După ce au fost publicate în românește în 2002, într-una din acele ediții confidențiale promovate de Editura Fundației Culturale Române, memoriile psihologului Nicolae Mărgineanu, un profesor ardelean al Universității din Cluj, ce s-a distins în perioada antebelică, au apărut acum într-o prestigioasă colecție, Rochester Studies in East and Central Europe, condusă de istoricul Timothy Snyder, la editura University of Rochester Press.
Ediția româneasă purta titlul „Mărturii asupra unei veac zbuciumat”, la care editorul ediției în limba engleză, profesorul Dennis Deletant, adaugă acum un subtitlu util: „Memoriile unui deținut politic”.*
Se poate spune fără ezitare „util”, deoarece aproape jumătate din cele peste 300 de pagini ale memoriilor se referă la anii petrecuți în România după 1945, într-o succesiune de capitole al căror titlu dă de la bun început o idee a suferinței: Demiterea mea din universitate, Chinul, Malmaison, La Ministerul de Interne, Procesul, Calvarul, În penitenciarul de la Aiud, Înapoi la Ministerul de Interne, La Jilava, Din nou Aiud, Jilava încă odată, Penitenciarul Pitești, În penitenciarele de la Dej și Gherla. Perioada de ordalie, începută cu arestarea profesorului în aprilie 1948, a durat 16 ani și două luni...
Autorul, prof. universitar Nicolae Mărgineanu și-a început cariera în 1927, cînd a absolvit cursurile Facultății de Psihologie a Universității din Cluj. A urmat doctoratul, în 1929, iar apoi cursuri de specializare la Universitățile din Leipzig, Berlin, Hamburg, Sorbona și Londra, în anii 1932-34 fiind și bursier în Universitățile americane, Harvard, Yale, Columbia, Chicago și Duke. Între anii 1938-1947 a predat psihologia la Institutul de specialitate al universității clujene, iar în perioada 1938-1942 a fost și directorul Institutului amintit.
După eliberarea din Gulagul comunist i s-a permis să lucreze în
calitate de cercetător, gradul II (1969-71), profesor și cercetător al Secției de psihologie la Cluj (1971-80), timp în care i s-au aprobat și perioade de lectorat, ca profesor invitat al Universităților de la Bonn, Hamburg și cercetător la Fundația Rockefeller din Statele Unite. Nicolae Mărgineanu se stingea din viață la Cluj în iunie 1980, lăsînd în urmă relativ numeroase publicații, ce figurează în ediția americană a memoriilor într-un CV în addenda cărții. Între ele și un volum de memorialistică, apărut postum la Editura Dacia, în 1991, „Amfiteatre și închisori”.
Nicolae Mărgineanu, respectat psiholog, și-a scris memoriile la o dată nemenționată în introducerea editorului lor, din care lipsesc, de asemenea, precizări despre arhiva în care se păstrează în prezent, dar cartea merită cunoscută și privită critic de istorici, inclusiv de cei din R.Moldova. „Atât Hitler cât și Stalin au fost figuri sinistre. Poate cele mai sinistre din istorie, deoarece crimele lor le depășesc pe cele ale tuturor celorlați criminali pe care i-a înregistrat istoria. Amândoi au fost nebuni și criminali...” Dar, scrie psihologul, condamnat într-un proces stalinist absurd, pentru a fi fost parte al unui zis complot imperialist american, „crima și nebunia nu trebuie confundate, chiar dacă cercurile lor se intersectează, cu trăsături comune”.
Și ceva mai departe, într-un capitol consacrat procesului în care a fost condamnat în 1948, Mărgineanu scrie: „Adevărul este că începuse Războiul Rece, iar noi eram victimele lui. Dar, să sperăm, într-o bună zi va avea loc un proces drept împotriva acelora care ne-au judecat pe noi atât de nedrept. Fiindcă, în cele din urmă, așa cum a spus-o Iorga, adevărul iese la suprafață. Iar adevărul este că agenții Moscovei i-au condamnat pe fiii poporului român care s-au opus imperialismului stalinist. Îi putem, totuși, absolvi de întreaga responsabilitate pe românii care au colaborat cu ei, devenind unelte oarbe ale stalinismului? Bineînțeles că nu, fiindcă crimele lor împotriva poporului și a fraților lor au fost prea mari. Cum a fost posibil? Explicațiile subzistă atât în patologia individuală și tendințele criminale, cât și în patologia sociopolitică și criminalitatea inerente dictaturii, care calcă în picioare cele mai fundamentale legi ale eticii, pe care o ordine politică trebuie să le respecte.”
Dincolo de aceste concluzii de ordin general, memoriile profesorului Mărgineanu aduc o multitudine de informații despre versatilitatea a numeroase personalități ale intelectualității românești, în general provenind din mediul academic, cu predilecție a universitarilor clujeni care s-au „adaptat” perfect tuturor ambianțelor politice toxice, începînd cu cea legionară, continuînd cu regimul antonescian și schimbând apoi cămașa pentru a se alătura stângii comuniste.
Volumul include pasaje antologice despre figuri ca prof. de arheologie Constantin Daicoviciu, exhibînd o cărțulie legionară cu o afectuoasă dedicație primită de la Corneliu Codreanu, sau Mihai Ralea și refuzul inițial al diplomaților americani de la București fie și de a-l întâlni atunci când noul regim postbelic l-a desemnat ca ambasador la Washington, pentru ca la rechemarea sa în țară să-l acuze pe Mărgineanu că ar fi spion american. Antologice sînt și descrierile comportamentului abuziv al soldaților ruși în zonele rurale din Ardeal.
Memoriile conțin, pe de altă parte, și o sumă de aprecieri cel puțin îndoielnice, lăsate, în mod regretabil, fără comentarii din partea editorului, cum ar fi caracterizarea drept „umană” a regimului antonescian în Transnistria, caracterul „democratic” al unor membri ai guvernului Antonescu, Securitatea comunistă compusă aproape exclusiv din unguri și evrei ș.a.m.d. Pentru o colecție istorică de prestigiul celei publicate la Universitatea Rochester, o ediție adnotată critic în limba engleză ar fi fost foarte utilă.
*Nicolae Mărgineanu, Witnessing Romania's Century of Turmoil. Memoirs of a Political Prisoner. Edited by Dennis Deletant. Translated by Călin Colțoiu. University of Rochester Press: Rochester NY, 2017. 332 pp.
