Linkuri accesibilitate

Cultura „anti-COVID”


Punct și de la capăt: Cultura în vremuri de restriște
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:46:38 0:00

Punct și de la capăt: Cultura în vremuri de restriște

Invitații emisiunii de duminică a Europei Libere, moderată de Vasile Botnaru, sunt Maria Pilchin, Mircea V. Ciobanu și Vitalie Ciobanu.

Doamnelor și domnilor, bine v-am găsit! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”.

Dacă un părinte este întrebat care copil îi este mai drag, așa-i că răspunde cu promptitudine: „Asta-i ca și cum ai alege care deget să-l sacrifici, care dintre degete îți este mai necesar”? Or, populația acum, în timpul pandemiei, când este întrebată ce îndeletniciri, ce necesități sunt mai necesare, pentru ce ar trebui mai mulți bani să pună de-o parte, nu se gândește numaidecât ca și părintele cu cele cinci degete, iar cartea, filarmonica, teatrul, artiștii rămân mai la coadă cumva. Și politicienii sunt cei care, în primul rând, dau acest exemplu – sunt foarte preocupați să nu moară șantierele, să fie drumuri bune, mai ales cele spre cimitir, dar teatrele, artiștii – Dumnezeu primească. Despre asta discutăm astăzi.

Cultura „anti-COVID”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:41:33 0:00
Link direct

Atunci când mi-am propus tema acestei discuții, volens nolens, intru într-o zonă cumva marcată de un demnitar care a fost demis pentru o aserțiune riscantă, chiar cinică. Vă amintiți, spusese acel demnitar că COVID-ul, de fapt, face curățenie? Continuând cumva această idee, COVID-ul înlătură ceea ce nu este neapărat necesar, Piramida lui Maslow ș.a.m.d. Când oamenii se gândesc la priorități, mai ales în fața unui risc de a se infecta, dispar lucrurile în aparență nu tocmai trebuincioase, adică în prim-plan să fie magazinul alimentar, după aia spitalul, după aia poșta unde se dă pensia... Dar, după o spaimă, iată, oamenii au început să-și revină și ce caută? Restaurantul, vinăria și abia apoi teatrul, filarmonica, biblioteca. Asta mă determină în mod firesc să îi întreb pe invitații mei dacă, într-adevăr, acestea sunt nenecesare, nu cumva cel care se va gândi că va ajunge ultimul trăitor pe pământ va avea grijă să-și pună deoparte conserve, și nu niște cărți? Poate nu avem dreptate? Și i-am invitat în studio pe Maria Pilchin, care în perioada COVID-ului se ocupă, de fapt, de marketingul Bibliotecii Centrale „B.P. Hasdeu”, și pe Mircea V. Ciobanu, care este la mijloc – între evenimentul politic pe care îl observă, îl taxează, îl pune în piuneze și este scriitor, critic literar și dincolo, virtual, e cu noi Vitalie Ciobanu, care este, la fel, comentator politic la Europa Liberă, scriitor, adică, volens-nolens, este și victimă, și „călău”, pentru că, vrei nu vrei, luând act și atitudine față de evenimentul politic, de prioritățile zilei, el ca și cum tot pune un fel de paravan în fața teatrului, culturii. Prin urmare, întrebarea pe care o adresez invitaților mei, și încep cu Maria Pilchin, e următoarea: „Într-adevăr, cartea, cultura, teatrul, filmul sunt un fel de apendicită care se usucă în mod firesc sau este tăiată de COVID”?

Maria Pilchin
Maria Pilchin

Maria Pilchin: „Nu, nu cred că sunt o apendicită. Dvs. vă refereați la Piramida lui Maslow. Cultura, arta le văd acolo, sus. În prima săptămână de COVID, eu cred că noi toți ne-am gândit ce o să mâncăm. Eu personal, probabil că din instinctele mele materne, am început să-mi pun această problemă, dar cred că la sfârșitul săptămânii, dar, hai să zic, lunii, fiecare dintre noi, după ce a trecut de această alertă și spaimă a morții, oricum a avut nevoie de cultură și de artă.”

Europa Liberă: Dar Dvs. nu sunteți un client tipic...

Maria Pilchin: „Ba nu, să știți că și arta, și cultura sunt diferite, există cultura și arta înaltă, există arta maselor largi, populare, dar ea este artă și ea radiografiază acea necesitate a umanului pentru artă. Și când spun „artă”, nu spun neapărat frumos, cam de-o sută de ani arta nu-i neapărat să fie frumoasă, e în primul rând interesantă și curioasă, e acea capacitate a umanului de a imagina, de a da mai mult realității, decât realitatea o dă în datele ei concrete.”

Mircea V. Ciobanu: „Maria a început așa, cu o pledoarie pentru carte și pentru artă foarte frumos. Și chiar a spus bine, că ea stă acolo, sus, pentru că în Piramida lui Maslow ea stă sus, deci nu este dintre cele principale, pentru că încep cu cele ale stomacului, dar întotdeauna – nu știu cum se întâmplase că zilele astea răsfoiam niște albume de istorie a artei clasice și mi-a venit în minte că atunci când o fi fiind o primă pandemie, dar nu virusurile, ci niște tigri mișunau pe afară, oamenii refugiați în peșterile de la sudul Franței au făcut acele picturi extraordinare de care se miră astăzi și lumea, adică au propus o alternativă, deci nu ieșim încolo, ne creăm aici, în nava asta cosmică ne facem prima galerie de artă. Și oricum, arta, literatura întotdeauna, chiar dacă, cum spune lumea, se inspiră din realitate, e un fel de a zice, eu zic că numai de aceea că s-a obișnuit lumea cu asta și alte repere nu are, dar întotdeauna propune lumea alternative. Și atunci când lucrurile merg prost aici la noi, noi, copiii, ne regăseam în cărțile lui Jules Verne. De ce nu s-ar regăsi și lumea de astăzi?...”

Europa Liberă: Dar testul pe care îl arată acest COVID e că, într-adevăr, lumea de spaimă s-a dus să facă rezerve de macaroane și hrișcă, și nu de cărți. Abia, iată, poate spre toamnă, când s-a văzut că durează, au zis: „Măi, ia haideți totuși să ne vedem și de niște spectacole”, dar nu știu cum, în competiția asta de alternativă, câștigă restaurantele, barurile. Și guvernarea tot așa, își bătea capul că o să moară industria turistică și vinicolă, dar nu bibliotecile și teatrul.

Mircea V. Ciobanu
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu: „Ei, vezi că și lumea este diferită. Am și eu o tradiție de a mă întâlni cu niște prieteni literați o dată în săptămână, acum ne întâlnim mai degrabă o dată la două săptămâni, deci nu-i ignor și eu, dar dacă eu merg de 10 ori pe săptămână la bibliotecă, nu contează la care – la Maria sau la biblioteca mea personală – și doar o dată la două săptămâni merg la cafenea și, dacă eu aș fi personajul reprezentativ, ai zice că lumea asta, dle, nu mănâncă, ei numai citesc. Da, lumea este diferită, dar eu zic să ne uităm foarte liniștiți, pentru că și până la pandemie lumea nu dădea buzna în biblioteci. Nu are nimic una cu alta. E altceva că astăzi, spre deosebire de timpurile pe care le-am prins noi, Maria mai puțin, așa, poate doar sfârșitul unei epoci, astăzi poți să găsești...”

Europa Liberă: În schimb, ea o să prindă așa un viitor...

Mircea V. Ciobanu: „Astăzi, dacă te interesează, ai accesul la toate cărțile lumii. Deci, fără excepție, la toate, nu e o metaforă, orice carte a lumii o poți obține într-o versiune sau alta, într-o limbă sau alta. Îți rămâne doar să alegi, deci nu trebuie să te plângi. Problema puțin mai gravă și de care de obicei se plâng, eu știu că se plâng artiștii, se plâng scriitorii. Ei nu prea sunt protejați, ca să zic așa, nu li se acordă o mare atenție. Dar pentru mine, criticul literar care scriu despre cărți și sunt un anti-biografist convins, scriitorul pentru mine nu există, mă interesează cărțile, atunci, eu cărțile le am. Ce îmi mai lipsește?”

Europa Liberă: Eu, în fond, încolo am vrut să mă duc, pentru că da, biblioteca, raftul dumitale e la îndemână oricând și la orice oră de noapte, dar pentru că s-au împuținat veniturile teatrelor, artiștilor, s-ar putea tocmai să dispară ca apendicita, să se usuce. Și atunci, guvernarea, în mod firesc, nu are bani, se uită cui să dea, mă tem că la teatru mai puțin o să dea sau fațada bibliotecii Dvs. tot o să rămână așa cum o vedem, vizavi de Ștefan cel Mare. Am mai spus într-o emisiune, dar am să repet: este o rușine, o rușine de nu se mai poate – stă banda aia și cu o inscripție tipărită pe foaie A4: „Atenție! Cade ștucaturka în cap”, vizavi de Ștefan cel Mare. Acum mai este un aspect. Și Maria, care are un copilandru acasă de acesta căruia cred că părinții îi dădeau peste mâini când stătea mai mult la computer, acum o să descopere că, de fapt, cei care au dexteritatea să navigheze și au învățat limbajul navigatorilor sunt avantajați. Ei, de fapt, sunt pregătiți să facă educație de la distanță, școală, să citească cărțile lumii. Cum e, Maria?

Maria Pilchin: „Dar înainte de a merge spre cei avansați digital, că despre cultura digitală tot mai mult se vorbește astăzi, eu o să mă întorc la fațada mea și îmi place că zic „a mea”, eu, de fapt, am moștenit-o și, într-adevăr, e o mare rușine...”

Europa Liberă: Dar eu știu că nu-i vina Dvs...

Maria Pilchin: „Și eu mă bucur că Dvs. tot mai mult vorbiți despre ea de când sunt eu acolo, deja e un rezultat, altceva este că ce să răspund, că trebuie să fiu foarte așa, cumva, aplicată în răspunsul meu...”

Europa Liberă: Referitor la fațadă?

Maria Pilchin: „Da. Și vreau să zic că acest „COVID” – hai să pun ghilimelele – care vine spre cultură, spre artă, mi se pare că în cultură și în artă a venit demult acest virus, și anume acel exterior al bibliotecii mele denotă această situație.”

Europa Liberă: Aveți o scuză – alături stă o momâie neconstruită până la urmă, drapată așa, cu niște perdele de ani de zile. Și eu totuși pun speranță mare în faptul că dl Stati când o să-și ducă la capăt construcția de alături poate o să se îndure și o să vă facă reparație și vouă.

Maria Pilchin: „Sună frumos, aproape utopic... Revin la cultura digitală. Într-adevăr, copiii noștri sunt mult mai accelerați și mi se pare că Toffler în cărțile lui a tot vorbit despre această viteză care vine și, iată, ea a venit. Rapiditatea cu care se mișcă datele, Big Data, felul în care copiii noștri se descurcă în aplicații și tehnologii e copleșitor și, totodată, pentru mine, uneori, este alarmant, pentru că îmi este teamă că în această grabă le scapă niște lucruri importante – acea savoare care, apropo, ține de cultură și de artă, să te oprești din fugă și să guști dintr-un obiect de artă, dintr-o carte, dintr-o simfonie. Apropo, azi-dimineață pe pagina de Facebook a Europei Libere-Moldova a apărut un filmuleț. E în limba rusă despre o vedetă, un nume al Operei Metropolitane din New York, el se numește Anthony Roth Costanzo, un mare artist, care a venit cu conceptul de a urca în mașină cu echipa lui și de a merge și de a cânta operă în cartier. M-am gândit la el ca la un Molière al timpului nostru, care a înțeles că, dacă el, marele nume și vedetă, nu va ieși din templul artei – Opera Metropolitană –, s-ar putea să dispară sau să fie uitat, el și echipa lui, și acest templu al operei. Mi se pare că și noi, culturalii, artiștii, scriitorii, va trebui să ieșim din această zonă de confort.”

Europa Liberă: Cine o să știe să iasă mai bine din situația asta, și am pornit de la dexteritatea lui Mihu al Dvs. și nu doar, căruia părinții i-au interzis și i-au dozat, i-au dat rație de o oră să stea la computer, cei care pe furiș jucau la computer și au învățat și engleză din asta, acum sunt avantajați, iată, ei sunt cu un pas înainte sau nu, Mircea?

Mircea V. Ciobanu: „Da, este cam așa. Eu întotdeauna i-am comparat pe copiii care stau și citesc – lumea crede că altceva decât ar trebui să citească la computer, deci navighează –, pentru că exact așa navigam eu pe vremuri prin cărți în podul casei ascuns, pentru că părinții mei erau de părere că trebuie să citesc doar manualele școlare. Deci, ceea ce este știință, este știință, ceea ce este Jules Verne (și tot atunci îl descopeream pe Sherlock Holmes al lui Conan Doyle), asta nu este serios. Eu am fost ca și copilul ascuns cu calculatorul sau cu telefonul lui și astăzi îmi câștig pâine citind cărți. Mă rog, citind, comentând cărțile, adică trăiesc și editând cărți, pentru că asta-i meseria mea de bază, deci lucrul la editură. Până la urmă, asta se răscumpără. Iată, ca și copiii despre care spui. Exact așa s-a întâmplat și eu presupuneam la început că vor supraviețui cei care se orientează. Ceea ce m-a mirat pe mine în lecțiile acestea online pe care le-am văzut eu, câteva, cu tot efortul profesorilor, erau niște copii palide ale lecțiilor din clasă, când, de fapt, ar fi trebuit să-i învețe pe copii să navigheze, să găsească link-urile potrivite, să știe cum să se dumerească în marea aceasta, să facă o selecție cei care nu pot și cred că, uite, am acces la internet și cu asta am rezolvat tot, întotdeauna ei au prima sursă la îndemână. Puteți să verificați, prima sursă întotdeauna este cea mai vizitată și este cea mai aproximativă, înseamnă că trebuie să știi cum să cauți. Exact ca și cărțile – ai luat prima sau cea mai frumoasă de pe raft sau știi sistemul bibliotecii și știi cum să cauți.”

Europa Liberă: Și motorul mereu se conduce de statistica asta și se perpetuează, de fapt, o sursă aproximativă?

Mircea V. Ciobanu: „Da, pentru că de obicei acestea sunt accesibile și la nivel intelectual, adică foarte simplu, ai cklicat și...”

Europa Liberă: Vitalie, deci, COVID-ul face o selecție naturală sau nu și cât efort ar trebui sau fac intelectualii, cum i-a poreclit adineaori Maria, culturalii, ca să facă față, ca să nu rămână în urma cramelor și a cabanelor?

Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Vitalie Ciobanu: „Încercăm să ne adaptăm la vremurile astea pandemice și la mijloacele tehnice care ne ajută cumva să menținem un dram de normalitate, inclusiv în viața culturală. Sigur că artiștii sunt cel mai loviți, vorbesc de lista de priorități a guvernului, instituțiile de cultură caută soluții pentru a supraviețui, pentru a mai aduna niște fonduri, ca să nu moară galeriile de artă, să nu dispară teatrele, editurile să mai aibă ce scoate de sub tipar și să mai existe la modul fizic niște scriitori care să livreze editurilor manuscrise, și să mai existe și un public care să citească aceste cărți, să frecventeze galeriile de artă, să meargă la spectacole. Noi am avut în revista „Contrafort”, primul număr din acest an, chiar o anchetă, ne și gândeam cum să demarăm anul editorial 2020, o anchetă intitulată „A trăi, a citi, a scrie pe timp de pandemie”. Am adresat câteva întrebări unor scriitori de pe ambele maluri ale Prutului. Iată, bunăoară, Vasile Romanciuc spunea acolo: „Cartea a devenit medicul nostru de familie. În aceste condiții vitrege, cartea ne salvează”. Și mulți alți participanți la anchetă au confirmat că au găsit, în sfârșit, un timp, un răgaz pentru niște activități, niște proiecte de creație pe care le-au tot amânat sine die aproape, întrucât ritmul vieții, nevoile cotidiene nu le permiteau să urce puțin în turnul de fildeș din care să comunice cu creația, cu Dumnezeu.”

