Canalul 1 al televiziunii publice germane (ARD) a difuzat luni seara un film documentar excelent despre un capitol întunecat al istoriei Republicii Federale Germania. Filmul tematizează activitatea Serviciului Federal de Informaţii Externe (Bundesnachrichtendienst – BND), înfiinţat de Reinhard Gehlen, un general-maior din perioada nazistă. Serviciul, creat deja în 1946 (deci cu trei ani înainte de înfiinţarea RFG-ului ca stat), purta numele lui Gehlen. Abia în 1956 i s-a dat numele ce-l poartă şi în prezent.
Pornind de la rezultatele de cercetare ale unei comisii de istorici care a investigat trecutul BND-ului, filmul se opreşte asupra petelor negre ale serviciului, pete ocultate, bagatelizate şi negate.
Nu întâmplător, realizatoarea documentarului, Christine Rütten, şi-a intitulat filmul: „De preferat ucigaşi. Cum a recrutat BND-ul criminali nazişti” („Mörder bevorzugt - Wie der BND NS-Verbrecher rekrutierte”, ARD, 10. 10. 2022).
Sintetizând în câteva propoziţii rezultatele investigaţiilor din arhiva BND-ului, istoricul Gerhard Sälter a evidenţiat caracterul terorist al serviciului, impregnat de ideologia lucrătorilor postbelici, preluaţi din structurile politice, militare şi poliţieneşti ale celui de-al III-lea Reich hitlerist:
„Între 10 şi 20 la sută dintre lucrătorii BND-ului aveau mâinile pătate de sânge. Asta nu înseamnă c-au fost doar membrii ai Partidului Naţional-Socialist Muncitoresc German (NSDAP) – ei au participat activ la acţiuni criminale, unii dintre ei ocupând chiar funcţii de conducere”.
În prima fază a existenţei sale, serviciul a preferat să angajeze făptaşi naziști, vinovaţi de crime. Încă de la început, recrutarea și angajarea criminalilor a făcut parte din sistemul impus de Gehlen și de colaboratorii săi apropiaţi cu un trecut nazist cunoscut.
Organizația Gehlen, apoi BND din 1956, a recrutat conştient numeroase persoane implicate în Holocaust tocmai datorită angajamentului şi activităţii lor în favoarea regimului nazist. Mulţi angajați ai BND-ului cu normă întreagă au fost integraţi în „serviciul Gehlen” pentru că au activat ca ofițeri superiori în cadrul grupurilor operative implicate direct în uciderea evreilor din Europa de Est.
Unii dintre ei au activat în acest serviciu pînă în 1980. Trecutul lor criminal a fost ascuns de către birocraţia internă a aparatului care răspundea de personalul serviciului. Orice încercare de a atrage atenţia asupra acestei stări a fost suprimată, inclusiv cu metode de poliţie politică.
În pofida faptului că BND-ul avea doar sarcini externe, el a activat şi în interiorul RFG-ului. Asta mai ales cu scopul de a suprima vocile critice la adresa politicii cancelarului Adenauer.
Cancelarul l-a numit, de exemplu, pe Hans Globke în funcţia de şef al cancelariatului. Globke fusese jurist, a făcut parte din elita nazistă şi a justificat legile rasiale ale regimului.
În film există un episod din care se desprind încercările BND-ului de a contracara compromiterea imaginii lui Adenauer prin dezvăluiri legate de trecutul pătat al lui Globke. Astfel, serviciul a trimis un agent la Ierusalim, unde în 1962 se desfăşura procesul intentat criminalului nazist Adolf Eichmann. Prin intermediul unui avocat, Eichmann a fost convins ca în depoziţiile sale să nu amintească de Globke, pentru a nu compromite guvernul Adenauer. Eichmann a ţinut cont de această sugestie venită din partea serviciului, ocolind în declaraţiile sale referirile la activitatea lui Globke, implicat în prigoana contra evreilor.
Relevante în acest film sunt şi aspectele legate de selecţia pe criterii etnice a lucrătorilor. Faptul că un aspirant la un post de lucrător avea o nevastă evreică ajungea ca cererea sa de angajare să fie respinsă.
Filmul acesta prezintă fără menajamente partea întunecată şi ocultată a serviciului, aşa cum este ea conservată în arhivele BND. În nicio altă organizație sau autoritate germană, ideile şi doctrina național-socialistă nu au supravieţuit o perioadă atât de lungă ca în BND. Această situaţie a alimentat, pe de altă parte, societatea cu idei extremiste, în loc să le combată.
