Linkuri accesibilitate

„Dacă Guvernul va ști să negocieze cu socialiștii rămâne de văzut, dar cu siguranță situația se va schimba în lunile următoare” (VIDEO)


La dezbaterea din studioul Europei Libere
La dezbaterea din studioul Europei Libere

Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi, comentatorii politici Anatolie Golea și Igor Volnțchi.i

Așa se obișnuiește ca la expirarea a o sută de zile de guvernare, de mandat prezidențial să se facă un bilanț. Avem un prilej să vorbim despre randamentul guvernării, despre ceea ce a reușit guvernarea și despre ceea ce a vrut să facă, dar nu a reușit. Percepția guvernării este la fel de importantă ca și randamentul. Despre asta discutăm cu invitații mei pe care imediat o să-i prezint. Bilanțul activității Guvernului fiecare dintre cetățenii Republicii Moldova îl face zilnic, scoțând portmoneul din buzunar sau plătind facturile. Dar așa se obișnuiește, după o sută de zile, ca și cum trebuie să se facă pomelnicul cu plusuri și minusuri.

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru

Despre asta încercăm să discutăm, dar și despre situația la zi – cine guvernează la vedere, cine guvernează din culise, dacă se mai trag sfori, dacă impun strategiile vechi „bursierii lui Plahotniuc”. Cică există așa o noțiune. Și despre asta discutăm astăzi cu comentatorii politici Igor Volnițchi și Anatolie Golea.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:41:42 0:00
Link direct


Europa Liberă: Igor Volnițchi, mai întâi întrebarea cea mai acută. Mai este prezent Plahotniuc în ceea ce se întâmplă în Moldova și, mai ales, privită situația asta prin modul în care a ieșit basma curată Partidul Democrat? După plecarea lui Plahotniuc, s-a creat impresia că Partidul Democrat, liderii în special, au intrat în tocătorul de hârtie și până la urmă am avut senzația eu, după congres, că și-au revenit din spaimă, chiar se dau victime ale regimului actual și te pomenești că iese învingători.

Igor Volnițchi
Igor Volnițchi

Igor Volnițchi: „Totul e posibil. Ceea ce a construit precedentul regim, sigur că nu poate fi demolat într-o zi, evident că continuăm să simțim în fiecare zi și efectele fostei guvernări. Nu am în vedere numaidecât Guvernul condus

Continuăm să simțim în fiecare zi și efectele fostei guvernări ...


de Pavel Filip, ci regimul creat de dl Plahotniuc, dar nu e vorba atât de o persoană, cât de sistem în general. Și atunci când cineva vine la putere, el are de ales – fie să demoleze sistemul, fie să preia controlul asupra lui.”

Europa Liberă: Dar mai ales, cum să-l demoleze...

Igor Volnițchi: „Da, rezistență este...”

Europa Liberă: ...dacă poate cu bisturiul sau cu tratament conservator?

Igor Volnițchi: „Este adevărat. Aici trebuie de văzut cum de acționat la temelia sistemului, pentru că de regulă cei care își propun să schimbe un sistem, ei văd doar răul cel

Li se creează falsa impresie că, uite, ai înlăturat din funcție acoperișul politic, ai înlăturat din funcție anumite persoane și totul va fi bine ...


de la suprafață, adică capii anumitor structuri, capii anumitor scheme ș.a.m.d. și li se creează falsa impresie că, uite, ai înlăturat din funcție acoperișul politic, ai înlăturat din funcție anumite persoane care erau asociate cu acest acoperiș politic și care controlau în numele politicului sistemul și totul va fi bine. Nu este adevărat.

Sistemul... trebuie să se acționeze la temelia lui. E una să combați efectul și e cu totul alta să acționezi asupra cauzei, ca efectul să nu mai apară ulterior. Iată aici cred că este o abordare fundamentală de care trebuie să fie conștienți cei care reprezintă noua guvernare.”

Europa Liberă: Și sunt sau nu? Dl Igor Munteanu spunea că guvernarea precedentă, de fapt, a vrut să transforme întreaga Republică Moldova într-un SRL poros din care să pompeze oricând și orice.

Igor Volnițchi: „Se pare că într-o anumită măsură sunt, nu știu, conștienți de ceea ce trebuie să însemne lupta cu

Pe alocuri văd și la noua guvernare abordări pur cosmetice ...


sistemul. Dar de ce zic într-o anumită măsură? Pentru că pe alocuri văd și la noua guvernare abordări pur cosmetice – îl înlăturăm pe cela din funcție și totul va fi OK, îl înlăturăm pe cela și iarăși va fi OK, dar când zic că într-o oarecare măsură ei totuși sunt conștienți, mă refer la schimbările pe care ei le au în vedere în raport cu sistemul judecătoresc. Spre exemplu, am văzut și în raportul de o sută de zile al dnei ministru Stamate

E o rezistență foarte mare și la această etapă nu știu dacă putem spune că cei care au pornit lupta cu sistemul au capacitatea s-o ducă până la capăt ...


anumite, hai să le zicem așa, acțiuni, acțiuni bine gândite, dar urmează să vedem dacă vor reuși să depășească rezistența sistemului, în cazul de față a sistemului judecătoresc. E o rezistență foarte mare și eu la această etapă nu știu dacă putem spune că cei care au pornit lupta cu sistemul au capacitatea s-o ducă până la capăt.”

Europa Liberă: O să revenim la lista de performanțe și lacune. Anatolie, d-ta cum răspunzi la întrebarea asta? A plecat Plahotniuc și camarila sau nu?

