Linkuri accesibilitate

Dan Untură: „Omenirea nu va mai fi la fel după virus. Și asta e bine. Începe altă viață”


Dan Untură este autorul jurnalului săptămânal la Radio Europa Liberă.

Născut la 31 august 1978 în Floreștiul de pe timpurile octombreilor și paradelor de 1 Mai. Cei 17 ani deja i-a sărbătorit ca student la medicină - facultatea care a fost 10 ani parte din viață și după care au rămas doar amintiri, diploma, ștampila și un brevet de inovator, care stă undeva prin dulap. Îi plac oamenii cinstiți. Nu-i plac putorile și plângăcioșii. Trăiește în Chișinău, într-o casă frumoasă, construită acum 10 ani, împreună cu 3 fete, 2 pisici și vreo 100 de pești. Dar mai are un suflet viu - compania, născută în 2004, și pe care o conduce. Ea acum primește cel mai crâncen duș rece din viață. De un sfert de secol este pe două roți și știe deja că asta e pentru toata viața. Ultimii ani, când copii au devenit de sine stătători, au început și călătoriile. Altfel de călătorii. Acolo unde oameni nu-s. În mai puțin de un an a reușit să ajungă de 2 ori după Cercul Polar de Nord și o dată după cel de Sud. Acum planuri de plecări nu sunt. E carantină.

Luni, 4 mai, a 51-a zi de carantină

A trecut o treime din 2020. Deja. Și o treime din acest timp noi am trăit altfel. 7 săptămâni de carantină. Da, atunci, pe 15 martie, părea o nebunie. Peste noapte se schimbă realitatea din jurul tău. Brusc, anumite lucruri care păreau o normalitate, deveniseră un lux și tot conținutul media s-a canalizat într-o singură albie - COVID19.

Nu m-am tuns și bărbierit de 3 luni. Pe la frizer am fost ultima data pe la început de februarie, atunci când plecam spre Antarctica. M-am întors de acolo la început de martie, cu o săptămână mai devreme de a începe toată povestea asta. Cine știe, dacă planificam expediția cu o săptămână mai târziu, probabil că acest jurnal l-as fi scris de undeva de prin Ushuaia sau Buenos Aires, fiind blocat acolo.

Azi dimineață am aplaudat împreună cu colegii. Ne-am aplaudat singuri pe noi. Am reușit să ne acoperim cheltuielile curente pentru aprilie, lucrând practic doar ultima săptămână! Suntem peste 30 de oameni în companie, care trăim din ceea ce muncim - fără dotări de la stat, credite nerambursabile și ajutoare materiale. Jumătate de lună am stat în general acasă. Dar am reușit! Totuși, omul poate face lucruri mărețe! Dacă lucrează în echipă și are un scop comun cu ceilalți. M-am convins încă o dată. Din mai trecem la schema normală de salarizare, căci în aprilie, de comun acord, am adus acasă bani mult mai puțini ca de obicei. Azi ne-am despărțit de un angajat. Unul care era bun, dar care ultimii ani băga zâzanie în colectiv și devenise distructiv.

Ieri am făcut cu Dalia, una din fetele mele, vreo 250 km prin Moldova...

Picnic pe niște piese de tren, în stația de cale ferată de la Căinari, Nistrul plin de apă văzut de sus, de la Șerpeni, casa lui Alexei Mateevici, live-uri pe Tik Tok, povești despre primele declarații de dragoste și despre aceea că ea nu mai vrea să meargă fizic la lecții. S-a obișnuit cu orele pe Zoom. Ea are 13 ani - cea mai frumoasă vârstă. Cu mii de vise, incertitudini și frustrări. Eu știu că la ea are să fie totul bine.

Azi a fost o zi ca multe altele de până acum - până la masă am stat la birou, după masă - la atelierul care este alături. Am mers la iubitele mele. La motociclete. Acum lucrez la reînvierea uneia din '40, care s-a născut în sudul Germaniei și a căzut în brazdă undeva pe dealurile de pe la Anenii Noi. E un BMW de pe timpurile războiului, pentru care abia acum, în carantină, s-au găsit timp și dragoste.

Mi s-a făcut dor să-l mai recitesc pe Gabriel Garcia Marquez. "Dragoste în timpul holerei" s-ar potrivi acum, cred. Ploile de zilele acestea ne-au făcut să privim mai cu încredere în viitor. Ar părea că au mai spălat din creierii noștri virusul acesta. O să treacă toate astea, dar nu curând. Trebuie să înțelegem că masca și dezinfectantul o să le purtăm din urmă încă mult timp. Eu zic că până la Sărbătoarea vinului la sigur.

Dacă ajungem vii până atunci.

Cina a fost de unul singur. Eu sunt de vină. Prea mult am stat la atelier, dar fetele mele după 18 nu mănâncă. Vor sa fie suple și mătăsoase mereu.

Marți, 5 mai, a 52-a zi de carantină

Azi m-am trezit ca de obicei, la 6.30. De fapt, așa a fost toată această perioadă de carantină. În afară de faptul că de la început de martie n-am ieșit din țară, viața mea nu prea s-a schimbat. Perioada când compania era închisă, eu mergeam la atelier. Nu pot eu sta în pat și să privesc televizorul.

Micul dejun a fost iarăși de unul singur, în liniște. Fetele se trezesc mai târziu, ele încep lecțiile la 9, așa ca la 7 dimineata e liniște-n casa. Carantina aceasta ne-a făcut să ne vedem rar în casă. Orarul meu e altfel decât la restul familiei. Pare că am trăi în lumi paralele.

7.30- ies din casă. Orașul deja e destul de agitat. Oricum- carantina de ceva vreme e destul de convențională. Oficial, în continuare #stamacasa, dar lumea mișună. Viața merge înainte.

Azi am făcut comanda încă la un tir de marfă, ieri am aflat că la un furnizor de-al nostru din Rusia a fost depistat focar de virus și ei și-au sistat activitatea. Tot azi am decis să le luăm din China acele 3 containere de marfa pe care le-am pus pe standby acum câteva săptămâni.

Azi mai avem un șofer nou la probă...

Pare straniu ca facem angajări în perioada de pandemie, dar asta e. Avem deja peste 80 de CV-uri pe mail în doar câteva zile.

Pe de altă parte - azi la știri - încă vreo 160 de noi cazuri diagnosticate. Acum o lună n-aveai să crezi, dar acum asta știri trec pe lângă urechi că și cele despre războiul din Siria.

După masă ne-am plimbat cu soția pe la Valea Morilor. Avem ceva lucruri mai importante de decis și e bine atunci când o faci la aer liber.

Seară azi merg cu mașina acasă, dar de mâine iar planific să trec la motor. În alți ani treceam de la mașina la motocicleta doar când sfârșeau fetele școala. Anul acesta- de pe la finele lui martie zi de zi sunt pe motocicleta. Și asta îmi place. Mă simt ca la 15 ani, când cum se desprimăvăra - nu mai coboram de pe cele 2 roți.

La cină avem tartă cu spanac- creația Paolei, fiica cea mai mare. Ea e maestru în arte culinare la ai ei 15 ani. Pe bune. Ca dovadă pot să zic că a cerut cadou la ziua de naștere de anul acesta o tigaie :)). Am fete de aur!

Miercuri 6 mai , a 53-a zi de carantină

Ieri am stat până târziu la taclale cu soția. Vinul a fost bun. Și discuția. Carantina aceasta ne-a învățat că cel mai bun coleg la un păhărel poate fi și soția. Cam periculoasă situația, dar e o soluție, atunci când ai chef, dar nu se poate.

Afară plouă apăsat. Pe stradă - ambuteiaje. La radio - iarăși sute de infectați. Eu fac comanda la marfă în China. Deloc nu sunt sigur că va fi nevoie de ea, pe la sfârșitul lui iulie. Dar fac.

Această criză economică mondială este foarte benefică pentru Terra. Noi am încetinit ritmul, consumul la nivel mondial a scăzut drastic. Și planeta respiră mai ușor. Zeci de mii de avioane nu zboară, zeci de mii de camioane, autocare, trenuri stau. Zeci de mii de fabrici nu lucrează în 3 schimburi. Și e bine. Pământul are un răgaz- poate sa respire mai ușor. Eu, în general consider că vinovați în tot această societate de consum în care a trăit omenirea ultimii câteva zeci de ani se fac top managerii companiilor din Top 500 Fortune. De ce? E foarte simplu. Ei sunt angajați. Cu salarii de sute de mii de dolari, dar ca toți, vor și mai mult. Respectiv- la planurile de venituri pe următorul an, mai adaogă 10-15% creștere. Dar creșterea trebuie să ai din ce să o faci.

Și așa se inventează mii de produse noi și servicii noi fără care poți trăi, dar ei, top managerii nu cred așa...

Mai departe se conectează marketologii, PR-iștii , influencerii și toată această mașinărie ne convinge că e absolut necesar să mai avem încă ceva ceea ce n-am avut până acum. Și tot așa- an de an, am ajuns ca să ne înconjurăm existența cu o sumedenie de lucruri de care, de fat nu avem nevoie. În această carantină cred ca se vede tare bine acest lucru.

Azi am găsit portița că sa fac relație cu un important client - o firma de arhitectura din Italia. Totuși, ce de bine e atunci când cunoști multă lume.

Joi 7 mai , 54-a zi de carantină

Zilele acestea îmi aduc aminte de I am legend, cu Will Smith. Cum am mai zis, noi am plasat un anunț de angajare pentru șofer. Doar pe pagina noastră de pe FB. În doar o săptămână avem peste 200 de CV-uri. Asta fără de acei care sună sau vin direct la noi. Marea parte a lor sunt veniți recent de peste hotare. Și au cerințe, promit că nu mai pleacă afară, că tare iubesc țara, dar în ochii lor citești că, cum se deschid hotarele o să-și pună coada pe spate și iar au s-o tulească. Așa-i națiunea asta- nomazii moldavi ai sec. XXI.

Circul în continuare cu mașina. Plouă. Nici pe la atelier n-am fost ieri si alaltăieri. Am avut mult de lucru la birou. Dar de mâine la sigur ajung pe acolo. Mi-au venit niște piese pe care le așteptăm, așa că de mâine încep asamblarea acelui BMW care a trecut prin cel de-al II Război Mondial. Este cel mai important proiect al meu de până acum. Și la care e cel mai mult de lucru. Sper că până în iarnă o sa il finalizez.

Această perioadă vorbesc mult mai des cu părinții, nașul, bunica, care e încă în viață...

Și mi-i rușine că până acum puteam să nu-i aud cu săptămânile. Erau mii de chestii de făcut și uitam să fac un lucru simplu- să o sun pe mama și să-i zic: „Te-am sunat pur si simplu. Am vrut să văd ce mai faci, cum te simți...”

Vineri 8 mai, a 55-a zi de carantină

Când a fost ea declarată și Dodon a zis că e pe 2 luni- toți au sărit în capul lui. De ce așa de mult? Alte țări- doar o lună, da noi ce, suntem mai tărcați? Uite că s-a adeverit că a fost o decizie corectă. Eu zic că măsurile luate au fost bune, undeva poate trebuia chiar și mai aspru tot să fie. Este o pătură a societății la noi, la care, până nu le dai cu bățul peste gheb- nu înțeleg. E rău că avem așa de mulți lucrători medicali infectați. Dar asta e o dovadă că virusul e foarte contagios. Dacă ai contact cu cineva bolnav- îți cad colacii și ție, la sigur.

Avem 28% din timp lucrat în mai, Și aproape peste 30% din îndeplinire a planului de vânzări pe mai. Tare vreau să facem cele 100% și să le achităm salariile la angajați așa cum erau ele după toată povestea asta. Ai mei sunt bravo! S-au mobilizat și fac minuni. La noi o să fie totul bine. Eu am o echipă de aur! Și o să trecem cu bine peste această criză.

Azi la știri am auzit că Banca Mondială face pronosticuri sumbre pentru economia Moldovei...

Eu nu mă tem. Sunt obișnuit că acasă nu-i ușor. Dar ești acasă, oricum. Mâine plec la Edineț. Un prieten de-al meu virtual mi-a propus să cedeze contra cost mai multe piese de motocicletă. Vechi. El colectează fier uzat pe acolo și mi-a trimis ceva poze. Are multe lucruri care într-adevăr sunt fier uzat, dar are și adevărate comori. Abia aștept să plec încolo.

Curând e 15 mai. Un fel de ziua judecății de apoi. Două luni de altă viață. Două luni în care noi toți am avut timp să ne gândim de ce alergăm și ce merită efort. Eu sunt sigur că civilizația Terrei a devenit mai matură după această izolare. Și a descoperit multe adevăruri care erau mereu alături, dar din toată goana aceasta de până acum, nu le vedea.

Adevăratele valori sunt simple. Și ușor palpabile- să iți fie familia, părinții sănătoși, să ai o bucată de pâine pe masă, să ai siguranță că cineva acolo, în “case de stat” se mai gândește la tine, să ai posibilitatea să te vezi cu oamenii dragi ori de câte ori vrei și să știi că curând are să fie mai bine. Noi toate acestea le-am avut. Dar n-am prețuit. Am alergat mereu după niște lucruri care păreau importante și n-am avut timp sa vedem ca fericirea e în lucruri simple. Nu e în mașini bengoase, telefoane cu nu mai știu câți GB memorie, haine de la Calvin Klein și garduri de 2 metri în jurul casei. Asta au înțeles asta toți. Dar mulți din noi suntem slabi. Și o să cedam armatei de marketologi și insta-influenceri care au stat “pe posmagi” toată aceasta perioadă și curând iar o să sară peste noi ca niște câini flămânzi. Ei știu cum să ne demonstreze că încă atâtea lucruri există și trebuie neapărat să le ai. Și știu cum să te facă să te simți deficient. Roata consumului iar are să se pornească și iar noi, omenirea o să începem să consumăm poluând planeta.

Virusul va deveni istorie. Avioanele au să zboare și noi iarăși o să începem să cumpărăm mii de fleacuri, o să facem nunți în credit, o să mergem pe mașini în leasing și o să lăudăm hotelurile în care am fost la All-inclusive în Turcia. Despre #corona, o să ne amintim ca despre o poveste.

Dar așa va fi nu la toți. Au să fie mulți care au văzut cum arată lumea reală și n-o să se mai întoarcă în acea ficțiune în care au trăit până acum. Omenirea deja e alta și planeta, în viitor va respira mai ușor. Cea mai murdară perioadă a planetei va fi considerată cea de până la pandemie și noi cu rușine o să povestim nepoților despre viața și valorile noastre de până la ea.

Vezi comentarii (5)

XS
SM
MD
LG