Premierul Mihai Tudose încearcă să redreseze Tarom, compania aeriană a statului care are pierderi consecutive în ultimii aproape zece ani: în total, 345 de milioane de euro. Doar în primele șase luni ale acestui an, Tarom a pierdut 23 de milioane de euro.
Cauzele țin de tradiția sinecurilor pe criterii politice care se dau la companiile de stat, de organigrama prea încărcată de la Tarom, de faptul că aici lucrează mult mai mulți oameni la sol, decât în aer și că nu există justificări pentru toate angajările. Apoi în conducerea companiei aeriene de stat au fost aduse persoane care nu cunosc domeniul, plătite foarte bine și recomandate de baronii politicii românești. Așa se explică incapacitatea Tarom de a face strategii competitive pe o piață extrem de schimbătoare, în care societățile private se mișcă mult mai repede și se adaptează din mers cerințelor. În plus, în ecuația perdantă mai sunt permanentele contracte preferențiale cu clienții politici, și managementul învechit, refractar la nou.
Premierul român a forțat schimbarea directorului general, Eugen Davidoiu, numit în februarie 2017, pare-se tot pe linie politică, ca exponent al facțiunii social-democrate din Giurgiu. Davidoiu a fost mai înainte șef la Societatea Națională a Lignitului, Oltenia, iar liderul Sindicatului Tehnic Tarom, Aurel Curdov îl regretă. Șeful guvernului de la București nu înțelege însă șirul pierderile nesfârșite de la Tarom și a trimis Corpul de control al premierului să vadă ce se întâmplă acolo. Mihai Tudose socotește că Tarom este un „simbol național” și de aceea “nu va fi nici vândută, nici închisă”, dar spune că trebuie găsite soluții pentru intrarea companiei „pe profit”. Premierul a motivat controlul care are loc la Tarom, explicând că din cei 2000 de angajați ai companiei, mai mult de 1000 lucrează la sol.
Pe de altă parte restructurarea Tarom a eșuat de fiecare dată, pentru că nu au existat planuri pe termen lung care să fie respectate, pentru că această companie are 20 de avioane de șapte feluri, aflate la limita duratei de zbor, deci aproape pensionabile, cu destinații neadaptate fluxurilor de călători și care a fost folosită ca vacă de muls pentru partidele aflate la guvernare.
Probabil că privatizarea Tarom, ar fi fost soluția cea mai bună acum zece ani, când aparatele nu erau chiar învechite, iar compania avea o cotă de piață de aproape 40 la sută în România. Între timp, această cotă a scăzut la 17%, iar Tarom a fost depășită de Wizz, Blue Air și Ryanair. Tarom a pierdut deja competiția, pe o piață fluidă cu creșteri constante. Compania se fală pe marginea prăpastiei și nu poate fi salvată fără investiții serioase, care nu pot veni decât prin privatizarea parțială sau totală a Tarom și prin scoaterea ei de sub control politic.
