La 13 ani de la aderarea României la NATO, în unităţile militare pe care le-am vizitat în aceste zile semnele apartenenţei la această organizaţie sunt mai degrabă discrete. Un steag al Alianţei poate fi văzut la intrarea în comandamentul Brigăzii 15 motorizate „Podul Înalt” din Iaşi. La fel, şi în sala de briefinguri a Bazei 65 aeriene din Bacău, lângă alte două drapele, al României şi al UE.
Dar nu există militar în cele două unităţi care, întrebat despre NATO, să nu-ţi spună că aderarea, în 2004, a României la organizaţie a fost un mare pas înainte pentru armata română.
„NATO ne-a schimbat profund,” spune Luchian Michinici, şef de birou în cadrul bazei aeriene Bacău.
„Mai întâi a trebuit să devenim interoperabili. Iar acum, după atâţia ani de NATO, vom renunţa la cuvânt. Vom vorbi în continuare despre ceva absolut identic şi comun. Deja suntem la acelaşi nivel, şi din punct de vedere al capacităţilor, şi din punct de vedere al mentenanţei, şi din punct de vedere al forţei… Ne-am schimbat.”
Luchian Michinici pare extrem de mândru de unitatea aeriană din care face parte. Spune că 95% din piloţii români au trecut prin instruirea de la Bacău. E ca un fel de gimnaziu pentru un absolvent de liceu. Dar doar participarea la multiplele misiuni şi antrenamente internaţionale, devenită posibilă după aderarea României la NATO, i-a făcut pe piloţii români să se poată compara cu cei mai buni aviatori din lume. Schimbările cu adevărat importante s-au produs totuşi în mentalitate, insistă colonelul Michinici:
„Toate astea vin cu timpul. Ca să poţi să schimbi mentalitatea unui om, după ce a fost educat într-un anumit mod, vorbind de competenţe, asta se face cu bani. Sună vulgar, dar aşa este. A fost nevoie de timp ca inclusiv clasa politică să înţeleagă că o astfel de cultură organizaţională trebuie susţinută. Şi a fost nevoie de o schimbare de mentalitate inclusiv a societăţii. Pentru că societatea este cea care ne bugetează, ne susţine şi care formează tinerii candidaţi cu care noi lucrăm în fiecare zi: cei pe care îi preluăm, îi transformăm şi le lăsăm ca moştenire valorile noastre. Recunoscând ceea ce am făcut prost, mergem spre progres.”
Comandamentului Brigăzii 15 motorizate „Podul Înalt” din Iaşi ocupă o clădire ce respiră istorie. Un bust al domnitorului Al. I. Cuza la intrare, un portret mural imens al aceluiaşi domnitor pe hol, iar vizavi – un memorial pentru unul din militarii brigăzii căzut în misiune în Afganistan.
Înfiinţată cu 140 de ani în urmă, brigada a participat în multiple operaţiuni sub egidă NATO, în ultimii ani în special în cea din Afganistan.
Florin Schifor a revenit de acolo în septembrie curent:
„Timp de șase luni am fost consilierul responsabilului pe infrastructură din Corpul 209 al armatei naţionale afgane. Ceea ce a presupus: am fost practic omul de legătură între armata afgană şi forţele coaliţiei în ceea ce priveşte planificare bugetară, proiecte de infrastructură, menteneţă. Am colaborat cu militari din 19 naţii. Cu siguranţă orice misiune nu seamănă cu cealaltă.
Misiunea din acest an aş caracteriza-o ca o nouă oportunitate de a-mi dezvolta capacităţile, universul cultural la urma urmei. Cu siguranţă am vorbit aceeaşi limbă, ţinând cont de rolul nostru, încercând de a ajuta armata afgană în procesul ei de luptă împotriva terorismului. Ştim ce înseamnă terorismul acum în lume.”
Atât Florin Schifor, cât şi comandantul brigăzii, colonelul Lucian Sandu, în trecut participant şi el la misiunea din Afganistan, insistă că aderarea României la NATO a adus armatei beneficii de neevaluat:
„Pentru armata română, aderarea la NATO, în afara faptului că asigură o pregătire performantă, care dezvoltă capacităţi fundamentale în instruirea noastră, ne asigură şi experienţa internaţională de care nu am avut parte. Şi cu siguranţă pe viitor va însemna dezvoltarea capabilităţilor moderne. Fiecare naţiune îşi doreşte siguranţă în primul rând. Reorganizarea armatei a determinat necesitatea aderării la această alianţă, care să ne asigure o securitate naţională dezvoltată.”
Deşi NATO le cere demult membrelor sale să-şi ridice bugetele militare până la 2,5% din PIB, România a luat această decizie nu demult şi doar pentru un 2 la sută din PIB. Dar pentru militari această creştere pare să însemne mult mai mult decât au avut în vedere politicienii: retehnologizări şi achiziţii de capabilităţi nemaiîntâlnite de mulţi-mulţi ani în armata română.
