Linkuri accesibilitate

Cum ajung paşapoartele moldoveneşti la agenţii GRU?


Imagine generică
Imagine generică

Realitatea (spionajului de stat), văzută cu amănuntul de scriitorul Iulian Ciocan.

Cum ajung paşapoartele moldoveneşti la agenţii GRU?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:05 0:00

Imaginea Republicii Moldova în lume cam lasă de dorit, dacă e să fim sinceri. Nu poţi să eclipsezi sărăcia şi corupţia de aici doar cu promovarea unor vinuri bune. De aceea, ştirea care a venit deunăzi din Cehia e foarte întristătoare şi poate să ne facă şi mai dizgraţioşi. Iată ştirea: Poliția cehă i-a dat în căutare pe agenții GRU implicați în otrăvirea lui Serghei Skripal și spune că unul dintre cei doi agenți ai serviciilor speciale ruse s-a legitimat în Cehia cu pașaport moldovenesc emis pe numele Nicolae Popa.

Păi, cum vine asta? Un agent GRU cu paşaport moldovenesc? Dar cum e posibil aşa ceva? O fi paşaportul acela fals? Sau poate sunt implicate structurile statului moldovenesc în facerea lui? E limpede că avem nevoie de o clarificare rapidă a problemei şi e de dorit ca guvernanţii moldoveni să ie legătura cu organele de securitate din Cehia şi să vină cu o explicaţie foarte repede. Asemenea lucruri cer o reacţie.

Înţeleg că ai noştri conducători pot să invoce o mie şi o sută de motive ca să nu facă nimic: starea de urgenţă, viitoarele alegeri anticipate, pandemia etc. Nu, stimabililor, nu pot exista motive pentru inacţiune aici. Aşa că uitaţi o vreme de alegeri anticipate şi oferiţi-ne o lămurire. Iar dacă acel paşaport a fost eliberat aici, vrem să ştim ce pedeapsă vor suporta cei care l-au făcut. Cine sunt ei?

XS
SM
MD
LG