Klaus Iohannis îi cere Vioricăi Dăncilă să mai sondeze odată sentimentele colegilor parlamentari, înainte să propună o nouă echipă guvernamentală. Că pe cea veche a respins-o fără drept de apel invocând Constituția (art. 85, al. 2 și 3).
PSD are dificultăți de echilibru și de concentrare: nu-i mai ies voturile la numărătoare nici măcar în infinitul mic al Parlamentului. Monolitul politic se topește ca marii ghețari antarctici și noroiul lui atârnă greu pe bombeul foștilor tovarăși de drum. Popescu Tăriceanu se îndepărtează repede ca să nu se facă legătură între el și norii sulfuroși lăsați în urmă. Victor Ponta își spală în mod repetat și în multe ape imaginea de tânără speranță, bătând caii morți ai fostului său partid pe care speră să-l deștepte magic la viață, dacă i se dă posibilitatea. USR a fost câteva zile incapacitat de un congres care nu mai voia să se termine. Iar PNL ar vrea să strângă semnături în alb pe o ipotetică moțiune de cenzură cu toate că singura urgență pe agenda sa este campania pentru alegerea lui Iohannis. Aparent ar vrea ca dizolvarea/incapacitarea guvernului să coincidă cu declanșarea campaniei electorale. Toți, mai puțin Viorica Dăncilă, ar vrea soluționarea crizei guvernamentale cu bâta. Dar coafura Vioricăi Dăncilă este netulburată. Consilierii i-au spus, cu siguranță, că orice conflict îi asigură publicitate gratuită. Măcar hairsylistul ei să aibă ceva de câștigat din această supraexpunere.
Între președinte și partidul guvernamental s-a declanșat un conflict constituțional. După ce a înghițit vreme de cinci ani diverse broaște guvernamentale, lui Iohannis i s-a aplecat. Cumva greața l-a apucat cu doar câteva săptămâni înaintea declanșării campaniei electorale. El aduce ca argument faptul că România e în criză, iar criza este produsă de PSD care vrea să rămână cu orice preț la putere. Spune că, de vreme ce guvernul are de câteva zile o altă susținere politică (aceeași, de fapt, fără ALDE), ar trebui să vină în fața parlamentului pentru a testa susținerea aleșilor și „a obține votul de validare”. Apoi reia stereotip argumentul că guvernul nu mai are legitimitate încă din 26 mai, „când cetățenii s-au exprimat prin vot că sancționează direcția în care duce PSD România”. Vorbește de jocuri politice meschine (ale Vioricăi Dăncilă, nu ale lui), susținând că incompetența prim-ministrei a dus la blocarea guvernului care nu poate plăti personalul din ministerele a căror conducere și-a dat demisia. Ar fi omis să se ocupe de hârțogăraia ministerială fie de incompetentă ce e, fie din calcul politic, pentru a amâna cât mai mult momentul votului parlamentar. Președintele a făcut chiar socoteala nechemaților numiți prin ministere: cele trei guverne PSD de după 2016 au rulat nu mai puțin de 80 de miniștri, astfel că, spune Iohannis, nu el poate fi acuzat că blochează activitatea guvernului, mai ales că a dat atâtea cecuri în alb cu sloganul să fie bine ca să nu fie rău. Ce nu spune e că a avut și el un rol (pozitiv, negativ, politic - rămâne de stabilit) în căderea anterioarelor guverne (ar trebui adăugat și cel al lui Victor Ponta la numărătoare). Toate ar fi bune dacă discursul de înfierare a Vioricăi Dăncilă nu ar fi o figură din tangoul politic al președintelui cu PNL-ului de care pare să fie incapabil să se despartă, măcar de ochii vineți ai Constituției.
După aceste admonestări publice, Viorica Dăncilă, fire simțitoare și emotivă, nu a întârziat să iasă la jelit în pragul paginii de socializare: Palatul Cotroceni ar fi devenit un sediu de campanie (nu că Palatul Victoria nu ar fi și el), Iohannis încalcă repetat Constituția, face abuz de putere, blochează activitatea guvernului „interpretând electoral Legea fundamentală.” „Candidatul Iohannis” se antepronunță în numele CCR, al Parlamentului, al Guverului. „Ne dovedește încă o dată visul său de a fi președintele-stat.” A nimerit Viorica Dăncilă, în fine, Statul paralel. Ea spune că încercarea lui Iohannis de a-i speria pe oameni (președintele își încheie discursul spunând că „PSD riscă să ducă România într-un blocaj, care poate însemna inclusiv întârzieri în plata pensiilor și salariilor”) „este de un cinism incalificabil.” Ca să nu băgăm în seamă propriul ei cinism, probabil.
Ne-am obișnuit ca, pe măsură ce se apropie alegerile de orice tip ar fi ele, politicienii din toate taberele să se acuze reciproc de surzenie și orbire față de nevoile oamenilor mărunți. Nu altceva se întâmplă și acum și poate că doar uitucii sau cei cu probleme de vedere periferică nu observă generalizarea strategică și retorică a acestei preocupări și, mai cu seamă, faptul că, imediat după alegeri, alesele simțiri față de popor se transformă într-o lungă și de neclintit nesimțire. Vreme de cinci ani Klaus Iohannis nu a avut nicio realizare notabilă în afara unor eroisme televizate, a unei gherile somnoroase cu forțele răului, a încercării de a ne face să-i uităm păcatele originare. Tragediile de la Colectiv și Caracal au devenit, în discursul lui, argumente anti-PSD și pledoarii pentru PNL, chiar dacă auzindu-le în plin tangaj electoral, electoratului mai sensibil moral ar putea să i se facă greață. La rândul lor, cei din PSD au exploatat din plin analfabetismul funcțional-electoral al multor votanți, au încurajat abuzul și derapajele legale, traseismul și politizarea forțată a funcției publice, meritocrația pe linie de partid, consistente plăți colaterale din buget. Au instituționalizat și industrializat corupția și abuzul. Liviu Dragnea a plătit pentru o parte (prea mică) din toate acestea, dar justiția pare să se fi oprit la el. Oricum, nicăieri în comportamentul oamenilor politici nu întrezărim compasiune dezinteresată, preocupare sinceră față de problemele colectivității pe care pretind că o reprezintă, energiile fiind dedicate mai degrabă păstrării privilegiilor și câștigării unui loc eligibil pe lista de candidați la alegeri.
Viorica Dăncilă dă de înțeles că e o nucă mai greu de spart decât Victor Ponta care nu a rezistat decât o rundă de îmbrânceli cu protestatarii, după tragedia de la Colectiv. Dar Victor Ponta s-a întremat și este acum pe caii cei mari. ALDE e acum în căsătorie de probă cu ProRomânia și speră cu toții multe de la candidatura actorului și farsorului Mircea Diaconu. E ceva disperare în această susținere. Oamenii lui Tăriceanu simt deja răcoarea tomberoanelor în care vor fi aruncați după alegerile de anul viitor. Câtă vreme Tăriceanu era al doilea om în stat, partidul lui putea spera la ceva atenție electorală însă ceva tot au lămurit alegerile din 26 mai și anume că politicienii ALDE sunt pe lista animalelor politice pe cale de dispariție. Liderul ProRomânia, Victor Ponta, face și desface, ține banca la partida de poker prezidențial și, fiind înalt, vede ceva mai departe decât zidul de care s-ar putea zdrobi cei din ALDE: o atacă acum pe Viorica Dăncilă făcând-o, la unison cu Iohannis, incompetentă și coruptă. Mai mult, o amenință cu mascații de la DIICOT, care s-o scoată din guvern, ca pe mafioți din vilele lor cu turnulețe. Viorica Dăncilă trebuie să lupte și pe acest front, deschis de unul care cunoaște bine denivelările și alunecușurile reliefului: ea invocă respect nu ca femeie ci ca prim-ministru, pentru că atacurile de acest fel ar aduce prejudicii de toate felurile. Ar fi, de fapt, un atac la adresa siguranței naționale. „O să depun plângere penală împotriva domnului Ponta”, spune ea, „și fac un apel la dumnealui să aducă dovezi care să susțină cele afirmate”. Procesomană de televizor. E doar un pas de deux grațios într-un Parlament care nu a votat pentru ridicarea imunității în cazul unor acuze mult mai grave. Înviorat de perspectiva faptului că e loc în ring și pentru el, Ponta o compară acum pe Viorica Dăncilă cu Elena Ceaușescu care cerea în decembrie 1989, dovada acuzațiilor și spune că amenințarea cu mascații era doar o ironie pornită de la faptul că prim-ministra nu vrea să părăsească Palatul Victoria, deși nu mai are suficientă susținere politică. Și încheie meditând „ce blestem pe Romania și pe social-democrație să sară din `lacul Liviu` în `puțul Viorica`”. Cum se vede, despre mlaștina Ponta nu spune nimic.
E posibil ca acest nod gordian să poată fi desfăcut tot cu sabia unei moțiuni de cenzură, ca, pe vremuri, cel al guvernului Ungureanu. Guvernul a mai fost supus în iunie unei moțiuni eșuate de cenzură. Pe atunci, ALDE și UDMR încă își mai dădeau votul din devotamentul interesat al tovarășilor de drum și trufandale bugetare. Între timp, motorul în trei timpi și jumătate (ProRomânia, care nu semnase moțiunea, a votat împotriva ei, nu fără comentarii acide la adresa guvernului) s-a calat.
Pentru PNL pare să fie o chestiune de onoare (sic!): Ludovic Orban spunea că „obiectivul politic principal al Partidului Național Liberal în această sesiune parlamentară este oprirea guvernării PSD, prin intermediul unei moțiuni de cenzură”. Au discutat cu parlamentari din toate celelalte partide de opoziție și, pare-se, au susținerea lor. Mai mult, UDMR bate din pinteni ca votul să aibă loc cât de curând. Nu au vanități de parternitate, spune Orban, vor redacta împreună textul moțiunii. Dan Barna, revenit la cârma USR, după un congres cu final așteptat (dar nu fără scandal, demisii și explozii temperamentale, amănunte aici), vrea și el să vadă capete curgând la treptele Palatului Victoria. Faptul că Viorica Dăncilă a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu potențialul conflict cu Iohannis ar fi, spune el, „o încercare disperată de a refuza confruntarea cu Parlamentul şi cu realitatea electorală a acestui moment”. Barna crede că a citit mesajul subliminal din discursul lui Iohannis: este nevoie de alegeri anticipate. După aceea, „intrăm la guvernare fără să clipim”. Anteriorul tranzit prin măruntaiele administrației centrale, când prim-ministru a fost Dacian Cioloș, le-a adus celor de la USR mărgica de aur a fotoliilor parlamentare și vizibilitatea pe scena politicii europene. Par să se aștepta ca, dacă moțiunea va fi adoptată, guvernul Dăncilă să fie înlocuit cu unul de tehnocrați și USR are o groază.
Lucrurile par simple pentru cei care-și doresc orbește ceva (în cazul acesta puterea), însă agenda politică este complicată de alegerile pentru președinte. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului prezidențial, iar alegerile anticipate trebuie organizate „în cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului”. Cu alte cuvinte, alegerile anticipate nu ar putea fi organizate decât după alegerile prezidențiale, probabil în primăvara anului viitor. Vor fi, e drept, anticipate, dar cu câteva luni. Și până atunci să te ții dans grotesc cu principiile democrației. E drept că săbiile de lemn nu te taie, dar lasă vânătăi și rup oase. Căci în asemenea vremuri e greu să nu te apuce râsu-plânsul când auzi vorbe ca onoare, democrație, compasiune, interes național - mai ales amplificate la megafon.
