Ziua Europeană privind Protecția Copiilor împotriva Exploatării Sexuale și a Abuzului Sexual este marcată pe 18 noiembrie, zi în care organizațiile care apără drepturile copiilor își reiterează îngrijorările legate de măsurile de prevenție a fenomenului violenței și abuzului de orice fel.
Datele Inspectoratului General de Poliție arată că pe parcursul anului trecut, au fost pornite 1880 de cauze contravenționale în care sunt vizați părinți care au fost neglijenți și violenți cu odraslele lor. În 212 cazuri, minorii au fost victime ale infracțiunilor sexuale. O discuție despre cum se poate asigura protecția copiilor, cu Daniela Sîmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.
Daniela Sîmboteanu: „Abuzul sexual asupra copilului, precum și exploatarea sexuală a copilului deseori este asociată doar cu violul, or trebuie să spunem aici că sunt cu mult mai multe forme prin care copiii pot fi afectați de abuzul sexual.
Ca să exemplific, aceasta ar fi atât modul de interacțiune, să spunem, cu contact cu copilul prin molestare, cât și acțiuni care nu neapărat presupun contactul.
Și aici vorbim despre seducerea copilului, coruperea copilului, implicarea în anumite practici sexuale care implică vizionarea, diseminarea materialelor cu conținut sexual explicit. Mai nou, odată cu apariția internetului vorbim despre trimiterea de fotografii sau imagini, de video-uri cu caracter sexual prin intermediul tehnologiilor informaționale. Toate aceste acțiuni pe care le face făptașul, agresorul în raport cu copilul, de fapt, nu au alt scop decât ademenirea copilului pentru a fi supus abuzului sexual, în unele cazuri chiar manipularea copilului într-un fel în care agresorul se întâlnește și în viața reală cu copilul și își duce până la capăt intenția sa de abuz sexual.”
Europa Liberă: Dacă vorbim despre fenomenul abuzului sexual în Republica Moldova, ce proporții are acesta?
Daniela Sîmboteanu: „Dacă să ne referim la ultimele cercetări, avem așa cifre: 14% din fete și 5% din băieți sunt supuși violenței sexuale până la vârsta de 18 ani; dacă să ne referim la ceea ce oferă datele din Europa, atunci și Consiliul Europei ne spune, ne atenționează că unul din cinci copii din Europa la etapa actuală este victimă a abuzului sexual.”
Europa Liberă: Cum, de fapt, se află despre așa ceva? Cum se ajunge la constatarea unui sau altui caz de abuz sexual, de exploatare sexuală a minorilor și în competența cui la nivelul instituțiilor statului este monitorizarea cazurilor de acest fel?
Daniela Sîmboteanu: „Specialiștii din prima linie, aceștia sunt educatorii de la grădiniță, pedagogii din cadrul școlii primare sau al liceului, asistenții sociali comunitari, polițiștii de sector, medicii, asistentele medicale și lucrul acesta este stipulat, inclusiv în cadrul legal, responsabilitatea de a identifica și de a raporta această infracțiune, pentru că abuzul sexual, pe lângă faptul că este o încălcare gravă a drepturilor copilului, de fapt, este și o infracțiune stipulată în Codul penal al Republicii Moldova, respectiv este obligativitatea acestor specialiști de a raporta cazurile la poliție sau la procuratură.”
Europa Liberă: Ce ar presupune o activitate de prevenire a unui asemenea fenomen la nivelul întregii societăți?
Daniela Sîmboteanu: „De fapt, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii realizează mai multe activități care au drept scop prevenirea anume a abuzului sexual asupra copilului cu accent sporit pe adolescenți, pentru că anume adolescenții sunt în grupul de risc, sunt cei mai vulnerabili pentru acest tip de abuz și credem că este foarte important să fie dezvoltată reziliența copiilor, să se realizeze activități de informare, dar și de prevenire a eventualelor situații de risc, pornind de la programe structurale, pornind de la integrarea subiectului în curricula școlară sau chiar și în curricula de educație timpurie.
Printre activitățile de prevenire se înscrie și pregătirea pedagogilor și a medicilor, a asistenților sociali, deci a tuturor specialiștilor care intră în contact cu copiii să identifice acele cazuri, dar și să vorbească cu copiii, să realizeze acele activități de prevenire care să-i facă pe copii să recunoască situațiile periculoase și să nu ajungă în situații de abuz.
Evident, ca și măsură de prevenire ar fi și înăsprirea legislației în raport cu făptașii, inclusiv, eu aș zice aici, ca și măsură de prevenire reglementarea responsabilizării specialiștilor care nu reacționează, care cunosc că este o situație de abuz, dar nu acționează. Cu părere de rău, această prevedere nu există la momentul actual.”
Europa Liberă: Asta ar însemna că există un fel de conspirație a tăcerii în privința asta? Cum credeți, care ar fi numărul nespuse și cât de deschise sunt familiile sau societatea să vorbească în general despre abuzul sexual?
Daniela Sîmboteanu: „Este o problemă ascunsă din mai multe considerente. Unele familii nu doresc să vorbească despre aceste probleme, pentru că le este frică de agresor, pentru că sunt amenințați sau pentru că nu cred în sistemul de justiție, sau nu vor să se facă de rușine în localitatea lor.
Dacă să vorbim despre instituții, despre specialiștii care intră în contact cu copiii care deja au fost victime, atunci aici vorbim despre un soi de neîncredere în ceea ce spune copilul, destul de frecvent vom auzi că specialiștii vor pune la îndoială sau există și acel motiv iarăși de onoare al instituției, că în instituția noastră nu poate învăța un copil care a fost supus abuzului sexual, deci nu vrem să fim renumiți pe tot raionul sau pe toată localitatea că, uite, la noi s-a întâmplat un astfel de caz.”
Europa Liberă: Referindu-ne la unele statistici ale Inspectoratului General de Poliție, bunăoară, pe parcursul anului 2020 poliția a intervenit în peste 4 mii de cazuri de abuz asupra copilului. Ce ne spune acest număr, de fapt?
Daniela Sîmboteanu: „Probabil că această cifră se referă la toate tipurile de violență, nu doar la cazurile de abuz sexual, și așa și este corect, pentru că atât poliția, cât și ceilalți actori sunt obligați să se autosesizeze, să răspundă la orice suspiciune de abuz asupra copilului, oricare ar fi tipul acestui abuz.”
Europa Liberă: Dar la modul practic, ce se întâmplă? Pur și simplu atunci când se spune că poliția a intervenit în asemenea cazuri, ce urmează?
Daniela Sîmboteanu: „Dacă vorbim despre cazurile de abuz sexual, atunci, în primul rând, se asigură că copilul este bine din punctul de vedere al integrității fizice și nu are nevoie de îngrijiri medicale, ulterior, cât de rapid posibil este absolut important să fie pornit procesul de urmărire penală pentru a putea fi audiat copilul.
Audierea copiilor victime ale abuzului sexual se realizează în Republica Moldova în condiții speciale, în mod special atunci când vorbim despre copii până la 14 ani doar, și asta este o problemă: copiii care sunt mai mari de 14 ani nu este obligatoriu să fie audiați în condiții speciale, este doar la latitudinea judecătorului de instrucție, a procurorului, dar indiferent cum se realizează audierea este foarte important ca ea să fie făcută cât mai rapid, de aceea poliția trebuie să întreprindă toate măsurile pentru ca respectivul caz să fie transmis deja la urmărirea penală și să fie organizată această audiere.
De asemenea, este foarte important să ne asigurăm că copilul nu va mai fi în contact direct cu suspectul abuzator. Aș vrea să fac aici o paranteză și să menționez că în marea majoritate a cazurilor suspecții agresori de copii sunt din cercul de încredere al copiilor, deci de cele mai multe ori îi vom regăsi în locuința copilului.
Și al doilea instrument este plasamentul de urgență al copilului, deci ar trebui să i se asigure un mediu familial de dorit, astfel ceea ce trebuie să asigure poliția este că trebuie să fie restricționată comunicarea între suspectul agresor și copil.”
Europa Liberă: Sondajele țintite pe acest fenomen arată realități uneori greu de conceput. De exemplu, cum ați menționat și mai devreme, 14% de fete și 5% de băieți cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani au fost supuși violenței sexuale până la vârsta de 18 ani, însă doar 4% de fete și 1% dintre băieți cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani care au fost supuși violenței sexuale au primit serviciile de asistență necesară. Trebuie să înțelegem că o majoritate covârșitoare a victimelor rămân pe cont propriu?
Daniela Sîmboteanu: „Cred că am putea să spunem așa, pentru că, pe de o parte, noi nu avem servicii la care copiii ar putea să se adreseze, deci ei contactează cu sistemul de justiție în virtutea faptului că sunt deschise dosare penale, ei sunt martorii de bază în cazul acestor dosare și interacționează cu sistemul de justiție și aici cam se termină intervenția, pentru că statul, de fapt, nu are ce să le ofere acestor copii în plan de reabilitare.
Pe de altă parte, vorbim și despre o lipsă de încredere din partea familiilor și din partea copiilor care sunt afectați de abuzul sexual, de vina pe care aceștia o poartă, de faptul că nu doresc să fie cunoscuți ca și victime ale abuzului sexual și atunci ei se închid în sine și nu mai doresc să-și exteriorizeze problemele cu care se confruntă. Este o monedă cu două părți și evident că trebuie de lucrat în ambele direcții, este necesar atât de a dezvolta aceste servicii de reabilitate a copiilor victime ale abuzului sexual, cât și de a încuraja acei copii care au ajuns în astfel de situații să-și revendice și drepturile, dar, totodată, să aibă curajul de a se adresa la un psiholog, la un serviciu specializat, la un serviciu psihosocial pentru a face mai ușor față adversității la care au fost supuși.”
