Linkuri accesibilitate

NATO și relația transatlantică în 2018: sub semnul imprevizibilității?


Președintele Statelor Unite Donald Trump la summitul NATO din Bruxelles, Belgia, 12 iulie 2018

O retrospectivă a anului, în dialog cu corespondentul Europei Libere de la Bruxelles, Dan Alexe.

Europa Liberă: Spuneai într-o retrospectivă a anului 2017 că pentru NATO a fost un an marcat de clarificarea relațiilor Alianței cu Statele Unite, a poziției președintelui Donald Trump vizavi de viitorul Alianței, dar în 2018 tot așa a fost, și la summitul NATO din vară. Apoi am avut Helsinki, întâlnirea de acolo a lui Trump cu Putin, unde Trump parcă a fost mai prietenos decât la summit în raport cu aliații săi. Nu prea mult durează această clarificare?

Dan Alexe
Dan Alexe

Dan Alexe: „Ba da. Și foarte multă lume este exasperată, în special printre înalții gradați și înalții funcționari ai Pentagonului, unde o vreme chiar a durat multă îngrijorare. Între timp s-au mai clarificat puțin lucrurile și atitudinea lui Trump s-a schimbat sub presiunea unor înalți oficiali ai Pentagonului.

Dan Alexe vorbește despre anul 2018 pentru NATO
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:24:04 0:00
Link direct


Sigur, acum toată lumea știe că el este imprevizibil și, cum bine ai amintit, anul trecut se părea că poziția lui s-ar fi clarificat vizavi de NATO și de felul în care trebuie apărați aliații, pentru că acesta este spiritul NATO; pe această apărare reciprocă s-a construit alianța transatlantică, dar iată că Trump este imprevizibil și anul acesta înalți oficiali ai Pentagonului, printre care chiar șeful Pentagonului, care ar fi echivalentul ministrului Apărării, prin James Mattis, au făcut presiuni asupra lui Trump pentru a-l obliga să-și revizuiască atitudinea în legătură cu NATO, iar luna aceasta, la începutul lunii, s-a întâmplat chiar ceva, s-ar putea spune chiar fără precedent, și anume, șeful Pentagonului Mattis l-a criticat public pe Donald Trump, pentru că Trump a anunțat, cum are obiceiul, printr-un tweet, prin Twitter, că el va reduce bugetul total al apărării Statelor Unite la 700 de miliarde de dolari.

Pentagonul ceruse 733 de miliarde. Sigur că 33 comparat cu 700 pare puțin, dar suma este uriașă, când ne gândim ce cheltuiesc alte țări pe armament și apărare, așa că pentru prima oară șeful Pentagonului l-a criticat pe Donald Trump și, ca rezultat, Trump a trimis un nou tweet pe acea rețea Twitter, recent, ca să spună că s-a răzgândit și acum vrea să semneze pentru 750 de miliarde de dolari pentru apărare, adică mai mult decât cereau militarii. Sigur că e o atitudine relativ imprevizibilă și înalții oficiali ai sistemului de apărare al Statelor Unite, ai Pentagonului sunt foarte atenți și fac presiuni asupra lui Trump pentru a-l obliga să aibă o atitudine mai previzibilă, așa că sigur că în prima jumătate a anului s-a părut că nu ar fi un mare progres, dar iată că acum, spre sfârșitul anului, Trump a anunțat că e de acord să semneze un buget al apărării mai mare chiar decât cereau militarii.”

Europa Liberă: În consecință, mulți spun că, iată, ceea ce s-a întâmplat în această relație transatlantică e de fapt despre faptul că acum nu mai există sinergie între Statele Unite și Europa de Vest. Tu, personal, cum vezi lucrurile?

Structurile Departamentului de Stat și ale Pentagonului rămân total devotate relației transatlantice...

Dan Alexe: „Când spunem Statele Unite, ne reducem și ne referim strict la funcția președintelui, pentru că structurile Departamentului de Stat și ale Pentagonului, cum am spus mai devreme, rămân total devotate relației transatlantice. E vorba doar de a izola o oarecare latură imprevizibilă a președintelui. Și aici trebuie spus că această atitudine a lui imprevizibilă, cum am spus, nu atinge doar relațiile transatlantice în ce privește cooperarea militară, ci și relațiile cu Canada.

În luna august, Trump a fost criticat public, iarăși o atitudine și un gest rar, să spunem, de către șefa diplomației canadiene, Chrystia Freeland, care l-a criticat tocmai pentru această atitudine, să spunem așa, incoerentă uneori vizavi de NATO. Și Trump iarăși s-a supărat și a răspuns prin Twitter, dar aici trebuie văzută și întreaga filozofie politică ce separă Canada lui Justin Trudeau de Statele Unite ale Trump.

Canada lui Trudeau rămâne total devotată relației transatlantice și de asemenea vechilor tratate – și comerciale și diplomatice – semnate cu Statele Unite, cu țările din America Centrală și de Sud, iar aici încă o dată Trump se regăsește izolat nu doar vizavi de Europa Occidentală, ci și de Canada vecină și, practic, cel mai mare sprijin al Statelor Unite, dată fiind poziția sa geografică.”

Europa Liberă: Să vorbim un pic despre incomodul subiect al împărțirii cheltuielilor militare. Pretențiile președintelui american la adresa aliaților europeni, în primul rând, a Germaniei de zgârcenie atunci când vine vorba de alocarea bugetelor militare, cum le privești, iată acum la sfârșit de 2018?

Dan Alexe: „Sigur, lăsând de o parte tonul de multe ori abuziv pe care îl adoptă Donald Trump vizavi de aliații occidentali europeni, să nu uităm comentariile total deplasate pe care le-a făcut vizavi de Franța recent în urma manifestațiilor stradale, chiar și vizavi de Marea Britanie, care spera să găsească un ajutor în el în momentul Brexitului, lăsând la o parte toate aceste comentarii deplasate, se poate spune că sigur că, într-un anume fel, el are dreptate, Trump când insistă pe faptul că europenii ar trebui să-și respecte angajamentul luat comun, care, chiar dacă nu are o valoare legală constrângătoare, are totuși o valoare morală constrângătoare.

Toți aliații europeni și-au luat angajamentul să cheltuiască doi la sută, minimum doi la sută din Produsul Intern Brut pe apărare. Aici, cu toate rezervele, Trump are dreptate și, deși și-au luat acest angajament, multe țări, printre care chiar și Belgia în care locuiesc și unde se află, într-un mod, să zicem, aparent paradoxal, Cartierul General al NATO și Belgia cheltuiește abia un pic peste unu la sută din Produsul Intern Brut pe apărare, profitând de faptul că e apărată oricum – aici e Cartierul General NATO, aici, în Belgia, se află pe o bază aeriană controlată de americani armament nuclear; Germania, de asemenea, se simte tradițional apărată.

Toate țările europene au târât un pic picioarele până să ridice bugetul apărării la 2% din PIB...

Toate aceste țări au târât un pic picioarele până să ridice bugetul apărării la 2% din Produsul Intern Brut, așa cum s-au angajat singure. Deci, aici Trump are dreptate. Acolo însă unde lucrurile se complică este că europenii consideră că, dacă s-au angajat să cheltuiască atât, asta nu înseamnă că trebuie să cumpere armament american, pentru că avem în Europa constructori de armament foarte perfecționat, avioanele Rafale ale Franței, avem Eurofighters, avioane de luptă. Și atunci, unele țări au decis să cumpere armament european. Or, în spatele îndemnului repetat al lui Trump să se cheltuiască doi la sută din Produsul Intern Brut sigur că era dorința să se cumpere armament american. Deci, aici avem două atitudini, care, deși sub aparența coerenței sunt de acord, da, trebuie să cheltuim doi la sută, iată că multe țări europene nu vor să cumpere armament american, ci preferă să cumpere între ele, sunt proiecte comune militare europene. Și atunci nimic nu spune în acel angajament că trebuie cumpărat armament american. Deci, oarecare diferențe rămân, chiar dacă, teoretic, Trump avea dreptate să insiste.”

Europa Liberă: Acum, are președintele american o problemă cu Germania? Și dacă o are, care e această problemă?

Dan Alexe: „Aici e o problemă personală a lui Trump, care, să nu uităm, are și rădăcini germane. Sigur că intrăm și în psihologie, și nu e poate nici momentul, nici locul, ar trebui poate o discuție întreagă separat doar despre asta, însă față de persoane și personalități cum sunt nu doar Angela Merkel, dar și Emmanuel Macron al Franței, el a descoperit că nu-și poate extinde șarmul și, să spunem, presiunea psihologică pe care e obișnuit să o aplice știind că va câștiga.

Așa că aici s-a lovit de un oarecare, poate chiar cu o notă de sarcasm în cazul lui Macron și al lui Merkel, o oarecare atitudine pe care nu o poate controla și, în cazul lui, asta se reflectă într-o anumită respingere culturală, să spunem, dar, din fericire, mecanismele democrației americane sunt suficient de solide și bine gândite și puternice, încât toanele unui președinte să nu ajungă să strice relațiile cu țări care au fost cei mai mari parteneri și fideli asociați ai Statelor Unite.”

Europa Liberă: Să ne uităm un pic pe flancul estic. Există multe acțiuni ale Alianței de întărire pe flancul estic. În același timp, state membre ale NATO din Europa Occidentală consideră cumva angajamentul militar al Statelor Unite în România, în Polonia drept provocator, spun că asta ar pune cele două țări într-o poziție dificilă. Germania are această părere. Ce concluzie ai tu pentru asta?

Dan Alexe: „Aici, într-adevăr, europenii nu sunt de acord între ei și nici foarte coerenți. Și aici intervin și anumite interese, într-adevăr, economice și comerciale pe care chiar o democrată dedicată relației transatlantice, cum e Angela Merkel, încă nu a reușit să le domolească, să le controleze. Să nu uităm că Germania a fost în situația, unică, de a avea un cancelar, pe Gerhard Schroeder, nominal socialist, care după aceea, după ce și-a terminat mandatul, a acceptat oferta lui Putin de a intra în grupul de directori, de administratori ai companiei Gazprom, ceea ce a aruncat o lumină foarte tulbure și nepotrivită asupra întregii lui politici, a lui Gerhard Schroeder în timpul mandatului său de șef al Guvernului german vizavi de Rusia lui Putin.

Sunt foarte mari suspiciuni, întărite și de faptul că Germania încă evită să renunțe, în ciuda presiunilor, la acea conductă de gaz spre Europa...

Aici sunt foarte mari suspiciuni, întărite și de faptul că Germania încă evită să renunțe, în ciuda presiunilor, la acea conductă de gaz și de energie spre Europa, Nord Stream, pe care Putin o dorește foarte mult prin Marea Baltică, pentru a ocoli Ucraina și pentru a nu mai plăti drepturi de tranzit pentru petrol și gaze Ucrainei, astfel încât Ucraina să sărăcească și mai mult și să rămână o pradă ușoară în fața tulburărilor stârnite, natural sau nu, în interiorul ei. Deci, Germania aici are o poziție foarte ambiguă, pe când țări care sunt feroce antirusești cum sunt Polonia sau țările baltice au o voce mult mai stridentă, cerând trupe americane, cerând instalarea de dispozitive militare pe teritoriul lor. Și, într-adevăr, Polonia are un asemenea dispozitiv, care se completează cu cel din România de la Deveselu, care formează acel scut antirachetă menit să apere Europa.

Țările baltice, la rândul lor, sunt foarte îngrijorate, iar unele, cum sunt Letonia și, mai ales, Estonia au minorități ruse, rusofone foarte importante și să nu uităm că aceste țări pe care le-am menționat – Polonia și țările baltice – au un foarte mare avantaj vizavi de țările occidentale din NATO, și anume: ele sunt conduse în acest moment de demnitari, de diplomați, de militari care s-au născut în sistemul comunist, care majoritatea vorbesc rusa și știu din interior cum funcționează pârghiile puterii în Rusia și în fostul spațiu sovietic.

Sunt foarte frustrați acești oameni pentru faptul că nu sunt suficient ascultați. Faptul că un diplomat polonez cum este Donald Tusk a devenit președintele Consiliului European e încurajator, într-adevăr, faptul că NATO a acceptat să desfășoare trupe – asigur, modeste, 4.000 de oameni – pe teritoriul țărilor baltice și al Polonii e iarăși încurajator, dar aici avem, într-adevăr, o diferență de abordare a pericolului rusesc între țările occidentale și țările est-europene din NATO.”

Europa Liberă: 2018 este din nou anul în care NATO și Rusia s-au acuzat reciproc de încălcarea Tratatului nuclear din 1987, dacă nu greșesc, un tratat care a reprezentat baza arhitecturii securității Europei, a redus riscul unui atac nuclear în acei ani. Ce se poate întâmpla, unde se poate ajunge aici?

