„Scrisul este fertil. El trezește memorii, îi adună pe cei care, altfel, nu s-ar fi întîlnit nicodată” – scrie Alain Campiotti în prefața unui impresionant volum de nu mai puțin de 600 de pagini, purtînd titlul incitant „Elveția bolșevică”, apărut anul acesta la Editions de l’Aire, editură elvețiană cu sediul la Vevey.
O carte voluminoasă și cu istorii scrise asemenea unei polifonii, în care se întrepătrund zeci și zeci de voci, ale unor personaje căzute în religia comunismului sau cu simpatii comuniste, din întreaga Europă, pentru care Elveția a constituit, o spune și autorul, „un magnet”, atunci cînd nu a fost, mai curînd, ceea ce se numește o placă turnantă, utilizată atît de propaganda regimului stalinist, cît și de cei care i s-au opus.
Ideea unei asemenea cărți – apărută nu întîmplător în anul celebrării în Rusia a unui veac de la revoluția bolșevică – a pornit, spune autorul, de la o emisiune literară „Apostrophes” la care moderatorul Bernard Pivot a invitat unul din personajele cele mai influente și enigmatice, rămas permanent în umbră, ale Partidului Comunist Francez, Jean Jerôme. În memoriile sale acesta evoca un alt personaj extrem de influent în acțiunile comuniste internaționale din anii celui de-al Doilea Război Mondial și cei ulteriori, elvețianul Reynold Thiel, originar din Neuchâtel.
Enigma și interesul lui Alain Campiotti, au fost cu atît mai mult suscitate, cu cît Reynold Thiel era, în anii 1980, o figură total necunoscută în țara sa, în ciuda miilor de pagini scrise de istoricii elvețieni despre comunism. O vizită la Zürich și constatarea că locuința ultimă a lui Thiel plasată în imediata apropiere a casei în care locuise Lenin în aprilie 1917, și, practic, în fața Cabaretului Voltaire, al dadaiștilor lui Tristan Tzara, acesta devenit membru al Partidului comunist francez în 1945, avea să declanșeze proiectul volumului „Elveția bolșevică”.
Prefața cărții se încheie cu un tablou cronologic, denumit „O traversare a secolului în roșu”, în care sînt puse în paralel, pe cinci coloane, principalele personaje și evenimente ale volumului, începînd de la 1907 și pînă în 1970. Prima coloană îi este dedicată lui Thiel și familiei sale, următoarele comuniștilor elvețieni, ruși, germani, iar ultima „creatorilor”, oamenilor de cultură a căror viață s-a întretăiat - atunci cînd nu s-a aliniat chiar - cu aceea a lumii comuniste. Între aceștia din urmă sînt evocați scriitorul elvețian, boxer și precursor al Dadaismului, Arthur Cravan (Lloyd), Tristan Tzara, Duchamp, poloneza Alice Prin (cunoscută mai bine sub numele Kiki de Montparnasse), Gide și Celine, ambii vizitatori ai Moscovei în 1936, sau scriitoarea elvețiană Annemarie Schwarzenbach.
„Elveția bolșevică”, cu sutele sale de personaje, nu este o carte ușor de citit, iar autorul, Alain Campiotti, se justifică parțial într-un capitol final intitulat „Mod de folosire”, scriind: „Ceea ce tocmai ați citit nu este un roman, chiar dacă a avut, adesea, aerul de a fi; un roman roșu, dar destul de negru, cu scîntei Dada. Nu este nici un eseu istoric cu ștampilă, chiar dacă aceste pagini nu sînt pline decît de Istorie (cu majusculă). Eu, sînt de formație jurnalist, nu istoric, și a venit momentul să compar în fața tribunalului lui Paul Valery [care spunea]: «Există mai mult fals decît falsul și acesta îl constituie amestecul de adevăr și de fals.». Dar eu nu pledez vinovat.”
Alain Campiotti, jurnalist binecunoscut și respectat în Elveția, la publicațiile Nouveau Quotidien și Le Temps, corespondent în China și în Statele Unite, a făcut o documentație exemplară în cele mai diverse arhive, începînd cu cele elvețiene, cele din Rusia și din țările central-est europene, între care și România.
Personajul său enigmatic, comunistul elvețian Reynold Thiel, ale cărui prime misiuni au fost să ajute refugiații comuniști europeni care circulau dintr-o țară în alta, primește după război, de la Moscova, un rol important în finanțarea mișcării comuniste internaționale, fiind însărcinat să creeze diverse societăți comerciale paravan. În această calitate avea să facă numeroase călătorii la Praga, Varșovia, Berlin și, mai ales la București, unde din toamna anului 1947 se afla secretariatul Kominformului.
Instalat într-un bloc în vecinătatea Athenee Palace-ului, venit cu recomandări și sub protecția Anei Toma, brațul drept al Anei Pauker, Thiel își introduce pe lîngă autoritățile române societățile pe care le reprezintă. Iar, în plus, are o aventură cu o tînără angajată a Ministerului comerțului, Stela Baculinschi, pentru care revine de mai multe ori la București. Un episod, desigur, marginal în economia cărții.
„Elveția bolșevică”, volumul semnat de Alain Campiotti la Editions de l’Aire, merită amplu să fie tradus și cunoscut atît în România cît și în R. Moldova, fiind o utilă și perfect documentată istorie colaterală a comunismului european.
