De mai bine de un deceniu, muzeele germane își reexaminează colecțiile și proveniența pieselor lor, în mod special în relație cu acele opere de artă ce au fost achiziționate în urma persecuțiilor naziste suferite de proprietarii lor, în majoritate evrei. Muzeul Staedel din Frankfurt, una din cele mai importante instituții de artă din Germania, a declanșat printre primele acest proces, începînd din 2001, iar din 2015 s-a angajat într-un proiect amplu, susținut de Fundația germană pentru arta pierdută și de municipalitatea Frankfurtului, vizînd examinarea sistematică a colecției de sculpturi păstrate în Muzeul Liebieghaus.
Rezultatul cercetării a fost prezentat în ultimele luni într-o pasionantă expoziție, intitulată „Între certitudine și îndoială. Sculpturile și istoriile lor (Achiziționat 1933-1945)”. Expoziția și-a propus să readucă în actualitate ceea ce au trăit în epoca național-socialistă o serie de importanți colecționari de artă ce au păstrat legături cu Liebieghaus timp de decenii - cum au fost Harry Fuld, Maximilian von Goldschmidt-Rotschild, Carl von Weinberg - sau personaje de colecționari astăzi uitate ca Oswald și Alice Feis.
Noul director al Muzeului de artă Staedel, Dr. Philipp Demandt, la a cărui inițiativă a fost organizată expoziția, declara: „Cercetarea provenienței [pieselor de artă] este o obligație morală și, în același timp, un aspect vital al activității muzeografice. Asumîndu-și această sarcină și prezentînd într-o manieră deschisă și transparentă rezultatul cercetărilor actuale, Liebieghaus acceptă responsabilitatea sa istorică și socială ca muzeu”.
În perioada 1933-45, Muzeul a achiziționat în total 471 de piese sculpturale, dintre care astăzi se mai află în colecție 152, restul fiind returnate proprietarilor lor imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, în baza Legii de restituire impusă de puterile aliate. După 1945, în colecția Liebieghaus au intrat alte 230 de lucrări. Proiectul de cercetare a prevenienței lor include mai multe aspecte, între care o reapreciere a istoriei în sine a Muzeului și a politicii sale de achiziții în anii 1933-1945, desenarea contextului cultural-politic al perioadei imediate de după încheierea războiului și restituirile făcute atunci, și reconstituirea biografiei colecționarilor privați evrei ce au fost spoliați de bunurile lor în anii de regim nazist.
Din istoria artei spoliate de naziști - Expoziția „Între certitudine și îndoială. Sculpturile și istoriile lor (Achiziționat 1933-1945)”
Colecția de sculptură de la Liebieghaus din Frankfurt a fost creată în 1907 ca parte a Galeriei de Artă a orașului, avîndu-l ca director-general, până la demiterea sa în 1933, pe motiv că era evreu, pe Georg Swarzenski. Muzeul s-a deschis în 1909 avînd în colecția sa 350 de lucrări de sculptură.
În 1936, orașul Frankfurt a pus la dispoziția muzelui un buget special pentru achiziționarea lucrărilor de artă ale evreilor siliți să emigreze. Numai în anul 1938, muzeul a achiziționat de la doi mari colecționari de artă evrei 293 de sculpturi. În același an, Liebieghaus avea să fie închisă pentru lucrări de refacere, întrerupte la izbucnirea războiului, o majoritate a colecției fiind depozitată în exterior. În anii 1940-1942, Liebieghaus a achiziționat din țările ocupate de naziști (Franța și Olanda) alte 14 sculpturi.
Muzeul și o parte din colecția sa au suferit pagube masive în cursul bombardamentelor aliate în anii 1943-44, iar la încheierea războiului o serie de sculpturi achiziționate sub naziști au fost transportate la Punctul Central de Colecționare organizat de puterile aliate la Wiesbaden, peste trei sute de lucrări fiind restituite în acea perioadă proprietarilor lor de drept, evrei.
Muzeul Liebieghaus a fost redeschis treptat pentru public începînd din 1955.
Meritul acestei expoziții este de a pune în evidență talia și detaliile persecuțiilor suferite de evrei, al căror statut social, cultural și economic - se explică în dosarul de presă și în catalogul expoziției - a fost afectat de peste două mii de reglementări legislative ale regimului național-socialist. Soluția emigrării nu a fost la îndemîna oricui, fiind asociată cu costuri deosebit de mari sub forma unor taxe speciale asupra proprietății și pentru obținerea aprobării de plecare. Vînzarea forțată sau chiar abandonarea proprietăților, inclusiv de artă, a fost astfel impusă. Începînd din 1938 spolierea bunurilor de artă evreiești de către stat a devenit sistematică și numeroase colecții de artă deținute de evrei au fost pur și simplu confiscate.
Între piesele de mare valoare expuse la Liebieghaus, provenite din confiscări sau cumpărări forțate, se află Cristos și Sf. Ioan, o sculptură policromă în lemn, provenind de la Mânăstirea Adelhausen din Freiburg im Breisgau, datată cca. 1350, cumpărată în 1938 din colecția von Weinberg, restituită în 1949 și revenită în Muzeu ca donație memorială în 1950, așa-numita Steinberg Pietà, din apropiere de Ulm, o splendidă sculptură policromă, datată cca. 1420-30, aparținînd odinioară colecției Harry Fuld, o statuie a Sf. Maria Magdalena, și ea de la Ulm, sculptată de Hans Multscher (ca. 1400-1467), și datată cca. 1465, un altar sculptură în lemn, reprezentînd Miracolul potcovirii calului (Sf. Eligius), provenită din Suabia și datată cca. 1520-30, o statuie a lui Apollo, de la Mantua, lucrare de Pier Jacopo Alari Bonacolsi, poreclit Antico, din 1497/98, o sculptură de lemn de la 1600, Bătălia diavolului cu bătrîna, un ansamblu sculptural de o rară furmusețe, Cristos pe Muntele Măslinilor, lucrare din lemn policromă, provenind din sudul Germaniei și datată cca. 1600 și alte cîteva sculpturi la fel de prețioase. [vezi Galeria foto]
