Linkuri accesibilitate

Daniela Sîmboteanu: „Există o legătură directă între politica internă și identificarea copiilor care sunt afectați de violență”


Organizațiile pentru apărarea drepturilor copiilor constată că izolarea impusă de pandemia de coronavirus a provocat o accentuare a violenței în familie.

Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului şi Familiei atrage atenția că și în izolare, școala este responsabilă de situațiile în care ajung micuții. Cum pot fi prevenită și identificate inclusiv la distanță și fără întârziere cazurile de violență față de copii? O întrebare la care căutăm răspuns într-un interviu cu Daniela Sîmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.

Interviul matinal despre violența în familie și pandemia de Covid-19
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:10 0:00
Link direct

Daniela Sîmboteanu, psiholog
Daniela Sîmboteanu, psiholog

Daniela Sîmboteanu:Politica de protecție a copilului este, de fapt, un document intern al unei instituții care lucrează cu copiii. În cazul de față, vorbim despre instituțiile de învățământ, fie că sunt grădinițe, gimnazii, licee sau școli profesionale. Acest document intern, înainte de toate, este elaborat cu participarea tuturor angajaților unei instituții. Politica de protecție a copilului, de regulă, are răspunsuri la întrebările angajaților: care sunt semnele după care recunoaște o situație de risc sau situație de abuz, care sunt pașii pe care ar trebui să-i întreprindă fiecare angajat atunci când se întâmplă să identifice un caz de violență asupra unui copil sau care situații, circumstanțe pot să creeze copilului o situație de risc și, respectiv, acestea să pericliteze siguranța lui, astfel încât să nu fie admis absolut niciun act de violență, fie fizică, fie psihologică, fie neglijare în cadrul instituției.”

Europa Liberă: De ce este important ca anume școala să fie implicată în prevenirea violenței față de copii?

Daniela Sîmboteanu: „Aici avem două componente: pe de o parte, este un mediu în care copiii interacționează și, respectiv, se întâmplă diferite situații. Și noi, cu regret, trebuie să constatăm că, în Republica Moldova, fenomenul bullying-ului este foarte răspândit. Un studiu realizat recent de UNICEF ne arată că peste 70 la sută din copii sunt victime ale bullying-ului, dar mai mult de 80 la sută sunt implicați în bullying, fie în rol de victime, fie în rol de agresori. Deci, aceste elemente de comportament violent persistă în școală.

De asemenea, o problemă cu violența este acea psihologică din partea cadrelor didactice și a angajaților instituțiilor de învățământ. Asta la fel ne arată diverse sondaje și este un fapt care ne determină încă o dată să spunem că violență în școală există și Politica de protecție a copilului este un instrument foarte eficient, după cum se demonstrează în școlile în care ea este implementată, care diminuează și chiar elimină fenomenul de violență din cadrul instituțiilor de învățământ. Pe de altă parte, dacă să facem abstracție de violența între elevi, violența din partea cadrelor didactice și a personalului școlar, atunci trebuie să scoatem în evidență un rol foarte important al personalului didactic de a identifica cazurile suspecte de violență. Copiii care potențial ar putea suferi în familie sau în comunitate de violență fizică, emoțională, sexuală, neglijare și nu au de unde să primească ajutor în cazurile în care agresorii sunt înșiși părinții sau îngrijitorii acestora, respectiv rolul cadrului didactic este unul foarte important – să identifice aceste cazuri de violență și să acționeze.”

Europa Liberă: Multe voci din domeniul protecției copilului și al drepturilor omului, inclusiv la nivel internațional, au atenționat că în perioada pandemiei și a învățământul online, de acasă, unele fenomene, inclusiv violența, s-au acutizat. Este cumva rolul școlii în prevenirea abuzului și mai accentuat în acest context? De ce?

Daniela Sîmboteanu: „Exact! Acesta și este cred că cel mai important punct, punctul forte. Da, în perioada de pandemie are loc această izolare în mediul familial. În cazul în care mediul familial era violent și în situații când nu era pandemie, riscul pentru traumatizarea copilului, evident, este destul de mare. Și în aceste cazuri, diriginții psihologii școlari, profesorii, de obicei, cunosc aceste familii, respectiv școala ar putea să monitorizeze starea acestor copii sau profesorii din partea mecanismului intersectorial de cooperare privind cazurile de violență asupra copiilor, vor putea acționa astfel încât să fie asigurat un mediu protector copilului, să ajungă la el prin telefon sau pe alte căi, să aibă loc această monitorizare, astfel încât profesorul să continue să fie acea persoană de încredere pentru copil, care poate să depisteze aceste cazuri.

Deci, rolul lui este foarte mare în identificarea cazurilor.