Europa Liberă: Vitalie, scuză-mă, te rog, dar modul acesta de a răspunde metaforic mă forțează să forțez și eu, la rându-mi să fiu poate, repet, mai cinic decât s-ar cuveni. Nu cumva totuși voi, scriitorii, culturalii, vă faceți iluzii că sunteți necesari? Nu cumva, iată, COVID-ul a arătat starea reală de lucruri când hrișca, conserva și vinul, până la urmă, sunt mai necesare societății? Starea societății a ajuns acolo încât, pardon, în mod natural rămâne periferică preocuparea asta pentru cultură? Eu nu fac parte, pentru mine e la fel de important și e o dramă că Filarmonica Națională n-o să mai existe în forma în care am apucat-o, dar mulți oameni s-ar putea să se uite la noi, cei care discutăm chiar acum, hai n-o mai faceți voi pe... Ce zici?

Vitalie Ciobanu: „Dar în „vremuri mai bune”, ca să zic așa, oare cultura a fost mai necesară pentru masele largi populare? Adică, nu ne-am răsfățat noi artiștii nici în perioada de dinaintea pandemiei, mai ales într-o țară săracă precum Republica Moldova, în care cultura și artele au fost mereu a cincea roată la căruță. Asta se vede după felul cum sunt susținuți creatorii de valori culturale. Atunci la ce bun arta pe timp de război, la ce bun artiștii? Adică, eu nu pot decât să protestez vehement în fața unei asemenea mentalități și a unei asemenea viziuni. Tot timpul am fost în opoziție, asta-i condiția noastră sine qua non; vorbesc de artiști, vorbesc de creatori în opoziție față de curentul majoritar, care n-a avut nevoie de cultură, ci doar de hrișcă la alimentară, dar și artiștii trebuie să mănânce.”

Europa Liberă: Dar e una să te superi, Vitalie, și alta să acționezi. Iată, eu tot sunt de acord că acum o să fie un test pentru autorități, mai ales cele care au să vină după alegerile din noiembrie. Macron atunci, imediat după incendiul acela devastator de la Paris, în foarte scurt timp s-au făcut estimări, pentru ca să fie Notre-Dame refăcut, s-a spus, 5 ani maximum. Acum chiar e un test pentru autorități, să vedem cât de repede se vor mișca ca să pună la loc acest edificiu, dacă este important și dacă nu va rămâne cumva numai o lozincă electorală.

Vitalie Ciobanu: „Va fi un test, numai că incendiul de la Filarmonică se adaugă multelor noastre necazuri de până acum, adică parcă am intrat într-o pantă a disoluției, statul în general. Sentimentul de comunitate, civismul, priza la cultură, toate sunt într-o mare criză, adică ceea ce s-a întâmplat la Filarmonică ni se pare aproape, dacă iarăși nu sună cinic, ca să preiau expresia ta, Vasile, aproape un fapt natural, un fel de încoronare a epocii coronavirusului. Iată mai trebuia o confirmare că statul acesta merge foarte prost, că nu avem aceste relații profunde dintre guvernanți și cetățeni, senzația de responsabilitate reciprocă. Filarmonica era de mai mulți ani într-o stare de avarie, clădirea asta..., a fost suficient timp pentru autorități să facă o revizie generală a rețelelor electrice, a canalizării, a solidității zidurilor. Nu s-a făcut! Și iată, într-un an în care toate ne merg aiurea s-a întâmplat și povestea cu Filarmonica. Nu-mi fac iluzii că se va restabili curând Filarmonica, pentru că mereu vom avea aici alte priorități. Dar de la un punct încolo dacă nu se va mișca ceva în conștiința publică - și vorbesc în primul rând că directoarea ar trebui să dea semnalul acesta către cei care încă nu înțeleg, cărora li se pare cultura a cincea roată la căruță -, atunci vom rămâne la această mlaștină, în această dezavuare și în acest fatalism iremediabil.”

Europa Liberă: Cum se zice în satul meu de baștină, Cinișeuți, la cel sărac și mâța îi ușernică. Maria și Mircea, cum răspundeți Dvs. la întrebarea aceasta și cum vă simțiți, și cum vă zbateți ca broasca aia în polobocul cu lapte, când eu vă spun că nu cumva asta-i starea reală de lucruri și nu sunteți necesari?

Maria Pilchin: „Să știți că acest sentiment apocaliptic care ține nu doar de artă și cultură, ține în general de specii și care ne vizitează foarte des pe mine uneori mă pune în gardă și mă întreb: „Oare nu mi se întâmplă din cauza celulelor mele care încep să îmbătrânească”? Și atunci, ele trag alarma și se pare că lumea din care vin și care cumva o reprezint o să dispară. Nu cred că o să dispară și, apropo, dl Mircea V. Ciobanu a dat o chestie esențială, atunci când a spus că, ascunzându-se în podul casei se proiecta, se modela ca viitor individ. La fel generației lui i s-a interzis și să meargă în stradă, mai ales în spațiul urban, trebuia să fii mai casnic, pentru că în stradă era pericolul unui degradeu moral sau... Dar să știți că anume acolo sau în podul casei, când vorbim despre o elită, sau în stradă s-au format următoarele modele umane. Cred că în acea lume digitală se formează următoarele modele umane, nu știu dacă neapărat bune sau nu prea.”

Europa Liberă: Și se imunizează, de altfel.

Maria Pilchin: „Se vor configura cumva. Mă întorc la această, să zic, apocalipsă.”

Europa Liberă: Provocare...

Maria Pilchin: „Această provocare, da, nu cred că o să dispară. Să știți că și cultura, și arta au trăit diferite paradigme și forme pe parcursul istoriei omenirii; să știți că cultura și arta ca bun public vin cam de prin secolul XVII-XVIII, până atunci ele mai mult au ținut de colecțiile private sau monarhice, ca bibliotecă publică, în general, e o noțiune foarte recentă. În această criză economică s-ar putea, la un moment dat, cultura și arta să se retragă, poate, din spațiul public, ceea ce nu mi-aș dori, pentru că nu e cel mai bun lucru care ar putea să se întâmple, dar oricum vor exista și apoi vor reveni, e o chestiune de flux și reflux. Desigur că banii și finanțele determină foarte multe lucruri, dar cât va exista omul – el va citi și va crea.”

Europa Liberă: Eu mă așteptam să invocați exemplul pe care l-am discutat noi cu Dvs. împreună – sau se va reformata. Și aduc iarăși exemplul Filarmonicii care, înainte de a arde, a dat un concert la Butuceni, un concert post-vacanță. Și o întrebam pe Svetlana Bivol cum sunt plătiți, iar ea așa, cumva, șoptindu-mi jenată, mi-a spus: „Dar noi am luat salarii”... E adevărat, mizerabile salariile, dar câteva luni au luat salariile. Și atunci, artiștii au fost dornici să iasă în fața publicului, în fața puținilor oameni care au fost admiși în teatrul acela de la Butuceni, pe baloți de paie, dar ei au venit cu costume, cu harpele, cu instrumentele grele, s-au instalat în fața a 50 de oameni... Și mie mi s-a părut: iată, într-adevăr, un răspuns adecvat la acest COVID care, una – îi ține acasă pe oameni, doi – interzice săli pline. Și, mai ales, mi-a plăcut simbioza că s-a dat un spectacol adevărat de Filarmonică, în plus, gazdele au dat și două pahare de vin, și niște plăcinte. După mine, iată un răspuns, nu-i strălucit, nu-i ingenios, nu-i foarte profitabil, dar e o rezistență.

Maria Pilchin: „Țin să vă reamintesc că Biblioteca din Alexandria a ars, templele grecești au ars, Roma a ars, de aceea eu cred că vom ști să trecem și de aceste incendii.”

Mircea V. Ciobanu: „Fiindcă ai început asta cu incendiul, de fapt, ceea ce a ars acolo prețios, și asta m-a mirat pe mine, că au ars și instrumente muzicale, din păcate, dar și instrumentele oricât de scumpe, pentru că nu au ars viori Stradivari, deci, au ars piane scumpe, au ars alte instrumente și se zice că a ars biblioteca de note muzicale, unele într-o unică variantă, ceea ce pe mine m-a lăsat perplex, pentru că astăzi, când e atât de simplu să faci copii, astăzi când există programe de cules note mult mai simple, de ce avem aceste notații într-un singur exemplar? Dar, mă rog, poate că se repară. Eu am înțeles că Biblioteca Națională a și început să restabilească, deci să adune de o bibliotecă pentru Filarmonică.”

Europa Liberă: Ceea ce am văzut noi la televizor, a ars pe la colțuri, da, poate fi fotocopiat și, probabil, tipărit. Să admitem.

Mircea V. Ciobanu: „Da, probabil. În ceea ce ține de edificiul propriu-zis, prețios cu adevărat, poate că sunt cinic, dar prețioasă cu adevărat era Sala mică, de o acustică foarte bună. Și aici eu nu sunt de acord că putem liber să ne mutăm la Orheiul Vechi, nu este chiar așa, muzica are nevoie și de o acustică bună, și Sala mică, unde am ascultat niște extraordinare recitaluri de pian, violoncel sau quartete de coarde, era apreciată ca una cu acustică foarte bună, poate cea mai bună pentru acest gen de muzică la noi. Dar ce-i Filarmonica, iată, în comparație cu Sala cu Orgă, că-i pe aici pe alături, sau cu Opera, sau chiar cu Palatul Național? Filarmonica e un fel de uniune a scriitorilor, pe când celelalte edificii sunt ca niște reviste literare foarte speciale pentru un anumit gen de muzică. La Filarmonică noi am avut și muzică populară, și muzică clasică, și mare orchestră simfonică, una din cele două. Eu nu știu dacă nouă ne trebuie două orchestre simfonice, dar una din ele (a lui Agafița) este la Filarmonică, cealaltă este la televiziunea lui Mustea. Noi avem public pentru un singur concert al unei orchestre simfonice și gata…”

Europa Liberă: Pe care îl ia Youth Orchestra...