Dan Alexe: „Tratatul era deja încălcat de către Rusia. Lucrul acesta nu lasă nicio îndoială prin faptul că Rusia lui Putin a instalat deja rachete nucleare în enclava Kaliningrad, lucru dovedit prin analize și control prin satelit de către structurile NATO și americane. Rusia nu avea dreptul să instaleze armament nuclear în acea enclavă, în partea europeană a teritoriului său. De asemenea, înarmarea masivă și care scapă de sub control a Crimeei, instalarea acolo a anumitor structuri, care poate servesc și instalării de rachete nucleare, a însemnat,de fapt, de facto, deja o încălcare a tratatului de către Rusia.

Sigur că gestul lui Trump încă o dată a fost oarecum impulsiv, dar asta nu înseamnă că ne îndreptăm rapid spre un pericol de conflict nuclear. Rusia se bazează încă în strategia sa pe armament convențional în ce privește, să spunem așa, un posibil conflict în Europa Orientală și de Est. Aici, Rusia are o superioritate netă și au existat studii destul de îngrijorătoare, chiar și anul acesta, atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite, care au arătat că, să spunem, superioritatea militară tradițională, convențională a Rusiei în Europa de Est și Centrală este strivitoare și că masa de tancuri și de armament convențional pe care Rusia le poate desfășura ca și trupele, să spunem, în numere, în cifre absolute de militari depășește de departe, toate acestea depășesc de departe capacitățile NATO de a se mobiliza pentru o, să spunem, strategie ficțională a unui eventual conflict Rusia nu ar avea recurs la aventuri nucleare, ci, cel mai probabil, ar declanșa un tăvălug convențional, care ar lua NATO prin surprindere și ar recrea într-un fel fosta cortină de fier. Experții sunt de acord că e implauzibil să ne gândim la excese, care ar ajunge până la amenințarea nucleară.”

Europa Liberă: Acum să ne uităm un pic pe Ucraina. La sfârșit de an au apărut aceste tensiuni în Marea Azov. Ucraina a cerut sprijin militar de la NATO, o cerere despre care ai scris că a produs stânjeneală în sânul Alianței.

Dan Alexe: „Da, exact!”

Europa Liberă: Răspunsul a fost: sprijin diplomatic – da, însă nu și ajutor militar. Nu știa Ucraina că acesta va fi răspunsul?

Ucraina nu are cum să beneficieze de așa ceva...

Dan Alexe: „Ba da, în mod evident că știa. Evident că Poroșenko știe ce face când lansează un asemenea apel, care era destinat pieței interne. Poroșenko voia să arate acasă că el face totul și se zbate pentru a atrage umbrela NATO și o protecție sporită. Știa foarte bine că răspunsul va fi că Ucraina nu este membră a Alianței și că nu poate beneficia de o protecție militară de care se bucură toți membrii NATO în virtutea Cartei fondatoare a Alianței, care spune că, atunci când un membru e atacat, toți ceilalți se simt automat atacați și intervin în bloc, în grup.

Deci, Ucraina nu are cum să beneficieze de așa ceva, motiv pentru care secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a răspuns foarte diplomatic și prudent, ca într-un fel de piesă de teatru bine rodată, bine pregătită, că oferă Ucrainei un puternic sprijin politic și practic, că sprijină evident suveranitatea și integritatea teritorială a țării, dar că nu poate fi vorba despre o intervenție militară a Alianței, ba chiar – și să sperăm că nu a fost o ironie acolo – Stoltenberg a spus că nu e necesar ca NATO să trimită, să spunem, nave de război suplimentare în Marea Neagră, pentru că sunt deja acolo navele de război ale României, care e membră NATO, ba chiar mai la sud – navele militare ale Turciei. Și de altfel, Poroșenko a lansat un apel chiar direct către Turcia, cerându-i să blocheze, să nu mai permită trecerea, pasajul navelor militare rusești prin strâmtoarea Bosforului, ceea ce Turcia ar putea cu greu să facă, în virtutea tratatelor internaționale.”

Europa Liberă: Totuși, acest răspuns al NATO e din categoria acelor răspunsuri care nu prea plac în regiune, mai ales când există voci de experți, care zic: o să asistăm la o Rusie tot mai agresivă, că ar putea Rusia să aibă un comportament tot mai distructiv în regiune, la Marea Neagră se indică...

Dan Alexe: „Din păcate, din păcate, și repet cu bună-știință aici, din păcate, NATO s-a grăbit foarte mult în entuziasmul anilor 2000, când încă rămăsese, să spunem, moștenirea liniștitoare oarecum a atitudinii pro-occidentale a lui Elțîn, NATO s-a grăbit să ofere promisiuni unor țări cum e Georgia, de pildă, căreia în anul 2008 la București, la summitul de la București i s-a promis într-un mod, astăzi numit iresponsabil de către NATO, că într-o zi, fără să se dea un termen precis, va deveni membru al Alianței. În acel moment, toată lumea uitase, când s-a făcut acea promisiune, că o țară nu poate intra în NATO, dacă nu are rezolvate toate problemele de conflict de frontieră. Or, aceste trei țări care se simt cele mai amenințate de NATO, cu excepția balticilor, și anume: Ucraina, Georgia și Moldova sunt trei țări cu parte din teritoriu ocupat; sigur, Moldova s-a declarat neutră, dar vorbim aici ca un fel de ficțiune politico-diplomatică, aceste trei țări nu ar putea absolut deloc să își imagineze că pot intra în NATO câtă vreme parte din teritoriul lor este ocupat de Rusia.

Și aici sigur că intrăm într-un cerc vicios logic: NATO promite Georgiei că va intra în Alianță în momentul în care două părticele, două regiuni din teritoriul Georgiei erau deja ocupate de Rusia, declarate de facto independente, secesioniste/ independentiste, și anume: Abhazia și Osetia de Sud. Și totuși, NATO i-a promis Georgiei că va intra în Alianță. Vorbe goale, pentru că Carta NATO nu permite să primească, ca Alianța să primească un membru care are părți din teritoriu ocupate. E o buclă logică aici, ar trebui atunci NATO să intervină preventiv, să intre, să intervină înainte de a primi acel membru, pentru că, odată primit, există obligația de a interveni militar, ca să aibă teritoriul curățat. Deci, s-a intrat într-o buclă diplomatică din care nu se poate ieși decât prin vorbe goale.”

Fantezii cuplate cu teorii conspiraționiste...

Europa Liberă: Da... Și despre Moldova singurul lucru care te-aș întreba e că 2018 e anul când s-au auzit tot mai strident voci de experți, care au acuzat Germania că ar avea actori interesați să soluționeze conflictul transnistrean în detrimentul Moldovei, după modele rusești, se indică chiar un an în care ar trebui să se întâmple asta – 2019. Și soluția nu, nu s-a gândit nimeni la NATO, dar soluția la care se gândesc acești experți ar fi Statele Unite, că Moldova ar trebui să coopteze cu Ucraina și să aducă mai activ Statele Unite aici în zonă, să le intereseze. Ce crezi despre astfel de păreri?

Dan Alexe: „Sunt fantezii, fantezii cuplate cu teorii conspiraționiste. O teorie conspiraționistă, care e aplicată și în cazul României, este aceea a intereselor și răutății unor țări mari, care s-ar simți amenințate de prosperitatea țărilor din Europa de Est. De exemplu, se dă vina pe Olanda în cazul României. Că de ce nu are România autostrăzi și nu-și dezvoltă portul Constanța? Că nu o lasă Olanda, pentru că portul Constanța ar face umbră portului Rotterdam din Olanda. Absurdități totale! În momentul în care Uniunea Europeană dă sume uriașe pe proiecte de construire de autostrăzi de care România nici nu beneficiază, pentru că nu are asemenea proiecte pe care să primească bani. La fel e și cu interesele Germaniei în Transnistria și în Moldova.

Sunt teorii conspiraționiste. Iar despre o posibilă cuplare a Moldovei cu Ucraina, ceea ce iarăși e de domeniul fanteziei, asta nu ar putea în niciun fel să atragă Statele Unite acolo, pentru că Statele Unite nu au nici căderea, nici puterea, nici interesul să intervină în acea zonă, care deja e un butoi de pulbere. Și să nu uităm că pentru a intra în Marea Neagră există niște tratate internaționale, care în cazul navelor militare, de pildă, nu permit, în ciuda trecerii, să spunem, legale prin strâmtoarea Bosforului pe care Turcia o permite, că este obligată prin tratate internaționale, dar la fel, o navă militară străină nu poate sta în Marea Neagră mai mult de 21 de zile, motiv pentru care ele se tot rodează, intră 20 de zile, se întorc și merg înapoi în Marea Egee și Mediterană... Deci, modalitățile practice sunt atât de fantastic de complicate, încât e de neimaginat un asemenea scenariu.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG