Un coleg de breaslă, cu care am băut deunăzi un ceai verde, mi-a arătat cu nedisimulată mândrie noul telefon mobil pe care şi l-a cumpărat. Era un telefon super-sofisticat, foarte nou, cu multe opţiuni. Iar colegul mi s-a lăudat că îşi cumpără aproape în fiecare an un telefon nou pentru a fi în pas cu moda. L-am întrebat dacă diferenţele dintre telefoanele pe care şi le cumpără anual sunt mari. Nu foarte, dar omul ţine să fie up to date.
Eu iată la ce mă gândesc, stimaţi ascultători. De ce n-am putea noi să ne cumpărăm telefoane mobile o dată la 4-5 ani? Ar fi oare o mare dramă? Înţeleg că firmele vor să le cumperi mereu ceva, că vor profituri mai mari, dar nu a venit oare timpul să ne gândim la această biată planetă care se transformă vertiginos într-o mare gunoişte? Mi se pare că e nevoie să ne mai înfrânăm poftele şi să ne învăţăm să renunţăm la anumite chestii de dragul ecologiei, de dragul viitorului.
Ar fi minunat dacă am purta mai multă vreme nişte haine, dacă în loc de 2-3 maşini ne-am limita la una, dacă în loc de un castel faraonic, cu sute de metri pătraţi, am fi de acord să trăim în case mai mici. Nu lipsite de confort, ci mai mici. De ce să ne întindem în toate părţile dacă putem să-i mai facem loc cuiva?
Ştiu, e o chestiune delicată la mijloc. Cei care vând maşini, haine, telefoane mobile şi recipiente din plastic vor să vândă mult şi să aibă profituri. Ştiu că omul are dreptul să-şi cumpere ce vrea, dar suntem în punctul în care riscăm să distrugem planeta, dacă nu ne înfrânăm dorinţele arzătoare. Am impresia că în RM educaţia ecologică e a cincea roată la căruţă. E suficient să te uiţi în jur şi-ţi este totul clar. Şi e păcat. Vin timpuri grele…