Mircea V. Ciobanu: „Da, mai este și asta. Extraordinar, avem trei, de fapt! Și în sensul acesta poate o reformatare ar mai însemna și asta, adică o specializare mult mai precisă, deci nu un fel de tot genul de muzică, cam așa este și Palatul Național, dar el înclină mai mult spre muzica noastră ușoară, ca să zic, pentru că e o sală mai mare și la noi concertele acestea, iar o reconstruire a faptului că eu am văzut când se prăbușea în timpul incendiului, cum toți intraseră în panică, plafonul, dle, parcă era plafonul operei din Paris pictată de Chagall sau acoperișul lui Notre-Dame, Doamne ferește ce se întâmplă, nu s-a întâmplat nimic, un pod vechi făcut din lut cu lemne care demult trebuia înlocuit, el nu trebuia să ardă, Doamne ferește.”

Europa Liberă: Păcat de candelabru, dar îl luăm de la președinție...

Mircea V. Ciobanu: „Asta-i altă poveste, dar eu vreau să spun altceva: duceți-vă astăzi și o să vedeți, într-adevăr, o clădire care se află sub protecția statului ca monument de cultură și arhitectură este Casa Herța, fostul sediu al Muzeului de Artă Plastică, o să vedeți că plafonul de acolo e pe cale să se prăbușească, iar acolo chiar este un plafon care nu merită această soartă și stă de ani de zile fără niciun fel de incendiu și o să se prăbușească toată casa aceea, oricât ea este de mică, s-ar părea că nu este, să zicem, atât de…”

Europa Liberă: Și-i tot în centru, Maria, și-i tot în centru...

Mircea V. Ciobanu: „Și-i în centrul Chișinăului, și nici nu ai nevoie de un incendiu, o să se prăbușească de la sine. Or asta, după mine, cu tot respectul meu, eu știu câte eforturi depun colegii de la Ministerul Culturii, nu vreau să spun că nu fac nimic, dar, de fapt, pentru că asta era întrebarea, dar atunci când vorbim inclusiv despre scriitori înseamnă că ar trebui prin anumite programe, de exemplu de susținere, și există acest program de susținere a editării cărții naționale, programul care înseamnă și o completare a fondului bibliotecilor, el există, și revistele literare, parțial, dar sunt susținute, exact așa ar fi trebuit și cu celelalte genuri, iată pentru că ceea ce s-a întâmplat la Filarmonică, aici nu e vorba de incendiu, ci e vorba de cu ce începuseși. Deci, un sistem de protecție și de punere în valoare a patrimoniului nostru cultural, în cazul de față cel muzical, pentru că eu acum înțeleg, eu aș fi spune foarte simplu că, da, tu ai zis că nimeni nu prea are nevoie de scriitori, ei și Dumnezeu cu dânșii, nu au nevoie – nu au nevoie, nu trebuie eu acum să zic că nu, dle, fără să citiți cărți... Eu pot să le citesc o lecție de ce este nevoie să citiți cărți, dar nu acesta e scopul meu, pe când unele genuri, că am vorbit acum de orchestra simfonică, sigur că trebuie să fie susținute. Și prin această grijă, eu nu zic că ei sunt obligați, deci, Ministerul Culturii sau statul în general, ci prin asta ei demonstrează că au nevoie sau nu au nevoie să existe.”

Europa Liberă: Dar nu prea sunt vocali, am impresia că și crâșmarii, și gazdele turiștilor au fost mult prea timizi, și scriitorii, culturalii continuă să fie timizi și spun cu jumătate de voce, așa: „D-apoi nu ne vine și nouă rândul”? Pentru că politicienii care taie și împart bugetele, până la urmă, iată, își bat capul, vai de mine, să nu moară stroicile, vai de mine, drumuri bune ne trebuie. Eu stau și mă întreb: dar poate în vreme de pandemie, cu această ocazie, că tot a ars Filarmonica, poate Casa de cultură trebuie reparată mai repede, poate acolo s-ar aduna și alegători, și copii, că, vezi Doamne, îi trebuie drum bun și încă când mai spune că până la cimitir – asta chiar mă dă pe spate?

Maria Pilchin: „Vă ascultam și mă gândeam că cel puțin în domeniul nostru, cel bibliotecăresc, lucrurile sunt, să zic, în albia normală. Am trecut în spațiul virtual, online, și același scriitor despre care vorbiți Dvs., eu îl invit la bibliotecă și el vine și cifra, impactul, este destul de bun, și atunci…”

Europa Liberă: Aveți creștere odată cu COVID-ul?

Maria Pilchin: „Da, da, pentru că tocmai COVID-ul ne-a împins în acea zonă online și dacă…”

Europa Liberă: Am văzut că ați făcut și abonamente, și promoție agresivă...

Maria Pilchin: „Da, și grupuri create pe rețele. Vreau să vă zic că…”

Europa Liberă: Adică nu pot să vă reproșez că sunteți pasivi?

Maria Pilchin: „Nu, nicidecum! Doi – dacă mai ieri mă vedeați organizând evenimente cu cartea acolo, acum îl invit pe scriitor la bibliotecă și chiar am după asta un produs video. Deja lucrăm la calitate, pentru că din mers am învățat multe lucruri, dar ca impact acel video rămâne, să zic, în arhiva YouTube-ului nostru. Și atunci mă întreb dacă nu e un pas spre bine, cum spunea și dl Vitalie Ciobanu, pentru că învățăm să ne inventăm, să ne reformatăm și să propunem ceva, pentru că cel mai simplu ar fi să stăm jos, să ne punem scrum în cap, cenușă și să plângem.”

Europa Liberă: Exact asta e. Că eu, de fapt, sunt împotriva lamentărilor și pot să fac și eu aici o paranteză, presa a avut un COVID mult mai demult, când a apărut YouTube-ul, când presa televizată, televiziunile au fost încălecate de politicieni, dându-și seama că televiziunile sunt în topul presei sus și atunci sigur că pâlnia asta a fost folosită, întâi și-ntâi, pentru manipulare și propagandă. Și jurnaliștii onești, care au vrut să aibă o voce, ce au făcut? Au ieșit pe YouTube. Exemplul cel mai bun la ruși în spațiul nostru regional este Dudi. Ce a făcut Dudi, că a lăsat în umbră NTV-ul și toate Russia Today-urile și nu știu ce? Le-a dat o palmă nemaipomenită! Și acum presa clasică este nevoită să alerge în urma acestor „raperi”. Deci, COVID-ul în presă a fost, răspunsul l-a dat presa, bloggerii ș.a.m.d. Acum asta aștept de la oamenii culturii, scriitorii, cei care se simt năpăstuiți și marginalizați – să propună ei informații, să vină la politicieni, mai ales în campanii, să-i ia de haină, să-i scuture și să le spună: „Nu uitați de aceste priorități”. Pentru că dacă nu înțeleg ei cât de important e să citești cărți – să-i aducă la Mircea, ca la psihoterapeut, și să le țină lecții de o oră pe gratis. Așa-i, Mircea?

Mircea V. Ciobanu: „Are Gheorghe Vodă o carte eșuată, una din cărțile interzise pe timpuri, „Aripi pentru cădere” se numea cartea, a fost interzisă, ea a apărut mult mai târziu, refăcută, cu mai multe texte, cu titlul: „Aripi pentru Manole”. Pentru cei care știu legenda, se pare că e același lucru, dar esențial în timpul sovietic, eu acum scriu despre oportuniști și disidenți în literatura din socialismul dezvoltat și vă dați seama ce însemna „Aripi pentru cădere” în timpul înflorii socialismului, numai titlul acesta, ca și câteva, mai erau „Temerea de obișnuință” al lui Mihail Ion Cibotaru, „Pe două maluri de război” al lui Ion Vatamanu, „Blesteme în alb și în negru” al lui Matcovschi. Păi, poezia lui Gheorghe Vodă, deci versurile așa care tulburau în acest sens sunt că: „Nu ne mai facem aripi pentru zbor/ Ne facem aripi pentru cădere”. Deci doar să ne amortizeze căderea, nu mai suntem cei care putem să visăm la lucrurile înalte, dar cel puțin să reparăm ceea ce avem și să cădem întregi de pe Filarmonica cuprinsă de flăcări. Deci, asta-i partea tragică a timpului pe care îl trăim. Poetic ea arată frumos, nu? Chiar și poemul lui Vodă e frumos în sensul acesta, dar este o realitate, asta este. Dacă era literat, acum lumea s-ar fi revoltat de demisia lui Furtună, pentru că el spunea un adevăr, cinic, dar un adevăr. Uite în ce timpuri trăim – tu, Vasile Botnaru, și Mircea Ciobanu, trebuie să stați acasă, dle, dacă nu cumva deja trebuie să vă încheiați activitatea.”

Europa Liberă: În măsura în care o să văd că îmi suflă în ceafă, Maria o să vrea să-mi ia locul, de exemplu, cu mare plăcere îl cedez oricăror altor tineri.

Maria Pilchin: „Nu cred că aș putea să vă iau locul, chiar să vreau foarte mult, pentru că Dvs. sunteți omul-loc și în momentul în care dispare omul – dispare și locul.”

Europa Liberă: Aici lăsăm...

Maria Pilchin: „Da, aici o să tăiați asta... Chiar mă gândeam că noi suntem în acea ipostază că ne-am făcut aceste aripi pentru cădere, dar nu e neapărat rău, pentru că amortizarea aceasta te poate salva pentru un eventual zbor, altceva voiam să zic. Omul e o ființă a mișcării și, indiferent ce se întâmplă în afara sau în realitatea pe care o conține, el trebuie să se miște. Această izolare cumva ne-a indus un soi de inerție, am luat kilograme în plus, pentru că n-am putut să facem cultură, artă, n-am putut să comunicăm pe viu unii cu alții. Apropo, știu persoane care n-au mai ieșit după 15 mai afară și eu am fost cea care am ieșit și am mers la bibliotecă. Și pentru mine acest lucru a fost favorabil, pentru că mișcarea m-a pus într-o situație, să zic, de alertă în care frica și nevoia de a face ceva în domeniul care ești m-a propulsat și m-a stimulat să fac ceva. Într-o zi am invitat un jurnalist-blogger la bibliotecă, pentru că fac aceste produse video și el, referindu-se la scriitori, a spus un lucru care inițial m-a iritat foarte mult, dar mi-am recăpătat calmul și mi-am dat seama că sunt totuși într-un interviu. El a spus că noi, scriitorii, suntem foarte comozi, noi nu ieșim din zona noastră de confort, unii dintre noi nu au nici măcar o pagină pe Facebook, adică au fost niște afirmații aproape că radicale. Eu, având profil pe Facebook, fiind foarte activă, totuși am zis că nu e neapărat să le ai pe toate acestea și să fii un mare scriitor, cu siguranță. Și totuși, apoi m-am gândit de ce a venit cu această afirmație și dacă nu este ea totuși cumva o radiografie sau un simptom al receptării scriitorului și al literaturii de masele largi populare, pentru că e un jurnalist-blogger de impact în Republica Moldova. Eu, ca cultural, ca să zic, pretins intelectual mi-am pus această întrebare – noi ce trebuie să facem, în primul rând, poate ca să schimbăm această părere al lui, dar doi – poate ar trebui să coborâm din turnul nostru de fildeș și să venim spre mase, cum a făcut-o Molière, că îmi place cazul lui?”

Europa Liberă: Vitalie, cum va ieși cultura, cartea, filarmonica, teatrul din această încercare, dacă nu cumva culturalii sunt mult prea timizi și nu au suficient curaj să bată cu pumnul în masă, să le ceară politicienilor să împartă covrigul cât de cât echitabil?

Vitalie Ciobanu: „Suntem „stataliști”, adică niște asistați, ne-am obișnuit cu mentalitatea de asistați, că producem valori culturale - nu-i așa? -, nu dăm cu târnăcopul, nu dăm cu mistria și statul trebuie să susțină investiția în spirit, iar asta nu se poate face decât în condițiile, vorbesc despre creația propriu-zisă, în condițiile unui anumit confort material, că dacă alergi cu limba scoasă toată ziua să-ți hrănești copiii și să ai niște bani de facturi – nu mai ai răgazul și luxul contemplației pe care-l reclamă actul cultural. Trebuie să fim noi, artiștii, mai contondenți, mai insistenți, să nu uităm că un guvern, indiferent de coloratura lui politică, totuși gestionează bani publici, un buget la care contribuim și noi prin modestele noastre capacități și virtuți, și trebuie să cerem. În Republica Moldova însă avem o situație specifică, nu suntem un stat european oarecare, fie și din zona fostului bloc sovietic, suntem un teritoriu amenințat în continuare, avem această criză de identitate care pare insolubilă și, până nu se pun cap la cap niște lucruri, nu intrăm într-un fel de formulă de existență, mai mult sau mai puțin armonioasă între guvernanți și noi, intelectualii. Atunci când vom vorbi aceeași limbă și la modul propriu - limba română -, dar și un limbaj al înțelegerii importanței culturii, al înțelegerii că actul de cultură face parte din educație, din modelarea unui cetățean, un cetățean care o dată la patru ani este chemat să voteze, să voteze pentru un anumit model de civilizație, pentru niște valori, pentru niște virtuți civice, pentru un orizont mai bun pe care și-l dorește acel stat, cum putem ajunge la o civilizație fără cetățeni cultivați, fără cetățeni lămuriți, informați și care prețuiesc inclusiv rolul artei? Dacă nu vom face lucrul acesta, nu vom ajunge la acest nivel de înțelegere, rămânem o gloată, o populație decerebrată, redusă doar la niște instincte primare asupra viețuirii de azi pe mâine, vom fi într-o perpetuă suferință și nu vom înțelege cauzele acestei suferințe, pentru că nu știm să legăm cauza de efect, pentru că noi trăim doar cu imaginea asta care ne apare în față, nu ne gândim la ce se întâmplă în spatele acestei imagini, cine o generează și cu ce scop o face. Iată, aici intrăm și pe teritoriul fake news-urilor și al manipulărilor digitale, că suntem și noi atrași în acest turbion, așa că problema e mult prea complicată, lucrurile sunt mai grele decât în România cu care, mă rog, ne place să ne asemănăm și spre care privim ca spre un model de succes al unei evoluții postcomuniste totuși surâzătoare. Aici lucrurile sunt mai grave și frustrarea creatorilor este mai adâncă, pentru că au de luptat pe mai multe fronturi și indiferența statului e și publicul care e mult prea subțire, nu prețuiește actul de cultură. Mă bucur în același timp că, bunăoară, la librăriile „Cartier” până în ultimele luni de normalitate se organizau lansări de carte cu un public numeros, din ce în ce mai numeros, că revistele literare se cumpără totuși, chiar dacă mai avem și retururi, dar există, hai să spun, un nucleu dur al consumatorului de artă, de cultură în Republica Moldova pe care încă mizăm. Bun, grație virtualului, a rețelelor de socializare ne conectăm cu lumea mare, avem un public și în diaspora, avem un public departe de hotarele Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Când spui dumneata despre români, eu zic măcar la nivelul Iașiului să ajungem în multe privințe, dar paradoxul zilelor de azi este că gaz și petrol primim de la Răsărit, iar ca să punem acoperiș la Cetatea Sorocii sau să reparăm Muzeul Național de Artă cerem la români. Și pentru Filarmonică, tot mai direct sau mai aluziv, autoritățile au zis: „Frați români, săriți că avem nevoie!”. Așa că și pe plan geostrategic funcționează această Piramidă a lui Maslow.

Vezi comentarii

AntiNostalgia – privind spre viitor

Radio Europa Liberă reia seria „Antinostalgia”: documentare, dezbateri publice si mult mai multe reportaje despre trecutul comunist și viitorul țărilor și comunităților din Europa Centrală și de Est. „Cu cât privești mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe în viitor” (Winston Churchill)

XS
SM
MD
LG