„Da, camera este o armă, de care unii se tem mai ceva ca de Kalașnikov!”

Născută pe 10 februarie 1970, în satul Cucuruzeni, raionul Orhei. A studiat la Facultatea de jurnalistică a Universității de Stat din Moldova, apoi a activat la cotidianul „Sfatul Țării” și agenția BASA-press. A făcut și studii la Facultatea de Drept. Actualmente face parte din echipa Centrului de Investigații Jurnalistice. În timpul liber îi place să lucreze în grădină și să aibă grijă de florăria ei.

Luni

Săptămâna începe ca de obicei, cu greu, după weekend. Nu atât pentru mine, cât pentru băieții care urmează să meargă la școală. Se trezesc fără prea mare chef. Marius deschide alene câte un ochi, iar pe Tibi îl îmbrac cât încă mai doarme. Când se trezește, deja e îmbrăcat. Mă grăbesc să-i trimit mai repede la școală, să nu întârzie și, de ce să nu recunosc, ca să rămân mai repede singură și să pot lucra în liniște.

Gata, au plecat, liberă până seara! Dar o apatie totală, nu-mi este a lucra și gata. Încă nu mi-am revenit după evenimentele de săptămâna trecută. Nu că aș fi fost o susținătoare înflăcărată a guvernului condus de Maia Sandu. Dar felul cum au procedat ei, rapid și pe furiș, noaptea. Ca la furat! Sincer, am așteptat revolte, proteste în stradă, îmi făceam planuri să particip, chiar dacă statutul meu de jurnalist independent și apolitic nu îmi permite aceasta. Dar pentru limbă, alfabet, istorie, identitate națională, am fost de nenumărate ori, la începutul anilor 90, vânată de către miliția lui Voronin în căminul studențesc. Pentru ce a fost torturat soțul meu în aprilie 2009? Ca să vină pe furiș, noaptea și repede să-și facă guvern cu oamenii săi credincioși?

De fapt , le-am spus la mai mulți că acea alianță din iunie nu este reală și că Dodon urmărește doar cum să obțină puterea absolută. Vă mai amintiți acțiunile lui din vara trecută? Și-a luat mai întâi Ministerul Apărării, apoi Curtea Constituțională, CNA și în cele din urmă a vrut omul să aibă și Procuratura. În fine, și cei de la ACUM au făcut greșeli și i-au permis lui Dodon să pună mâna pe instituțiile de drept și de forță. Pavel Filip a avut dreptate când le-a zis că nu pot trăi fără Plahotniuc.

Primesc mesaje de încurajare, că trebuie să merg mai departe, să lupt. Dar unde ați fost, unde sunteți, oameni buni? De ce ați permis asta?

În fine, cu chiu cu vai am scris câteva știri. Apoi rutina de seară, care într-un fel aduce liniște și bucurie în suflet. Marius s-a plâns că a primit doi la matematică pentru că a vorbit cu colegul său. Și i-a pus doiul în catalog. Era demoralizat. Când vor înțelege unii din profesorii noștri că nota se pune pentru cunoștințe și la obiectul pe care îl predau. Pentru comportament urât se pun note aparte. Despre ce fel de școală prietenoasă copilului mai putem vorbi?

Marți

Ziua începe promițător. La prima oră a dimineții, în timp ce îmi pregăteam copiii de școală, am fost sunați de un avocat să ne spună că Oleg Melniciuc a revenit în sistem și lucrează alături de alți judecători care urmează să-l condamne sau să-l achite pentru îmbogățire ilicită. Avocatul este revoltat. Eu cu Anatol la fel. Anatol a plecat la Judecătoria Chișinău, clădirea de lângă președinție, înarmat cu camera video. Da, camera este o armă, de care unii se tem mai ceva ca de Kalașnikov!!!

Peste vreo jumătate de oră îmi sună Anatol să-mi spună că l-a prins pe Melniciuc la birou și treaba e făcută. Caut prin arhive despre Melniciuc, găsesc că mai este învinuit într-un dosar penal, pentru trafic de influență, că ar fi transmis unui alt coleg o sută de mii de euro ca să rezolve un dosar. În fine, să zicem că este prezumția nevinovăției, dar cum să-l lași să lucreze alături de cei care îl judecă? Nu-mi închipui, ca, de exemplu, colega mea de la Centrul de Investigații Jurnalistice să facă ceva și eu să trebuiască să scriu despre ea! Sigur că nu voi putea fi imparțială și nu voi putea să scriu ceva rău despre colega cu care, cum s-ar spune, împart zilnic o bucată de pâine, când mai dulce, când mai amară. În ce situație sunt puși judecătorii care gestionează dosarul lui Melniciuc? Dar el oare se gândește la ei?

De ce alți judecători, cercetați penal, au fost suspendați din funcție, iar Melniciuc, învinuit în două dosare, lăsat să lucreze. Eu le zic la astfel de indivizi „cap de lemn”. Nicio emoție, măcar să ardă satul, că el continuă să-și văruiască gardul. De fapt, așa sunt majoritatea judecătorilor, politicienilor, funcționarilor de rang înalt de la noi. Știu ce spun, am întâlnit prea multe situații ca să am altă părere. De-atâta îl avem pe Dodon în fruntea țării. Iar toată justiția noastră e un fâs.

Azi am scris și despre faptul că Andrei Năstase a cerut procurorilor să reînceapă urmărirea penală privind finanțarea Partidului Socialiștilor din Federația Rusă și că imaginile video de la negocierile dintre Dodon și Plahotniuc nu sunt trucate. Dar de ce abia acum, când căpșunarul de la Sadova a pus mâna pe întreaga putere? Doar pentru că aceste imagini la timpul cela a fost difuzate de PDM? Acesta a fost, vorba lui Ghimpu, asul din mâneca lui Năstase? Dar l-a scos târziu, când jucătorii au părăsit masa de joc.

Viorel Morari, șeful de la Procuratura Anticorupție, zice că dosarul cu finanțarea PSRM din Rusia se află la el pe masă și urmează să ia o decizie. Oare va avea curajul? Morari este unul din puținii procurori în care mai am încredere. Tare nu vreau să mă dezamăgească.

Între timp, oamenii mă caută să-mi vorbească de problemele lor. Nu au încredere în autorități, judecători sau procurori. Se uită, într-un fel umil, cu un licăr de speranță în ochi, să-i ajut. Doamne, de aș putea să fac mai mult decât doar să scriu și să le fac publică istoria lor!

Miercuri

Ca jurnalist de investigație, am un mare neajuns. Mă atașez de fiecare caz, trăiesc emoțiile celor nedreptățiți. Știu că nu e bine, dar nu pot. Iată azi a venit la mine o mamă al cărui fiu stă în închisoare. Este profesoară universitară, e inteligentă. Spune că băiatul său nu este vinovat. Poate... Mi-a arătat pozele fiului, de până să ajungă în închisoare și după. M-am îngrozit. Din spusele femeii, copilul ei, aflându-se în arest, a băut acid când și-a aflat sentința de 8 ani. A spus că este unica modalitate de a demonstra judecătorilor că este nevinovat. Dintr-un bărbat frumos, înalt, a ajuns în trei ani un bătrân gârbovit care cântărește puțin peste 40 de kg. Omul nu poate să mănânce și să-și poarte singur de grijă.

După ce am stat de vorbă, am petrecut-o până la stația de troleu. I-am zis La revedere, iar ea, cu un licăr de speranță în ochi, m-a întrebat: „Se poate să vă cuprind?”. Am simțit cea mai sinceră îmbrățișare pe care ți-o poate da un om matur, o îmbrățișare a speranței și a disperării în același timp. Imaginea cu fiul gârbovit al profesoarei m-a urmărit toată ziua... Materialul pe care îl voi scrie despre drepturile deținuților la servicii medicale deja l-am scris de câteva ori în mintea mea. Oare voi putea sensibiliza pe cineva?

Iată că am de scris și despre reținerea șefului Centrului de expertiză medico-legală. Scriu, iar în ochi se perindă imagini cum o mamă își ia fiul de 23 de ani de la morgă, care a decedat în închisoare, imaginea lui Valeriu Boboc, omorât de polițiști, dar despre care legiștii au scris că s-a intoxicat cu un gaz necunoscut; imagina lui Marius Botnaru, băiatul de 12 ani decedat un an și ceva la Institutul Mamei și Copilului, iar legiștii au dat o concluzie care îi decuplează pe medici. Oare câte crime au rămas nepedepsite? Oare câți ucigași în libertate?

Și totul pentru câteva mii de lei puse în buzunar. Oare au acești oameni frică de Dumnezeu, dacă mai cred în el? Iar dacă sunt atei, nu le este silă de ei înșiși?

Se face seară și trebuie să revină ai mei acasă. Ultimul ajunge Marius. El face sport de performanță, lupte greco-romane. Mi-a zis că vineri pleacă la un campionat în Ucraina. Pentru prima dată mi-a spus că nu este nevoie de bani pentru drum. Autoritățile noastre nu prea susțin tinerii sportivi. Ajutăm noi, părinții, cum putem. De multe ori se implică și antrenorii, din cont propriu. A avut noroc Marius de antrenori.

De câteva săptămâni se antrenează și Tiberiu, la box thailandez. Eu zic că acum se încadrează în categoria „pană-muscă”. Îl privesc fericită, nu pentru că face sport, dar pentru că poate să facă sport, după trauma avută acum doi ani, fiind lovit pe trecerea de pietoni. Medicii au făcut minunii cu piciorușul lui, reabilitându-l din așchii. Avem și medici buni, păcat doar că numărul lor descrește în fiecare an, iar de talentul lor ajung să beneficieze pacienți din alte țări.

Joi

O zi plină pentru mine. A fost reținut fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Speciale. Nu mă bucur că a mai ajuns un om în închisoare. Mă bucur că a dat rod o investigație de-a mea. Nu știu cum alți jurnaliști, dar eu simt o mare satisfacție când văd că munca mea dă roade. Apoi mă întreb: oare e sănătos?

L-am sunat pe Victor Furtună, procurorul pe caz, dar a fost tare zgârcit la vorbă, de parcă nici nu am stat la el în birou aproape trei ore pentru audieri. Of, bine măcar că a recunoscut că dosarul a fost pornit în urma publicării investigației mele. Dacă nu mă tem? Poate că este o frică, dar hai și ne-om teme toți! Unde vom ajunge? Îmi povestea o avocată, membră a Comisiei de Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților, că după ce a lipsit-o pe o avocată de licență, a întâlnit-o la biserică în timp ce îi scria la 40 de zile pe membrii Comisiei, începând cu președintele. Dar de ce nu a scris-o atunci și pe femeia de la care a luat bani ca s-o reprezinte în instanță, cea care a avut în ea încredere, iar ea care s-a obligat să-i apere drepturile, a trădat-o nemilos? Mă întreb, cum oamenii înțeleg credința? Cred că plătind bani în biserică pot să-și permită orice fărădelege sau ticăloșenie?

O bună cunoscută de a mea, avocată, m-a sunat să-mi zică despre niște documente falsificate de Emanoil Ploșniță, președintele Uniunii Avocaților. A eliberat legitimații de avocat stagiar pentru două persoane din afara sistemului ca să poată fi incluși în echipa de fotbal a breslei. Poate că a fost un gest fără consecințe, dar de ce trebuie să se recurgă la falsuri? Oare nu se poate fără ele?

În urmăresc pe Dodon la emisiunea Lorenei Bogza. Câtă falsitate! Iau telecomanda și schimb programul. Cam mult vorbesc despre Dodon, cu toate că el nu este președintele meu. Probabil, sunt obsedată de rău...

Vineri

Azi e ziua de naștere a lui Anatol. Și e foarte rece afară. Așa că i-a prins bine cadoul meu, papucii pe care i-am cumpărat în Iași. L-am petrecut pe Marius la Vinnița. Doamne, este deja cât mine de înalt. Dar de vânjos, nici nu mai zic! Anatol s-a dus să-i ducă cu mașina.

Apoi, primul care a venit să-l „felicite” pe Anatol, a fost polițistul de sector, Vasile Mărcuță, sau cum îi mai zicem noi „semplemente” Vasea. Cu o săptămână în urmă, Anatol a prins la garaje doi tipi care forțau o ușă. Unul a fugit, iar pe altul l-a reținut Anatol cu un vecin. Au chemat poliția. Polițiștii însă nici nu s-au străduit să-l identifice. „A, Mătăsaru! Nu cumva te-a bătut Mătăsaru? Așa-i că te-a bătut? Dă să-ți chem salvarea”, i-a zis omul legii. Cel reținut a făcut ochii cât cepele. Apoi a venit ambulanța și la indicația polițistului l-au luat. Cam așa. Azi Mărcuță era în fața ușii să ceară explicații de la Anatol. Am reacționat calm ambii. Ne-am obișnuit, pare-se că avem un fel de imunitate la așa situații.

A urmat rutina zilnică, am urmărit Congresul cu năbădăi al avocaților, am făcut cumpărături. Acum am oaspeți. Au venit să-l felicite pe Anatol și sărbătoresc. Eu mă voi alătura puțin mai târziu, după ce voi termina de scris...