Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri, 16 februarie, că pentru moment Europa poate să se lipsească de gazul rusesc și că rezervele sunt suficiente în UE, cel puțin până la sfârșitul acestei ierni.
Este prima oară că se face un asemenea anunț. În momentul de față, peste 60% din gazul folosit in țările UE continuă să provină din importuri. Circa 38% din totalul gazului european provine din Rusia, un sfert din Norvegia, iar restul din alte surse, precum Algeria.
Acest tablou diversificat e realizat la scara întregii Uniuni Europene. Când situația este însă analizata la nivel national, se observa ca anumite tari depind in totalitate de importuri, iar unele, precum Slovacia si Bulgaria, au avut multă vreme un singur furnizor de gaz: Rusia, înainte de a începe să-și diversifice importurile.
Decenii de eforturi pentru a scăpa de dependența de Rusia
Evident, principala spaimă este aceea că în cazul unui conflict în Ucraina, și odată cu impunerea de noi sancțiuni Rusiei, aprovizionarea cu gaz a Europei ar putea fi serios perturbată. Uniunea Europeană căutase, începând din anii 1990, să lanseze o serie de proiecte proprii de aducere a gazului din zona mării Caspice spre Europa, contând în primul rând pe avântul economic și pe independența Azerbaidjanului.
Proiectele, pornind de la eșuatele Traceca și Inogate, s-au concretizat foarte lent. La fel, proiectele Turkmenistanului (în care, de altfel, este o dictatură) de a vinde gaz spre Europa rămân deocamdată blocate de Rusia și de Iran.
De două decenii încoace s-au tot propus lucrări de infrastructură care să ducă la diversificarea surselor de energie. Pentru Europa de sud fusese prevăzut un Coridor al Gazului, proiectul Nabucco, prin care ar fi circulat gazul din Azerbaijan, Turkmenistan, Irak si din Orientul Apropiat, proiect la rândul lui eșuat. Uniunea Europeană căuta astfel să se pozitioneze in regiunea Asiei Centrale și a Orientului Apropiat, anticipând momentul in care guvernele din aceasta zonă vor deveni „respectabile”.
Ideea era, desigur, aceea de a avea un avans față de Statele Unite, care considerau Iranul un stat terorist cu care nu pot fi întreținute relații comerciale. Strategia Uniunii Europene căuta totuși să ia în considerare și țări de tranzit care în momentul de față sunt supuse unui embargo politic, dar care au o importanță politică și strategică deosebită, cum e Bielorusia.
Nord Stream 2 și situația actuală
Germania, care se află prinsă în centrul conflictului diplomatic dintre Rusia și Occident, rămâne cel mai important client al Moscovei, împreună cu Italia. Alți mari importatori de gaz din Rusia sunt, în continuare, în afară de Germania și Italia: - Franța, Austria, Ungaria, Cehia și Slovacia.
Cea mai mare parte a gazului către Germania curge direct din Rusia printr-o conductă mare din Marea Baltică cunoscută sub numele de Nord Stream. O a doua conductă, Nord Stream 2, a fost recent finalizată la un cost de 11 miliarde de dolari.
Gazul trebuie încă să înceapă să curgă prin Nord Stream 2, care ocolește Ucraina, țările baltice și Polonia, făcând de altfel ca Ucraina să piardă foarte lucrativele contracte care îi asigurau venituri în calitate de țară de tranzit. Taxele de tranzit prin rețeaua de conducte existentă sunt cruciale pentru economia Kievului.
Legislatorii americani cer de mai mulți ani blocarea proiectului Nord Stream 2, deoarece criticii avertizează că noua conductă ar putea permite Moscovei să exercite o influență tot mai mare asupra continentului. După Donald Trump, și Joe Biden a tot insistat că Nord Stream 2 nu va demara dacă Rusia invadează Ucraina. Dar, ca o ilustrare a modului în care politica și afacerile energetice sunt împletite, compania de operare a conductei este condusă de un fost cancelar german, Gerhard Schröder.
Alte surse de gaz
Cantitatea de gaze care traversează Ucraina a scăzut drastic în ultimul deceniu, deși țara rămâne o rută importantă. Alte conducte sunt conducta Yamal prin Polonia și TurkStream, care alimentează Turcia, dar aduce și gaze în sudul Europei.
Descoperirea unor mari rezerve în largul Ciprului (la care râvnește și Turcia) i-a făcut de asemenea pe europeni să spere că vor ajunge la o mai mare autonomie energetică. Deocamdată, însă, deasupra întregului „Mare Joc” geopolitic și a rolului central pe care îl joacă Germania continuă să plutească faptul că fostul cancelar german, pomenitul Gerhard Schröder, a acceptat, la sfârșitul mandatului său, un foarte bănos post în administrația gigantului gazier al Kremlinului Gazprom, iar mai recent în ierarhia Rosneft și ca șef al Nord Stream... făcând astfel să plutească îndoiala asupra întregii politici față de Rusia a Germaniei în timpul lui Schröder.
În mandatul său de cancelar german, Schröder a fost un mare sprijinitor al proiectului rusesc Nord Stream, ceea ce face parte din trucurile „Marelui Joc”, care va continua, câtă vreme Europa rămâne dependentă de gazul rusesc și nu își găsește surse alternative de aprovizionare.