La dezbaterea din studioul Europei Libere
La dezbaterea din studioul Europei Libere


Anatolie Golea: „Răspunsul este evident – a plecat Plahotniuc, dar este omniprezent sistemul, pe care l-a preluat și l-a perfecționat, pentru că bazele sistemului au fost puse, de fapt, mult mai demult, pe timpul lui Vladimir Voronin. Anume atunci a fost distrusă independența justiției, atunci a început distrugerea independenței justiției. Vă spuneam despre un caz la Dvs. în studio chiar, când îi dădea indicații unui judecător și-i spunea că „trebuie așa cum trebuie, conform legii”. – „Dar cum e legea”? – „Păi cum o interpretezi, cum trebuie”. Iar Vladimir Filat a încercat să preia acest sistem, să și-l subordoneze, a pierdut bătălia cu Vladimir Plahotniuc, care până la urmă și l-a subordonat perfect.

Acest sistem funcționează până în prezent destul de bine la diferite niveluri – la nivelul administrației publice locale, la nivelul administrației publice centrale, în Guvern, în ministere, în agenții, în foarte multe structuri și, evident, în sistemul judecătoresc. Atunci când a plecat Plahotniuc și Partidul Democrat în aceeași zi sau a doua zi a declarat că eliberează sediul în care a fost stabilit timp de câțiva ani, după mine, acest lucru a fost un autodenunț: a plecat, dar a rămas în structurile statului. Atunci când un partid, fiind la guvernare, poate să achite un sediu și, plecând de la guvernare, nu poate să achite, este evident că partidul se identifica cu însuși statul, cu Guvernul. Și noi deja ne obișnuiserăm cu aceste ședințe de marți, unde se luau, de fapt, deciziile și Guvernul, și Parlamentul le aplicau în practică.

Pare-mi-se chiar dl Filip spunea în primele zile că era Guvern de zi și Guvern de noapte și dânsul răspunde numai de Guvernul de zi, nu știe ce făcea Guvernul de noapte, dar Partidul Democrat – trebuie să recunoaștem – a știut să iasă din această încurcătură, din această derută în care se afla după 14 iunie, a convocat congresul, a reușit să depășească disensiunile interne, care există – cel puțin două sau trei fracțiuni în acest partid –, nici nu a încercat să-și presoare cenușă pe cap, să vrea să afle unde este rădăcina greșelilor, inclusiv în mare parte din cauza greșelilor pe care le comite noua guvernare, a lipsei de experiență, Partidul Democrat și-a revenit și are șanse foarte bune la alegerile locale. ”

Europa Liberă: De ce am insistat? Nu mă interesează soarta partidului și, mai ales, a liderilor. Am vrut prin această prismă să ne uităm la starea reală de lucruri, pentru că multă lume se aștepta ca cel puțin Filip, dacă tot rămâne la guvernare, s-o facă pe Hrușciov, să spună: „Stalin așa și pe dincolo”. Asta nu s-a întâmplat, doar foarte timid s-au aruncat niște săgeți, dimpotrivă Candu a ripostat, a spus, destul de politicos, dar a spus: „Trebuie să-i pupați mâna lui Plahotniuc pentru tot ce ați fost și sunteți, și o să mai fiți”. Da? Nu uitați că lui îi datorați situația pe care ați avut-o și pe care o mai aveți. Prin urmare, aceasta, ceea ce spuneți Dvs. - cenușă pe cap nepresurată - însemnează, după mine, că ei nu pierd speranța ca piramida asta sau Phoenix-ul lor să se renască foarte rapid, inclusiv grație faptului că n-au lăsat probe, n-au lăsat semnături, n-au lăsat mânere de care să fie luați. Ei sunt foarte siguri că nu vor ajunge acolo unde stă Filat. Sau nu?

Anatolie Golea
Anatolie Golea

Anatolie Golea: „Ei nu pot fi foarte siguri, pentru că au lăsat semnături, au lăsat moștenire, au lăsat decizii; vin oamenii zilnic la Guvern și se plâng, dar noua guvernare se împotmolește atunci când e vorba de justiție. Oamenii nu pot obține, deocamdată cel puțin, dreptatea prin justiție. Mai mult decât atât, vedem în ultimele zile că acei care au câștigat averi și dosare prin justiția ghidată de Plahotniuc acum încearcă să se remedieze și să spună că ei, de fapt, sunt victimele regimului lui Plahotniuc, vin la noua guvernare și spun: „Uite și noi am avut de suferit prin judecăți”.

După mine, principala problemă este, pe de o parte, lipsa de experiență a noii guvernări, pe de altă parte, opunerea

Principala problemă este, pe de o parte, lipsa de experiență a noii guvernări, pe de altă parte, opunerea sistemului, în primul rând, sistemului judecătoresc ...


sistemului, în primul rând, sistemului judecătoresc, vedem ce se întâmplă chiar cu această convocare a Adunării generale a judecătorilor și, nu în ultimul rând, datorită insistenței, perseverenței oamenilor din fostul sistem care, într-adevăr, au încrederea că sistemul își revine și știm că la nivel local chiar liderii locali ai Partidului Democrat îi șantajează, îi sperie că „nu faceți prea multe lucruri, Plahotniuc revine, sistemul își revine și veți avea de...”.”

Europa Liberă: «Нам бы день простоять, да ночь продержаться» (Să avem răbdare, vor veni și timpuri mai bune).

Anatolie Golea: „Da, veți răspunde.”

Europa Liberă: Acum încă două lunete, prin care vreau să privim bilanțul acestor o sută de zile. Cum s-au descurcat în aceste două dosare autoritățile, cum le-au instrumentat, dacă au găsit suficiente urme în concesionarea Air Moldova și furtul miliardului? Modul în care s-au mișcat pe aceste dosare arată suficientă capacitate de management politic, administrativ, juridic? Cum credeți?

Igor Volnițchi: „Eu aș zice că, de fapt, sunt trei dosare,

dacă îmi permiteți să completez ceea ce ați spus Dvs. Primul dosar ține, într-adevăr, de investigarea furtului miliardului, cel de al doilea – de investigarea modului în care s-a procedat cu proprietatea publică și cel de-al treilea dosar – ceea ce probabil avea în vedere dl Golea – este comisia care investighează tentativa de uzurpare a puterii în stat în săptămâna dintre 8 și 14 iunie 2019.”

Europa Liberă: Eu nu l-am numit, pentru că aici evident sunt cele mai puține.

Igor Volnițchi: „În condițiile în care discutați cu dl Golea despre urmele lăsate de fosta guvernare, lipsă de semnături, de ștampile și nu știu ce pe documente, se pare că actuala guvernare conștientizează că, de fapt, dosarul privind tentativa de uzurpare a puterii în stat e unicul care le dă măcar un minimum de dovezi, dacă putem spune așa, cel puțin în raport cu Vlad Plahotniuc.

Rămâne o necunoscută cu ce se va termina acest dosar ...


Pentru că de obicei d-lui fiind în umbră, în acea săptămână s-a manifestat destul de zgomotos și în Piață, și prin luări de cuvânt, și prin aruncări de curcani peste gardul Președinției, și prin alte acțiuni de acest gen. Pentru mine rămâne o necunoscută cu ce se va termina acest dosar.”

Europa Liberă: Atunci, cineva l-a sfătuit că jocul e făcut și să iasă în față.

Igor Volnițchi: „Da, este adevărat.”

Europa Liberă: Nu s-a așteptat la întorsătura cu Curtea Constituțională. Nu?

Igor Volnițchi: „Nu s-a așteptat, cel mai probabil, putem deduce din ceea ce a urmat, dar eu zic că acest dosar, de fapt, deocamdată e dimensiunea pe care guvernarea a avansat cel mai puțin. Pe celelalte două dimensiuni pe care le-ați numit Dvs. – proprietatea de stat și furtul miliardului – s-a avansat. Întrebarea este: care vor fi urmările? Da, cu proprietatea de stat, declarațiile care se fac sunt destul de optimiste, uite, Air Moldova poate reveni în proprietatea statului; uite, la aeroport se poate ceva de schimbat; mai ziceau de Tutun-CTC.

Cu atât mai mult că președintele comisiei parlamentare zicea că cei care intraseră în posesia Tutun-CTC chiar ar fi dispuși să-l întoarcă statului, în anumite condiții. Eu zic că aici se va avansa. Întrebarea mea este: ce va prelua

Va avea statul capacitatea să gestioneze ceea ce va prelua? ...


statul? Și va avea statul capacitatea să gestioneze ceea ce va prelua? Pentru că ele au fost cedate într-o formă, între timp, aceste întreprinderi și nu numai ele, și altele, situația în interiorul lor s-a schimbat. Ce va primi statul înapoi?

Comisia parlamentară probabil va zice că nu e treaba lor, ei și-au făcut lucrul pe linia investigării parlamentare, dar pentru mine va fi foarte interesant cum va reacționa dl Brînzan dacă va primi, dacă e să admitem că va primi, această moștenire.”

Anatolie Golea: „Fac o remarcă. Avem exemplul Tutun-CTC.”

Igor Volnițchi: „Da.”

Anatolie Golea: „Compania Le Bridge a declarat că „OK, dacă considerați că a fost privatizare frauduloasă, noi vă restituim”. După ce au văzut ce se face acolo, au gestionat-o trei sau patru luni, spun: „Ne întoarceți 160 de milioane de dolari și noi vă restituim în gestionarea statului întreprinderea”. Și acum nu mai auzim nimic despre acest caz.”

Europa Liberă: Aici vreau să rămânem.

Anatolie Golea: „Pentru că 168 de milioane au fost cheltuite de fosta guvernare, acum trebuie să întorci banii pe care nu-i ai și nu știi ce să faci cu întreprinderea, și nu știi dacă ai s-o poți vinde mai scump.”

Europa Liberă: Vreau aici să rămânem, ca să vă întreb, să precizez: miza este proprietatea sau miza este căutarea acestor semnături, ștampile, persoane care au fost mandatari...

Anatolie Golea: „Căutarea adevărului, căutarea adevărului...”

Europa Liberă: Într-o apariție televizată a dlui Munteanu, îl întrebam, când dânsul spune „noi ne ocupăm de proceduri”, dacă au fost încălcate, și dânșii au prezentat probe că au fost încălcate, motiv pentru care aeroportul trebuie bine mersi desconcesionat. La care eu îl întrebam dacă nu cumva cu această ocazie să se pună un accent dacă nu s-a periclitat securitatea statului prin deschiderea acestei porți în fața unor persoane Dumnezeu știe de unde și dacă nu cumva acum este ocazia și pe această filieră să se preocupe nu atât de proceduri sau nu atât de taxa de 9 euro, cât de acea schemă prezentă și la miliard, și la Tutun, și la Metalferos, și în multe locuri. Or, concluzia dlui Munteanu o reproduc: „Moldova - SRL pus în slujba unui clan”.

Igor Volnițchi: „Este adevărat. Și pentru mine e important care e scopul celor de la guvernare. Când au demarat toate aceste acțiuni, cu siguranță ei trebuiau să vadă un rezultat oarecare, să și-l deseneze măcar imaginar. Aici poate fi vorba de un proces care poate arunca în aer tot ce se numește economia statului Republica Moldova. O presiune enormă.

În fiecare duminică la Europa Liberă: Punct și de la capăt
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:48:20 0:00

Să zicem că tu pornești toate aceste procese, dar vreau să fiu înțeles corect – eu îmi doresc să fie făcută claritate odată, s-au întâmplat lucruri, într-adevăr, care trebuie scoase la iveală, dar cei care acționează în direcția respectivă trebuie să aibă și capacitatea de a evalua consecințele. Să zicem că se constată anumite încălcări, pornesc anumite proceduri de returnare în proprietatea statului a anumitor obiecte, ăștia pornesc niște procese împotriva statului Republica Moldova ca și cel cu Energocapital-ul din 1999, dacă nu greșesc, îi resimțim

E bine ceea ce se întâmplă acum, dar și mai bine ar fi ca în paralel organele abilitate ale statului să facă și o evaluare a posibilelor consecințe și a impactului lor asupra economiei țării ...


efectul și acum, pe economia națională se pune o presiune enormă, pentru că cu siguranță vor fi acțiuni în instanțele internaționale de arbitraj ș.a.m.d. Care vor fi consecințele în acest caz?

Eu cred că e bine ceea ce se întâmplă acum, dar și mai bine ar fi ca în paralel organele abilitate ale statului să facă și o evaluare a posibilelor consecințe și a impactului lor asupra economiei țării, pentru că ne-am putea trezi că bugetul țării pur și simplu va falimenta.”

Europa Liberă: Anatolie, d-ta cum crezi: este în vizorul guvernării sau au probat ei capacitatea de a găsi adevărații scenariști? Pentru că, de exemplu, în spațiul public, în presă s-a aruncat numele acesta - Iaralov - și atâta monedă s-a bătut pe Iaralov de parcă el îi capul sau nr. 2 și, de fapt, nu continuă pe linia asta. Iaralov bine mersi e cetățean american.

Anatolie Golea
Anatolie Golea

Anatolie Golea: „Mai avem și alți demnitari. Deputații Constantin Botnari și Vladimir Andronache care rămân deputați și am impresia că ei vor rămâne dacă se menține acest Parlament patru ani, ei vor rămâne patru ani cu mandat de deputat fiind prin Statele Unite sau pe altundeva. Chiar și în sistemul mixt nu este procedura de, nu de rechemare a deputatului, dar de lipsirea de mandat în cazul în care pe parcursul unui an deputatul nu vine în ședințe.”

Europa Liberă: Dar țineți minte democrații când au început corturile albastre și ne convingeau pe noi că „noi, de fapt, o să obținem dreptul de a retrage deputatul”. Iată că deputații ridică salarii și nu se prezintă la ședință...

Anatolie Golea: „Nu cred că ei ridică salarii, dar rămân deputați, ceea ce este chiar ridicolă, nostimă chestia asta.”

Europa Liberă: Nu, convențional vorbim, că Ilan Șor nu are nevoie de salariul de deputat.

Anatolie Golea: „Eu cred că aici nu atât comisiile de anchetă și nu Guvernul, guvernarea, Parlamentul trebuie să se ocupe de investigații, trebuie s-o facă organele de anchetă. Or am vorbit că în sistemul de justiție este situația cea mai dezastruoasă, opunerea este cea mai mare, investigațiile nu se efectuează. Am văzut ce s-a întâmplat pe parcursul acestor cinci ani, după frauda bancară nu s-a investigat de fapt nimic și acum la fel, iar guvernarea ceea ce încearcă să facă și de unde vin dezamăgirile cetățenilor, de la faptul că guvernarea încearcă să facă o revoluție pașnică în mănuși albe.

Revoluțiile nu se fac în mănuși albe, chiar dacă sunt pașnice. Cetățenii, obișnuiți deja cu acțiunile, în mare

Revoluțiile nu se fac în mănuși albe, chiar dacă sunt pașnice ...


parte ilegale ale justiției și Guvernului, așteaptă că și ăștia vor proceda la fel și vor curăța sistemul. Aceștia noi zic: „Noi suntem altfel, noi vom face doar conform legii”, dar legea nu funcționează, sistemul se opune și ei se împotmolesc, pentru că, dacă l-au demis, au obținut demiterea lui Iurie Topală de la Calea Ferată, asta nu înseamnă că lucrurile la Calea Ferată s-au schimbat, nu se dau bani în plic pentru fiecare vagon, pentru fiecare tren; dacă s-au întâmplat niște lucruri la portul Ungheni, nu înseamnă că Iurie Chirinciuc nu mai are afaceri acolo și nu stoarce bani fiind condamnat. Și tot așa, tot așa se merge mai departe.”

Europa Liberă: Dar la Procuratură s-au schimbat lucrurile, nu?

Anatolie Golea: „Parcă ceva a început să se schimbe.”

Europa Liberă: Robu și-a luat rolul în serios.

Anatolie Golea: „Da. Și uitați-vă au emis mandat de arest pe numele lui Ion Druță doar pentru faptul că are cheltuieli neargumentate, deci cheltuielile depășesc veniturile, îmbogățire ilicită. Bun, dar pe asemenea învinuire cred că ar trebui...”

Europa Liberă: ...să ne plimbăm un pic prin Chișinău.

Anatolie Golea: „Da, ar trebui să învinuim, nu știu, 50 la sută sau chiar mai mult din guvernanți.”

La dezbaterea din studioul Europei Libere
La dezbaterea din studioul Europei Libere


Europa Liberă: Exact asta îi spuneam dlui Litvinenco iarăși într-o emisiune că, dacă nu vă lasă justiția să intrați pe poarta aia oficială a democrației, pentru că justiția..., îmi spunea un judecător, zice: „Noi stăm pe mal, ca în proverbul acela și așteptăm poate moare sultanul ori măgarul”...

Anatolie Golea: „Exact!”

Europa Liberă: Și dacă justiția asta, după ce parte din judecători și-au umplut buzunarele, poate să intre exact pe adresele indicate de Ziarul de gardă, de Centrul de Investigații, de RICE, să ia articolele unde scria despre mașini cumpărate la prețuri derizorii sau banii împrumutați de la părinți. Pentru că, vă dau dreptate, societatea asta așteaptă, dacă nu li se dau semnale de astea, atunci o să zică: „Da’ de ce a trebuit noi să schimbăm chestia asta, dacă sub umbrela democrației au rămas autorii regimului, care nu e folclor, e ditamai declarație a Parlamentului și o să stea în colecția de documente ale Parlamentului alături de Declarația de Independență și Hotărârea privind caracterul captiv al statului”? Deci, asta nu-i o glumă.

Anatolie Golea: „Foarte mult s-a vorbit despre această declarație vizând caracterul captiv al statului. Mai mulți experți consideră că Parlamentul a avut până la urmă, actuala coaliție majoritară a avut curajul să adopte această declarație pe care socialiștii la început nu prea o acceptau, au avut curajul, au adoptat-o, dar nu au profitat de ea în niciun fel, practic, pentru că în baza acestei declarații, de fapt, este un fel de declarare de stare de urgență, dacă vreți, când se acționează; în baza acestei declarații se acționează și au fost adoptate mai multe decizii la limita legii, dar niște decizii despre demiterea secretarilor de stat, au obținut demisia procurorului la urma urmei, într-un sfârșit, după mai multe tergiversări, au numit, iarăși la limita legislației, un procuror interimar, acum iarăși la aceeași limită s-au introdus aceste modificări în Legea Procuraturii, care sunt criticate de mulți, și criticate pe bună dreptate. Se creează impresia că guvernarea nu a așteptat, cu certitudine nu s-au așteptat să găsească ceea ce au găsit, pentru că...”

Europa Liberă: S-au îngrozit ce au găsit?

Anatolie Golea: „S-au îngrozit tare. Nu știu, Blocul ACUM, care a insistat să li se dea pârghiile de bază în economie, în Guvern, în finanțe, de fapt, cred că regretă în mare măsură, pentru că situația – noi nu vorbim despre gaura din buget, era de două miliarde sau de patru miliarde și jumătate, cum a zis prim-ministra Maia Sandu în discursul ei...”

Europa Liberă: Cifră contestată de Filip. El spune că i-a lăsat unt pe pâine pentru trei ani înainte.

Anatolie Golea: „Eu zic că nu contează – erau două miliarde sau patru miliarde, nu este principial, principial

Nu contează, erau două miliarde sau patru miliarde, nu este principial, principial este situația care a fost creată, sistemul care a fost moștenit ...


este situația care a fost creată, sistemul care a fost moștenit, ceea ce vorbeam mai sus că deciziile se luau marțea la partid, în timpul activității, în timpul lucrului. Noi până în 2015 nu prea am avut ședințe, ne-am obișnuit că ședințele de partid se fac în afara orelor de lucru, nu? Și nu este normal, le-am spus asta de mai multe ori și prim-ministrului Filip, și președintelui Parlamentului Candu, nu este normal ca în timpul lucrului tot Guvernul, tot Parlamentul să vină la partid, să facă adunări de partid, de fapt.”

Europa Liberă: Doar KPSS-ul (PCUS) făcea așa ceva.

Anatolie Golea: „Da, doar KPSS-ul. Și au moștenit acest sistem și nu prea au pârghii și nu știu cum să-l demoleze, și ei în mare măsură s-au împotmolit, fiindcă s-a dovedit a fi mult mai complicat decât s-au așteptat.”

Europa Liberă: Totuși, vreau să trecem pe lista de bilanț a o sută de zile. Există și lucruri pozitive pe care le-a reușit Guvernul socialisto-acumist?

Igor Volnițchi: „Aș zice că mai degrabă e acumist, pentru că socialiștilor le-au revenit doar două portofolii.”

Europa Liberă: Eu zic doar în ideea că are umbrela politică.

Igor Volnițchi: „Da, umbrela politică o are. Cu siguranță s-au înregistrat și lucruri bune, lucruri pozitive, frumoase.”

Europa Liberă: A, b, c...

Anatolie Golea: „Spre exemplu, se vede cu ochiul liber că în Republica Moldova e mai multă libertate; în Republica Moldova practic nu mai sunt dosare politice; în Republica Moldova nu mai auzim atât de des cum auzeam acum câteva luni cazuri de intimidare, presiune politică; în Republica Moldova, bine, deținuți politici formați, condamnați pe durata actualei guvernări (Cineva îmi zicea, poate, Grigorciuc. Acolo e un caz mai deosebit,

În Republica Moldova, din câte știu lucrând și cu anumiți agenți economici, nu se mai percep dijme...


nu știu în ce măsură, chiar dacă d-lui face parte dintr-o asociație a deținuților politici, nu știu cum putem raporta acest caz la această constatare.); în Republica Moldova, din câte știu lucrând și cu anumiți agenți economici, nu se mai percep dijme, adică pentru nu știu ce... Nu știu dacă ajungeau la precedentul partid de guvernare, dar în numele lor se acționa cu siguranță.”

Europa Liberă: Simptomatic. Apropo, și lumea a remarcat, în sediul Băncii de Economii se instalează...

Anatolie Golea: La Plăcinte...

Europa Liberă: Tranga, care a fost stors ca o lămâie, nu? Sau s-a încercat să fie stors.

Igor Volnițchi: „Mă refeream la cazuri de preluare de

Igor Volnițchi
Igor Volnițchi

afaceri, atacuri raider, ceea ce făcea parte deja din folclorul ziaristic, dacă-mi permiteți această expresie, acum câteva luni, ele nu mai sunt. Sunt cu siguranță lucruri bune, nu putem zice că actuala guvernare nu a reușit să facă față. Da, ei au pornit unele procese, au înregistrat și unele lucruri bune, în general bune, într-o sută de zile evident că niciun proces serios nu putea fi început și dus până la sfârșit, dar nu vreau doar să-i laud, au și multe scăpări, au și multe eșecuri.

Practic, nu se apelează deloc la instrumentele guvernamentale, instrumente permanente, care sunt la dispoziția primului ministru, a echipei guvernamentale. Voi

E total de neînțeles de ce în o sută de zile niciodată nu s-a întrunit Comisia guvernamentală permanentă pentru reintegrarea țării ...


exemplifica. Pentru mine e total de neînțeles de ce în o sută de zile niciodată nu s-a întrunit Comisia guvernamentală permanentă pentru reintegrarea țării. Nu mai este problema transnistreană o prioritate pentru Republica Moldova? Total de neînțeles de ce un premier pro-european și o echipă guvernamentală în mare parte declarată pro-europeană a întrunit în o sută de zile o singură dată Comisia permanentă guvernamentală pentru integrarea europeană. Eu nu zic, poate au ei acolo niște înțelegeri cu socialiștii, ca să nu-i deranjeze pe socialiști, dar comisia respectivă nu trebuia să decidă peste noapte că Moldova depune cererea de aderare.”

Europa Liberă: Mi-ați ridicat mingea la plasă ca să vă întreb: totuși, scrieți la „+” sau la „-”, că s-au teșit colțurile și unii, și alții, chiar dacă a fost disputa din 23 august, dar în mare parte și-au retras cornițele și unii, și alții? Asta o puneți cu semnul „+” sau cu semnul „-”?

Anatolie Golea: „Cu siguranță o pun cu semnul „+” și eu am remarcat deja că, practic, a dispărut geopolitica din

Geopolitica nu poate să dispară în totalitate, dar diminuarea acestui factor, influenței acestui factor creează premise mult mai bune pentru dezvoltare ...


politica internă a Republicii Moldova, din politica externă. E și o conjunctură favorabilă, acea care s-a format în ajunul zilei de 8 iunie, când s-a instaurat Guvernul. Geopolitica, în opinia mea, nu poate să dispară în totalitate, dar diminuarea acestui factor, influenței acestui factor creează premise mult mai bune pentru dezvoltare.”

Europa Liberă: Deci, s-a făcut premeditat asta, nu accidental?

Igor Volnițchi: „Eu cred că da.”

Europa Liberă: Dl Golea, Dvs. cum credeți, retragerea agendei geopolitice e cu semnul „+”, cu semnul „-”?

Anatolie Golea: „Pentru mine de asemenea este cu semnul „+” și eu consider că această coabitare într-o perspectivă mai îndelungată poate ar permite să depășim dezbinarea societății. Eu am scris și am vorbit despre aceste lucruri de zeci de ori, fac emisiunea în limba rusă anume pentru a vorbi cu populația de limbă rusă în acest context puțin altfel, pentru a nu dezbina, vorbitorii de limbă rusă reacționează destul de bolnăvicios la anumite chestii de integrare europeană și limbă română ș.a. Acum acest mesaj – ce limbă vorbim, încotro ne integrăm – a trecut pe planul doi, nu a dispărut el și nu poate dispărea...”

Europa Liberă: Dar cum răspundeți la reproșul unioniștilor în special, și nu doar al lor, că la adăpostul acestei pretinse acalmii, de fapt, socialiștii, Dodon, în speță, își face mușchi pentru următoarea ofensivă, că se va trezi Blocul ACUM pe tușă și Dodon va ridica din nou flamura stângistă?

Anatolie Golea: „Trebuie să aibă grijă Blocul ACUM și cei care îi critică să nu permită acest lucru, dar nu putem să

Nu putem să negăm faptul că mesajul președintelui Dodon s-a schimbat radical...


negăm faptul că mesajul președintelui Dodon s-a schimbat radical. Vă aduceam aminte despre discursul lui nepronunțat la forumul de la Crans-Montana, pe care eu l-am găsit pe site-ul Președinției, le-am adresat întrebarea și dânșii s-au pierdut cu firea, nu știau ce să răspundă, pentru că în acel mesaj de la Crans-Montana de anul trecut era scris că atunci când va veni timpul ca Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană, ea trebuie să fie pregătită și să fie reformele efectuate ș.a.m.d. Și după ce le-am spus, acest discurs a dispărut.

Peste un an de zile, acel mesaj de fapt a revenit în plină forță la președintele Dodon și eu cred că este bine. Și faptul că dânsul merge la Bruxelles la fel este bine, faptul că dânsul nu neagă necesitatea Acordului de Asociere la fel este bine; este rău că președintele spune într-un discurs recent, chiar la mine în emisiune a spus-o: „Anul acesta au crescut exporturile în Federația Rusă, dar

Noi toți trebuie să ne bucurăm dacă cresc exporturile în Federația Rusă, dar trebuie să ne întristăm dacă scad exporturile în Uniunea Europeană ...


exporturile spre Uniunea Europeană au scăzut”, spune președintele Dodon cu satisfacție. Eu cred că nu este niciun fel de satisfacție. Noi toți trebuie să ne bucurăm dacă cresc exporturile în Federația Rusă, dar trebuie să ne întristăm dacă scad exporturile în Uniunea Europeană, pentru că trebuie să obținem creșterea exportului la general. Atunci când acolo scade și aici crește sau aici scade și acolo crește...”

Europa Liberă: Dvs. îi cereți dlui Dodon să-și suprime reflexele. Asta-i ca și cum să renunțe să meargă al Athos.

Anatolie Golea: „Practic a renunțat și la Athos. Ați văzut ce mesaj frumos a avut cu egalitatea de gen, cu faptul că în Guvern sunt 65 la sută de doamne și vă amintiți de mesajul de pe Facebook al președintelui cu ocazia unei sărbători religioase discriminatoriu față de femei? Este adevărat, mesaj de la care dânsul s-a disociat ulterior.”

Europa Liberă: Deci, Dodon este foarte flexibil?

Anatolie Golea: „Ca și toți politicienii.”

Europa Liberă: Așa. Continuăm pe linia asta a vârfului socialiștilor. Ce credeți e o tactică deliberată, socialiștii o fac pe oița blândă ca după aia să-și arate năravul de lup?

Igor Volnițchi: „Ei deja au început să și-l arate. Și din punctul de vedere al poziționării, strategiei politice ceea ce fac ei e corect. Repet, din punctul de vedere al poziționării și strategiei politice. De ce Igor Dodon și socialiștii au cedat atât de mult în data de 8 iunie? Pentru că scopul lor suprem atunci era să scape de Vlad Plahotniuc. Era absolut evident că, dacă Vlad Plahotniuc își ducea la îndeplinire intenția de a organiza alegeri parlamentare anticipate până în 9 septembrie, socialiștii și Igor Dodon ar fi fost într-o situație foarte proastă. Nu știu dacă cineva ar fi putut da doi bani pe soarta acestui partid și ei atunci au cedat tot, pentru că scopul lor era să scape de Vlad Plahotniuc.

Iată că acum, când au văzut acest pericol îndepărtat, socialiștii și personal președintele încep să formuleze niște mesaje foarte clare și într-o oarecare măsură ele sunt justificate. Discursul președintelui de la inaugurarea sesiunii de toamnă a Parlamentului este foarte relevant în acest sens, președintele le-a spus, foarte clar a pedalat pe anumite nemulțumiri care sunt în societate și le-a transmis niște mesaje clare celor de la guvernare. Eu zic că acesta a fost un avertisment, dacă doriți, într-o oarecare măsură, chiar și un ultimatum. E clar că socialiștii nu pot tolera la nesfârșit, având 35 de mandate, să acorde sprijin politic unui Guvern în care peste 90% revine partenerilor lor cu 24 de mandate, pentru că nu

În ce măsură Guvernul va ști să negocieze cu socialiștii rămâne de văzut, dar cu siguranță situația se va schimba în lunile următoare ...


mai au 26, ACUM două mandate le-au pierdut – al dnei Sandu și al dlui Năstase. E clar că socialiștii la un moment dat vor cere. Repet, din punctul de vedere al tacticii și strategiei politice este absolut justificat acest lucru, vor cere sfere de influență și vor pune presiune pe Guvern.

În ce măsură Guvernul va ști să negocieze cu socialiștii, mă refer în cazul de față la Blocul ACUM, la dna Sandu, la dl Năstase, să negocieze cu socialiștii anumite lucruri rămâne de văzut, dar cu siguranță situația se va schimba în lunile următoare.”

Europa Liberă: Pe ultimul segment al emisiunii vreau să vă rog iarăși să ne uităm la un element, la o piesă de șah pe această tablă, în care se joacă o partidă complicată. Mă refer la piesa numită Șor și partidul dânsului. Se considera că el este soldatul, soldățelul de plumb al lui Plahotniuc și a făcut totul ca să confirme asta, a vorbit când îi era necesar lui Plahotniuc, acum, formal, Plahotniuc nu există, Șor continuă să fie vocal, Șor continuă să dea aprecieri foarte dure la adresa Curții Constituționale, la adresa premierului, așa, «письма издалека, видеоблог издалека» (scrisori de la distanță, blog video de la distanță). Comportamentul Partidului „Șor” și al lui Șor personal, ce ne arată nouă?

Igor Volnițchi: „El e obligat și de circumstanțe să fie mult mai activ decât Vlad Plahotniuc. Vlad Plahotniuc a renunțat la postura de lider de partid imediat ce au început anumite procese în Republica Moldova și își poate permite luxul de a tăcea, cel puțin o perioadă. Ilan Șor nu își poate permite acest lucru, deoarece el e și lider de partid și acțiunile care au loc în prezent vizează direct fruntașii partidului său. Ar fi fost straniu dacă nu reacționa.”

Europa Liberă: Da, Igor, dar el cum și-a negociat cu CNA o anumită situație – destul de favorabilă, da? – contra unor depoziții, acum nu ar fi mai cu-minte să-și negocieze salvarea pielii, dar el se pare că intră în gura de știucă prin acest comportament sau ridică mizele? Ce să vedem noi?

Igor Volnițchi: „Eu n-aș fi sigur că el nu-și negociază. Și iarăși vă spun, discutând inclusiv cu activiștii partidului dlui Șor – eu discut cu toate partidele, cu toți activiștii –, la ei este o stare de spirit destul de bună, chiar dacă a avut loc o anumită concedere ș.a.m.d., aș zice chiar că este o așteptare. Ei sunt foarte optimiști și zic: „Așteptați ceva timp”. Ei nu deschid parantezele ce să aștepte, dar e clar că ei ceva...”

Europa Liberă: Revenirea lui Plahotniuc?

Igor Volnițchi: „Revenirea lui Plahotniuc, revenirea lui Ilan Șor, nu se știe, dar este un optimism pe alocuri chiar exagerat, în opinia mea, în tabăra dlui Șor. Și, probabil, d-lui prin aceste ieșiri publice își prefațează revenirea în plină forță, dacă îi putem spune așa, în politica moldovenească. Cel puțin, sunt simptome, sunt semnalmente, dacă le putem spune așa, în interiorul acestei tabere politice, care indică că ei așteaptă ceva.”

Europa Liberă: Marina Tauber, în special, își lipește pe frunte eticheta de victimă a represiunilor politice. De la Kroll și până la represiuni politice totuși e o distanță mare. Poate pe asta contează că la un moment dat cineva să le breveteze?

Igor Volnițchi: „Inclusiv, inclusiv, pentru că ar fi fost straniu dacă și-ar fi recunoscut vina și ar fi zis: „Uitați-vă, noi renunțăm la activitatea politică, ne ducem pe mâna justiției, suntem vinovați”. E ceva firesc și nu doar pentru cei din partidul lui Șor, ci pentru oricare - și pentru cei din Partidul Democrat - să se erijeze în această postură de victime politice.”

Europa Liberă: Dl Golea, ce vă spune?

Anatolie Golea: „Eu cred că, într-adevăr, este un comportament absolut diferit la Partidul Democrat și

Partidul „Șor”, de fapt, nu este partid, este un SRL creat de Ilan Șor pe grecikă și tușonkă...


Partidul „Șor”. Și eu îl explic prin faptul că Partidul „Șor”, de fapt, nu este partid, este un SRL creat de Ilan Șor pe grecikă și tușonkă, dacă vreți. Și din lipsă de experiență politică, ei au comportamentul pe care îl au, pe de o parte, pe de altă parte, pentru că liderul se simte în deplină siguranță, fiind în Israel, unde...”

Europa Liberă: În rusește este un cuvânt – «задира» (bătăuș).

Anatolie Golea: „Este, pentru că el se simte în siguranță, dar își pune la bătaie membrii partidului. Ceea ce i-a ajuns minte – vorba Dvs. – lui Plahotniuc să se distanțeze, cel puțin vizibil nu se implică în activitatea partidului ca să nu tragă partidul la fund. Plahotniuc a procedat destul de deștept în acest sens. Și partidul la

Partidul lui Ilan Șor, în opinia mea, nu are șanse, nu are perspective politice în niciun caz, chiar dacă revine Plahotniuc ...


congres nu a încercat să analizeze, nu au făcut-o pe Hrușciov, cum ai zis. Și partidul are șanse, partidul lui Ilan Șor, în opinia mea, nu are șanse, nu are perspective politice în niciun caz, chiar dacă revine Plahotniuc.

Să nu uităm că șapte ani și jumătate de condamnare au fost chiar în perioada justiției lui Plahotniuc pentru Șor. De aceea, eu nu cred că dânsul va reveni în politică, cel puțin. Partidul a fost creat pentru o anumită campanie, în anumite circumstanțe, și-a îndeplinit...”

Europa Liberă: Dar el are șanse să-și salveze pielea, iertați-mi expresia vulgară, prin acest comportament? Dl Volnițchi spune că poate chiar negociază. Dvs. ce spuneți?

Anatolie Golea: „Eu nu cred că negociază, eu cred că aici diferența dintre comportamentul lui Vlad Plahotniuc și Ilan Șor rezidă în faptul că a negociat Plahotniuc și are anumite garanții și anumite obligațiuni: să tacă și să nu se implice.”

Europa Liberă: Și să țină în continuare două televiziuni.

Anatolie Golea: „Cu anumiți jucători. La televiziuni cred că se va ajunge. De ce două? Vreo cinci, cel puțin.”

Igor Volnițchi: „A început să le mai închidă...”

Europa Liberă: Dar două, cel puțin, se zice că continuă să le plătească.

Anatolie Golea: „Sigur, în speranța că totuși revine. Ceea ce ține de Ilan Șor, dânsul nu a avut cu cine negocia, cu dânsul nu au dorit să negocieze Statele Unite sau Uniunea Europeană, sau altcineva...”

Europa Liberă: Și are condamnare, într-adevăr.

Anatolie Golea: „...are condamnare, este, cum zic rușii, «нерукопожатный» (cu reputația pătată) pentru partenerii externi, pentru toți absolut. Dânsul își asumă, procedează pe propria răspundere. Justiția, deocamdată, nu am văzut să întreprindă nimic, l-au lipsit de imunitate, a fost un spectacol chiar ridicol, a fost una din cele mai nereușite acțiuni ale noii guvernări, pentru că s-a discutat trei ore, dacă nu chiar patru. Nu era nevoie, nu era necesară retragerea imunității lui Ilan Șor, pentru că dânsul era condamnat într-un dosar anterior și putea să continue investigația pe dosarul respectiv, putea să fie cerută extrădarea în baza dosarului respectiv. Eu nu sunt sigur că nici până în prezent a fost cerută cu insistență extrădarea, pentru că cineva din Israel îmi spunea: „Dacă justiția din Republica Moldova ar demonstra Israelului o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție că este condamnat și ar fi fapte, poate că nu ar fi extrădat, dar cu siguranță ar putea fi dat să-și ispășească pedeapsa”.”

Europa Liberă: Dar cineva îmi spunea că iarăși nu se formulează această cerere către Israel tocmai ca să nu devină ei și mai ridicoli la Chișinău că, de fapt, au să fie refuzați.

Anatolie Golea: „Nu poți astăzi, trebuie să ai decizia definitivă, trebuie să deruleze procesul. Unde? La Curtea de Apel Cahul, decizia definitivă...”

Europa Liberă: Iar Cahulul continuă să traducă documentele ș.a.m.d.

XS
SM
MD
LG