Cântece de adormit copii

O învățătoare dintr-o localitate din Satu-Mare, Santău, a fost atacată de doi găligani din clasa zero pregătitoare, unul de șase ani și altul de șapte. Femeia spune că de frică, a trebuit să se apere: a scos un spray (după unii lacrimogen, după alții paralizant) și i-a botezat bine pe copii care au avut nevoie după aceea de asistența medicilor. De, botezul focului. Era în legitimă apărare, se simțea amenințată, îi tulburau orele. Femeia, aflăm după aceea de la însăși ministra educației, avea probleme și nu de ieri-alaltăieri. Dar n-ai ce-i face, a luat la titularizarea cu o medie peste șapte, an de an medicul îi dă aviz de om sănătos. Inspectoratul dă din umeri, nu e vina lor, cine sunt ei să controleze de IQ și sănătate mintală profesorii titulari? Medicii de la Direcția de sănătate publică dau și ei din umeri, la fel și medicul de familie: deși femeia are un comportament labil, nu au avut cum s-o scoată din sistem cum a vrut să-i scoată ea pe cei doi copii neastâmpărați. Directorul tace. E posibil ca acest episod să nu fie decât vârful aisbergului darwinist din școala românească, și acela pe jumătate topit de căldura globală.

La începutul altui an școlar cu cârpeli, promisiuni (prim-ministrul promite sute de școli până în decembrie), fără manuale și reforme, acest incident educativ devine cumva simbolic. Fiecare an școlar începe cu aceleași jelanii mediatice și cu promisiuni de mai bine din partea guvernului. Sunt cântece de adormit copii. Este foarte posibil ca multe din multele articole să fie doar texte recondiționate din anii trecuți, cu minime corecții de gramatică și cronologie. Dezastrul școlar este repetitiv ca multe altele din societatea românească (zăpezile, inundațiile, alegerile). La alegerile trecute, PSD promitea reabilitarea și modernizarea școlilor, asigurarea unui învățământ de calitate, în școli echipate corespunzător „care să conducă la modelarea intelectuală şi profesională a elevilor”. În Programul de guvernare 2017-2020 se spune că va fi creată o infrastructură de educație (creșe, grădinițe, licee industriale, școli profesionale) pentru 115 mii de beneficiari, „mai precis peste 2200 de obiective de investiții”. Mai mult, până în 2020, toate școlile vor fi primit autorizație de funcționare. Poate cum a primit și învățătoarea ninja de la medicul specialist. Oricum, în Capitală din 419 școli de stat, peste trei sute nu fuseseră autorizate la începutul anului școlar. În țară sunt școli și grădinițe care încep anul școlar cu săptămâni întârziere din pricina reparațiilor care încă nu s-au terminat.

Ministrul educației Breaz spunea că și la acest început de an școlar sunt vreo patru mii de clădiri (unii spun chiar șapte mii adică un sfert) care nu au primit autorizație ISU, adică sunt un pericol pentru elevi. Deși, după cum am văzut, sunt și unele școli unde pericolul e înăuntrul clădirii, în cancelarie. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență susține că a efectuat mai bine de 4200 de controale în școli pentru a vedea cât de sigure sunt. A dat 12 400 de avertismente și 640 de amenzi de peste două milioane de lei (Și aici sunt banii dumneavoastră!) La începutul acestui an calendaristic, Inspecția sanitară din Ministerul sănătății redacta o sinteză a constatărilor făcute de echipele de control în vreo două mii de școli și grădinițe. Au descoperit sute de cazuri de încălcări ale normelor de igienă (clasele se încălzeau cu sobe „necorespunzătoare”, holurile și anexele școlii (inclusiv sălile de sport) nu erau încălzite de loc.

De asemenea, în ceea ce privește respectarea normelor de igienă privind depozitarea, păstrarea şi acordarea alimentelor distribuite în unităţile de învăţământ s-au dat sute de sancțiuni din pricina mizeriei și neglijenței salariaților. S-au găsit tone de produse alimentare expirate, mucede, stricate. Iar din chioșcurile alimentare care funcționau în incinta școlilor, au fost „scoase din consum” sute de tone de alimente și aproape o mie de litri de sucuri. În mod straniu, acest raport al Inspectoratului de sănătate nu suflă o vorbă despre veceurile improvizate în fundul curții în care semestrial cad elevi, uneori mortal. Poate că le consideră normale, de vreme ce 80% din casele de la țară au WC-ul în fundul curții.

Ministerul educației a alocat în vară vreo 65 de milioane de lei pentru a civiliza veceurile școlilor de stat. Peste două mii de școli și grădinițe nu aveau canalizare și nici apă curentă. Era tot o decizie de moment: cu câteva săptămâni înainte un copil de trei ani căzuse în fosa septică a unei școli din județul Iași. Însă ca să astupe fosele septice din sistemul educativ trebuie de zece ori mai mulți bani.

E de mirare că multe dintre articolele despre începutul anului școlar deplâng faptul că peste o mie de școli nici nu ar fi trebuit să-și deschidă porțile? Asta în ciuda faptului că Programul de guvernare promitea cu sforăieli o „educație de calitate”? Poate că totuși se referea la calitatea profesorilor. Dar și acolo ar trebui investite miliarde: la examenul de titularizare din acest an, doar patru din zece profesori au luat note peste șapte. Din cei 24 de mii înscriși la examen, aproape patru mii au abandonat din diverse motive și cam tot atâția au luat note sub cinci. Inițial, s-a decis ca profesorii cu note sub cinci la titularizare să nu mai fie angajați în școli ca până acum. Pentru că nici nu știți ce le bagă ministerul în manuale și în minte copiilor dumneavoastră! Dar după titularizare urmează examenele pentru suplinire unde participă tot poporul, liceu să aibă.

Și aici notele au fost de toate calibrele mai ales de repetenție. Apoi, ministra Andronescu s-a răzgândit, hotărând să le mai dea o șansă profesorilor repetenți: ar fi o lipsă acută de personal, vreo patru mii de locuri (poate mult mai multe, după cum spunea un secretar de stat de la educație) care trebuie ocupate de cineva, chiar și incompetent de-ar fi (o bună sinteză, chiar dacă ușor datată, aici). Reciclările profesorilor nu ar folosi, în această situație, decât celor care le organizează să mai bifeze un punct din agendă.

Dar ideea unui învățământ de calitate apare și în primul (și singurul) document al vreunui program inițiat de președintele Klaus Iohannis. Ai zice că acesta, fost inspector școlar și profesor de fizică zeci de ani, are o viziune de ansamblu a WC-urilor din fundul curții, a școlilor fără acoperiș, canalizare, încălzire și curent electric și nu se lasă dus în ispită de vorbe și idei primite. Nici pomeneală. Programul prezidențial „România educată” e la fel de plin de poncife și fabulații ca și acela guvernamental.

Obiectivele sunt și mai ambițioase și privesc către orizontul și mai îndepărtat al anului 2030. Cuvântul „calitate” apare pe aproape fiecare pagină a proiectului în mai toate combinațiile (lipsesc însă combinațiile „canalizare/încălzire/hidroizolație de calitate”, ca să dau câteva exemple). În lectura unui cititor ingenuu, textul pare SF curat. Se vorbește despre conștiință, modernizare, educație permanentă, „profesorii ca mentori și facilitatori, profesioniști în educație”, resurse suficiente pentru educație alocate transparent și eficient. Uneori cuvintele par să fie puse în frază doar pentru că rimează frumos. „Finanțarea este corelată cu obiectivele formulate la nivel național și cu cele asumate de fiecare instituție de învățământ. Sistemul de finanțare cuprinde mecanisme de compensare care, indiferent de algoritmul de finanțare folosit, garantează alocarea de resurse suficiente pentru a acoperi nevoile locale.” Cu alte cuvinte, cum precizează mai departe, vor exista programe naționale de sprijin pentru copiii din mediile dezavantajate „iar școlile care deservesc (sic!!) preponderent comunități sărace au acces la resurse suplimentare, inclusiv pentru angajarea de personal suport și activități de implicare a comunității în viața școlii.” Obiectivul este alfabetizarea funcțională a tuturor elevilor. La finalul ciclului secundar de învățământ, ei trebuie să aibă capacitatea de a înțelege un text complex, inclusiv cu caracter juridic sau economic. Când e să facă marea trecere de la școala generală la liceu se pun sub protecția consilierilor școlari care trebuie să-i păstorească spre acele specialități care să se potrivească mai bine aptitudinilor copiilor. Vor fi repartizați la liceu în baza opțiunilor exprimate de părinți și a mediei aritmetice rezultată din media probelor de la examenul final, a tezelor naționale din gimnaziu și cea generală în clasele V-VIII. Iar pentru cei care doresc să se îndrepte către învățământul vocațional sau profesional, unitățile de învățământ pot organiza probe de aptitudini înainte de repartizarea computerizată.”

Între timp, la un an distanță, președintele și-a schimbat părerea și consideră greșită decizia ca elevii care iau sub cinci la liceu ar trebui redistribuiți către școlile profesionale. O critică zgomotos, ca să se audă ecoul în ziua alegerilor. Spune că e un demers „mai degrabă segregaţionist, care nu ţine cont de individualitatea fiecărui elev,” că guvernul face experimente cu elevii, că e o măsură luată pe genunchi „care ignoră faptul că evaluarea naţională nu este un test de aptitudini şi nu reflectă nici competenţele specifice fiecărui copil, nici preferinţele individuale pentru o carieră ulterioară.” Cu alte cuvinte, copiii de nota patru ar vrea să devină președinți de bloc sau de țară și sistemul se pune de-a curmezișul idealurilor.

Chiar dacă sunt analfabeți funcționali/ emoționali ar trebui să-și urmeze vocația. Cine suntem noi să ne punem în calea destinului omului nou, capitalist?

Educația este o altă sticlă de tărie golită la sindrofii și aruncată în bazinul electoral, să amețească plevușca cu drojdiile ei. Nu e om politic să nu-și înscrie cu litere de aur sintagma „educație de calitate” în programul lui politic. Nu e unul să nu se cocoațe pe o catedră ca să-l audă și repetenții cum repetă an de an toate platitudinile găunoase, aruncându-le ca pe niște coroane ofilite pe monumentul educației românești. Nu vrea nimeni să scuture copacul ăsta de leneșii cu trei degete care s-au cățărat acolo: programa continuă să fie supraîncărcată de materii inutile numai pentru a păstra niște catedre. Profesorii sunt evaluați mai degrabă în funcție de toanele directorilor și ei evaluați în funcție de toanele primarilor și așa mai departe. Așa ajunge să-și facă profesoara dreptate cu sprayul paralizant. Încet, dar sigur, România a devenit țara în care se cheltuie anual cinci euro pe cărți, țara în care circa 40% dintre cetățeni sunt analfabeți funcționali. Ignoranța a ajuns subiect de glumă de când înșiși politicienii au început să-și trimită șoferul să le ia diplomele de doctorat ca să vadă și ei ce domeniu și-au ales.

Succesul à la roumaine a început să însemne prima lucrare plagiată luată cu 10.

Dacă facem o analiză a educației oamenilor politici vom vedea că au, în proporție copleșitoare, studii improvizate, de multe ori întrerupte la care au protezat masterate și doctorate din domeniul politicilor publice sau administrației. O altă mostră a „învățământului vocațional.” În România sunt 67 de mii de doctori dintre care jumătate făcuți la foc automat în ultimii zece ani (un studiu relativ vechi, dar foarte actual și azi, aici). Unii au dat chiar două doctorate, să fie siguri. Alții, mai intelectuali, ca Olguța Vasilescu, au făcut Literele, Colegiul național de apărare și și-au dat doctoratul în sociologie. Plagiat desigur. Rata de plagiat din Academia SRI este identică cu cea a analfabetismului funcțional (după unii chiar mai mare, de peste 50%). La Academia de Poliție rata doctoratelor plagiate se apropie de procentele cu care a fost ales Iliescu în 1990 (peste 70%).

Faptul că aceste instituții de învățământ superior și altele asemenea nu au fost închise pentru deparazitare intră în logica începerii anului școlar fără autorizație sanitară în aproape jumătate din școlile românești. Deși probabil că, dacă jumătatea nefuncțională a învățământului ar fi închisă pentru reconstrucție, lucrurile ar merge mult mai bine. Dacă profesorii îndrumători de doctorate plagiate, analfabeții (elevi sau profesori), catedrele inutile, școlile insalubre, manualele/programele școlare dăunătoare sănătății mintale ar fi puse între paranteze, s-ar face un prim pas înainte către stelele verzi de la capătul tunelului.

De aceea profesoara care își face dreptate cu sprayul paralizant este simbolică și ar trebui pusă măcar pe un timbru, dacă nu pe banii care (nu) se dau la educație: ce altă metaforă mai bună a viitorului pregătit de politicieni prin educația actuală pentru copii decât sprayul paralizant. Să stea liniștiți la locul lor, să nu mai miște în front.