Linkuri accesibilitate

D. Mînzărari: Alegeri anticipate cu sistemul electoral anterior, cu instituții care nu sunt capturate, ar fi ceva pozitiv pentru Moldova


Andrian Candu, la o conferință de presă, Chișinău, 10 iunie 2019
Andrian Candu, la o conferință de presă, Chișinău, 10 iunie 2019

Interviul dimineții cu expertul în politici de securitate, cercetător moldovean la Universitatea Michigan din SUA.

Presa de la Chişinău afirmă, citând surse anonime, că vice-preşedintele Partidului Democrat, Andrian Candu, ar fi plecat într-o vizită neanunţată la Washington. Dacă este aşa, vizita intervine pe fundalul unei crize politice fără precedent la Chişinău, unde continuă să funcționeze în paralel două guverne, unul ales de Parlament și format din pro-europenii Blocului ACUM împreună cu socialiștii președintelui Igor Dodon, și celălalt condus de Pavel Filip, recunoscut ca valid de Curtea Constituțională până la alegeri anticipate, format din democrații lui Vladimir Plahotniuc. Cu două zile mai devreme, guvernul Filip anunţase că a decis mutarea Ambasadei R. Moldova de la Tel Aviv la Ierusalim, o chestiune ce deja a fost explicată de analişti ca o încercare a democraţilor de a obţine sprijinul Casei Albe în criza politică de la Chişinău. Corespondenta noastră i-a solicitat opinia referitoare la aceste evoluţii expertului în politici de securitate, Dumitru Mînzărari, cercetător moldovean la Universitatea Michigan din SUA, întrebându-l, întâi de toate, despre rolul pe care îl joacă Rusia în criza politică de la Chişinău.

Interviul dimineții: cu Dumirtu Mânzărari
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:24 0:00
Link direct

Europa Liberă: A devenit, cumva, Rusia pentru prima dată în ultimele decenii un factor pozitiv în viața politică moldovenească?

Dumitru Mînzărari: „Rusia a văzut o oportunitate pentru a detrona regimul PD de la putere și astfel a pus presiune asupra Partidului Socialiștilor să facă o coaliție cu Blocul ACUM. Am văzut că Partidul Socialiștilor a renunțat la o mare parte din

Rusia a văzut o oportunitate pentru a detrona regimul PD de la putere ...

revendicările, din cerințele sale, ceea ce este destul de mult în contradicție cu argumentele pe care le-au avut în diferite negocieri. De exemplu, insistau că, fiind cel mai numeros partid, li se cuvin mai multe posturi etc. În negocierile cu ACUM s-au limitat doar la funcția de speaker, funcția de vicepremier responsabil de reintegrare și Ministerul Apărării. Or, anume funcțiile acestea erau primele în lista pe care Partidul Democrat a făcut-o publică, pretinzând că erau revendicările transmise de ruși. Asta ne-ar sugera că este un aranjament temporar, pe perioada în care PSRM împreună cu Blocul ACUM vor încerca să scoată controlul Partidului Democrat asupra instituțiilor de stat din R. Moldova.”

Europa Liberă: În zona PD, dle Mînzărari, acuzația de bază care se formulează în raport cu ACUM e că s-a lăsat îmbrățișat de Rusia și care cel mai probabil ar fi capabilă să strivească în îmbrățișările sale acest bloc, iar cu asta și orice speranță de învingere pentru dreapta pro-europeană. Câtă dreptate credeți că pot avea astfel de alegații și supoziții?

Dumitru Mînzărari: „Când examinăm astfel de supoziții, întotdeauna e bine să ne uităm care ar fi fost alternativa, ori inclusiv din secvențele video pe care PD le-a făcut publice, dar și să ne uităm istoric că diplomația pe care Partidul Democrat a

Partidul Democrat mergea pe o linie de cedări, implementa o politică de cedări față de Rusia ...

promovat-o fiind la guvernare, inclusiv pe linia conflictului transnistrean, evident că Partidul Democrat mergea pe o linie de cedări, implementa o politică de cedări față de Rusia. Și în special după ce a realizat prin greșelile sale, de exemplu, anularea alegerilor locale din Chișinău și a înrăutățit relațiile cu Occidentul, într-un fel a devenit ostracizat, a devenit mai dificil să opereze cu Occidentul.

Ar fi fost cu timpul forțat să accepte condițiile Rusiei, de fapt, prin cedările de pe linia negocierilor transnistrene a creat astfel de vulnerabilități. Dacă ceea ce-și pune acum drept scop e să

Prin cedările de pe linia negocierilor transnistrene, PD a creat vulnerabilități...

creeze instituții de stat independente și parțial asta este și în interesul PSRM, fiindcă lucrul acesta înseamnă reducerea puterii influenței Partidului Democrat asupra instituțiilor de stat și dacă ei reușesc să ajungă la momentul când instituțiile statului sunt independente, prin aceasta se ridică reziliența R. Moldova ca stat contra unor presiuni externe. În opinia mea, după atingerea acestui scop și dacă îl vor atinge, adică după scoaterea de la putere a dlui Plahotniuc, Partidul Socialiștilor și Blocul ACUM vor intra într-o competiție pentru putere, fiindcă scopurile lor strategice sunt diferite.

Un scenariu va fi că președintele Dodon după o perioadă, atunci

Dacă alegeri anticipate vor avea loc în cadrul sistemului electoral anterior și cu instituții care nu sunt capturate, acest lucru va fi unul pozitiv pentru R. Moldova ...

când va considera el util, va declanșa alegeri anticipate, dar dacă aceste alegeri anticipate vor avea loc în cadrul sistemului electoral anterior și cu instituții care nu sunt capturate, acest lucru va fi unul pozitiv pentru R. Moldova.”

Europa Liberă: Totuși, ați atenționat că după plecarea dlui Plahotniuc, dacă va avea loc aceasta, Rusia va încerca să preia controlul prin dl Dodon, prin alegeri anticipate. Care ar fi sugestia Dvs. pentru ca eventual să nu se întâmple asta?

Dumitru Mînzărari: „Metafora pe care am folosit-o în limba rusă „профессиональное злодеи» (ticăloși profesioniști), mă refer la Rusia care a dezvoltat de decenii procedee și tehnologii de conflict avansate pe care le folosește cu iscusință să

Rusia a dezvoltat de decenii procedee și tehnologii de conflict avansate pe care le folosește cu iscusință să submineze suveranitatea altor state...

submineze suveranitatea altor state. Am văzut cum Rusia a încercat să se implice în alegerile din Franța, Germania, Statele Unite, unele investigații au scos la iveală faptul că Rusia ar fi finanțat Brexitul și că ar fi încercat să oprească înțelegerile dintre Grecia și Macedonia privind schimbarea denumirii statului balcanic.

Vedem niște tehnologii de conflict foarte avansate care exploatează instituțiile democratice din țara respectivă. Și din acest motiv e foarte dificil de identificat dacă ești ținta unei agresiuni ascunse de tipul acesta, ai de a face cu un proces democratic veritabil sau este acesta un proces artificial, care este exploatat, folosit din exterior. Asta e cea mai mare provocare. În R. Moldova nu există specialiști care ar avea experiență să contracareze astfel de pericole și ea va avea nevoie de ajutor din partea partenerilor occidentali.”

Europa Liberă: Există totuși vreo șansă ca Blocul ACUM să capete în timp potențial suficient ca să surclaseze, eventual, Partidul Socialiștilor într-o competiție electorală ulterioară?

Dumitru Mînzărari: „Au toate șansele să-și ridice suportul

Este o oportunitate foarte mare pentru Blocul ACUM să arate populației că ei sunt un partid integru...

printre populație. Deci, Partidul Socialiștilor a fost forțat să ofere Blocului ACUM mai multe instrumente în guvernarea curentă. Și deci este o oportunitate foarte mare pentru Blocul ACUM să arate populației că ei sunt un partid integru, care pot eficient gestiona țara.”

Europa Liberă: Facem câțiva pași înapoi, dle Mînzărari, și ne uităm la criza curentă. În comentariile Dvs. din ultimele zile avansați două strategii de ieșire din criză: 1. mobilizarea generală a populației, care însă aduce cu ea riscul unor violențe - știm că avem oameni în stradă, în fața instituțiilor, în corturi... și 2. scoaterea rând pe rând, nod pe nod a celor mai slabe porțiuni din această construcție, care a fost până acum. În același timp, iată chiar ultimele anunțuri arată că și Igor Dodon, și Maia Sandu cu Andrei Năstase au chemat oamenii la un marș duminică. De ce? Nu sunt ei conștienți de riscul violențelor sau e nevoie să dea un mesaj în exterior că au susținere populară? Cum vă explicați și ce raționamente aveți în legătură cu asta?

Dumitru Mînzărari: „Sunt două locuri vulnerabile ale Partidului Democrat în confruntarea respectivă - unul este pe dimensiunea externă și unul pe dimensiunea externă. Coaliția actuală de guvernare a decis să aplice ambele strategii, deci să mobilizeze populația, să arate pe exterior că au suport din partea populației, dar la fel mobilizarea populației cred că e necesară ca să arate și Partidului Democrat că există un suport activ față de noua guvernare și să arate inclusiv susținătorilor sau persoanelor care au ieșit în Piață (mulți din ei sunt plătiți de Partidul Democrat după cum a arătat mass-media moldovenească), să arate acestor oameni că o mare parte din concetățenii lor sunt contra.

Efectul maselor este destul de puternic în astfel de situații de conflict, fiindcă capacitatea unui partid politic să mobilizeze

Capacitatea unui partid politic să mobilizeze suporteri într-un fel ridică legitimitatea internă și legitimitatea internă este valuta cea mai puternică în interacțiunea asta politică...

populație, suporteri într-un fel ridică legitimitatea internă și, de fapt, legitimitatea internă este valuta cea mai puternică în interacțiunea asta politică. Referitor la riscul de violențe, riscul evident că este din motivul că odată ce populația iese în stradă, deja e mai dificil să controlezi consecințele, fiindcă oamenii nu sunt roboți, ei sunt emotivi, pot să-și dea frâu liber emoțiilor, se pot iniția încăierări între suporterii unui partid și ai altui partid. În acest moment va fi crucial rolul forțelor de menținere a ordinii publice și din acest motiv coaliția de guvernare a punctat că posibilele violențe vor depinde în mare parte de modul în care forțele de menținere a ordinii publice vor opera.

Deci, într-un fel poate anticipând aceste riscuri să transfere vina pe oponenți, fiindcă oponenții, de facto, controlează forțele de menținere a ordinii, dar eu consider că coaliția de guvernare va aplica și strategia a doua pe care am punctat-o, adică va încerca să identifice locuri vulnerabile în apărarea Partidului Democrat și să lucreze cu aceste puncte slabe, să încerce să diminueze suportul pentru Partidul Democrat și să atragă suporterii acestuia de partea sa.”

Europa Liberă: Mesajele care au venit din exterior sunt interpretate în mod diferit și de actorii politici, și de presă. Dvs. cum le-ați văzut?

Dumitru Mînzărari: „Sunt unele mesaje care reflectă tradiția diplomatică de a fi mai puțin directe și din acest motiv trebuie interpretate în mod specific. A fost multă critică, de exemplu, privind declarațiile Uniunii Europene că erau într-un fel generale și denotau într-un fel ezitare. Ezitarea asta vine de la faptul că un membru al noii coaliții de guvernare este Partidul Socialiștilor. Tradițional, Partidul Socialiștilor a fost contra integrării europene a R. Moldova, a dorit să revizuiască Acordul de Asociere, a dorit să reorienteze R. Moldova spre Rusia și acest fapt explică această ezitare. În Occident se înțelege bine că aranjamentul acesta este unul temporar și ei nu sunt siguri că Blocul ACUM și alte partide democratice pro-europene vor reuși să câștige în ulterioara confruntare cu forțele pro-ruse, inclusiv PSRM-ul. Dacă oferă o susținere mai deschisă guvernării din prezent, ar putea pe urmă fi învinuiți că au contribuit la ridicarea nivelului de control al Rusiei asupra R. Moldova.”

Europa Liberă: Cum citiți însă Dvs. informația că dl Candu, democratul Andrian Candu s-ar afla zilele acestea la Washington. Ce credeți că scontează?

Dumitru Mînzărari: „Eu aș fi de părerea că Partidul Democrat înțelege că șansele sale să revină la status quo ante, adică la ceea ce a fost până la crearea coaliției ACUM-PSRM sunt foarte mici, că șansele lor de a forța alegeri anticipate acum când ei controlează instituțiile de stat nu vor găsi înțelegere nici la PSRM, nici la ACUM și nici la actorii occidentali. Dl Candu, deci un lucru logic pe care ar putea să-l facă e să apeleze la actori cu influență în Statele Unite, să le descrie riscurile posibile ale unei reduceri a influenței Partidului Democrat în R. Moldova, considerând că ACUM este un bloc mai tânăr, cu mai puțină experiență și deci va fi mai puțin capabil să reziste contra agresiunii ruse. Cred că acesta ar fi posibilul argument al dlui Candu.

Invocând riscul creșterii influenței Rusiei în R. Moldova, ar putea solicita de la actorii influenți din Statele Unite să se implice ca mediatori și să se ajungă să ajute la crearea unei înțelegeri între Partidul Democrat, pe de o parte, și majoritatea parlamentară, pe de altă parte, care ar permite Partidului Democrat să nu fie completamente distrus politic, să nu fie scos de pe piața politică totalmente. Cred că asta ar fi miza maximă posibilă la momentul de față, dacă Partidul Democrat privește lucrurile în mod realist.”

Europa Liberă: Rechemarea ambasadoarei în ajun de către noul ministru de Externe ar avea legătură cu această încercare a Partidului Democrat?

Dumitru Mînzărari: „Cred că da. Diplomația americană încă nu a luat o decizie clară privind R. Moldova. Or, dacă ne amintim reacția Guvernului american față de Venezuela a fost diferită și a declarat un sprijin foarte clar și puternic pentru opoziția lui Maduro în Venezuela. În cazul R. Moldova, acest lucru nu a avut loc. S-ar putea crea impresia la Partidul Democrat că este

Rechemarea de către ministrul Popescu a ambasadoarei noastre din SUA este un fapt logic ...

posibil de influențat decizia de a schimba, fiindcă încă nu s-a cristalizat o decizie finală în privința R. Moldova și prezența unui ambasador al R. Moldova în SUA, care promovează interesele Partidului Democrat ar fi în detrimentul coaliției de guvernare și din acest motiv rechemarea de către ministrul Popescu a ambasadoarei noastre din SUA este un fapt logic, poate puțin cam întârziat, dar luând în considerare momentul, toată vâltoarea conflictului e de înțeles din ce cauză, de ce s-a întârziat puțin.”

Europa Liberă: Din punctul Dvs. de vedere, așa cum se manifestă PDM, ar avea acest partid ca element de strategie sau ca variantă de ieșire din această criză și o retragere sub garanții de nepersecutare pe care să le obțină de la noua putere de la Chișinău?

Dumitru Mînzărari: „Dacă Partidul Democrat apreciază situația realist, acesta ar fi unul din scopurile lor maxime, evident ar putea avea mai multe detalii despre situație și ar putea avea scopuri mai ambițioase. Însă coaliția curentă de la guvernare nu ar accepta acest lucru.

Unica șansă să stoarcă, să forțeze o așa concesiune din partea coaliției de guvernare ar fi prin implicarea unor mediatori străini. Nu m-aș mira dacă Partidul Democrat ar lucra acum anume în această direcție și luând în considerare natura politicului, nu m-aș mira dacă o astfel de situație s-ar realiza.”

Europa Liberă: În ajunul acestei plecări a dlui Candu în Statele Unite – care trebuie să precizăm că nu a fost nici anunțată și nici confirmată în mod direct de către Partidul Democrat – s-au luat două decizii la Guvern: una despre mutarea Ambasadei în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim și una legată de stadion. Dvs. cum ați văzut aceste decizii?

Dumitru Mînzărari: „Pentru a înțelege această decizie, trebuie să înțelegem un pic politica internă americană. Dacă ne uităm la modul în care Departamentul de Stat al Statelor Unite a tratat R. Moldova în ultimii ani și a tratat Partidul Democrat care era la guvernare, vedem că el a fost destul de critic. Obiecte al criticii Departamentului de Stat a fost erodarea procesului democratic în R. Moldova, printre altele, și din acest motiv ar fi dificil pentru Partidul Democrat să implice Departamentul de Stat ca instituție care să fie mediator, însă ar avea o șansă să-i intereseze pe oficialii de la Casă Albă.

Anume axarea pe transferul Ambasadei R. Moldova din Tel Aviv la Ierusalim este un efort, o politică mai mare a Casei Albe sub administrația dlui Trump. Deci o astfel de decizie o văd ca o încercare de a curta anume Casa Albă mai mult sau acele grupuri de interese influente care consultă Casa Albă pe politica externă și plecarea după aceste decizii, după ce au fost ele luate ar fi destul de logică, fiindcă luarea deciziei de transfer a ambasadei, de exemplu, ar fi putut veni în urma unei sugestii din partea interlocutorilor Partidului Democrat din Statele Unite, cam așa aș percepe eu aceste decizii.”

Europa Liberă: Aici lucrurile cumva sunt văzute într-o lumină foarte negativă, deja sunt apeluri să nu pună în aplicare această decizie. Argumentul este că ar băga R. Moldova într-un conflict internațional pe care R. Moldova nici nu-l cunoaște, nici nu are treabă cu el, nici nu-i necesar acum sau îi foarte periculos pentru R. Moldova.

Dumitru Mînzărari: „Cred că este prematur să vorbim de un astfel de risc. Oficialii Israelului au indicat că ei încă nu sunt siguri că decizia va fi implementată. Și e prematur să vorbim despre acest lucru. Deci, actorii interesați înțeleg că e un conflict politic și în funcție de care guvernare, care parte va câștiga, aceasta ar putea influența realizarea deciziei sau nu. Din acest motiv cred că R. Moldova încă nu se confruntă cu riscuri legate de o astfel de decizie, doar când se va începe implementarea ei și dacă se va începe, atunci vom putea vorbi de riscuri.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG