Linkuri accesibilitate

Cum a fost organizată vizita fulger la Washington a lui Volodimr Zelenski


Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski la conferința de presă comună cu omologul său american Joe Biden, Casa Albă, Washington, 21 decembrie 2022.
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski la conferința de presă comună cu omologul său american Joe Biden, Casa Albă, Washington, 21 decembrie 2022.

O relatare Associated Press dă la iveală aspecte logistice ale vizitei fulger, de zece ore, la Washington a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Aceasta a fost o decizie de ultim moment, așa cum o impun condițiile de securitate, dar care își are originile în convorbiri succesive cu președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi și cu președintele Biden.

Cum a fost organizată vizita fulger la Washington a lui Volodimr Zelenski
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:29 0:00

La ultima conversație între cei doi șefi de stat, Volodimir Zelenski a confirmat că acesta este un moment potrivit pentru a scoate în evidență alianța celor două țări, după ce anterior afirmase că dorește ca Statele Unite să fie prima sa vizită în afara Ucrainei, ca recunoștere a sprijinului major primit în fața agresiunii ruse. Zelenski a spus că vizita a putut avea loc pentru că „controlăm situația și înainte de toate pentru sprijinul vostru”.

Surse de la Casa Albă și Congres au spus, sub beneficiul anonimatului, că după cei doi președinți au discutat deplasarea la 11 decembrie, invitația oficială a fost formulată la 14 decembrie, Volodimir Zelenski a acceptat-o a vinerea trecută și vizita a fost confirmată la două zile după acea.

Președintele Ucrainei a traversat granița în Polonia miercuri dimineața, sosind la gara Przenmysl, apoi împreună cu ambasadoarea americană Bridget Brink s-a deplasat la aeroport, într-un vehicul al ambasadei americane și de acolo a zburat direct la Baza Aeriană Andrews de lângă Washington.

Casa Albă nu a anunțat vizita public decât la unu noaptea, miercuri, după ce a primit informații că Volodimir Zelenski a ieșit în siguranță din Ucraina. Toate detaliile de securitate au fost discutate de cele două părți, președintele Volodimir Zelenski spunând că poate călători în siguranță.

Pentru Nancy Pelosi, care mai are câteva zile la conducerea Camerei Reprezentanților, ideea vizitei s-a născut la un summit desfășurat la Zagreb de unde s-a întors și și-a informat colegii cu privire la eventualitatea unei vizite și alocuțiuni în fața Congresului.

Pentru Pelosi, al cărei tată a participat ca deputat la discursul lui Churchill de acum 81 de ani, când acesta a solicitat, după atacul de la Pearl Harbor, sprijinul Americii împotriva Germaniei naziste, acest ultim act al conducerii Camerei nu a fost doar un privilegiu simbolic, dar și un impuls pentru adoptarea unui nou ajutor american pentru Ucraina, în valoare de 45 de miliarde de dolari.

XS
SM
MD
LG