Linkuri accesibilitate

Dan Perciun: Dacă se va majora tariful la gaze, vor fi decise anumite compensații suplimentare


Noile măsuri compensatorii pentru consumatorii din sistemul centralizat de termificare, anunțate marți de executivul de la Chișinău, vor fi urmate de altele, pentru factura la gaze, dar doar dacă vor exista majorări de tarife. Autoritățile speră însă să nu urmeze majorări, a declarat Europei Libere parlamentarul PAS Dan Perciun, președintele comisiei parlamentare pentru protecție socială. Înaintea noii sesiuni parlamentare, deputatul a explicat de ce autoritățile au evitat până acum să acorde compensații agenților economici, și a precizat în ce condiții i-ar putea totuși sprijini financiar și pe aceștia.

Liliana Barbăroșie în dialog cu Dan Perciun
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:33 0:00

Dan Perciun: „Poziția este următoarea - în cazul în care vor mai urma anumite creșteri de tarif, atunci se va veni și cu compensații pentru agenții economici.”

Europa Liberă: Creșterile cumva parcă îs iminente?

Dan Perciun: „Urmează să vedem. În luna ianuarie, pe toate piețele internaționale se pare că gazul merge în descreștere și dacă o să avem un pic de noroc și o să continue trendul respectiv s-ar putea să nu fie totuși necesară majorarea tarifelor.”

Europa Liberă: Creșterile de până acum n-au afectat economia sau nu există suficiente resurse în buget ca să fie sprijinită și economia?

Dan Perciun: „Bineînțeles că au afectat economia, în special – agenții economici care consumă volume mari de gaze, dar la această etapă am preferat totuși să direcționăm compensațiile către consumatori, aici a fost lovitura cea mai grea.”

Europa Liberă: Deci, dacă ANRE va aproba un tarif majorat la gaze sau la energia electrică, sau și la una, și la alta, în cazul acesta economia ar putea fi sprijinită?

Dan Perciun: „Dacă vor urma majorări la tariful la gaze, în primul rând, vor urma și compensații pentru agenții economici. Urmează să stabilim pentru toate categoriile, pentru anumite categorii, pentru că evident că anumite categorii sunt mai afectate, să verificăm în ce măsură putem ținti aceste compensații, vor fi aceste compensații prin reducerea tarifului pentru toți în factură sau printr-o procedură unde agenții economici trebuie să aplice, să ofere anumite informații despre activitatea lor și, în funcție de acele informații și date, să beneficieze de anumite compensații. Deci, mecanismul încă urmează a fi stabilit, dar de principiu considerăm că, dacă vor mai urma unele scumpiri, neapărat ar trebui să fie și compensații pentru agenții economici.”

Europa Liberă: Să ne uităm acum un pic mai atent pe anunțurile pe care le-ați făcut în aceste zile. Deci, acest pachet de compensații de 1,6 miliarde anterior este completat cu o sumă de 700 de milioane, cam așa iese?

Dan Perciun: „Vorbim acum de 70 de milioane creșterea pentru energia termică. Deci, pornind de la raționamentul că oamenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire nu-și pot reduce consumul și de regulă sunt și mai vulnerabili decât cei care consumă gaz, locuiesc în blocuri mai vechi, au venituri mai mici și au facturile proporțional mai mari. De aceea, acum cu această compensație suplimentară venim pe dimensiunea energie termică și mărim volumul maxim al compensației de la 450 la 815 lei, creșterea asta se obține ca urmare a faptului că compensăm deja nu 67 la sută din creșterea tarifului, dar 80 la sută din creșterea tarifului, și nu doar pe o gigacalorie, dar pe 1,5 gigacalorii. Deci, dacă până acum se compensa 67 la sută din creșterea tarifului pe prima gigacalorie, acum se va compensa 80 la sută din creștere pe 1,5 gigacalorii și asta e pe dimensiunea energie termică, 70 de milioane costă pentru următoarele trei luni de zile. Bineînțeles că dacă vor urma unele majorări ulterioare ale tarifului, automat și compensațiile vor crește, pentru că compensațiile se raportează la diferența dintre tariful stabilit și tariful din luna octombrie. Dacă vor urma majorări la tariful la gaz nemijlocit, atunci vom discuta și despre anumite compensații suplimentare pentru gaz, dar la momentul actual intervenim doar pe energia termică.”

Europa Liberă: Și 700 de milioane de unde au ieșit, că ați anunțat la un moment dat cifra ceea?

Dan Perciun: „Da, 700 de milioane era costul menținerii tarifului efectiv în factură, a tarifului actual efectiv, deci al tarifului compensat în factură în cazul în care tariful s-ar fi majorat de la 11,08 la 14,7, deci dacă ar fi urmat această creștere a tarifului atunci pentru ca noi să menținem tariful în factură al cetățenilor și la energie termică, și la gazele naturale ar fi fost necesare 700 de milioane de lei. Având în vedere că tariful la gazele naturale încă nu s-a majorat, ceea ce facem noi este pentru început să creștem compensațiile pentru energie termică, iar dacă vor urma majorări la tariful la gaze – vom extinde compensațiile și la gaze în așa fel încât să acoperim acea creștere și să menținem tarife efectiv în facturi.”

Europa Liberă: Se avansează tot felul de propuneri în aceste zile – să se înghețe în totalitate creșterile, să se compenseze o parte mare din tariful la gaze și la energia electrică. Cât de fezabile sunt?

Dan Perciun: „Bineînțeles că există constrângeri bugetare semnificative și, în același timp, ne aflăm în general într-o situație de incertitudine, urmărim cu toții piața gazelor naturale și la momentul de față aceasta este una totalmente impredictibilă și, respectiv, trebuie să avem și rezerve pentru o înrăutățire a situației, în așa fel încât să putem da măsuri compensatorii suplimentare. De asta pe moment ceea ce se poate de făcut se face și facem acest pas suplimentar, deci 80 la sută din creșterea la tariful pe energie termică se compensează pentru primele 1,5 gigacalorii, 90 la sută din toți cetățenii consumă mai puțin de 1,4 gigacalorii pentru încălzirea centralizată, respectiv pentru 90 la sută compensăm 80 la sută din creșterea tarifului. Deci, deja e o măsură semnificativă, iar pe gazele naturale v-am zis, vor urma compensații suplimentare în cazul în care va crește tariful, dar să compensăm integral, sută la sută, toate creșterile - și pe energie termică, și pe gaz -, bineînțeles că nu sunt fezabile.”

Europa Liberă: De unde luați banii aceștia?

Dan Perciun: „Sunt anumite încasări suplimentare care s-au constatat la început de an și direcționăm acele resurse care sunt disponibile spre aceste măsuri, pentru că considerăm că sunt prioritare la momentul actual. Într-o situație de criză, alte cheltuieli sunt deprioritizate și se redirecționează spre ceea ce se consideră a fi cel mai important.”

XS
SM
MD
LG