Este curios cum un protest organizat de penalul Ilan Șor devine, pe zi ce trece, inclusiv prin contribuția unor organizații de apărare a drepturilor omului, aproape o cauză a libertății și democrației.
Un grup de asociații civice și experți independenți, cei care și-au făcut auzită vocea în vremuri grele, sub regimul Voronin și în statul capturat de caracatița lui Plahotniuc, Platon, Dodon și... culmea! Shor, se revoltă azi că manifestanților pe care acesta din urmă îi remunerează și-i manipulează nu le este respectat dreptul la protest.
Vineri, 14 octombrie, poliția a intervenit în forță pentru a opri o nouă tentativă a greviștilor lui Șor de a bloca bulevardul Ștefan cel Mare. Ulterior, duminică, 16 octombrie, a înlăturat corturile acestora. Poliția, au explicat autoritățile, a respectat prevederile Comisiei pentru Situații Excepționale care a instituit anumite restricții, stipulând că protestele se pot desfășura într-un interval de 4 ore și fără blocarea carosabilului.
Asociațiile civice consideră că forțele de ordine au acționat „disproporționat” când au evacuat corturile nu doar de pe carosabil, ci și de pe trotuarele din fața Parlamentului și Președinției.
Poliția respinge aceste acuzații și susține că a găsit în corturile lui Șor arme, produse pirotehnice, răngi metalice și alte obiecte interzise, care nu aveau ce căuta în cadrul unui protest pașnic. Erau dovezi că manifestanții voiau să provoace o destabilizare a ordinii publice, constituiau un pericol la adresa siguranței naționale.
Lucrurile, credem, ar trebui explicate pentru cei ce nu înțeleg ce se întâmplă de circa o lună de zile în centrul Chișinăului, pentru cetățenii mai puțin „dedulciți” la subtilități legislative. Și, explicându-le, să punem niște întrebări la care să răspundă experții în drept civil, penal, constituțional etc.
Mai întâi să schițăm un portret rapid al organizatorului „de peste mări și țări” al acestui protest. Ilan Șor nu este un revoluționar în exil, nu este un martir al cauzei naționale, nu este un director de conștiință, cum au fost Saharov sau Soljenițîn, nu este Corneliu Coposu, Doina Cornea, Paul Goma sau Dorin Tudoran. Ilan Șor nu e persecutat de un regim fascist sau comunist. Ilan Șor este un devalizator și un mituitor autodeclarat (a afirmat de mai multe ori că i-a dat bani lui Dodon și altor politicieni, contra servicii, și-a făcut chiar un autodenunț la procuratură, susținând că i-a oferit lui Vlad Filat o șpagă de 250 de milioane de dolari, însă arestat și întemnițat a fost nu Șor-corupătorul, ci Filat-ispititul).
Cauza lui Ilan Șor e mult mai ternă: omul vrea să scape de dosarul fraudei bancare în care este inculpat. Cel care a violat legea invocă acum... legea pentru a-și apăra dreptul la protest, și asta pentru simplul fapt că legea, în ceea ce îl privește, nu și-a făcut datoria.
În societate se discută nu esența „cazului Șor”, nu scopul declarat al acestor proteste – debarcarea actualei guvernări, instaurarea unui regim prietenos cu marii penali și favorabil intereselor rusești. Se discută „lucrul în sine”, e un fel de colocviu în care se dezbat materii subtile, aproape eterate, recte: dreptul la protest al unui infractor, în timp ce „Bizanțul e asediat de turci” – și nu e o metaforă gratuită, dacă ne gândim la cât de vulnerabilă este Republica Moldova în fața Rusiei agresoare.
Reproșul asociațiilor civice adresat actualei puteri poate fi tradus în felul următor: „Scopul nu scuză mijloacele. Feriți-vă să deveniți asemeni celor care v-au prigonit pe voi când erați în opoziție. Dreptul la protest este sacru în democrație.”
Perfect de acord. Însă legea ar trebui să fie egală și pentru „asupritori”, și pentru „prigoniți”. Și dacă acceptăm asta, asociațiile civice și experții care semnalează abuzurile autorităților ar fi bine să explice cetățenilor cât de legitim este un protest plătit din banii furați de la ei, cetățenii. Dacă e lege, să fie pentru toți, chiar și pentru Șor.
Există numeroase mărturii că manifestanții sunt plătiți. A spus-o chiar Șor într-un mesaj video, bravând și amenințând că se va răfui cu actuala guvernare de la Chișinău: „Recunosc că fac asta (plătesc protestatarii – n. n.), pentru că voi, nenorociților, i-ați adus la sărăcie. Ei nici măcar nu pot să-și apere singuri drepturile. Nu-mi sunt interesante dosarele voastre false. Scuip pe procuratura voastră, pentru că e falsă, ieftină, ilegală și capturată. După ce vom veni la putere, ne vom lămuri: cine a furat, de unde a furat și de ce a furat”.
Tot de dragul statului de drept, asociațiile civice s-ar cuveni să insiste ca Șor să se pună la dispoziția justiției. Așa ar fi corect. Cu abilitățile sale uluitoare, ar putea obține anularea primei sentințe (7,6 ani de închisoare) și chiar deplina sa achitare, sau poate ataca la CEDO un verdict „inuman”. Ce drept moral are Șor să acuze actuala guvernare că a sărăcit populația, dacă nu Maia Sandu, ci el, Șor și complicii săi, au furat miliardul?
Într-o postare recentă, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, acuză deciziile eronate ale justiției, care au scos-o pe Marina Tauber din arestul la domiciliu și au plasat-o sub control judiciar. Ministrul deploră faptul că respectivii magistrați ignoră esența problemei, și anume finanțarea ilegală a unui partid politic, de care este acuzată Tauber, colega de partid a lui Șor.
E greu cu moldovenii. Unii se revoltă că li se încalcă dreptul la un protest pentru care sunt plătiți de un tâlhar dovedit – și raționamentul lor ignoră războiul de lângă noi și nu identifică în mod corect vinovații. Alții se supără că hoții n-au fost băgați la închisoare și, aplicând la rândul lor o judecată superficială ce nu ține seama de separarea puterilor în stat și de „independența procesuală a procurorilor și judecătorilor”, își pierd încrederea în actuala putere care a promis stârpirea corupției și încă nu s-a ținut de cuvânt...
O concluzie, simplă. Pe măsură ce guvernarea caută soluții la o criză economică provocată din exterior și încearcă să accelereze lupta anticorupție, riscând să fie criticată că nu respectă procedurile, crește opoziția partidei pro-ruse, la toate nivelele, în toate formele posibile. Iar bolșevicii, vorba lui Lenin, au nevoie de 5 minute de democrație ca să ajungă la putere, să sugrume democrația și orice manifestare de civism, cum a făcut-o Putin, urmașul său, în Rusia de azi. Cine uită lecțiile istoriei riscă să-i repete ororile.
