Acesta este titlul principalului dosar din cotidianul Le Monde, astăzi, anunțat încă din prima pagină, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la abrogarea în Franța a „delictului de homosexualitate”.
E greu de crezut azi că presupusul „delict” a fost abrogat abia în 1982. Cu această ocazie, Le Monde intervievează una din ultimele persoane condamnate pentru homosexualitate în Franța, pe nume Bernard Bousset. Este vorba de un fost patron de cafenea, care și acum posedă un club gay în Paris, deasupra căruia chiar locuiește.
În vârstă astăzi de 80 de ani, acesta povestește cum, adolescent, era bântuit de gânduri de a se sinucide, într-atât morala epocii - ba chiar și propriul său tată - îl împingeau în urmă cu abia patru decenii, să se simtă și să se considere o creatură subumană.
Standemonium
Dar același Le Monde se ocupă astăzi, într-o serie de articole etalate pe trei pagini, și de tensiunile din spațiul post-sovietic.
În Kazahstan mai întâi, pe urmele familiilor celor dispăruți în represiunea feroce din urmă cu zece zile, familii care caută acum să recupereze cadavrele, pentru a le îngropa, mergând din morgă în morgă, sau care încă mai speră că cei dispăruți sunt încă în viață, arestați pe undeva. „Civili împușcați la întâmplare, arestări arbitrare, torturi pentru a smulge confesiuni…” Le Monde prezintă întregul catalog al represiunii feroce, sprijinită de trupele trimise de Rusia și de alte țări membre în așa-numita „Organizație a Tratatului de Securitate Colectivă” (OTSC, din care fac parte: Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kirghizia și Tadjikistan) și care, cu această ocazie, au desfășurat pentru prima oară „forțe de menținere a păcii”.
Le Monde prezintă de altfel în detaliu structura și funcționarea OTSC. Creată în 2002, această structură de cooperare militară a arătat că poate trimite trupe într-un timp record. Lucrul este cu atât mai remarcabil, cu cât în 2010, când Kirghizia a cunoscut incidente și tulburări similare, OTSC nu a trimis trupe, socotind că „momentul nu este oportun”.
În realitate, Kirghizia este o regiune săracă și instabilă în mod cronic, greu de controlat, în vreme ce uriașul Kazahstan, pe lângă interesul său strategic, mai este și cel mai mare producător de uraniu din lume (cum o amintește săptămânalul The Economist, într-un articol sugestiv intitulat Standemonium, un joc de cuvinte pe pandemonium, dar și o aluzie la faptul că toate republicile musulmane central-asiatice au nume care se încheie în -stan).
La fel, în toamna lui 2020, în timpul războiului din Karabah, când Armenia a cerut ajutorul organizației împotriva Azerbaidjanului (care nu este membru), OTSC a refuzat să intervină, considerând că era vorba doar de un „incident de frontieră”.
Le Monde mai scrie că, deși nu are decât șase membri (enumerați mai sus), OTSC se vrea un răspuns adus Organizației Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Chiar și așa, intervenția militară a celorlalți cinci membri în Kazahstan a fost abuzivă, deoarece revolta populației împotriva creșterii prețurilor, în special a prețului energiei și carburanților, nu corespunde art. 4 al Cartei fondatoare a OTSC, care vorbește doar de „amenințări exterioare din partea unui stat sau grup de state”.
Operațiunea a fost însă scurtă și brutală, Vladimir Putin nedorind să se împotmolească în Asia Centrală în vreme ce menține peste 100.000 trupe la granița cu Ucraina.
From cyber-Russia, with no love
Cum o anunță Die Welt, șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, se află astăzi la Moscova, după ce ieri a vizitat Kievul, în încercarea (unmögliche Mission = Mission Impossible) de a media între cele două țări.
Le Monde, la rândul său, revine asupra marelui atac cibernetic care s-a abătut asupra Ucrainei, vinerea trecută, blocând site-urile mai multor ministere. Duminică, Kievul a acuzat Rusia de acel atac masiv, dar Kremlinul a negat orice amestec.
Guvernul lui Volodimir Zelenski afirmă însă că este vorba acolo de o altă formă de „război hibrid”, cum Rusia duce împotriva Ucrainei încă de la anexarea Crimeei în 2014. Atacul a fost atât de masiv și sofisticat, încât Microsoft a avertizat că întreaga structură informatică a Ucrainei ar putea deveni inoperantă.
Consilierul pentru problemele de securitate națională al lui Joe Biden, Jake Sullivan, a spus că nu ar fi surprins „dacă se adeverește că în spatele atacului se află Rusia”.
Înainte de acest act de piraterie cibernetică, SUA și Marea Britanie trimiseseră discret specialiști la Kiev pentru a pregăti guvernul ucrainean tocmai împotriva unui asemenea tip de atac.
Atacurile cibernetice împotriva Ucrainei sunt atât de frecvente și complexe, încât unele au fost introduse în manualele pentru specialiști...
Cum a scris-o New York Times, e revelator că au fost atacate sectoare cheie ale economiei Ucrainei, dar și întreaga rețea bancară a țării, scopul fiind în mod vădit acela de a arăta că guvernul lui Zelenski „este incompetent și incapabil să se apere, ceea ce ar justifica poate o invazie”.
Atacurile cibernetice împotriva Ucrainei sunt atât de frecvente și complexe, încât unele au fost introduse în manualele pentru specialiști.
„Capul lui Poroșenko vrem”
Rămânând la Ucraina, presa se mai ocupă pe larg de inculparea, luni, a fostului președinte Petro Poroșenko pentru „înaltă trădare”.
Libération, în Franța, precizează că Poroșenko riscă până la 15 ani închisoare pentru această acuzație de „înaltă trădare”. El e acuzat de relații financiare tulburi cu forțele separatiste din Donbas, regiunea secesionistă din est care este înarmată de Rusia și, de fapt, ocupată de facto.
Ba chiar, Libération este foarte critic: „Într-un moment în care amenințarea rusă persistă la granițele sale, clasa politică ucraineană se complace într-o nouă psihodramă, în care Ucraina are enorm de pierdut, atât în ceea ce privește coeziunea internă, cât și în sprijin internațional. Luni, o instanță de la Kiev a cerut pedeapsa cu închisoarea pentru fostul președinte Petro Poroșenko, sau eliberarea sa pe durata procesului contra unei cauțiuni de 31 de milioane de euro.”
Washington Post estimează, de asemenea, că asta nu face decât să divizeze opinia publică într-un moment în care armata rusă e strânsă în fața porților întredeschise.
Anterior, cum o scrie și la Moscova Novaia Gazeta, urmăririle penale pentru „trădare” fuseseră inițiate de către procuratură, ea însăși la ordinul actualului președinte, Volodimir Zelenski. „Ieri seara, instanța încă se pronunța, însă Ucraina cade din nou în păcatul ieftin care a costat-o atât de mult în trecut: justiția politizată a liderilor momentului contra predecesorilor lor.”
La Bruxelles, site-ul Euractiv, specializat în afacerile europene, analizează toate implicațiile politice ale acestui incident, furnizând chiar reacția pe Twitter a fostului ministru de externe (și mare cunoscător al Europei de est) suedez Carl Bildt, care spune că „Zelenski pare mai decis să-și aresteze oponenții politici, decât să prezinte un front unit în fața amenințării rusești”.
Minciunile celor mari și puternici
Presa britanică, dar și editorialul de astăzi din același Le Monde se ocupă iarăși de: „Boris Johnson sau cultura minciunii” (despre care am scris pe larg și în revista presei de ieri)
În Franța, în acest timp, candidatul de extrema dreaptă (dincolo chiar și de familia Le Pen, care încearcă să se orienteze spre centru) pentru alegerile prezidențiale din aprilie, polemistul și scriitorul Eric Zemmour, a fost condamnat ieri la o amendă de 10.000 euro pentru incitare la ură rasială.
În septembrie 2020, Zemmour vorbise despre imigranți ca despre potențiali „hoți”, „asasini ” și „violatori” - („voleurs, assassins et violeurs ”). Nimeni în presă nu îi ia azi apărarea pentru asta, dar Zemmour a mai fost condamnat ieri, verbal și moral, de presă și de aproape întreaga clasă politică, și pentru că el a spus că nu vede utilitatea efortului republican, acela al școlii inclusive, care constă în a pune dinadins elevi handicapați împreună cu elevi normali, în aceeași clasă. Handicapații trebuie să meargă la școli speciale, pentru handicapați, a spus Zemmour… ceea ce i-a atras ieri condamnarea imediată, cazi-unanimă, a clasei politice.
În presă, doar revista dreptei extreme, Valeurs Actuelles, îl apără pe Zemmour pentru asta, vorbind despre balul ipocriților (și jucând astfel pe numele unei piese de teatru celebre a lui Jean Anouilh).
Vegan meat = junk food
În sfârșit, The Daily Telegraph, cotidianul național britanic în care Boris Johnson însuși a scris până să devină prim-ministru, explică în detaliu de ce mâncarea vegană, așa cum ne este oferită astăzi de restaurantele și magazinele specializate, este în realitate nesănătoasă și la fel de rea ca o masă la McDonald’s.
Problema este că atunci când vrei să treci la o dietă vegană sănătoasă (healthy vegan diet), nimic din ce ți se oferă în comerț nu e foarte curat. Este vorba de produse ultra-industrializate și trecute prin nesfărșite procedee chimice de prelucrare.
Scrie The Telegraph: „În vreme ce un piept de pui la grătar ar fi considerat «minim procesat», sau posibil «procesat» dacă includem acolo sarea și uleiul, acele «pepite de pui din plante la grătar» presupuse vegane sau vegetariene sunt, fără îndoială, ultra-procesate, conținând peste 30 de ingrediente, inclusiv metilceluloză, maltodextrină și sirop de glucoză, stimulând hormoni care ne împing să mâncăm în exces.”
„Nu este o mâncare sănătoasă. Ce avem acolo este tot junk. Când nutriționiștii ne spun să mâncăm legume, ei nu se referă la asemenea imitații. Ei vor să spună — înțelegeți asta, nu?— varză, morcovi și alte de-astea. Legume din plante. Știți voi care: plăntuțele alea („de post”) care nu au în realitate niciodată gust de carne.”
