Linkuri accesibilitate

Cum era să li se pună călușul redactorilor de la radioul public cehesc (și cum au făcut de au scăpat)


Cum era să li se pună călușul redactorilor de la radioul public cehesc
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:56 0:00

De Crăciun, redactorii secției de știri a radioului public cehesc era să primească un cadou... fatal. Directorul general al postului, René Zavoral, i-a anunțat că vor avea o nouă șefă, anume o ziaristă venită de la postul TV privat Prima CNN, cunoscută pentru că le-a cerut subalternilor să sperie publicul cu știri despre migranți.

Stilul editorial manipulativ al Jitkăi Obzinová a devenit notoriu când un site dedicat luptei cu corupția, hlidacipes.cz, a publicat înregistrarea secretă a unei ședințe de la Prima TV, prezidată de ea.

Înaintea ședinței din 2015, când avea loc ceea ce unii au numit „criza migranților”, Obzinová distribuise printre redactori un articol de ziar în care istoricul Vlastimil Vondruška prezenta venirea în Europa a migranților și refugiaților din Orientul Mijlociu ca parte a luptei de o mie de ani a occidentului cu musulmanii.

Obzinová le-a spus subalternilor de la Prima TV că ea „și-ar pune semnătura” sub articolul despre „conflictul cu Islamul”, și că ei, redactorii, sunt datori să ajute societatea prezentând în culori cât mai întunecate criza migranților.

Pentru cei care nu păreau convinși, Obzinová a venit cu argumente mai imperative: „Suntem cu toții angajați aici; avem un angajator care are o anumită poziție. Dacă o accept eu, dacă o acceptă redactorul-șef, apoi să faceți bine să ascultați indicațiile noastre. Dacă nu faceți asta, dacă nu acceptați faptul că sunteți angajați aici, apoi nici nu prea mai are rost să fiți angajați”.

Manipularea fățișă a știrilor la Prima TV în vremea „crizei migranților”, având-o în centru pe Obzinová, a fost unul din puținele episoade de eșec jurnalistic total în Cehia, țară cu o presă liberă, în general, cum arată și clasamentele făcute periodic la scară globală.

Potrivit unor foști angajați la Prima TV, în 2013, tot Obzinová a condus eforturile de manipulare a dezbaterilor electorale prezidențiale în favoarea actualului președinte, populistul anti-migraționist, pro-rus și pro-chinez Miloš Zeman.

Sosirea iminentă a Obzinovei într-o poziție de frunte la radioul public cehesc a fost anunțată redactorilor de către directorul general Zavoral miercuri, 15 decembrie. Au apărut de îndată proteste, deocamdată interne, iar chiar a doua zi a fost publicată pe net o scrisoare deschisă de protest, semnată în numai o zi de peste 600 de angajați.

După încă o zi, vineri, 17 decembrie, directorul a anunțat că Obzinová nu va mai fi numită în funcție.

De ce a vrut-o, totuși, acolo, cu reputația pe care o avea?

La o primă întâlnire cu angajații radioului după aplanarea incidentului, Zavoral a spus că a vrut să-i dea Obzinovei „a doua șansă”, întrucât nimeni nu merită „descalificat” pentru o singură greșeală, chiar dacă – a recunoscut directorul – a fost o greșeală de proporții.

Revista „Respekt” a explicat, mai la obiect, că Zavoral a vrut să scape de omul pe care trebuia să-l înlocuiască Obzinová, jurnalistul-veteran Jan Pokorný, pentru că acesta... nu-l asculta. De pildă, nu era de acord că nu trebuie criticați așa de aspru exremiștii de dreapta din parlament, premierul acuzat de corupție Andrej Babiš, sau președintele tot mai imprevizibil și mai certat cu constituția Miloš Zeman. De asemenea, de când cu pandemia, Pokorný refuzase să ofere microfonul conspiraționiștilor care văd în vaccinare o tentativă de a instala cipuri în oameni sau de a extermina omenirea.

De la Obzinová, care cum s-a văzut știa întotdeauna cel mai bine ce vrea „angajatorul”, asemenea revolte de bun-simț nu se puteau aștepta.

Publicația „Respekt” spune că până la urmă Jan Pokorný tot va pleca din fruntea secției de știri a radioului public. Dar în urma lui, grație curajului redactorilor-protestatari, nu va veni potopul, în persoana maestrei manipulării Obzinová, ci, deocamdată, un mult mai liniștitor interimat de sărbători.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG