Președintele României, Klaus Iohannis a spus, luni, într-un discurs ținut la Opera Națională din Timișoara, unde în urmă cu trei decenii a izbucnit Revoluția română, că îl copleșește un adânc sentiment de rușine, pentru că după 30 de ani de la Revoluție "cu câteva excepții, călăii acelor zile se plimbă încă liberi”.
Revoluția română la radio Europa Liberă - romania.europalibera.org
Cea mai mare dezonoare pentru istoria României postcomuniste este că nu am aflat încă adevărul despre crimele odioase săvârșite la Revoluție, iar această restanță a justiției trebuie reparată atât pentru victime, dar și pentru a restaura demnitatea unei națiuni, a spus președintele Klaus Iohannis în discursul de la Timișoara.
”Îmi plec capul cu deosebit respect pentru voi, urmașii celor dispăruți, pentru eroi și pentru martiri. Dar, în același timp, un adânc sentiment de rușine profundă mă copleșește. La 30 de ani de la Revoluție, cu câteva excepții, călăii acelor zile se plimbă încă liberi. Cea mai mare dezonoare pentru istoria României postcomuniste este că nu am aflat încă adevărul despre crimele odioase săvârșite la Revoluție, în care au fost implicate forțele de represiune ale regimului, în frunte cu Securitatea lui Ceaușescu. Aceste orori nu pot rămâne în continuare nepedepsite, tiranii nu trebuie să scape oprobriului, adevărul cu privire la acele zile care au schimbat cursul istoriei trebuie elucidat!”, a rostit Klaus Iohannis în discursul de la Timișoara.
Discursul integral si mai multe informații despre ceremoniile de la Timișoara.