Ne-am dat întâlnire cu Tatiana Novac la Valea Trandafirilor, la terenul de joacă. Are doi copii, Alistar de doi ani și șase luni și Dragomir, de un an. E profesoară de artă plastică, dar acum e în concediu de îngrijire a copilului.
Pentru că cei mici nicidecum nu-și pot sincroniza programul zilei și dorm la ore diferite, Tatiana spune că nu prea are timp liber. Povestește că îi este foarte greu să se descurce singură cu cei doi fii, mai ales când iese în oraș, așa că a acceptat să stăm de vorbă doar când și soțul ei, Ilie Lupu, și-a făcut timp să vină.
Ne întâlnim pe o alee însorită și, cât timp Alistar încă doarme în căruciorul împins de Tatiana, Ilie îl ține în brațe pe Dragomir, care caută de ce să se agațe cu privirea. Și Ilie e profesor de artă plastică, la centrul Lăstărel, dar Tatiana și-a pus cariera pe pauză. Încă îl alăptează pe Dragomir, așa că decizia a venit de la sine. Familia și-ar dori foarte mult să-l înscrie pe Alistar la creșă, ca să le fie mai ușor, dar la grădinița din zona din centrul Chișinăului în care locuiesc ar putea merge doar după ce împlinește 3 ani și doar dacă vor fi locuri disponibile.
Nici măcar 2 din 10 copii cu vârsta până la 3 ani nu sunt încadrați în creșe
În situația lor mai sunt mii de părinți din țară. Un raport realizat în 2018 a calculat că între anii 2016 și 2018, în Republica Moldova s-au născut aproximativ 104 mii de copii, iar asta însemna că aproximativ 80 de mii de familii nu au beneficiat de servicii de educație timpurie. Situația nu s-a schimbat mult de atunci. Dintre copiii de 2 ani, aproximativ 44% merg la grădiniță sau creșă. Am discutat cu zeci de mame, părinți, educatori și experți în educație pentru a vedea de ce se întâmplă asta, dar și ce soluții s-ar putea găsi în viitor.
Cum se întâmplă adesea, majoritatea activiștilor pentru educație sunt părinții, care au întâlnit diverse probleme în drumul lor complicat spre o educație mai bună pentru copiii lor. Alina Andronache este una dintre cele mai vocale activiste pe subiectul creșelor.
S-a ciocnit de problema asta în 2017, atunci când a născut cel de-al treilea copil, jongla cu câteva locuri de muncă în același timp și ar fi vrut să poată încadra copilul într-un sistem educațional cât mai curând. Totuși, reprezentanții creșei la care ar fi trebuit să fie repartizată Ioana, fiica ei, i-au spus că lista de așteptare e atât de lungă, încât Ioana va putea merge la creșă când va împlini 3 ani și 7 luni.
Atunci Alina a început să studieze modul în care funcționează sistemul de educație timpurie în Moldova și a ajuns chiar să participe și la elaborarea unor legi în domeniu. Astăzi este expertă în domeniu din partea Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.
Ea spune că prima mare problemă este Codul Educației, „un document învechit și de neatins, mai ceva ca Biblia”. Asta pentru că ultimele modificări esențiale au fost făcute în 2018, dar și pentru că partea care descrie educația timpurie este limitată, spune experta.
Codul Educației a fost adoptat în 2014, în perioada în care ministră a Educației era Maia Sandu, și modificat în 2018, în perioada Guvernului Filip și a ministerului de resort condus de Monica Babuc, astfel încât incluziunea copiilor într-un sistem de educație să înceapă de la 2 ani și nu de la 3. Modificările de atunci au fost motivate de faptul că peste 20 de mii de copii mai mici de 3 ani rămân anual în afara procesului educațional și de îngrijire, dar și de „disponibilitatea tinerelor mame de a revenit pe piața forței de muncă”.
Odată cu modificarea legii în 2018 statul s-a angajat să vină cu un program național de extindere a creșelor publice până în 2020, lucru care nu s-a întâmplat. Astfel, legea a rămas doar pe hârtie și nu a avut mare efect în realitate.
Astăzi educația timpurie cuprinde grupele antepreșcolare (0-2 ani), adică creșe; și grupele preșcolare (2-6/7 ani), inclusiv pregătitoare. Învățământul obligatoriu începe cu grupa pregătitoare din învățământul preșcolar.
Tot din 2018 părinții au două opțiuni de concediu pentru perioada de îngrijire a copilului: de 2 ani și 2 luni sau 3 ani, ambele oferind aceeași valoare totală a indemnizației. Și această schimbare a fost menită să readucă părinții mai rapid la locurile de muncă, dar până astăzi numărul celor care optează pentru un concediu mai scurt a rămas aproape neschimbat.
În prezent în Moldova sunt 1483 de instituții de educație timpurie (inclusiv grădinițele și creșele publice), iar numărul acestora a crescut cu doar 4% în ultimii 10 ani.
De ce copiii trebuie să meargă la creșă sau grădiniță?
Pentru Tatiana și Ilie, încadrarea lui Alistar într-un sistem educațional ar aduce mai multe beneficii. În primul rând, mai multă libertate pentru Tatiana, dar și posibilitatea să-i dedice mai mult timp fiului mai mic, Dragomir. Dar mai ales, părinții consideră că Alistar are nevoie de socializare și de interacțiuni cu semenii lui. „El vrea foarte mult [la creșă?], îi plac copiii”, zice Tatiana.
Dreptul la educație începe la naștere, spune un raport al UNESCO. Studiile demonstrează că incluziunea timpurie a copiilor în sistemul de educație are numeroase beneficii pentru copii și societate în general. Primii ani de viață ai unui copil sunt cei care pun baza pentru dezvoltarea abilităților, bunăstarea și capacitatea de a învăța a unei persoane.
Un studiu din Columbia a arătat că integrarea timpurie a copiilor într-un program educațional a ajutat la dezvoltarea vocabularului acestora. Un alt studiu, din Jamaica, a demonstrat că în calitate de adulți copiii care au beneficiat de educație timpurie au câștigat financiar cu 25% mai mult decât semenii lor.
Elena Matalasova este educatoare la un centru privat de dezvoltare timpurie și informează părinții despre beneficiile încadrării copilului într-un sistem de educație. „Cu cât mai devreme copilul vede că există și altceva în afară de ogradă, mama, frați, cu atât este mai degajat, mai independent și se dezvoltă mai natural”, spune ea. „Copilul trebuie să se adapteze. Tempoul vieții noastre s-a schimbat, dar părinții care țin copiii acasă spun «eu îi ofer totul». Apoi ajungem la vârsta de 4 anișori și apar probleme. Copilul efectiv nu poate să-și facă prieteni, să interacționeze cu copii mai agresivi, nu știe să răspundă. Cu maturii astfel de copii știu să se înțeleagă, dar cu semenii lor mai greu”, spune educatoarea.
Elena Matalasova crede că uneori reticența părinților față de creșe e cauzată și de lipsa încrederii în sistemul de educație. Iar cazurile recente, ca cel de la o creșă din Bălți, unde o educatoare a umilit și bătut copiii fac situația și mai complicată.
Un alt motiv pentru reticența părinților este stereotipul că mai mult mamele trebuie să aibă grijă de copiii, inclusiv stau acasă cu ei când sunt bolnavi, îi duc sau îi aduc de la școală, etc. Deși în ultimii ani situația s-a îmbunătățit, un studiu arată că aproximativ 50% din moldoveni consideră că este datoria femeilor să se ocupe de familie și gospodărie, iar 62% consideră că e datoria bărbaților să aducă bani în casă. Astfel, renunțarea mamelor la viețile profesionale este văzută ca o normalitate.
Creșele private, o soluție parțială
Totuși, reticența părinților e un obstacol mai mic decât lipsa locurilor și numărul insuficient de creșe. Atunci când nu găsesc un loc la creșă în zona în care locuiesc, mulți părinți aleg creșele private. Asta a făcut și Alina Andronache, atunci când a aflat că fiica ei va putea merge la grădiniță abia la 3 ani și 7 luni, conform reședinței. „La creșă privată eu am stat 6 luni la rând. Creșa mă costa 7000 de lei și salariul meu era 12 mii”, povestește Alina.
Creșele private, însă, nu coincid mereu cu posibilitățile financiare ale moldovenilor. Tatiana și Ilie au luat în calcul o creșă privată, dar nu-și permit asta. „Trebuie să dai un salariu întreg numai pe creșă. Mai bine stai acasă, că e același lucru”, spune Ilie. „E foarte obositor, dar mai bine stau eu acasă”, adaugă Tatiana. „Mai vin părinții, mai merg eu la ei și mă ajută.”
În medie, creșele private costă părinții aproximativ 350-400 de euro pe lună, în timp ce salariul mediu pe economie este de 11700 lei sau 580 de euro. Una dintre grădinițele recent deschise la Chișinău, în stil scandinav, are o taxă de înscriere de 250 de euro și un tarif lunar de 750 de euro pe lună. Prin urmare, creșele private ar putea crea discrepanțe sociale și exclude copiii din familii vulnerabile din procesul educațional.
Pe lângă asta, nici creșele private nu sunt ușor de deschis. Alina Andronache spune că cele mai multe dintre acestea activează „pe sur”, adică semilegal. Pentru că nu sunt controlate, acreditate și încadrate în sistemul educațional de către ministerul Educației, de cele mai multe ori creșele private funcționează sub formă de SRL, Asociație Obștească, Întreprindere Individuală sau Centru Comunitar. De aceea e aproape imposibil de estimat cât din necesitate acoperă creșele private sau, în general, câte creșe private există în Moldova. Datele Băncii Naționale de Statistici pentru 2021 spun că în Moldova există 15 instituții de educație timpurie private, dar în realitate numărul lor este mult mai mare.
Migrarea la oraș și bugetele locale mici
Alina Andronache, experta CPD, mai vede două mari probleme legate de accesul la creșe în Moldova. Prima se referă la migrarea oamenilor de la sate la orașe și în Chișinău. În 2018 în municipiul Chișinău rata de integrare a copiilor de până la 3 ani în educația timpurie era de 8,9%, în timp ce media pe țară este de 11,6%. De aceea părinții se grăbesc să-și înscrie copilul la creșă sau grădiniță cât mai devreme. „S-a născut copilul, i-ai făcut adeverința de naștere și fugi repede și înscrie-l la grădiniță, că altfel ai scăpat locul”, spune Alina.
Tatiana și Ilie sunt conștienți de acest fenomen și chiar au încercat să-l înscrie pe Alistar la o instituție de educație timpurie la Florești, un orășel cu 12 mii de locuitori din nordul țării. Asta pentru că părinții Tatianei locuiesc acolo și îi vizitează des. Dar nici la Florești nu au avut succes. Li s-a spus că nu sunt locuri, iar Alistar e acum pe lista de așteptare.
Între timp, în Chișinău se construiesc tot mai multe blocuri noi și apar cartiere întregi, dar acestea nu sunt asigurate cu infrastructura necesară, inclusiv creșe. Asta și pentru că, conform legislației, tot ceea ce ține de clădirea în care se desfășoare serviciile de educație timpurie este responsabilă Administrația Publică Locală, nu Ministerul Educației. Bugetele locale sunt modeste, iar finanțarea de la Ministerul Educației se calculează doar pentru copiii de la 2 ani în sus. Astfel, APL trebuie să creeze creșe din bugetele proprii.
Regulamentele rigide
Și dacă Codul Educației este învechit și vag în ceea ce ține creșele, în schimb Regulamentul sanitar pentru instituțiile de educație timpurie este foarte strict, rigid și detaliat. De exemplu, regulamentul stipulează strict că e nevoie de încăperi separate pentru fiecare activitate, dimensiunea exactă a paturilor sau cât timp trebuie spălate sub un jet de apă curgătoare jucăriile noi aduse în grădinițe (15 minute). Toate stipulările regulamentului sunt obligatorii.
În satul Congaz compania Asena-Textil a încercat acum câțiva ani să deschidă o grădiniță-creșă pentru copiii celor peste 900 de angajați. Aveau un spațiu pentru grădiniță la 30 de metri de la clădire, în timp ce regulamentul prevede că spațiul trebuie să fie la cel puțin 50 metri distanță. Nu au primit aprobare de la Centrul de Sănătate din Comrat și grădinița-creșă nu a fost deschisă.
Te-ar putea interesa și: Creșe la locul de muncă? O posibilitate, dar încă îndepărtată
De ce acte ai nevoie ca să dai copilul la creșă?
Sistemul este rigid și pentru înscrierea copilului la creșă. Deși dreptul la educație e un drept universal, garantat de constituție, pentru a înscrie copilul la o instituție de educație timpurie e nevoie de un dosar de acte și de mai multe vizite la medic.
O mamă de la Bălți mi-a povestit că a fost nevoită să facă zece vizite la medic pentru a obține toate actele necesare. Pentru a accede la toată lista de medici e nevoie de programări, iar asta înseamnă că uneori întregul proces poate dura luni de zile. Alina Andronache spune că „este ireal. Eu nu știu cât timp trebuie să ai tu ca părinte, ca să stai pe coridoarele astea la nesfârșit, câteva săptămâni la rând, și să dai toate analizele acestea. Eu am senzația câteodată că autoritățile fac asta intenționat, ca să favorizeze corupția.”
Lista actelor necesare pentru înmatricularea copiilor într-o instituție de învățământ timpurie:
Cererea părintelui sau a altui reprezentant legal al copilului la care se anexează:
- copia buletinului de identitate sau a altui document care confirmă locul de ședere în districtul arondat;
- copia certificatului de naştere a copilului;
- extrasul din istoria dezvoltării copilului cu concluziile despre starea sănătăţii lui, fișa cu date despre vaccinare și, după caz, recomandări privind asistența/îngrijirea, confirmate de semnătura medicului și ștampila centrului local de sănătate;
- certificat-confirmare despre absența contactului cu bolile contagioase în perioada pre-înscriere, conformă indicațiilor structurilor de sănătate, validat prin semnătura și ștampila medicului de familie și eliberat cu 24 ore înainte de începerea frecventării instituției;
- alte documente necesare stabilirii suportului social.
Ce efecte au aceste obstacole asupra copiilor și părinților
Desigur, primii afectați sunt copiii, dar lipsa creșelor influențează negativ asupra egalității de gen și vieții profesionale a femeilor. În general, rata de ocupare a femeilor cu copii de vârstă preșcolară este cu 20% mai mică, comparativ cu cea a femeilor care nu au copii preșcolari. Situația se înrăutățește cu cât vârsta copiilor este mai mică. Conform ultimelor date BNS, dintre femeile care au cel puțin un copil cu vârsta 0-3 ani doar aproximativ 19% sunt angajate. Pentru bărbați, cifra celor angajați cu un copil de aceeași vârstă este de 66%. „În fiecare an scade numărul femeilor care au copii mici încadrate pe piața muncii. Ele dispar”, spune Alina Andronache.
Dintre toate persoanele din Republica Moldova care nu sunt încadrate pe piața muncii pentru că au grijă de copii sau gospodărie 97% sunt femei.
Ce soluții sunt?
În luna martie Guvernul a adoptat Strategia de dezvoltare 2030, care spune că statul va asigura „condiții pentru ca toate fetele și băieții să aibă acces la dezvoltarea timpurie de calitate, îngrijire și educația preșcolară”. Documentul nu menționează cum anume va fi atins acest obiectiv.
Totuși, statul, împreună cu activiștii din domeniul educației, caută soluții pentru lipsa accesului la creșe și încadrarea copiilor în educația timpurie.
O victorie recentă a fost aprobarea legii pentru servicii alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani, înaintată de ministerul Muncii și Protecției Sociale. Legea va permite deschiderea creșelor la locul de muncă, de către angajator; creșele de tip familial (servicii de creșă acasă la îngrijitorul calificat) și certificarea acestor îngrijitori și îngrijitoare, adică a bonelor. Pentru creșele la locul de muncă a fost creat și un regulament sanitar mai flexibil, iar angajații vor putea beneficia de compensații de până la 2500 de lei pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor.
Alina Andronache, una dintre autorii legii, spune că este conștientă că soluțiile aduse se referă mai mult la domeniile private și lasă pe dinafară creșele publice. De aceea, Ministerul Muncii și Protecției Sociale în frunte cu Alexei Buzu, împreună cu experții, creează în prezent un „Program național privind serviciile de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani.” Soluțiile propuse în acest document prevăd extinderea serviciului de creșe publice, private și a serviciilor alternative de îngrijire.
Pentru extinderea creșelor publice o soluție este implicarea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), explică Alina Andronache. Extinderea ar însemna în primul rând crearea unui număr mai mare de creșe, dar și îmbunătățirea celor existente și întreținerea lor.
Autoritățile Publice Locale ar putea aplica și obține finanțare pentru deschiderea creșelor. Desigur, e nevoie de creșterea bugetului FNDRL, care în prezent este de 1% din veniturile bugetului de stat în fiecare an. „Dar aici pot fi atrase inclusiv mijloace oferite prin programe de asistență ale Uniunii Europene și alți donatori externi”, spune Alina. În prezent programul este prezentat donatorilor, pentru a atrage cât mai multe fonduri.
Pentru creșele private soluția principală presupune modificarea mai multor legi, „astfel încât ele să intre în albia economiei reale”, spune Alina. „Acum ce facem noi, ca experți, împreună cu ministerul și parlamentul este fundraising pentru acest Program Național, că acolo avem nevoie de miliarde ca să facem față situației.”
„Până se pun în aplicare ne vor crește copiii”
Părinții cu care am vorbit spun că se bucură de noile modificări, în special de diversitatea lor. „Nouă ne-ar conveni creșele de tip familial”, spune Ilie, soțul Tatianei. „Așa am putea apela chiar la cunoscuți și am avea mai multă încredere, că știm cu cine lăsăm copiii”.
Dar sunt îngrijorați că lucrurile nu se vor mișca suficient de repede pentru ei. „E bine că s-a adoptat, dar până se pun în aplicare nouă ne vor crește copiii”, spune Tatiana Novac. „Ne facem griji că nici după 3 ani n-o să putem să-l dăm la grădiniță”, spune Ilie. Acum familia își împarte viața între Florești și Chișinău, în așteptarea unui loc la creșă sau grădiniță pentru Alistar.
Alina Andronache este optimistă, dar spune că nu există timp de pierdut. „Eu nu vreau să laud pe nimeni, dar am lucrat cu trei parlamente și cinci guverne, făcând advocacy din societatea civilă. Și de obicei era o problemă, fie ministerul bloca inițiativele sau nu era deschis, fie parlamentul bloca guvernul, pentru că era în opoziție și niciodată nu puteai duce proiectele mai departe. Acum este o sinergie dintre societate civilă, minister și parlament, care nu știu dacă o să se mai repete.”
Material realizat în cadrul proiectului „Digital Moldova: Stories About What Really Matters To Moldovans”, sprijinit financiar de ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, în parteneriat cu Moldova.org.