Nimic nou despre așa-numita corectitudine politică dacă adepții ei nu și-ar exercita presiunile în ultima vreme cu un grad de succes asupra muzeelor de artă și a opțiunilor lor în organizarea unor expoziții. Ultimul exemplu, care a stîrnit multe discuții, îl constituie expoziția „Arta și China după 1989: Teatrul lumii”, organizată de Muzeul Guggenheim la New York. Sub presiunea grupărilor de apărare a drepturilor animalelor, muzeul a cedat și a eliminat din expoziție trei lucrări de artă considerate majore, între care un video de șapte minute intitulat „Cîini care nu se pot atinge unul pe altul”. Sub presiune a reacționat - se scrie într-o relatare din New York Times - și Centrul de Artă Walker, care a eliminat din expoziție o sculptură a artistului Sam Durante, denumită „Eșafod”.
Așa cum explică autorii relatării din cotidianul newyorkez, cele trei lucrări eliminate din expoziția de la Guggenheim, deschisă la 6 octombrie, datau din perioada 1993-2003 și ilustrau în mod simbolic, potrivit autorilor lor, sistemul opresiv din China. O instalație denumită „Teatru lumii”, considerată lucrare centrală a expoziției, eliminată sub presiune, înfățișa sute de insecte și reptile vii în agitație sub lumina unei lămpi. Apărătorii drepturilor animalelor, care au demonstrat în fața Muzeului Guggenheim, au cerut ceea ce au numit „o expoziție liberă de cruzime”, insensibili altfel la aluziile politice ale video-urilor și instalațiilor condamnate.
Ceea ce îl făcea pe celebrul și multilateralul artist și disident chinez Ai Weiwei să reacționeze ferm într-un interviu telefonic cu New York Times: „Atunci cînd o instituție de artă nu îți poate exercita dreptul la libertatea cuvîntului, faptul devine tragic pentru societatea modernă. A face presiuni asupra muzeelor pentru a demola lucrări de artă demonstrează o înțelegere îngustă nu numai a drepturilor animalelor, dar și a drepturilor omului”.
Opinia nu este numai a lui Ai Weiwei, dar și a altor artiști și profesioniști din lumea muzeelor care vorbesc despre o capitulare nejustificată în fața unor sensibilități politice nejustificate, amplificate grație mediilor sociale. Directorul executiv al Centrului de Studii pentru Curatori de la Colegiul Bard, de exemplu, pleda afirmînd: „Muzeele sînt aici pentru a expune lucrări care sînt dificile, inconfortabile, provocatoare. Efectul înfiorător este că muzeele vor căuta acum, desigur, să facă expoziții care nu ofensează pe nimeni.”
Într-o reacție la decizia conducerii muzeului Guggenheim, PEN America o califica drept „o lovitură majoră dată libertății artistice”.
Nu este și opinia lobby-ului apărătorilor drepturilor animalelor, care afirmă - s-ar putea spune - cu o îngustime de spirit, incultură și insensibilitate față de arta secolelor trecute și despre situația actuală a drepturilor omului, așa cum o face o cercetătoare de artă de la Universitatea de la Albany: „după părerea mea, exploatarea animalelor pentru a obține puncte pe plan artistic, este, ei bine, artă de proastă calitate”.
Evident, cu o astfel de judecată, o întreagă tradiție artistică și simbolismul ei, de la arta persană pînă la cea a romanicului și goticului creștin, de exemplu, riscă să fie șterse din memoria umanității.
