină un „regim fascist” în Ucraina. 3. Presiuni insidioase prin sabotarea comerțului și șantaj energetic, care conduc la scumpiri în cascadă a serviciilor și produselor de bază. Ultima rețetă e cea mai convenabilă Kremlinului (…), pentru că dă aparența unui conflict intern (…)” Această a treia metodă tocmai e experimentată asupra Republicii Moldova. Corepondenta din Chișinău, care semnează acest articol, spune : „nimic nu ne protejează de o agresiune militară în deplinul înțeles al cuvântului, având un desant rusesc în Transnistria, pentru ca mai târziu, înțelegând cum stă necesitatea istorică, să fim «pacificați», la cererea noastră, după «model kazah»”.
Zilele trecute, un reportaj din Libertatea și o analiză a spotmedia.ro susțineau că creșterea în sondaje a Alianței pentru Unirea Românilor s-ar datora acțiunilor în teren al militanților formațiunii. Liviu Avram, de la Adevărul, spune că e totuși prea simplist. În opinia lui, adevărata explicație se suprapune cu referendumul pentru familia tradițională, din 2018. Cei doi co-președinți ai AUR, Claudiu Târziu și George Simion, au fost printre cei mai fervenți susținători ai legiferării explicite a „familiei tradiționale” formată din bărbat și femeie. Cu notorietatea câștigată atunci, AUR a candidat la alegerile locale din septembrie 2020 când a obținut 0,77%. Trei luni mai târziu, la parlamentare, intra în legislativ cu 9%. Liviu Avram vine cu propria explicație : înainte de locale, Biserica Ortodoxă Română dăduse un fel de indicație de vot mai degrabă neutră, în timp ce la parlamentare mesajul a fost mult mai explicit și, cu siguranță, spune Avram, bine multiplicat de preoții ortodocși în parohiile lor.
În sfârșit, Sabina Fati (Deutsche Welle) comentează trimiterea în judecată a AUR pentru poziții negaționiste : „Acest dosar poate să ducă AUR acolo unde au ajuns Zorii Aurii, partidul extremist grec, sau dimpotrivă, ar putea să-l lanseze și mai mult, înaintea campaniei electorale din 2024. Depinde pe mâinile cui cade. Felul în care va fi rezolvat (…) va fi (…) o hârtie de turnesol, de data aceasta pentru direcția pe care o va lua România”.