Posturile de televiziune din Statele Unite și Marea Britanie au transmis primele, începînd de săptămîna trecută, ultimul și controversatul film în serial al regizorului american Oliver Stone, care poate fi văzut acum și pe Youtube, „Interviurile cu Putin” (The Putin Interviews).
Ajuns la 70 de ani, Oliver Stone are în spate o carieră, se poate spune, distinsă, de scenarist, regizor și producător, premiat de mai multe ori în Statele Unite, pentru cel mai bun scenariu adaptat la ecran (Midnight Express, 1978), cel mai bun regizor și cea mai bună imagine (Platoon, 1986) și un Oscar de cel mai bun regizor pentru „Născut pe 4 iulie” (Born on the Fourth of July, 1989).
După o trilogie despre președinții americani (JFK, 1991, Nixon, 1995 și W., 2008), iar anul trecut un documentar intitulat Snowden, Oliver Stone propune acum un montaj, într-un serial în patru părți - fiecare de o oră - realizat pe baza unor interviuri cu Putin, filmate între iulie 2015 și februarie 2017.
Fiu al unui evreu american și al unei mame catolice franceze, Stone este cunoscut pentru vederile sale politice stîngiste, pentru declarații critice cu iz antisemit și luări de poziții în favoarea politicii ruse în conflictul din Ucraina de est. Toate aceste atitudini se întrevăd clar în și, în ultimă instanță, subminează reușita și credibilitatea filmului său despre președintele Rusiei, „Interviurile cu Putin”.
Vizionat cu creionul în față, serialul de patru ore este, în mare măsură, un film hagiografic, în care regizorul și producătorul Stone se distinge prin acceptarea aproape întotdeauna fără replică a spuselor lui Vladimir Putin. Un Vladimir Putin sexist (care nu are zile proaste fiindcă el „nu este o femeie”), homofob agresiv (nu ar intra niciodată să facă un duș alături de un gay; „De ce să-l provoc? Dar, știți, sînt un maestru la judo”) și un lider obsedat să demonstreze - iar Stone nu îl contrazice - că toate relele în situațiile de criză au venit din partea Americii, că nu și-au avut niciodată originea în politica Uniunii Sovietice sau a Rusiei.
Putin spune că nu este un fan al lui Hrușciov, dar îl scuză afirmînd că, în 1962, primejdioasa criză a rachetelor din Cuba a fost provocată exclusiv de americani. Nu este nici un fan al lui Mihail Gorbaciov, al cărui singur merit este că a simțit că Uniunea Sovietică are nevoie de schimbări și de o modificare radicală a sistemului politic. Dar, spune Putin, Gorbaciov nu a știut să administreze schimbările, dezmembrînd Federația, „distrugînd întregul sistem de asigurări sociale”, „oprind producția unor ramuri întregi ale economiei”, ducînd sistemul de sănătate la ruină, forțele armate într-o stare de deprimare, lăsînd peste noapte dincolo de granițe, 25 de milioane de ruși fără apărare, și bazîndu-se numai pe „vorbe”, făcînd imensa greșeală de a nu pune pe hîrtie înțelegerea cu occidentalii privind ne-extinderea NATO în Europa de Est.
Gorbaciov ar fi administrat o Utopie, pe o idee ce nu îi aparține, ea a fost a „socialiștilor francezi”, și lumea își va aminti de el doar din motivele enumerate. „Una din cele mai mari catastrofe ale secolului al XX-lea”, conchide Putin în filmul lui Stone.
Ielțîn, în schimb, a fost o personalitate care „a știut să-și asume responsabilitatea”, chiar dacă, bețiv notoriu, a avut, spune Putin, slăbiciunile sale, ca orice om.
De aceeași „demonizare excesivă” ar fi suferit imaginea lui Stalin, iar demonizarea „este una din căile de a ataca Uniunea Sovietică și Rusia. Pentru a dovedi că Rusia de astăzi își are originea în stalinism. Toți purtăm semnele de la naștere.” Pentru Putin, Stalin va fi amintit întotdeauna drept cel care a „învins fascismul”. Dar, adaugă el, „Asta nu înseamnă să uităm toate atrocitățile comise sub stalinism, distrugerea a milioane de oameni în lagărele de exterminare. Aceste lucruri nu vor fi uitate”.
Pe tot parcursul interviurilor, Putin apare obsedat de perspectiva ca NATO să înconjoare Rusia, cu intenția de a o diminua și a o distruge, și afirmă în mod repetat că el, de-alungul președinției pe cale de a bate recordurile de longevitate politică, nu a făcut decît să reacționeze la acțiuni ale adversarilor Rusiei.
Revoluția din Ucraina, după opinia sa doar o lovitură de stat, a fost organizată și susținută de CIA, de o serie de înalte oficialități americane și de personalități îndoielnice ca Soros (iar Stone proiectează pe ecran imaginea lui Soros); Rusia nu a anexat Crimeea a cărei populație a cerut și a votat Anschluss-ul; Rusia nu a jucat absolut nici un rol în alegerile prezidențiale americane ș.a.m.d.
Aparent, o singură și ea obsesivă preocupare îl face pe Putin să coopereze cu Occidentul, teama de terorismul internațional. Cum subliniază el, din cei 80 de mii de luptători estimați ai Statului Islamic, 30 de mii sînt mercenari străini, iar din aceștia 4500 au plecat din Rusia și alți circa 5000 din fostele republici sovietice. Ei nu trebuie să se mai întoarcă în locurile de origine, iar din acest motiv avioanele ruse efectuează pînă la 75 de bombardamente zilnic în Siria. Prin comparație, cele între două și cinci raiduri aeriene zilnice ale coaliției internaționale conduse de Statele Unite, nu ar reprezenta mare lucru...
Neîndoielnic, serialul lui Oliver Stone dă o imagine a liderului rus, interesant pe alocuri de privit, dar, în ansamblu, obositor în perorațiile sale antioccidentale, la care se adaugă incapacitatea vădită a realizatorului de a-l intervieva cu adevărat.