Adevărul este că noi acum suntem la o etapă când circa 40 la sută din instituțiile de învățământ nu au Politica de protecție, iar cele care o au, cu siguranță n-au avut prevederea legată de pandemie. De aceea suntem la o etapă când neapărat instituțiile de învățământ ar trebui, cele care o au, să revadă din această perspectivă Politica de protecție, iar cele care n-o au, să ia în considerare și acest moment: cum să se intervină în cazul în care copilul este atât de izolat. ”

Europa Liberă: Care este rolul societății civile? Să pună presiune pe autorități sau mai degrabă să sensibilizeze, să informeze?

Daniela Sîmboteanu: „Cred că ceea ce face APSCF (Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Familiei și Copilului) prin declanșarea acestei campanii, nu putem să spunem că este un instrument de presiune, este un instrument de sensibilizare. Din experiența pe care am avut-o cu școlile, dar și cu alte instituții, pentru că nu doar școlile trebuie să aibă Politica de protecție, ci, bunăoară, și Centrul de îngrijire a copiilor, centrele de plasament. Din momentul în care oamenii conștientizează și înțeleg ce înseamnă acest document și că, de fapt, este un instrument care le ajută, ei cu adevărat sunt mai sensibili la acest subiect.

De aceea mai degrabă aș spune că rolul nostru ca societate civilă este să sensibilizăm, să informăm, să instruim, pentru că, dacă am beneficiat noi la rândul nostru de niște instruiri și avem posibilitatea să facilităm aceste procese în cadrul instituției, de ce n-am face-o? Cred că este și o altă întrebare la care ar trebui să răspundă Ministerul Educației, în special în cadrul instituțiilor care își gestionează singure bugetele, ca o parte din bugetele școlare să fie alocate inclusiv pentru aceste activități. Este foarte bine că se alocă resurse pentru reparații curente, pentru reparații capitale, pentru echipamente, dar este necesar ca să se permită și să fie conștienți și managerii școlari că o parte din aceste resurse ar putea să fie alocate și pentru cumpărarea de programe, sub contractarea inclusiv a ONG-urilor, care să vină și să organizeze aceste activități.”

Europa Liberă: În ce măsură cifrele cu care este descris fenomenul violenței în Republica Moldova reprezintă realitatea?

Daniela Sîmboteanu: „Dacă să vorbim despre fenomenul violenței în Republica Moldova, eu nu aș zice că cifrele arată bine, poate bine este faptul că în ultimii cinci ani rata de identificare a cazurilor de violență asupra copiilor a crescut și asta arată faptul că capacitatea instituțiilor, inclusiv a instituțiilor educaționale a crescut. Avem circa 6-7 mii de cazuri identificate doar în instituțiile de învățământ pe an, dintre care o parte doar sunt referite către autoritățile tutelare, pentru că o bună parte din cazuri sunt rezolvate în instituții.

Sunt cazuri de bullying foarte des, sunt cazuri de hărțuire între copii și mecanismul intersectorial, procedurile intersectoriale prevăd că astfel de cazuri se rezolvă în cadrul instituțiilor.

Dar dacă să luăm per ansamblu pe țară, noi avem între 4 și 6 mii de cazuri înregistrate de abuzuri asupra copiilor oferite de către toate sectoarele, adică acestea sunt cazurile în care sunt deschise dosare la autoritățile tutelare. Și cifra da, eu consider că este o cifră mare, dar ea nu oglindește nici pe departe situația reală care există, adică cu siguranță sunt încă foarte multe cazuri care nu ajung în vizorul autorităților.

Și acest lucru, îmi permit să concluzionez, e din cauză că există în paralel studii care ne arată că cifrele sunt mult mai mari și foarte multe cazuri rămân nedescoperite, sunt cazuri ascunse, ceea ce arată că sistemele, nu doar cel educațional, dar și cel al sănătății, și cel al ordinii publice, și cel al protecției sociale ar trebui să se mobilizeze mai bine, să fie probabil că mai bine instruite, să aibă mai multe instrumente, servicii, pentru ca acești copii să fie identificați, pentru ca să fie prevenit fenomenul, să nu se ajungă la cazuri grave.”

Un caz de „bullying” brutal a şocat Kazahstanul
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:57 0:00

Europa Liberă: În acest sens, Politica de protecție vine ca o soluție?

Daniela Sîmboteanu: „Cu siguranță! O politică de protecție în cadrul unei instituții care lucrează cu copiii îl face pe profesionist mai sensibil față de acest fenomen, mai atent la indicatori, mai responsabil în ceea ce ține de raportarea acestor cazuri și, respectiv, o instituție care va elabora și va implementa o politică de protecție a copilului, cu siguranță va identifica și toate cazurile în care copiii sunt afectați de violență. Există o legătură directă între o politică internă, s-ar părea o procedură internă într-o instituție, și identificarea copiilor care sunt afectați de violență. ”

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG