Râul Nistru este principala arteră de apă a Republicii Moldova, mai mult de jumătate din teritoriul căreia se află în bazinul hidrografic Nistru. Din cauza secetei din ultimele săptămâni, debitul râului a scăzut cu peste 60%, iar meteorologii au anunțat cod galben de alertă hidrologică pe Nistru. Deși nivelul apei a coborât considerabil, ajungând în unele locuri din cursul inferior și la câteva zeci de centimetri, autoritățile spun că nu există, deocamdată, motive de îngrijorare.
Seceta de pe Nistru este cauzată de lipsa precipitațiilor în Munții Carpați și temperaturile ridicate din ultimele luni, explică ecologiștii. Cele mai afectate de secetă sunt râurile mici din R. Moldova, afluenți ai Nistrului, care au secat pe unele porțiuni.
Directorul executiv al asociației „Eco-Tiras”, Ilia Trombițchi, susține că peștii și păsările se adaptează situației și migrează spre alte sectoare ale râului Nistru, unde nivelul apei este mai mare și pot găsi hrană.
Ecologistul crede că, pentru a ameliora efectele schimbărilor climatice, R. Moldova trebuie să extindă suprafețele împădurite și să mențină landșafturile naturale, cum ar fi stepele.
Nu există riscuri pentru alimentarea cu apă a municipiilor Soroca, Bălți și Chișinău, spune directorul adjunct al agenției Apele Moldovei, Radu Cazacu. Potrivit lui Cazacu, debitul mic de apă este compensat din contul acumulărilor de la Complexul Hidroenergetic Nistrean. Dacă seceta va continua, rezervele existente pot asigura debitul minim necesar timp de trei luni.
Apă-Canal Chișinău susține că activează în regim normal. Nivelul apei la stația de pompare a apei de la Vadul lui Vodă a ajuns la 8,5 metri, ceea ce permite, deocamdată, alimentarea cu apă a Chișinăului.
În cazul în care se va atinge nivelul critic, specialiștii Apă-Canal Chișinău vor solicita responsabililor de la hidrocentrala de la Dubăsari să deschidă barajul, pentru a asigura nivelul necesar de apă pentru funcționarea stației de captare.
Ministerul Mediului recomandă populației și agenților economici să economisească apa, iar furnizorilor - să ia în calcul întreruperi ale livrărilor de apă pentru câteva ore pe zi.