Linkuri accesibilitate

Cum se trăiește și se suferă în Moldova


Un eveniment trist la care am participat la sfârșitul săptămânii trecute, la țară, la Florești – înmormântarea unei doamne în vârstă –, mi-a revelat o realitate în general cunoscută sau bănuită, dar cu atât mai zguduitoare când îi măsori tu însuți desfășurarea. La Florești, în mai puțin de o lună, între 1 și 25 ianuarie 2020, au murit 19 persoane! Oameni de toate vârstele, cei mai mulți în etate. Pot spune că în orașul meu natal aproape în fiecare zi moare un locuitor!

Cum se trăiește și se suferă în Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:09 0:00
Link direct



Am aflat despre asta discutând cu groparii angajați de familia îndoliată. Au o meserie grea. Pentru a săpa o groapă la cimitir e nevoie de o echipă de 6 oameni, bărbați în putere. Deși avem în acest an o iarnă anormal de caldă, fără înghețuri, pământul e uscat și tare. Se lucrează în grupuri de două-trei persoane – unii sapă, ceilalți se odihnesc, apoi muncitorii se schimbă. Sapă și sâmbăta, și duminică, pentru că moartea, ca și boala, nu așteaptă. Sunt plătiți cu câte 200 sau 300 de lei, după caz. A te tocmi în meseria lor, spun ei, cumva marcați, nu se cuvine – oamenii care-i angajează sunt deja prea loviți de nenorocire ca să încerci să scoți o sumă mai mare.

La Florești, chiar în ziua înmormântării, când lumea nici nu apucase să meargă la masa de pomenire, s-a aflat că urma o altă îngropăciune, astfel că fiul bătrânei noastre decedate a trebuit să mai zăbovească la cimitir, pentru a „deschide calea” următorului mort. Există o credință în popor că sufletul celui dispărut adastă la poarta țintirimului până nu e înlocuit de un altul mai recent. „Schimbare din strajă” i se spune acestei santinele mistice…


Statistica morții e valabilă în general pentru toate raioanele Republicii Moldova și, cum se știe, de câțiva ani o întrece pe cea a nașterilor. Dacă mai vine o epidemie, cum sunt virozele și gripele din această iarnă seacă și caldă, pericolul crește.

De ce mor basarabenii într-un număr atât de mare? Mor de boli, de sărăcie și disperare. Cedează mai ales bătrânii, a căror pensie nu le ajunge să-și acopere nevoile elementare ale existenței.

Dacă pentru pensionarii din țările dezvoltate ale Occidentului „vârsta a treia” înseamnă în general o bătrânețe liniștită și asigurată financiar – mulți dintre ei călătoresc, vizitează muzee, se îmbarcă în croaziere, descoperă lumea, și curiozitatea lor nu ține seama de anii adunați –, ai noștri o duc de azi pe mâine. Plecarea peste hotare a tinerilor, a celor care ar fi putut să le asiste bătrânețile, dar și medicina precară, subfinanțată și lovită și ea de un crunt exod al cadrelor calificate, corupția și ineficiența instituțiilor macină sănătatea, împuținează speranța de viață în Moldova.

O atmosferă pe care ai văzut-o, ai trăit-o, care îți trezește o senzație de neputință și insolvabilitate. De parcă o umbră bolnavă, morbidă s-ar așterne peste acest ținut mult prea încercat de istorie, pentru ca suferințele sale din prezent să nu pară excesive și nedrepte.

Pe fundalul acestui peisaj calamitat, cu atât mai cinică și mai absurdă îți apare viermuiala politică de la Chișinău. Ai impresia că politicienii moldoveni, mai ales cei cu acces la cașcavalul puterii, trăiesc într-o lume paralelă, au pierdut orice contact cu coșmarul vieții moldovenilor de la țară.


Citești cu surprindere despre proiecte fantasmagorice în presa de la Chișinău: construcția de noi aeroporturi, privatizarea unor întreprinderi de stat care să dreneze banii publici din buzunarul unei grupări mafiote spre buzunarul alteia, proaspăt instalate. Citești despre numeroasele vacanțe, exotice și luxuriante, ale prezidentului Dodon, dar și despre achizițiile scumpe, „nesimțite”, ale instituțiilor publice din Moldova – „tablete” pentru deputați în valoare totală de 2 milioane de lei, automobile de 40 de mii de euro, „servicii de divertisment și deservire a delegațiilor” de 0 sută de mii de lei pentru nu știu ce bairam al Curții Constituționale.

Sau îl asculți – și te întrebi stupefiat, a câta oară, în ce țară trăim? –, pe primarul de Bălți, Usatîi, aflat pe o plajă tropicală, care le spune basarabenilor prin Skype că el știe o schemă prin care poate fi găsită suma de 100 de milioane de dolari, împrumutată cuiva de fugarul Plahotniuc, dar că pentru a oferi detalii și soluții de recuperare a banilor așteaptă să fie invitat de procurorul general… E ca un film în regia lui Tarantino, atunci când se amestecă timpurile, planurile, când se combină ororile cu grotescul.

Sau o nouă miză la primăria capitalei, prilej de dezbateri încinse și pasiuni: Partidul Socialiștilor s-a hotărât să reboteze o stradă din Chișinău, să-i dea numele unui general sângeros din epoca Ecaterinei a II-a, pentru a ne reaminti pesemne că Moldova are „legături seculare” cu Rusia.


La fel de ruptă de realitățile Basarabiei profunde este și agitația electorală de la Hâncești, unde s-a scos la concurs un post de parlamentar, devenit vacant între timp. Candidații se aglomerează, chemările la mobilizare se înmulțesc. Partidele concurente sunt convinse că omul lor, doar al lor!, e cel mai potrivit pentru această funcție.

S-au lansat în luptă în circumscripția Hâncești mai mulți candidați de centru-dreapta, dispersând ca de obicei electoratul proeuropean și unionist. O „înghesuială” ce pare să prefigureze agitația dezordonată a partidelor și candidaților pro-vestici de la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.

Nu suntem în război, nu trăim sub ocupație străină (nu cu întreg teritoriul), Republica Moldova e stat independent, cu imn, steag, guvern, parlament, poliție, justiție, armată... Dar e un stat slab, prost alcătuit, măcinat de crize morale și identitare adânci, incapabil să ofere cetățenilor săi o viață demnă, siguranța zilei de mâine. Dacă aș încadra într-o metaforă vizuală această comunitate rătăcită, aș alege Parabola orbilor a lui Bruegel cel Bătrân sau Corabia nebunilor a lui Bosch.

Situația e atât de gravă, încât e nevoie de solidarizarea întregii societăți pentru un proiect de salvare și reconstrucție națională, desfășurat pe mai mulți ani, susținut cu o dedicație exemplară, așa cum s-a întâmplat în țările din Europa Occidentală în anii imediat postbelici.


Din păcate, nimeni nu gândește în acești termeni la noi. Toți par a fi copleșiți de mize politice de moment, de eschive, interese, ambiții, vanități, tactici de luptă și bruiere reciprocă, fără să simtă, fără să audă suferința Basarabiei profunde. Pentru a lansa un proiect de salvare națională ai nevoie de o clasă politică onestă, conștientă, gata de sacrificii, care să depășească sciziunile și disputele interne, să fie deschisă pentru partenerii externi, nu să o ducă într-o interminabilă cacofonie, în care 3 luni pe an suntem cu Occidentul și 9 luni cu Rusia.

Din nefericire, chiar dacă urgența unei soluții pentru Republica Moldova e mai mare ca oricând, un proiect consensual de salvare națională rămâne la fel de utopic ca acum 28 de ani, când acest stat și-a declarat independența.

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG